Pentru istoriografia românească din secolele XX – XXI, problema bătăliei din 9–12 noiembrie 1330 constituie obiectul unei îndelungate controverse. Cu excepţia indicaţiei târzii şi destul de vagi a cronicarului polonez Maciej Strijkowski, nu există temeiuri documentare pentru vreo localizare. În consecinţă, pentru o imagine cât mai completă, vom prezenta totalitatea propunerilor de localizare în stânga Oltului, într-o ordine cronologică.
Posada de la Gherghiţa – 1574. Primul care a localizat bătălia de la Posada în stânga Oltului a fost cronicarul polonez Maciej Strijkowski (1547–1593). Referitor la bătălia de Posada, în Kronika polska scrie următoarele: „Regele ungur Carol a pornit fără pricină război împotriva domnului muntean Basarab, a fost bătut prin şiretenie…, astfel încât, cu puţini ai săi de abia a scăpat regele de măcel în Ungaria”. Mai mult, cronicarul face o precizarea inedită, afirmând că: „Pe locul bătăliei, domnii munteneşti ridicară o biserică şi ridicară trei stâlpi de piatră, precum văzui eu însumi în 1574, întorcându-mă din Turcia, dincolo de târguşorul Gherghiţa, două zile de drum de la oraşul transilvan Sibiu, în munţi”. Această menţiune este deosebit de importantă, întrucât identificarea locului unde a fost zidită biserica, sau după alte traduceri, mănăstirea, ajută la localizarea toponimului Posada.
Opinia lui Maciej Strijkowski a fost acceptată de Alexandru Dimitrie Xenopol (1847–1920) care, cu privire la bătălia de la Posada, eruditul istoric este de părere că actul sângeros s-a petrecut dincolo de Gherghiţa, în munţii de miază-noapte ai Munteniei, la o distantă de două zile de drum până la Sibiu. Ulterior, opinia a fost acceptată şi de Sergiu Iosipescu.
Ipoteza cronicarului Maciej Strijkowski o combate însă Patriciu Drăgălina care scrie că: „În contra acestei păreri vorbesc toate izvoarele istorice ale Ungariei, şi arată că regele Carol Robert dimpreună cu rămăşiţa armatei sale nu s-a oprit până în Timişoara. Din strâmtorile munţilor de la nordul Munteniei, dacă presupunem că pe aici s-a întâmplat lupta, regele ar fi aflat cu înlesnire adăpost între zidurile Sibiului sau în vreo altă cetate a Transilvaniei şi nu ar fi fost nevoit să fugă în ruptul capului până la Timişoara”. Împotriva ipotezei cronicarului polonez s-a pronunţat în anul 1904 şi Nicolae Iorga, susţinând o retragere spre Câmpulung şi de aici, prin Bran, către Braşov.
De asemenea, Doru Moţoc scrie că trebuie lămurite definitiv deosebirile existente între traducerile pe care B. P. Hasdeu şi P. P. Panaitescu le-au dat textului lui Maciej Strijkowski. Astfel, în vreme ce la Hasdeu apare termenul „biserică”, P. P. Panaitescu traduce acelaşi cuvânt prin „mănăstire”. La Hasdeu, se vorbeşte despre „trei stâlpi comemorativi de piatră”, în vreme ce la P. P. Panaitescu aceştia apar ca fiind de zid; amănuntele acestea sunt de o importanţă covârşitoare pentru cei ce vor efectua investigaţii arheologice.
