Foarte greu este să ne concentrăm la altceva, după audierea opusurilor concertistice de la Filarmonica vâlceană, din 8 octombrie 2012, când pe scenă au evoluat Florin Totan, la conducerea dirijorală a orchestrei simfonice, şi Luiza Borac (am indicat ordinea intrării pe scenă) în interpretarea minunatului concert pentru pian şi orchestră, nr. 21, de W.A. Mozart.
O seară încântătoare în care pianista vâlceană a strălucit, poate ca niciodată, vădită fiind dorinţa care-i face cinste de a onora aşa cum merită publicul meloman vâlcean, care, iată, se bucură că dorinţa de ani, de multă vreme, s-a îndeplinit, şi, prin Luiza şi orchestra simfonică, Râmnicul a păşit în lumea mare a muzicii de oriunde… Din 1944, poate şi mai devreme, vâlcenii au dorit să reprezinte ceva în muzica interpretativă românească, şi în saloanele elegante ale oraşului de pe Olt, mari interpreţi, profesori, au pus bazele unei solide interpretări de muzică camerală…
Muzica de cameră, anticameră a marii muzici simfonice şi instrumentale, care prin Orchestra Puţureanu, Leca Morariu, Octavia Lupu Morariu, Irina Şaţchi şi Emil Ştefănescu a strălucit în acele începuturi, mai mult ca oriunde în Ţara Românescă! Gândiţi-vă! …aproape în fiecare seară, în diferitele saloane ale intelectualilor vâlceni, din martie, august şi mai apoi, răsunau acordurile cvartetelor lui Haydn, Mozart şi Beethoven…Negustorii râmniceni aveau, ca a doua pasiune a vieţii de zi cu zi, muzica! Astăzi, prin Teodor Costin, Modest Cichirdan, Luiza Borac, Mihail Ştefănescu, şi talentaţii noştri instrumentişti din orchestra simfonică vâlceană, şi din Craiova, Râmnicul îşi adună roadele unei nobile munci de peste 70 de ani!…Îţi mulţumim Luiza Borac pentru concertul oferit la începutul acestei stagiuni muzicale, 2012-2013.
O seară în care s-a derulat cu repeziciune uvertura „Răpirea din Serai” de Mozart, Concertul nr. 21, în do major, K.V. 467, de acelaşi compozitor, şi Simfonia a III-a în re major de Franz Schubert… Doi compozitori vienezi, care au avut viaţă scurtă, dar care au lăsat istoriei muzicale universale o moştenire nu uşor de exprimat în cuvinte.
Dirijorul celor trei lucrări a fost Florin Totan, personalitate a vieţii dirijorale internaţionale cu mari succese pe marile scene ale lumii. F. Totan, s-a impus în arta dirijorală, mai ales, prin acurateţea interprtărilor simfonice, orchestrale, de acompaniament, prin sensibilitatea şi dăruirea pe care le -a manifestat cu orice ocazie, şi care l-au impus pe scenă (de neuitat, rămânând concertele asigurate de Florin Totan, în acompaniament, în cadrul Festivalului Naţional, „Tinere Talente”, pentru noi, o notă specială fiind dată de cel asigurat la ultimul Festival „George Enescu”, în Gala Laureaţilor).
Uvertura „Răpirea din Serai” a fost o introducere mai mult decât nimerită, apreciată de publicul meloman, o interpretare foarte bună, în simfonicul anunţat… O interpretare curată, într-o perfectă tonalitate mozartiană, plină de vigoare şi acurateţe stilistică. Un opus optimist, bine măiestrit artistic, viguros reliefat-legat, şi care, ca şi la „Flautul fermecat” sau teribila operă („opera operelor”) „Don Giovani”, îl fixează pe Mozart în vârful ierarhiei operei lirice europene (că de altă operă, din alte continente, nici nu poate fi vorba)…Celibritatea lui Mozart, în operă, vine şi de la faptul, că muzica-fondul operei lirice proprii este una de tip simfonic, cu sclipiri armonice, unice…
*
Luiza Borac!… extraordinară seară oferită de Filarmonica vâlceană cu Luiza Borac la pian şi Florin Totan la pupitrul orchestrei, a strălucit mai intens ca oricând aici în oraşul de sub Capela… Am remarcat maturitatea-luciditatea artistică plină de sensibilitate şi, în acelaşi timp, de forţă… Luiza Borac stăpâneşte mişcarea-alunecarea de-alungul claviaturii, punându-şi elegantele mâini în slujba ei, corpul, fiinţa, rămânând detaşate şi, minunându-se, la rândul lor, de cât de frumos răspunde pianul!… Braţele-degetele Luizei aleargă, mângâie claviatura, parcă, nefăcând nici un efort, mergând de la sine.
