Există un fenomen, cel puțin ciudat, în peisajul cultural postdecembrist românesc: lucrări fundamentale bazate pe cercetări științifice aprofundate au intrat într-un nemeritat con de umbră, iar autorii lor nefiind invitați în mass-media scrisă, audio sau vizuală spre a-și expune opiniile. În schimb, mediocritățiile sunt omniprezente, mai ales cele care au promovat „Declarația de la Budapesta” din iunie 1989 cele care l-au denigrat grosolan pe Eminescu („cadavrul din debara”, „nul”, „protolegionar”, „Doina” fiind o poezie deranjantă pentru Uniunea Sovietică etc.), au blasfemiat limba, cultura sau istoria națională („Radiografia plaiului mioritic este ca o făclie: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării”, iar „româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături” etc., etc., etc.) Și acești ipochimeni au fost recompensați cu funcții oficiale, plimbați cu avionul prezidențial, inundă toate ecranele televizoarelor. Nu le mai amintesc numele din repulsie, spre a nu-i populariza ca pe „vedetele” care au comis crime, violuri, trădări sau alte ciudățenii sexuale.
Unul dintre personalitățile românești contemporane marcante este sociologul de talie europeană, Ilie Bădescu, academician, directorul îndreptățit al Institutului de Sociologie al Academiei Române. În primii ani postdecembriști (mai) era invitat la posturile radiotv, acum apar toți bulăii din casta ciocoilor noi.
După Sincronism european și cultura critică românească (1984), Sociologie eminesciană (1995) și alte cărți de sociologie, geopolitică, religie, antropologie istorică, Ilie Bădescu a publicat o lucrare de excepție, Noologia. Cunoașterea ordinii spirituale a luminii. Sistem de sociologie noologică (828 p., format 17×24 cm). Alți autori-absolvenți de Filosofie au fost numiți „filosofi”, dar acest tratat de sociologie noologică, a trecut mai puțin studiat și aprofundat, în mare parte datorită absenței unor specialiști în domeniu care să citească asemenea tratate. De la C. Rădulescu-Motru și Lucian Blaga, domeniul filosofiei și sociologiei n-a cunoscut o asemenea lucrare profundă și originală: „Noologia este, altfel spus, ordinea spirituală a lumii mutată în cuvântul explicativ, în concepte clare și în raționamente bine închegate”, o știință fundamentală „care unifică învățăturile teologiei cu antropologia și cu sociologia, cu metafizica, etica și estetica, într-un excercițiu înnoit și înnoitor al cunoașterii însăși”, cum argumentează Ilie Bădescu. Altfel spus de Marian Munteanu, „Ilie Bădescu propune un nou cadru, și o nouă formulă de înțelegere a societății umane”, adică „sinele social”, „ființa socială”, „ființa istorică”, cum și-a intitulat autorul cele trei capitole ale cărții.
Acest tratat merită și trebuie să fie analizat în dezbateri științifice, academice, tradus în limbi de circulație universală spre a dovedi că și în România nasc oameni mari.
Cartea a apărut în colecția „Euxin” îngrijită de Marian Munteanu la editura „Valahia”, în 2002 (imprimată CD-Rom a apărut în 2001, iar într-o ediție nouă, revizuită, modificată și adăugită, în patru volume a apărut la editura ieșeană „TipoMoldova”, în colecția „Opera Omnia”). Cuvântul editorului de la prima ediție, Marian Munteanu, este de fapt o prefață intitulată Noologia sau despre «dumirirea» sociologiei, catalogând cartea drept „un nou instrument, analitic și metodologic deopotrivă: Noologia”.
Am făcut aceste prolegomene spre a dovedi că Marian Munteanu nu este numai un simplu editor (de cărți esențiale, de fapt), cu un cercetător erudit, dotat cu vocație, împletită cu acribie științifică. El este autorul unei cărți care va rămâne de referință în istoria culturii românești: Folclorul detenției, ci un titlu explicativ: Formele privării de libertate în literatura poporană. Studiu, tipologie, antologie de texte și glosar, carte apărută în editura Valahia, 2007, colecția „Rânduiala”(CCIV=105p +1150 p., 17×24 cm).