Mai recent, Florian-Nicu Smărăndescu scrie, referitor la localizarea propusă de Maciej Strijkowski, că: „Par a indica tot Valea Prahovei. Strijkowski, care venea de la Constantinopol pentru a merge în Polonia, a trecut Dunărea pe la Silistra – Călăraşi, îndreptându-se spre ţara sa, prin Moldova. „Socotim că e vorba de schitul Lespezi din Posada Prahovei, reconstruit de Cantacuzini în 1861 (pictura datorându-i-se lui Pârvu Mutu Zugravu), cei trei stâlpi fiind probabil încorporaţi în zidul noii clădiri, numită de localnici şi „Trei Lespezi”. Cât priveşte faptul că Posada se află la două zile de drum de Sibiu, consider, de asemenea, că Strijkowski are dreptate, întrucât de aici până la Sibiu sunt cam 220 km, pe care un călăreţ îi poate străbate în două zile, în vreme ce din Lovişte până la Sibiu, drumul poate fi străbătut cu uşurinţă într-o zi de mers pe jos sau o jumătate de zi, călare”.
Aflaţi în faţa unei dileme, unii cercetători au preferat să o rezolve, eludând referirea lui Strijkowski la Gherghiţa, lăsând-o neexplicată, şi reţinând din text doar indicaţia că locul bătăliei din 1330 trebuie căutat la două zile de drum de Sibiu, în munţi, adică aproximativ în zona Loviştei. De asemenea, s-au întrebat, dacă nu cumva Strijkowski se referă la o altă Gherghiţă, necunoscută nouă şi situată într-adevăr la două zile de drum de Sibiu, sau a confundat o altă localitate cu Gherghiţa, aşa cum bănuia şi P. P. Panaitescu.
Posada de la Curtea de Argeş – 1879. Unii istorici susţin că bătălia din 1330 a avut loc lângă Curtea de Argeş. Primul care a lansat această ipoteză a fost istoricul Eudoxiu Hurmuzaki (1812–1874). Într-o lucrare tipărită în anul 1879, scria că bătălia dintre Basarab I şi Carol Robert de Anjou s-a desfăşurat în preajma Curţii de Argeş.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, istoricul DimitrieOnciul(1856–1923) considera că lupta a avut loc „în munţii de lângă Curtea de Argeş”. Astfel, în anul 1889, afirma că, intrând în Oltenia, Carol Robert „ocupă Severinul şi aşează acolo un ban. Apoi înaintează spre capitala Argeş, unde l-au ajuns ursita”. Cu altă ocazie, autorul opina că victoria lui Basarab I a avut loc chiar lângă Curtea de Argeş, unde se afla reşedinţa domnului român, „oastea ungurească suferi o înfrângere foarte simţitoare”.
Opinia lui Dimitrie Onciul a fost acceptată de mai mulţi specialişti. Astfel, istoricul şi arheologul Grigore Tocilescu (1850–1909) afirma că armata lui Carol Robert a pătruns în Ţara Românească pe la Orşova, după care „înaintează până la Curtea de Argeş cea bine întărită”, iar acolo, „românii îl bat cumplit”.
Pentru localizarea confruntării în regiunea respectivă, cu anumite nuanţări, s-a pronunţat şi academicianul Alexandru Lapedatu(1876–1950).De asemenea, istoricul Ioan Lupaş(1880–1967) înclina tot pentru „strâmtorile dimprejurul Argeşului”, scriind în anul 1932 că: „Locul luptei a fost în apropierea Argeşului – sub Castro Argias – până unde a străbătut anevoie oastea ungară, care pornise din Banatul Severinului în septembrie şi fu zdrobita în strâmtorile dimprejurul Argeşului la începutul lui noiembrie”, iar peste mai bine de zece ani, afirma într-o lucrare că: „Locul luptei a fost în apropierea Argeşului, sub Castro Argias”.
În anul 1955, Virgil Drăghiceanu scria despre regele Carol, că „în poalele munţilor, a fost atras în capcana Cheilor Argeşului, de Basarab, fiind zdrobit cu toată oastea”.
