„Cartea de faţă apare după un demers publicistic, de forţă, timp de un an, când publicaţiile scrise ale Editurii Intol Press au publicat patrusprezece capitole de dialoguri între cei doi autori sub titlul generic Istoria tiparului, structurate sub formă de interviu, fiecare, păstrându-şi specificul tematic dinainte propus; V. Micle, scriind o istorie a tiparului bisericesc, P. Cichirdan, o istorie a maşinii de tipărit şi a calculatorului, care, în final, înghite tiparul. (…) Ca să respectăm întrutotul hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca anul 2016 să fie Anul comemorativ al tipografilor bisericeşti s-a optat pentru titlul: Tiparul bisericesc la români” („Cuvânt înainte”, „Tiparul bisericesc la români”, Ed. Praxis, 2016).
*
Nu putem vorbi, la români, de o istorie laică a tiparului; în schimb, tiparul religios românesc deţine o importanţă cardinală, mai ales după căderea Constantinopolului (1453); fuga unor prelaţi şi călugări peste Dunăre; influenţa tiparului (lui Aldo Manuzio, care ne-a lăsat boldul italian – literele aldine, până astăzi); şi hârtia de Veneţia, folosită, la noi, până la Matei Basarab. ÎPS Varsanufie al Râmnicului îl numeşte pe Arhim. Veniamin Micle (unul dintre autorii cărţii) „cel mai important scriitor religios al României”, graţie activităţii sale de eremit, căutător de manuscrise vechi, hermeneut; şi a eliminării sale din toate demnităţile eclesiastice, fiind urmărit toată viaţa de Securitate. A mai existat un lucru fabulos, ţinând de destin: un stră-strămoş de al său, pe timpul lui Matias Corvinus, baron de Micleşti, Maramureş, a călătorit la Bistriţa şi a cumpărat pământ! Or, strălucitul nostru scriitor religios păstoreşte Mănăstirea Bistriţa, mai numită şi „Athosul Românesc”; şi este Arhimandritul acestui aşezământ religios.
Coautorul volumului TIPARUL BISERICESC LA ROMÂNI este directorul energic al revistelor vâlcene „Povestea Vorbei”, „Forum” şi „Cultura vâlceană”, publicând 14 fragmente din această carte în paginile acestor periodice. Fost sculptor „cu programare numerică” la Fabrica de Avioane Craiova, publicist, prozator, artist plastic – dl. Petre Cichirdan este interesat, în întrebările sale, şi de soarta viitoare a „Galaxiei Gutenberg”: „Va pune capăt calculatorul erei tiparului?, va înghiţi tiparul?”
Volumul poate fi, astfel, citit ca un roman în dialoguri, asemeni „Dialogurilor cu Leuco”, de Cezare Pavese. Sfinţitul Veniamin Micle ţine în braţe un enorm fir al Ariadnei, cu multe fire – rupte, înnodate, regăsite, pierdute. Câţi Macarie (tipografi) au fost? Care e cel real? Îi sar în ajutor savanţi bulgari, ruşi, sârbi, muntenegreni, români, polonezi, unguri, cehi, albanezi – pentru că prea vestitul tipograf şi-a împânzit truda, prin toată Europa Centrală, descifrând Macarienii (cel puţin şapte: unii călugări, alţii episcopi, ca Ivireanul, alţii ieromonahi, arhimandriţi etc.), ai senzaţia că citeşti, pasionant, un roman istoric-poliţist. În sfârşit, Mărtin Bârsanu, care învaţă meşteşugul tiparului, la Veneţia (unde plecaseră şi întâlneşte unii din discipolii lui Gutenberg); trece prin Brâno, ajunge la Mânăstirea Peri, în Maramureş, unde apare prima carte în limba română, trece prin Sibiu, şi, în vremea domnitorului Neagoe Basarab, scoate acele cărţi, pe care le reţin şi şcolarii, toată viaţa: LITURGHIERUL (1508), OCTOIHUL (1510) şi TETRAEVANGHERUL (1512). Desenele, gravurile în lemn, ornamentele tipărite, sunt formate din împletituri meşteşugite, curburi, cercuri şi vrejuri florale, plante urcătoare – toate exuberante, înscrise în flamboyantul de Bizanţ. Literele iniţiale, majusculele sunt redate în cadrane, lucru ce se va repeta atât la tipăriturile româneşti, cât şi slavone, xilogravurile, afirmă Cichirdan, desene cioplite în lemn, înainte de a fi pictate, împodobite cu miniaturi, reprezintă, neîndoios, „primele semne ale unei estetici plastice”, pentru viitorul esteticii plastice, nu numai în Vâlcea, ci în toată Muntenia.
Cărţile lui Macarie vor influenţa multe tipografii, din Europa Centrală. Expresia din urmă nu e eronată; fiindcă, începând din 1419, „Severinul, până la Olt” intră sub obedienţa lui Sigismund de Luxemburg, ocrotitor, tolerant, născându-se expresia Ungrovlahia. Există o expresie a unui călugăr anonim, care în loc de „Împărăţia Romano-Germană”, traduce, el, pentru popor: „Germania înseamnă Ungaria!”, sugerând caracterul religios al expresiunii catolice, antiturce. Exemplare din tipăriturile lui Macarie (şi mai târziu opera lui Neagoe, Învăţăturile) sunt copiate de adolescentul Ivan cel Groaznic, sub ochii perceptorului său.
Arh. Veniamin Micle răspunde strălucit la întrebările publicistului Cichirdan; uneori le ocoleşte. Este, spre ilustrare, mirific să afirmi, intelectual mirean, despre primele semne, poate divine (din vremea Grecilor antici): urmele călcâielor copiilor şi căţeilor pe cărămizile umede, citibile şi azi, în muzee; scrisul cârdurilor de cocori, pe malul mării, căutându-l pe Ibicos, inelul de iarbă (şi apoi sigiliul de aur, cu înscrisul Domnului); desenele „familiare”, din Grotele de la Altamira – şi tot aşa, elogiind minunea multiplicării, imprimării (chiar şi pe ţesături) – Minunea Tiparului.
MACARIE, la VÂLCEA (la Mânăstirea Bistriţei, „Athosul Românesc”) este o nouă viziune, despre istoria tipografiei româneşti; şi a fabuloasei legende a stăpânilor ei: boierii Craioveşti!
Constantin ZĂRNESCU
Note:
1. Titlul ediţiei a doua, care va urma acestei ediţii, semnată de Veniamin Micle şi Petre Cichirdan
