În „Grădina Maicii Domnului” a României au trăit împreună oamenii împlinindu-și destinul cu cele însămânțate în ei de înaintași: sânge, limbă, credințe și au crescut după cum ploile și vânturile timpului le-au impus înălțarea, le-au prilejuit suferințele. Grădina însăși fusese împărțită între imperii, iar cugetul oamenilor fusese pus în ascultări legiuite de canoane, care puneau sub preșul cel greu vocea sângelui, izvorând prin rădăcinile adânc înfipte. Semnul substratului poate fi însă păstrat, ca într-o tainiță vremelnică, prin marca numelui sfințit de istorie. Ce nume ale latinității timpurii își punea conștiința românească prin Transilvania, să poată vorbi lui Dumnezeu întâietatea, pe meleagurile Daciei romanizate! Chiar Roma începuturilor viitorului, mare și civilizator imperiu, se va revendica de la Ginta Iulia, iar peste milenii… viitoarea capitală a unității și spiritualității noastre se va chema Alba Iulia! Ce intuiție a elitei românești, pe vremea când corectitudinea politică, post 1437, în Transilvania nu observa ca națiune receptă românimea (între unguri, sași, secui!), majoritatea supusă a bazei sociale, să-și cultive credința de-a împreună cu ceilalți români de peste munți (care constataseră și ei că… de la Râm se trag! ). Apoi, când prilejul s-a ivit (vezi Școala Ardeleană și darul împărătesc al UNIAȚIEI – cu șansa să-și școlească o ELITĂ proprie, chiar la Roma!) să-și numească fiii cu intraductibilele și ne/falsificabilele prenume latine: Remus, Romulus, Treboniu, Timotei, Iuliu,Traian, Tit Liviu…!
Am cercetat istoria neamului și am găsit blesteme nemântuite! (Vezi… Dumitru Drăghicescu/Psihologia Poporului Român! ș.a). Ce logică pământeană, uneori canoane … – zice-se inspirate din Cer, pot condamna eroul făptuitor, părtaș la o mântuire a neamului său?, la Infern? Dar toate fiind până la o vreme, poate aceea a trecerii vijeliei, a decantărilor cu limpeziri, a rotirii anotimpurilor, a golgotelor cu răstigniri și meritatele învieri, ceea ce fusese ascuns, despre eroul/martir poate fi!, și trebuie înviat! Așa s-a născut ideea Academiei de sub Pământ! Luăm un nume de Persoană, într-un anume context al societății grădinii și îi povestim trecerea prin lumea noastră ( Imanență, vehicul al duratei/viață, cu care și-a slujit neamul, uneori împotrivindu-se STATULUI aservit Răului (altor interese străine!) și suferindu-i blestemele multe și grele. Este nevoie de pilde, precum cele din viețile sfinților, pentru întărirea credinței și victoria asupra propriilor prejudecăți, a clarificării sensurilor, denunțarea falsurilor unor istorii premeditat date „adevăruri” – precum dezastru de la 23 august 1944, făcut serbare națională a eliberării, când era de fapt una a înrobirii, iar ocupantul jefuitor… considerat frate!
Propunem pentru 2024, ca academician al Academiei de sub Pământ pe Iuliu Hossu! Am constatat, într-un an critic, electoral, șubrezirea coeziunii interne prin „războirea” pentru puterea cu întregul arsenal al dezinformării, al scopurilor partizane care le-ar scuza mijloacele. În competiția pentru euro-parlamentare se vor contrapune, iar și iară, punctele cardinale cu retorica lor, mergând până la fundamentul religios, demult în conflict schismatic și cu partizanate demult însămânțate în cortexul, fără lecuire în generații. Am considerat oportun să reamintim faptul că marile realizării ale românilor (savant numite proiecte de țară!)s-au împlinit la momente geo-politice favorabile (vezi scena cea mare a lumii!), într-o deplină unitate și o voință comună internă! Persoana desemnată Iuliu Hossu este, prin sine, o exemplificare a unei conștiințe a unității! Prin viața sa este un model de acțiune în slujba neamului său. Pătimirile sale se identifică cu cele ale grădinii administrate (România însăși!), devenită lagăr de detenție și temniță a conștiințelor nealiniate, până la eliberarea fizică a lui Dumnezeu, prin 1990! O simplă biografie a celui desemnat academician informal poate da o imagine, dincolo de o istorie care se rescrie timid, și dincolo de o decontaminare prea anevoioasă, poate povesti, ceea ce școala ca mijloc de otăvire a celor uscate și moarte, puse prin pătulele uitării, să vrea să o facă, și încă nu poate, după manualele… fără file!