De asemenea, în anul 1980, PaulIoanCruceanăsusţinea că: „Trebuie să arătăm de la bun început că ne alăturăm opiniei lui Dimitrie Onciul”, pe care o împărtăşesc în lucrările lor şi Grigore Tocilescu şi Ioan Lupaş, considerând că puternica încleştare dintre oştile regelui Carol Robert şi oastea românească a lui Basarab I a avut loc între Curtea de Argeş şi „Castro Argias”, nu departe de râul cu acelaşi nume, în apropierea străvechii cetăţi. Constantin Rezachevici precizează că, autorul menţionat nu observă că prin „Castro Argias”, Dimitrie Onciul şi Ioan Lupaş, precum şi majoritatea istoricilor, înţeleg Curtea de Argeş, în timp ce el numeşte Cetatea Poienari, aflată mai la nord, premiză ce nu poate fi acceptată, şi că cei doi istorici amintiţi nu precizează unde s-ar fi dat lupta în împrejurimile Curţii de Argeş, acestea putând fi extinse, de pildă, până în Loviştea”.
Referitor la Curtea de Argeş, prin studiul comparativ al Cronicii pictate şi al documentelor în care sunt menţionaţi participanţi la conflict, Maria Holban a stabilit în anul 1981, că în cursul campaniei împotriva lui Basarab I, oastea regelui Carol Robert s-a instalat în faţa reşedinţei voievodului român, fără a o ocupa.
În anul 1984, colonelul Alexandru Gheorghe Savu considera că locul bătăliei din 1330 trebuie să se fi situat „pe drumul care leagă Cetatea Argeşului de râul cu acelaşi nume”.
De asemenea, Ion Dulamă-Peri scria în anul 1996, că: „Noi opinăm pentru desfăşurarea bătăliei la est de Argeş, luând în considerare unele date care pledează împotriva localizării pe ruta Curtea de Argeş – Sibiu.
Pentru Curtea de Argeş, s-a pronunţat în 2003 şi istoricul Radu Ştefan Vergatti, iar în anul 2009, Al. Madgearu. Primul precizează că regele s-a oprit în faţa Curţii de Argeş, fapt confirmat de Diploma emisă la 30 iunie 1347 din porunca lui Ludovic I, unde scrie: „Pe când pomenitul tată al nostru, venind cu puternica sa oaste pentru a redobândi regatului său părţile din Ţara Românească, şi-a aşezat tabăra în faţa cetăţii Argeş”. Acest pasaj, ca şi actul din 1336, „nu vorbesc despre cucerirea Curţii de Argeş. Amândouă documentele precizează că regele a ajuns doar în faţa cetăţii şi şi-a aşezat tabăra acolo. De la această precizare documentară, până la a susţine că ar fi fost cucerită şi distrusă Curtea de Argeş este cale lungă”.
Deşi părerile istoricilor sunt împărţite cu privire la localizarea a ceea ce în documente se numeşte „Castro Argias”, el nu poate fi identificat decât cu Curtea de Argeş, care era reşedinţă domnească în 1330. Potrivit cercetărilor arheologice efectuate de N. Constantinescu, în 1330 exista la Curtea de Argeş un ansamblu de edificii: „Curtea Veche” sau reşedinţa voievodului, situată pe o mică înălţime, şi biserica Argeş I înconjurată de incinta denumită convenţional A. Alexandru Madgearu afirma că existenţa acestor edificii permite desemnarea locului cu termenul castrum. În nici un caz, nu s-ar fi folosit denumirea civitas, care era cu atât mai improprie decât castrum. De fapt, în Ungaria, după mijlocul secolului al XII-lea, termenul castrum ajunge să înlocuiască pe civitas, pentru a denumi oraşele. De altfel, în Curtea de Argeş, nu s-au descoperit fortificaţii cu semnificaţie militară reală la reşedinţa domnească. Mai mult, documentele interne din Ţara Românească redactate în latină, în care apare denumirea Argyas sau Argies, se referă în mod indubitabil la Curtea de Argeş.