Marian Munteanu s-a născut la 19 iunie 1962 în localitatea Grădiștea-Giurgiu, în familia Maria și Vladimir Munteanu, inginer de profesie, original din sudul Basarabiei. Mama, Maria (n. Moga, aromâncă), a fost precum fiul, Marian, mai târziu, studenta universitarului eminescolog, George Munteanu. Bunicul său, patern, învățătorul Teofan Munteanu a fost ofițer în Armata Română, deținut politic în lagărele siberiene Varkuta și Norilsk (1940-1950). În semn de prețuire, la prenumele Marian s-a adăugat și Teofan. Marian Munteanu absolvă „Școala Centrală” din București (liceu cu profil istorie-filosofie) și, apoi, Facultatea de Litere a Universității bucureștene (1991), cu specializarea română-portugheză, avându-l profesori pe G. Munteanu, dar a beneficiat de îndrumarea (influențat-implicit) unor mari personalități ale vremii, nu prea agreați de regimul ateist: D. Stăniloae, Petre Țuțea, Ioan Alexandru, Ernest Bernea, M. Pop etc. Pentru alți mari intelectuali ai neamului (N. Iorga, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Emil Cioran) a organizat dezbateri, fiind acuzat de propagandă creștină ostilă ateismului, anchetat și arestat în mai multe rânduri între 1988-1989. În 1993 a efectuat a efectuat, ca bursier, un stagiu de specializare în științe politice și guvernamentale în SUA. Doctoratul l-a susținut în 2005 la filologia bucureșteană sub îndrumarea prof. Silviu Angelescu, cu o teză de etnologie și folclor, Folclorul detenției (cu „magna cum laude”), predând, ca profesor asociat, cursuri de etnologie, antropologie, folclor și istorie religiilor. A efectuat cercetări de teren în regiunile Neamț, Suceava, Hunedoara, Făgăraș, Vrancea, Timocul sârbesc și bulgăresc.
Controversat politic, Marian Munteanu este, incontestabil, inițiatorul și coordonatorul demonstrației studențești din Piața Universității (aprilie-mai 1990), în calitate de președinte al „Ligii Studenților” (înființată la 23 decembrie 1989, el fiind student), impunându-i un caracter anticomunist, dar pașnic, nonviolent, ceea ce l-a îndreptățit pe Eugen Ionescu să constate: „«Deșteaptă-te, române» este un cântec vechi, însă adevărata deșteptare s-a produs acum. Cred că tinerii din Piața Universității cu Marian Munteanu în frunte, sunt adevărații eroi. Au vrut libertate și o vor încă, au avut sinceritate. N-au spus decât adevărul […]. Acolo, în România, n-au «jucat», acolo oamenii au trăit și au murit. Și mai știu că în Piață nu s-a propagat violența, ci dimpotrivă. Marian Munteanu a cerut discuții libere, adevăr”.
A fost arestat la 13 iunie 1990, eliberat după amiaza aceleași zile, rearestat, pentru două luni. Mulți impostori și-au revendicat apartenența la mișcarea din Piața Universității, deși n-au participat sau au fost simpli trecători.
Marian Munteanu s-a implicat și în fondarea altor organizații nonguvernamentale, declarate apolitice, dar a fost nevoit să se retragă pentru că acestea, în numele condamnării comunismului (și nu a celor care l-au adus la noi) au încercat să atace instituțiile tradiționale ale Țării: Alianța Civică, Mișcarea pentru România, Alianța noastră România. Nu deține „certificat de revoluționar” și ca atare, n-a primit niciodată recompensă. A activat din 2000 în Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, fiind ales prim-vicepreședinte (președinte fondator: acad. Victor Crăciun). A înființat și condus Fundația culturală „Euximus”.
Antropolog, etnolog și folclorist deopotrivă, Marian Munteanu este autorul și altor lucrări redutabile, bazate pe cercetări în teren: Cântecul poporan din Muscel (2008), Folclorul detenției (prima ediție, 2008), Poezia rezistenței (1999), Ortodoxia este viitorul României. Sfaturi și îndemnuri către tineri adresate de părintele Stăniloae într-o convorbire cu Marian Munteanu (2000). A îngrijit ediții, cu prefețe sau studii introductive dedicate lui Tache Papahagi (Antologie aromânească, 2008), N. Iorga (Caracterul comun al instituțiilor din sud-estul Europei, 2008), Dionisie Fotino (Istoria Daciei, 2008), Prea Fericitul Teoctist (Patriarhul românilor de pretutindeni, 2005), Petre Țuțea (Între Dumnezeu și neamul meu, 1992), D. Bacu, Pitești (1991) etc.
Despre Noologia lui Ilie Bădescu, excelentul tratat de „cunoașterea ordinii spirituale a lumii”, un inedit și pertinent „sistem de sociologie noologică” ar trebui să se pronunțe specialiști din țară și din străinătate (sociologi, filosofi, teologi etc.) în dezbateri științifice, academice, mai ales azi, în condiții când decidenții politici și financiari hotărăsc soarta omenirii; asupra cărții lui Marian Munteanu, Folclorul detenției. Formele privării de libertate în literatura poporană, la bază teza de doctorat, dar un adevărat tratat de specialitate încerc să-mi expun unele puncte de vedere cu scopul de a readuce în actualitate o carte care tratează, aproape exhaustiv, o temă incitantă: tema detenției și a îngrădirii libetății umane în diverse etape de evoluției satului arhaic (sclavia, cătănia, captivitatea familială, surghiumul, exilul, haiducia, închisoare etc.). Tema detenției este tratată de Marian Munteanu în principal etnofolcloric, cu abordări pluridisciplinare (filosofia culturii, sociologie, științe politice, etică, teologie, penologie), temă prezentă în istoria umanității peste timp și loc, temnița constituind, cum ne avertizează autorul în „Argument”, „referențialul predilect pentru transferul literar al întrebărilor și neliniștilor resimțite ori de câte ori cugetarea omenească a poposit în preajma ideii de libertate”.