Crezul său religios, moștenit de la părinți: greco-catolic, este punte între vechi și nou! Prin nume, argumentează continuitatea latină, argument al marelui plebiscit, la Marea Adunare de la Albă Iulia, din 1 Decembrie 1918! Simfonia laico-religioasă a marilor evenimente, adică ierarhii cei mari ai bisericilor creștine (chiar în dispute canonice fiind!), ai partidelor politice (vezi 1. Dec. 1918… ca Zi a zilelor! ) l-a aflat acolo, la ceasul marii nevoi! Academia Română l-a constatat membru de onoare, iar Parlamentul Regatului România îl va fi avut între senatorii săi. Chiar vremurile potrivnice, îl vor fi avut în Închisorile lor de-a împreună cu toată elita TRĂIRII ROMÂNIEI LIBERE – întru cele adânci și temeinice, ca Academie de sub Pământ, după inspirata etichetă de nobilitate pusă de Petre Pandrea! Marea, universala biserică creștină a Romei, cu peste un miliard de creștini catolici, îl va fi beatificat/canonizat (dus în ceata sfinților!), chiar acasă la el (în grădina Maicii/România, care își iubește copiii dincolo de culoarea pielii, de etnie!), doar acum cinci ani (2 iunie 2019/ la 20 de ani, după București, de la prima întâlnire dintre un Papă și un Patriarh ortodox, după marea schismă!) și nu întâmplător în Mica Romă a… Blajului!
Apelul la unitate prin credință, fără a leza crezul majoritar creștin – ortodox (propriu ortodoxiei românești, cu auto/cefalie și o orientare pro/ecumenism distinctă în concertul ortodoxiei Răsăritului!), se va fi auzit în fața lumii întregi prin vocile românilor adunați cu zecile de mii la istoricele evenimente recente! Să amintim aici că anul 2023, îl va fi primit academician informal pe Dumitru Stăniloaie creștin ortodox, care a ținut ca dascăl… rugul aprins și va fi catehizat atâtea generații în spiritul ecumenismului, singurul care ar da o unitate a credinței unei lumi globale. În căutarea ritmurilor potrivite oamenilor, poziționați diferit spațio-temporal (vezi est-vest și calendare vechi și noi!), am sugerat canonizarea marelui teolog, acesta fiind și motivul alegerii sale ca emblemă a anului 2023, sincron unei vârste rotunde. Apoi aducerea împreună a diversității, poate sluji ideea de unitate promovată de cercul nostru, pornind de la aparentele contrarii ale unei schisme istorice, ce trebuie neapărat vindecată!
Să-l cunoaștem pe… academician, prin Calea sa prin lumea noastră!
S-a născut în familia românilor Ioan (preot greco-catolic) și a Victoriei în 30 ianuarie 1885 în Milașul Mare, plasa Teaca din comitatul Cluj, al Austro-Ungariei. În familie, cu tradiția slujirii creștine (tatăl preot și unchiul său episcop greco-catolic), școlirea sa urmează traseul firesc: școala primară, Liceul lutheran din Reghin, Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureș, Gimnaziul Superior Greco-Catolic din Blaj. La 19 ani, în 1904, îl aflăm la Roma la Colegiul „De Propagande de Fide! În 1906 obține doctoratul în filosofie, iar în 1910 devine Doctor în Teologie. În 1910, hirotonit preot, urmează o ascensiune îndrumată de unchiul său Vasile Hossu, la Episcopia din Lugoj. Este pe o scară a ascensiunii în știința administrării instituției bisericii: protocol-ist, arhivar, bibliotecar, vicar și secretar al… unchiului său (un tutore într-o bună poziționare, în relația biserică-stat, cu prim-ministrul Istvan Tisza, al Ungariei!). În primul război (al reîntregirii!) este preot militar, greco-catolic, alături de preoții ortodocși mobilizați de Împăratul de la Viena. La moartea episcopului Vasile Hossu este numit, în 3 martie 1917, de către Împăratul Austriei, Carol I, Episcop greco-catolic al diocezei Gherla; confirmat în 17 aprilie 1917, de Papa Benedict al XV-lea, și în/tronizat, în 4 decembrie 1917. La 1 Decembrie 1918, din însărcinarea Marelui Sfat Național, va fi citit Proclamația de Unire a Transilvaniei cu România. Va face parte din delegația, care va duce rezoluția unirii Regelui Ferdinand la București. Din delegație, ca semn al unității religioase și politice au fost alături: Iuliu Hossu, Miron Cristea, Alexandru Vaida Voievod și Vasile Goldiș. Din 1924 stabilește la Cluj, centrul religiei greco-catolice, din Transilvania, prin mutarea de la Gherla în infrastructura primită donație, din parte Minoriților. Regatul România îl recunoaște senator de drept în Parlamentul său… Apoi, la schimbarea macazului istoriei, încep suferințele. În 1948… Biserica Greco-Catolică este desființată, de Statul, arondat altei ordini geopolitice, iar slujitorii condamnați, alături de toți potrivnicii, inclusiv laicii prea… liberi și ne/ascultători – opozanți ai noii alinieri. În 29 octombrie 1948 este arestat la București, după ce toate presiunile asupra lui, privind abjurarea credinței, nu au dat rezultate. În 1950 îl aflăm închis, la Sighet (în „academia”… celebră de sub pământ!). Lumea liberă a credinței sale nu l-a uitat. În 1969 este ridicat la demnitatea de Cardinal (in pectore /adică ascuns, la propriu, de lumea ostilă). Papa Paul al VI-lea, îi recunoaște meritele. În 5 martie, 1972, după decesul lui Iuliu Hossu, în 28 mai 1972, Papa va fi făcut publică demnitatea de Cardinal, recunoscută cu trei ani în urmă! După Sighet, și slăbirea chingilor Răsăritului politic, post 1964, domiciliul forțat în prizonieratul bisericii surori ortodoxă de la Mănăstirea Căldărușani, a separat până la ruperea cortinei cele două lumii, trăind schismatic legea iubirii.