Posada de la cetatea Poenari – 1898. Unii istorici au considerat că bătălia din 9–12 noiembrie 1330 a avut loc la cetatea Poenari. Dintre ei, menţionăm pe B. P. Hasdeu, Al. Lapedatu, N. Iorga, I. Conea şi A. A. Rusu, care au identificat greşit cetatea de la PoenaricuCastrum Argyas. Totuşi, ipoteza a fost respinsă de alţi istorici, precum: Aurelian Sacerdoţeanu, P. P. Panaitescu, N. Stoicescu, F. Tucă, R. Şt. Ciobanu, M. Ciobanu, N. Moisescu, C. Rezachevici, P. Chihaia şi Gh. I. Cantacuzino.
Denumirea Poenari apare în anul 1481, când este menţionat pârcălabul Ratea; tot Poenari este denumită şi în documentele emise în Transilvania secolului al XVI-lea, însă nici un izvor românesc medieval nu o numeşte Cetatea Argeşului.
Totuşi, Sergiu Iosipescu consideră Castrum Argyas ca fiind cetatea de la Poenari, sub care s-ar fi adunat oastea regelui Carol Robert. Acest punct de vedere ignoră formularea „ante castrum”, care nu implică situarea sub cetate. Pe de altă parte, Maria Holban traduce şi expresia „sub castro” tot: „înaintea cetăţii”. Deci, din documente nu reiese că locul de adunare al oştirii se afla la poalele unei înălţimi, ci doar în apropierea unui castrum.
După opinia lui Alexandru Madgearu, la Poienari era la finele secolului al XIV-lea un simplu turn. Într-adevăr, cercetările arheologice au demonstrat că în 1330 nu exista la Poenari cetatea în forma actuală, precum nu există argumente pentru ipoteza ridicării turnului la sfârşitul secolului al XIII-lea de către legendarul Negru Vodă, sau de către Tihomir, cum s-a susţinut. În schimb, ele au dovedit că există două faze principale de construcţie. Prima o constituie un nucleu principal, care constă dintr-un turn pătrat, construit din piatră; a doua constituie „o fortificaţie de mari dimensiuni cu turnuri semicirculare în care a fost înglobat turnul de piatră în plan pătrat. Datorită terenului ales pentru construcţie, zidurile cetăţii au fost dispuse în lungul crestei, pe direcţia est-vest”. Restul fortificaţiei este din piatră şi cărămidă. În plus, zidăria turnului de piatră nu se leagă de restul construcţiei. Turnul este atribuit epocii lui Mircea cel Bătrân, fiind un punct de supraveghere a unei căi de acces peste munţi; el ar data din perioada anilor 1408–1412, când relaţiile domnitorului cu regele Sigismund de Luxemburg deveniseră tensionate, întrucât în 1408, regele a ocupat Banatul de Severin. Starea de tensiune a încetat în 1412, când Mircea a primit cetatea Bran.
Până în timpul domniei lui Vlad Ţepeş (1456–1462), la Poenari nu a existat decât turnul, cum adeveresc săpăturile arheologice efectuate de Gheorghe I. Cantacuzino în anii 1968–1970; ele au confirmat că fortificaţia, amplasată pe o culme abruptă la înălţimea de circa 200 m deasupra văii, în forma care se înfăţişează acum, a fost ridicată de către Vlad Ţepeş.
N. Constantinescu afirmă că, premiza lui P. I. Cruceană, potrivit căreia Cetatea Argeşului sau „castram Argyas” nu este Curtea de Argeş, ci cetatea Poienari, este greşită, atât din punct de vedere logic cât şi documentar. Deci, indiferent de datarea turnului de la Poenari, el nu poate fi identificat cu Castrum Argyas.
Este adevărat că unii autori au propus localizarea bătăliei din 9–12 noiembrie 1330 chiar la cetatea Poenari. Dintre ei, menţionăm pe Alexandru Lapedatu şi P. I. Cruceană, care consideră că acolo se afla locul strâmt unde s-a produs ambuscada.
Totuşi, scriitorul Pavel Chihaia considera că este puţin probabil ca menţiunea „sub cetatea Argeş” să se fi referit la cetatea Poenari. Nu se poate susţine logica unei expediţii în creierul munţilor – cu materialul de luptă greoi al cavalerilor maghiari – fără un obiectiv de luptă important.