Intelect superior şi cu o măiestrie desăvârşită, câştigată în ani de studiu intens, fără, însă, a-şi neglija libertăţile de natură spirituală şi bucuriile vieţii, adevărata artă de a trăi, Luiza Borac, încă foarte tânără, a fost o prezenţă mai mult decât agreabilă, valoroasă, în acest concert de Mozart; o prezenţă în care nobleţea gestului s-a impus încă din primele acorduri!… S-a observat detaşarea solistei, absolut independentă faţă de ansamblul mişcării muzicale, dar în acelaşi timp, precum marii interpreţi, subordonată perfect gestului dirijoral conducător, ansamblului orchestral.
În acest concert nr. 21 de Mozart, pe scena Filarmonicii s-a întâmplat ceva neobişnuit; toate componentele, de la scenă la fundal, oameni şi instrumente, s-au armonizat atât de bine, încât am avut impresia că toţi şi toate au avut aceeaşi respiraţie, au avut o singură inimă! Deosebit de elegantă şi precisă interpretarea părţii solistice, din prima parte a concertului, Allegro maestoso, una în care cele trei componente, solist, dirijor şi orchestră, au strălucit, pentru ca a în a doua parte, Andante, să ducă publicul în extaz; …fineţe şi exuberanţă, într-o stare de aparenţă care nu face nimic pentru a se evidenţia…Străluceşte de la sine! Cu Allegro vivace assai, rondo-sonată, interpretat cu o dexteritate de invidiat şi într-un respect total pentru opusul mozartian şi pentru publicul meloman, se pune capăt acestui concert. Bravo!
Impus în conştiinţa melomanului de oriunde, mai mult prin liedurile sale, în jur de 600 la număr, Schubert este mai puţin cunoscut prin creaţia simfonică, dar, prin atâtea câte a compus, impunându-se în creaţia universală ca unul dintre cei mai prolifici compozitori, şi inovatori, ai acestei arte, muzica, care demult nu mai este doar o componentă a artelor, este şi o subtilă ştiinţă! …După cum arăta într-un interviu, Modest Cichirdan, în 1998: „Tonalitatea do major încă poate să spună foarte multe. Pot fi scrise n simfonii în această gamă. Muzica este infinită. Cele 12 sunete la puterea a 12-a, şi totul la puterea a 12-a, nu reprezintă decât o fărâmă din ceea ce se poate crea în muzică”.
Franz Schubert (1797-1828) deschide perioada clasică a muzicii romantice de la începutul secolului XIX. Este un reprezentant de frunte al muzicii camerale şi autorul celebrei „Ave Maria” cântată pe toate scenele lumii de cei mai mari artişti. A trăit 32 de ani, dar, prin creaţia sa atât de matură şi compatibilă cu modernitatea secolului XX (Arnold Schönberg, n.n) este considerat printre marile spirite ale culturii germane, alături de Albert Einstein, Hermann Hesse, Heinrich Schlieman… şi care au în comun faptul că nu prea le-a plăcut şcoala! Dezvoltarea lor a venit de la sine, de la natură, de la Dumnezeu… „Naturitatea” gestului creator, al fiecăruia, despre care vorbea Brâncuşi când afirma despre esenţialitatea prezenţei omului ca valoare universală, la cei mai sus amintiţi, este mai mult decât evidentă…
Simfonia a III-a de Franz Schubert, avându-l la pupitru pe Florin Totan a încheiat simfonicul de luni seara, de la Filarmonica vâlceană, într-o tonalitate de optimism, în aceast opus scris la 18 ani, resimţindu-se modelele pe care Schubert le-a avut în vedere şi care sunt fondatorii muzicii simfonice: Haydn şi Mozart (cel despre care se spune, în comparaţie cu Beethoven, că a „ajuns” la Dumnezeu!).
