În urmă cu ceva mai puțin de o lună transmiteam confraților corespondenți ai mei într-ale scrisului anunțul privind ediția din acest an a Forumului Cultural National “Brâncoveniana” și concursul național de poezie patriotică și creștină “Sub Crucea Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu” organizat sub egida sa. Cu regret, recunosc că am trecut cu prea mare ușurință peste detaliul privind limitele de vârstă, respectiv 17-50 ani, pentru cei doritori să participle la concurs, fapt sesizat și reproșat de mai mulți destinatari ai mesajului. Reamintesc faptul că mai sunt două săptămâni până la termenul stabilit pentru trimiterea creațiilor și îi îndemn pe toți doritorii să trimită creații, indiferent de vârstă, în speranța că îi vom convinge pe ceilalți membri ai juriului că nu vârsta, ci valoarea creațiilor contează.
Da, ne confruntăm cu una din problemele considerate chiar la nivelul conducerii USR a fi de stringență – aceea a vârstei celor ce aplică spre a fi admiși. Daca în USR vârsta poate avea un oarecare impact, în sensul că seniorii primesc acele îndemnizații, când e vorba de concursul nostru nu găsesc nicio altă logică decât dorința scoaterii din scenă a scriitorilor sau aspiranților într-ale scrisului ajunși la o anumită vârstă – in cazul de față, 50 de ani, adică exact apogeul activității creatoare. Este trist, cu atât mai trist faptul că persoana ce a introdus această privare de drept este un venerabil senior al scrisului românesc, octogenar recunoscut pentru aportul domniei sale la patrimoniul nostru spiritual. Dacă pe cei tineri i-aș putea înțelege și le-aș accepta părerea greșită că seniorii le-ar bloca lor calea spre afirmare, pe seniorii literați nu-i mai înțeleg – cu atât mai mult cu cât domniile lor sunt în vârful piramidei și ar fi cei mai în măsură să trieze valorile prezentului, fără a neglija viitorul, după criteriile impuse de ontologia breslei.
Să fie fenomenul acesta un reflex al politicii neomarxist-globaliste, potrivit căreia populația Globului ar fi depășit demult limitele admisibile și că reducerea ar trebui să înceapă cu bătrânii – cum s-a și procedat, în multe situații, pe timpul pandemiei? În principiu, cred că poate fi vorba și de așa ceva, în sensul că bătrânii sunt greu de întreținut și de ținut în ascultare, orice conducător dogmatic dorindu-se eliberat de asemenea responsabilități.
Dacă totuși dorim ca literatura română să iasă din chingile în care se zbate de câteva decenii trebuie să lăsăm cale liberă valorii, indiferent de vârsta creatorilor. De altfel, după cum se știe, în ultimii doi ani la Potlogi s-a încercat implicarea în organizarea și derularea concursului a unui tânar hrănit cu jarul virtual al creației, care nu numai că nu a convins, dar a și dus întrecerea spre derizoriu – cu doar 14 concurenti, anul trecut – în timp ce pe FaceBook tânărul respectiv e prezentat ca un geniu, egal al lui Eminescu.
Este nevoie de tineri și în literatură, dar nu trași cu forcepsul sau împinși cu forța înainte. Ei nu să ia locul seniorilor trebuie obișnuiți să aspire, ci să-și găsească propriul loc alături de seniori. Scriu toate acestea din postura tânărului de altădată care, cenzurat fiind la debutul cu volum propriu, a preferat să se retragă pentru două decenii din spațiul literar, unde încă își caută un loc al său, între mulți alți seniori și tineri, consacrați sau în curs de afirmare. În definitiv, creatorii nu au vârstă, dacă au valoare. Valoarea estompează vârsta, până la Nemurire.