De asemenea, istoricul Alexandru Madgearu precizează că, din analiza izvoarelor reiese că lupta s-a petrecut în alt loc decât acel Castrum Argyas. De acolo, „armata lui Carol Robert s-a îndreptat spre locul unde a avut loc ambuscada. Aşadar, chiar dacă acest Castrum Argyas ar fi Poenari, nu acolo a avut loc bătălia din 9 – 12 noiembrie 1330”.
Posada de la Podu Dâmboviţei – 1904. În preocupările sale istoriografice,Nicolae Iorga abordează şi localizarea Posadei. În anul 1904, scria că la jumătatea drumului între Rucăr şi Bran, există „cazanul Posadei, care aminteşte o zi ca aceea, de strălucită biruinţă ciobănească asupra boierilor mari ai străinătăţii cotropitoare”. Istoricul a stabilit toponimul „Posada” pe versantul de deasupra localităţii Podu Dâmboviţei, scriind că, localizarea ar fi „pe linia care duce de la Câmpulung la Bran”, iar în altă parte, afirma că se afla la nord de Câmpulung-Muscel. Nicolae Iorga procedase la această localizare prin asociere, referindu-se la regele Sigismund de Luxemburg care menţionează înfrângerea suferită de oastea sa în „Alpibus Pazata”.
Ipoteza localizării bătăliei de la Posada la Câmpulung a fost preluată de istoricul Ioan Lupaş (1880–1967) care, în anul 1930, a susţinut la Adunarea generală a „Astrei” din Caransebeş o conferinţă despre lupta de la Posada, publicată ulterior şi în extras. Potrivit opiniei sale, bătălia ar fi avut loc lângă Câmpulung, afirmând că: „Aici s-a pus germenele independenţei româneşti”. Autorul afirmă că „însăşi istoriografia maghiară modernă recunoaşte înfrângerea cumplită a oştirii Regelui Carol Robert”.
Pentru Posada de pe Dâmboviţa, s-a pronunţat şi N. A. Constantinescu. Căutând să interpreteze pasagiul şi să recunoască geografic locul, el scria în anul 1930 că, pentru regele Ungariei, după asaltul nereuşit de la Castrum Argias, două drumuri de întoarcere ar fi fost: unul pe valea Dâmboviţei şi altul pe a Oltului, dar cum „pe valea Oltului nu găsim un loc să se potrivească cu descrierea din izvoare, trebuie să ne gândim la valea cealaltă, a Dâmboviţei, unde „e izbitor de asemănător locul de la Posada cu descrierea din Cronică”. În concluzie,autorul afirmă că „localizareabătăliei trebuie stabilită în „culmea dintre satele Rucăr şi Podu Dâmboviţei”, unde exista toponimul Posada, „un munte despădurit, peste care trece drumul mare, din vechi timpuri”.
Virgil Drăghiceanu, într-un articol publicat în anul 1955, scria: „Am înlăturat ipoteza istoricilor care puneau câmpul de bătaie la Posada, pe drumul Dragoslavele – Rucăr, unde, pe un teren de câmpie, în vârf de munte, nu se întâlneşte nicăieri drumul închis de jur împrejur şi de amândouă părţile de râpe proeminente, pe care îl arată descrierile şi ilustraţiile cronicei ungare (Cronicon pictum). Dar prin cheile Argeşului, spre Căpăţâneni şi Poenari – colţul Viştii, ducea Calea Făgăraşului, pe care am găsit-o ca hotar de moşie într-un document din 1705. După arătările bătrânilor satului Poenari, acest drum mergea pe coama dealurilor, plaiurilor şi munţilor, ca şi alte drumuri (Drumul cel Bătrân, al lui Mihai-Vodă, pe coamele dealurilor viilor mănăstirii Dealului)”.