Deschiderea istorică între surori, ocazionată de grădina română, după o oarecare împăcare și convalescență a operațiilor socio-politice cu impact cultural-spiritual, are loc după 1990 (se denunță actul desființării Bisericii greco-catolice, iar la Roma se re/înființează instituția care își pierduse rolul, în 1948!; în justiție se clarifică multe drepturi patrimoniale etc.) , în 9-10 Mai 1999, cu ocazia slujirii împreună a Papei de la Roma (Ioan Paul al II-lea) și a Patriarhului de la București (Teoctist conducătorul Bisericii Ortodoxe Române, care își asumă libertatea de sine în concertul ortodoxiei creștine a Răsăritului!). În nou context, cu deschidere spre Occidentul… Europei creștine (1996-2000), s-au vindecat multe răni, iar libera circulație a persoanelor a apropiat mai altfel frații întru credințe, prin colaborări instituționale, contribuind la ceea ce se poate numi ecumenismul funcțional, adică trăirea efectivă a apropierii, nu doar într-o savantă și orgolioasă contrapunere teoretică a argumentelor care despart, în dauna celor multe care cer unitatea. Balansul doctrinelor, în procesul electoral al democrațiilor în maturizare de sine, dependent de reașezarea raportului funcțional stat-biserică (și al Bisericii/instituție în concertul bisericilor ortodoxe)… au lungit procesul regăsirii unității depline, conform legiuitei mecanici sociale, cu inerție inerentă și dependentă de balastul remanent al unui prea înrădăcinat mental… în veacuri multe!). Remarcasem că Statul Român și-a recunoscut mai repede vinovățiile proprii, privind personalitățile care au slujit neamul (țara, credința!), condamnându-le cândva într-un anume context. Am exemplificat cu teologii remarcabili, Dumitru Stăniloaie și Iuliu Hossu, cărora Academia Română le-a onorat personalitatea, imediat ce a putut, cu titlurile cuvenite. Aflăm că BOR-ul intenționază canonizarea lui Dumitru Stăniloaie, în viitor, ceea ce Biserica Universală a Romei creștine a făcut deja , cu altă celeritate în urmă cu cinci ani, în 2 iunie 2019, la Blaj, cu ocazia unei a doua vizite istorice a unui Papa (Francisc) în România. Proiectul nostru, în fapt o atragere a atenției, constată valoarea umană a unor Personalități, care au crescut în cunoașterea mântuirii noastre, au făptuit nemijlocit cu isprăvi pipăibile, s-au sacrificat pentru oameni asumând temnițele, probând tăria unei credințe exemplare.
Într-o concluzie… de ce? Iuliu Hossu academician al academiei informale?
Este omul de știință atestat și formal de două doctorate: filosofie (1906), teologie (1910);
A fost întemnițat în închisoarea de la Sighet (academie de sub pământ!) și cu libertatea încarcerată în domiciliul forțat de la Căldărușani;
A fost condamnat că nu și-a lepădat crezul creștin și nici abjurată îndelunga slujire a bisericii alese; A rezistat presiunilor impuse de ateismul… imperiului sovietic!
A acționat în slujba neamului românesc, mărturisind prin nume că… de la Râm ne tragem, depoziție făcută în fața a peste 100.000 de români la Alba Iulia, în 1918!
A fost beatificat/canonizat (alături de alți martiri, episcopi greco-catolici români: Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu) pe Câmpia Libertății de la Blaj- mică Roma, în 2 iunie 2019, în prezența a 50.000 de oameni și live… pe canalele media, de milioane de oameni din întreg pământul. Decizia Congregației care a cercetat viețile, pentru propunerea sfințirilor/beatificărilor și motivarea Decretului de recunoaștere a martiriului episcopilor români, între care și Iuliu Hossu: „uciși din urmă față de credință în diverse locuri din România între 1950-1970…”
Cercul de la Râmnic…, constatând că în 2 iunie, al fiecărui an, sinaxarul bisericii creștine universale, l-a adoptat sfânt pe românul Iuliu Hossu, susține includerea academicianului acesta, pe lista deschisă unor scoateri din ascundere, la Ocnele Mari, să nu fie uitate marile personalități ale românilor, și să fie duse cândva, în filele cu decantări limpezi ale vreunei istorii, cu adevărat… scriptură !