În antichitate, tema detenției cuprinde „recluziunea titanilor”, înlănțuirea lui Prometeu, labirintul Minotaurului, supliciul lui Sisif, apoi cetele sfinților și mucenicilor ce l-au urmat pe Iisus, tema fiind prezentă în opere literare clasice („Mizerabilii” lui Hugo, „Învierea” lui Tolstoi, „Crimă și pedeapsă” a lui Dostoievski, „Arhipelagul Gulag” a lui Soljenițîn etc.).
În literatura română, tema detenției este prezența la N. Filimon („Ciocoii vechi și noi”), L. Rebreanu („Ion”, „Pădurea spânzuraților”, „Gorila”), E. Barbu („Groapa”, „Principele”), Marin Preda („Cel mai iubit dintre pământeni”), C. Noica („Rugați-vă pentru fratele Alexandru”), Richard Wurmbrand („Cu Dumnezeu în subterană”), N. Steinhardt („Jurnalul fericirii”) etc.
Detenția, privarea de libertate, a luat o notă tragică în plin regim bolșevic impus României cu tancurile și prin trădarea unor intelectuali. Mari personalități întemnițate au creat în închisori și în lagăre de concentrare o „poezie a rezistenței”, o poezie „în cătușe” (cum a numit-o Aurelian I. Popescu), de o valoare estetică și umană indiscutabilă, experiența lor concentraționară fiind dureroasă (Nichifor Crainic, Radu Gyr, C.Noica, V. Voiculescu, V. Militaru, Petre Țuțea, I.D. Sîrbu etc., etc.). Aceeași experiență a temnițelor au avut de îndurat și românii basarabeni și bucovineni în „Siberiile de ghiață”, excelent exprimate de Grigore Vieru în poezia Reaprindeți candela.
Marian Munteanu subliniază o idee care n-ar trebui să treacă neobservată: privarea de libertate, problemă generală a umanității, n-ar trebui implicați direct doar judecătorii, temnicerii, deținuții, ci întreaga comunitate umană, să cunoaștem „care este viziunea comunităților etnice” din rândul cărora au fost selectați.
Marian Munteanu precizează obiectul antologiei realizate: „modul în care sunt reflectate în folclorul românesc fenomenele, întâmplările și trăirile determinate ori influențate de experiența sau imaginea privării de libertate, acordând o atenție specială detenției, cu precădere celei penitenciare”, celelalte forme (sclavia, cătănia, servitatea opresivă) fiind tratate minimal.
Astfel, la Formele privării de libertate, autorul include detenția, sclavia (captură de război, răpiți sau vânduți de părinți, azi soți), prizonieratul, cătănia (asimiliată cu închisoarea sau robia), pedepse infamate, servitutea opresivă (iobăgia, slugăria), captivitatea familială, rituală (călugăria), profesională (ciobănia), surghiumul, răpirea, captivitatea magică (prin vrăji, farmece). Alte capitole privesc: Lumea detenției (experiența, detenția privită din exterior), Simbolismul detenției (detenția – termen de referință), Cauzele detenției, Finalitatea detenției, Rostul detenției.
Toate temele abordate de Marian Munteanu sunt grupate pe genuri și specii folclorice: Doine, Strigături, Cântece bătrânești, Povești (legende istorice, mitologice, hagiografice, etiologice, snoave, basme), Obiceiuri, Teatru popular, Jocuri de copii, Credințe și farmece, Ghicitori și frânturi de limbă, Vorbe (proverbe, zicători, asemânări, povățuiri). Textele ontologate acoperă integral acoperă un spațiu întins, „de la Marea Adriatică până dincolo de Nistru și din Munții Pindului până în Carpații Păduroși și Podolia”.
Folclorul detenției, lucrare elaborată de Marian Munteanu, este însoțită de un necesar și minuțios aparat critic și explicativ de un glosar ce acoperă aria lexicală specifică temei (cuvinte și înțelesuri, termeni comuni și toponime, locuri și închisori).
Folclorul detenției. Formele privării de liberate în literatura poporană. Studiu, tipologie, antologie de texte și glosar de Marian Munteanu este o lucrare fundamentală, remarcabilă prin volum (asemănător Mioriței lui Adrian Fochi), dar mai cu seamă prin conținut, elaborată cu acribie științifică, pe baza unor documentări aproape de exhaustinitate, o lucrare care tratează etno-folcloric un pilon de bază al ființei naționale. Autorul remarcă un lucru esențial: istoria artei cuvântului poate fi și o istorie a privării de libertate: „Oare nu același drum al suferinței, nedreptății și umilinței pământene a fost parcurs de însăși Logosul întrupat?” se întreabă retoric Marian Munteanu. Cartea este de o utilitate maximă și actualitate în cercetarea culturii și civilizației românești poporane, incitând la abordări multidisciplinare. Prin această masivă și incitantă lucrare, Marian Munteanu și-a dat întreaga măsură a potențialului său intelectual, științific.