În anul 1971, un cititor al revistei „Magazin istoric” scria: „Voi încerca să arăt că înfruntarea dintre Carol Robert şi Basarab a avut loc la Posada de pe drumul Rucăr – Bran. Am aşezat locul înfruntării dintre cele două oştiri pe ruta Curtea de Argeş – Câmpulung – Braşov, între Rucăr şi Bran, deoarece are aceeaşi lungime ca şi ruta Curtea de Argeş – Sălătruc – Turnu Roşu – Sibiu, urmând Drumul Oii, peste pasul Surduc: circa 110–120 km”.
De asemenea, colonelul I. N. Mailat a scris un articol, în care se referă la o Posadă menţionată de un act emis în anul 1550 de Mircea Ciobanul (1545–1552), localizând-o la nord-vest de Rucăr, lângă Podu Dâmboviţei, afirmând: „Socotesc că luptele s-au purtat între Podu Dâmboviţei şi Dealul Sasului, cu mai mare intensitate la Valea Posadei şi lângă resturile de întărituri ce se văd şi azi, de asemenea menţionate în documentul din 1550”. În urma unei recunoaşteri la faţa locului, efectuată în toamna anului 1970, autorul afirma că: „Am ajuns la concluzia că, nu numai din punct de vedere strategic, Basarab şi-a ales bine locul, ci şi din punct de vedere tactic, terenul oferindu-i condiţii prielnice pentru mascarea trupelor, iar stâncile şi pădurile destule „muniţii”. De asemenea, într-un astfel de loc, cavalerii lui Carol Robert nu puteau beneficia de superioritatea armamentului lor”.
Tot pentru localizarea de pe acest traseu, s-au pronunţat Victor Motogna şi Ştefan Ştefănescu, „neprecizând însă unde anume se afla zisa Posedă”.
De asemenea, Teodor P. Simion afirma în 1990 că, Posada, „după unii s-ar situa în apropiere de Rucăr, la Pleaşa Posadei, unde a fost înscrisă una dintre cele mai glorioase pagini din istoria noastră, surprinsă în cunoscuta Cronică pictată de la Viena”.
În anul 1993, asupra tematicii s-a pronunţat şi Pavel Chihaia, precizând căvechiul drum Argeş – Câmpulung, prin Domneşti, iar de aici către Braşov va fi fost itinerarul cel mai convenabil, dacă ne gândim la populaţia săsească a Câmpulungului şi la aşezările sale catolice, în vreme ce Sibiul era încă departe, încât distanţa de la Argeş în Transilvania nu trebuie măsurată pe itinerariul Argeş – Bran, ci Argeş – Câmpulung, apărând cu mult mai avantajoasă deci decât Argeş – Sibiu sau chiar Argeş – Turnu Roşu. „Prin urmare, cele două miniaturi din Chronicon Pictum ilustrează un pasaj al bătăliei de la Posada, care a avut loc, foarte probabil, în apropierea Câmpulungului”.
Totuşi, localizarea Posadei în zona Câmpulungului nu este acceptată de unii istorici, printre care se numără şi Constantin C. Giurescu. Referindu-se la izvorul principal Chronicon Pictum, susţine că nu se justifică o retragere a armatei lui Carol Robert de la Curtea de Argeş pe drumul Câmpulung – Bran – Braşov. Cronica nu spune în ce direcţie a apucat oastea acestuia, dar se poate presupune, dată fiind situaţia, mai ales lipsa de alimente şi furaje, că ea a luat drumul cel mai scurt, „care nu ducea însă peste muncele, la Câmpulung, şi de aci la Bran si Braşov, ci prin Loviştea la Câineni, şi de aci la Sibiu”.
