Primăria Municipiului a scos la licitație amplasamentele pentru Târgul „Mărțișor 2024”.
În urma licitațiilor din 6 și 7 februarie, 83 din cele 84 de amplasamente disponibile pentru Târgul „Mărțișor 2024” au fost adjudecate de către comercianții interesați, pentru poziția neatribuită urmând să se țină o licitație suplimentară marți, 13 februarie. Pentru ediția din acest an a târgului de primăvară, Primăria a pus la dispoziție în total 84 de amplasamente împărțite în Zona Centrală (48), în cartierul Ostroveni (18 la Complexul Comercial „Hermes” și 8 la blocul A11/3) și în cartierul Nord (10 în Piața Nord), manifestarea desfășurându-se între 22 februarie și 8 martie. Licitațiile de atribuire a locurilor de vânzare au pornit de 450 lei/amplasament/perioadă pentru Scuarul Mircea cel Bătrân și de la 350 lei/amplasament/perioadă pentru celelalte zone, iar cele mai mari prețuri de închiriere înregistrate au fost de 3.500 lei în centrul Râmnicului, de 600 lei la Complexul „Hermes”, de 1.350 lei la bl. A11/3 și de 1.200 lei în Piața Nord; toate sumele astfel încasate se fac venit la bugetul local al Municipiului.
(foto ataşată)