Nici Ion Conea nu acceptă localizarea Posadei în zona Dâmboviţei, susţinând ca „sigur, întoarcerea lui Carol Robert n-a putut fi pe la Bran”. De asemenea, autorii N. Stoicescu şi F. Tucă afirmă că „amplasarea în trecătoarea Rucărului nu beneficiază de argumente consistente”, iar Vasile Mărculeţ şi Ioan Mărculeţ susţin că: „În ceea ce priveşte drumul Câmpulung– Bran, suntem de părere că localizarea bătăliei în această regiune este exclusă prin faptul că obiectivul lui Carol Robert la revenirea din Ţara Românească nu a fost Braşovu sau Ţara Bârsei, ci Sibiu… Pe drumul Câmpulung – Bran, nu există zone care să corespundă celei descrisă în sursele documentare şi literare drept loc al confruntării”. Iar alţii scriu: „Este greu de crezut că regele ar fi ales un drum lung pentru întoarcere, având în vedere că armata era oricum epuizată”.
Acestei opinii se raliază şi Petru Demetru Popescu; el scria despre Posada de pe Dâmboviţa, că „nu dezvăluie urme de fortificaţii, iar locul propus nu se află pe cel mai scurt drum de ieşire din Muntenia. Dacă ar fi fost vorba de Posada din Defileul Dâmboviţei, ştirile n-ar fi trebuit să pomenească Sibiul, ci Braşovul, care era mai aproape”.
De asemenea, autorii Vasile Mărculeţ şi Ioan Mărculeţ scriu: „În ceea ce priveşte drumul Câmpulung – Bran, considerăm că localizarea bătăliei în această regiune este exclusă prin faptul că obiectivul lui Carol Robert nu a fost Braşovul sau Ţara Bârsei, ci Sibiul. Din aceleaşi considerente excludem localizarea confruntării din noiembrie 1330 pe valea Prahovei sau Dâmboviţei. Pe de altă parte, pe drumul Câmpulung – Bran nu există zone care să corespundă celei descrisă în sursele documentare şi literare drept loc al confruntării”.
Ipoteza forţării înaintării spre Câmpulung nu are o bază solidă, invadatorul fiind pus în situaţia avântării în necunoscut spre un drum greu de parcurs prin Defileul Rucăr – Bran. În plus, râurile erau tot perpendiculare pe traseul de înaintare, ceea ce ar fi complicat manevrele carelor de transport şi ale infanteriei, presupus obosită după o campanie în adâncimea Ţării Româneşti.
Posada de la Căpăţineni-Arefu – 1930. Cetatea de la Căpăţâneni sau de la Arefu este menţionată în documente sub denumirea de „Castrum Argias”, nu cum o consideră N. A. Constantinescu, „de la Poenari”, care este mai în jos cu câţiva km., tot pe Argeş, dar în afara munţilor.
Potrivit opiniei lui Ion Conea, prima bătălie între voievodul Basarab I şi regele Carol Robert de Anjou s-a desfăşurat sub zidurile cetăţii Castrum Argias. Ruinele ei se găsesc şi astăzi în munţi, la peste 20 km. spre miazănoapte de Curtea de Argeş. Dar nereuşind să ocupe cetatea, regele maghiar ajunge la înţelegerea să fie lăsat să se întoarcă în pace spre ţara sa. Atunci, regele a pornit să treacă Munţii Carpaţi, „cât mai iute şi mai pe ascuns”.
În anul 1955, Virgil Drăghiceanu scria: „Nu cunosc în Ţara Românească burguri, castre, cetăţi sau castele medievale decât pe cel de la Severin, în jurul turnului, pe cel de la Târgovişte, pe cel al Giurgiului şi pe cel de la Căpăţâneni, pe care l-am identificat cu al Argeşului, pomenit în cronicele ungare, şi unde s-a dat bătălia între Basarab şi Carol Robert, în 1330”.
P. I. Cruceană scria în anul 1978, că: „Armata regelui va merge pe drumul Loviştei. Dar, pentru a intra pe acest drum, sunt nevoiţi să se întoarcă, cum declară însuşi regele în Diploma din 13 decembrie 1335, ca să refacă cei 3 km. ce-i despart de Căpăţineni – Arefu. Şanţurile şi întăriturile din spatele lor le stau acum în cale. În părţile laterale sunt stânci înalte de netrecut, iar în spate Castro Argias. Pe acest drumeag, care leagă Cetatea Argeşului de valea râului cu acelaşi nume, considerăm că s-a dat marea bătălie din noiembrie 1330”.
Pavel Chihaia, care a studiat miniaturile din Cronica pictată, afirmă că „imaginile inspirate de text nu vor putea prezenta un factor nou în această problemă atât de controversată.” De fapt, localizarea Posadei se leagă de itinerarul lui Carol Robert, iar drumul acestuia de popasul „sub castrul Argeşului”. Localitatea este consemnată în două diplome, una din 17 octombrie 1336, prin care regele Carol Robert răsplăteşte pe vicecancelarul regal Thatamar şi pe fratele său Bakó pentru o serie de fapte de arme printre care şi o misiune în Ţara Românească, care s-a încheiat „sub cetatea Argeş”, unde l-a ajuns pe rege. Întregul episod ne încredinţează de faptul că regele îşi propusese să ajungă la Argeş, şi că Thatamar cunoştea exact acest itinerar. Unsprezece ani mai târziu, într-o diplomă din 30 iunie 1347, Ludovic cel Mare aminteşte şi el că tatăl său „şi-a aşezat tabăra înaintea cetăţii Argeş”.
Totuşi, există istorici care neagă această ipoteză. Istoricii Vasile Mărculeţ şi Ioan Mărculeţ scriau că: „Acelaşi inconvenient ca şi Defileul Perişani – Pripoare, îl prezintă defileul de pe valea Argeşului, din zona Căpăţâneni– Arefu, lung cam tot de 3 km. În ceea ce ne priveşte, considerăm de altfel, puţin probabil ca după devastarea reşedinţei domneşti de la Argeş, fără a reuşi să-l determine pe Basarab I să se angajeze într-o luptă decisivă, Carol Robert să se fi hazardat în această zonă într-o acţiune de cucerire a turnului de la Poienari, cum susţin unii autori”. Invocarea, în sprijinul acestei teorii, a unor factori, precum „poate căutarea tezaurului ţării” sau „poate speranţa măcar a unei victorii”, cum face Sergiu Iosipescu, rămân, cu tot respectul pentru reputatul medievist, doar simple supoziţii”.
De asemenea, Alexandru Madgearu scria în 2009, că: „Nu exista nici un motiv ca oastea să fi urcat de la Sălătruc spre Cheile Argeşului de la Arefu, pentru a înainta pe dificilul drum prin munţi într-o perioadă deja rece, în loc să urmeze calea ce ducea spre valea Oltului, uşor de parcurs pentru o armată obosită.
Posada de la Stoeneşti – 1932. Alături de localizările prezentate în istoriografia românească s-au conturat şi alte puncte de vedere cu privire la confruntarea din noiembrie 1330. Una dintre ele este a lui Ilie Minea (1881–1943), care propune localizarea pe drumul Târgovişte – Câmpulung, probabil în zona satului Stoeneşti din judeţul Argeş, nu departe de cetatea şi schitul lui Negru Vodă, în judeţul Muscel. El contestă numele dat bătăliei de la „Posada” de Nicolae Iorga, prin asocierea bătăliei din 1330 cu cea a lui Sigismund din 1395, întrebându-se: „E suficientă această apropiere ca să vorbim şi scriem despre lupta de la Posada?”, înclinând să creadă că lupta s-ar fi dat pe drumul Târgovişte – Câmpulung, care face legătura cu drumul ce duce de la Curtea de Argeş la Câmpulung, în Defileul Soteneşti – Argeş, în apropierea Cetăţii şi Schitului Negru Vodă.
De asemenea, şi P. I. Cruceană este împotriva acestei opinii, afirmând că nu se poate „susţine ipoteza că lupta ar fi avut loc la Stoeneşti”. (Va urma).
