Luni 20 iunie 2016, ora 19.00, Sala Lahovari
Concert Extraordinar – Încheierea celei de-a XXI-a stagiuni
Orchestra simfonică a Filarmonicii
Dirijor: Mădălin VOICU
În program:
Wolfgang Amadeus MOZART – Uvertura „Nunta lui Figaro”
Felix MENDELSOHN BARTHOLDY – Simfonia a IV-a, Italiana
Iată, după doisprezece ani, melomanii vâlceni au avut ocazia să-l urmărească din nou pe Mădălin Voicu, muzician de clasă înaltă, urmaş al celebrului violonist român Ion Voicu, cel care în interbelic şi regimul totalitar a reprezentat cu masre cinste cultura românească, muzica interpretativă cultă pe toate meridianele lumii…A cântat pe o vioară „Stradivarius”, a înfiinţat Orchestra de Cameră „Bucureşti”, şi, pe amândouă, le-a lăsat moştenire fiului, Mădălin. La rândul său, Mădălin, violonist ca şi tatăl său, a dus mai departe faima părintelui, a condus Orchestra „Bucureşti”, dar a donat statului român vioara Stradivarius, după Revoluţia, pentru ca un tânăr să o preia şi să ducă mai departe arta interpretativă de cea mai înaltă clasă… Ca element amuzant, dar interesant, din lipsă de alte date despre artistul de noi lăudat, Mădălin Voicu, cu această ocazie domnia sa mi-a confirmat că este copilul cu care câteva nopţi am împărţit un pat prin anii 1960, în tabăra de la Şanţuri, Braşov, la care am participat, amândoi, ca membrii ai corului de copii de la Palatul Pionierilor din Bucureşti. Cum am ajuns noi acolo este o altă poveste, cert însă este că faptul e real. Mădălin Voicu este un personaj de primă mărime în muzica interpretativă românească de toate …genurile! În seara din 20 iunie 2016, în Uvertura „Nunta lui Figaro” dar mai ales în Simfonia a IV-a de Mendelsohn Bartholdy, Mădălin Voicu a imprimat orchestrei un ritm alert, aceasta răspunzând cu brio comenzilor dirijorului; simfonia, mai ales în partea de andante, pur şi simplu entuziasmând publicul. Desigur, noi melomanii „încercaţi”, care am asistat la concertul din 2004 (au fost două, atunci, unul cu orchestra Radioteleviziunii Române, şi unul cu orchestra Filarmonicii vâlcene) şi care am fost şi acum în sală simţim nevoia să recitim câteva din impresiile care acum aparţin trecutului… „Înainte cu zece zile de deschiderea stagiunii muzicale 2004-2005, joi, 23 septembrie 2004, în sala Lahovari, aparţinând acestei prestigioase instituţii care este Filarmonica, a avut loc un eveniment cultural de proporţii, poate cel mai valoros din acest an şi, anume, Concertul Extraordinar susţinut de Orchestra Naţională Radio la pupitrul căreia s-a aflat dirijorul Mădălin Voicu, avându-l ca solist pe violonistul Alexandru Tomescu. (…) Dar ce fericiţi am fost noi cei câţiva ca să asistăm la un concert mai ceva decât la Bucureşti sau la Viena, şi mă voi explica… O asemenea orchestră, ca dimensiune şi valoare, Râmnicul n-a mai văzut. Nu cred că în postură de dirijor scena vâlceană să fi cunoscut o personalitate asemănătoare lui Mădălin Voicu, concomitent cu valoarea ansamlului orchestral. (…) Minunat! Până şi cei necunoscători de muzică au rămas extaziaţi. Bravo ţie Orchestră Naţională Radio, bravo Mădălin Voicu, bravo Alexandru Tomescu! (…) Cu bine-i cunoscuta dezinvoltură prin care se face cunoscut publicului românesc şi nu numai, pe care o manifestă pe mai multe trepte sociale, politice şi de cultură, Mădălin Voicu ne-a prezentat în acest concert o Rapsodie I de mare valoare. A uitat unde se află şi s-a manifestat odată violent. Au fost momente când, pe scenă, l-am asemănat cu Celibidache, oricum, nu ne-am aşteptat să vădem urcând la pupitru o personalitate dirijorală atât de importantă.
Orchestra Naţională Radio, prezenţa ei la Rm. Vâlcea în formulă completă, cea de orchestră simfonică de gradul I, a prezentat acestui tânăr public, ce vrea să însemne în artă respectul pentru consumator, ce vrea să însemne respectul propriu. A prezentat o lecţie, curs de nivel universitar, despre ce trebuie să fie o interpretare simfonică, un acompaniament pentru solist, ce înseamnă prezenţa scenică, care este diferenţa dintre amatorism şi profesionalism. Sper, că pe lângă elevii prezenţi în sală, pe lângă funcţionarii de partid şi de stat, pe lângă cadrele funcţionare din bănci şi caserii locale, toţi salariaţii Direcţiei de Cultură să fi fost în sală. De ce? Pentru ca să înveţe să preţuiască arta şi pe artiştii adevăraţi.” (Fragment din articolul „Mădălin Voicu şi Alexandru Tomescu pe scena Filarmonicii vâlcene” apărut îm cotidianul Info Puls din 23 septembrie 2004 şi din volumul „Interferenţa Artelor. Critice. Muzica”, Petre Cichirdan, Ed. Intol Press, 2011)
Nu facem altceva în continuare decât să subliniem ceea ce interesează la acest dirijor, iată, aminteam mai sus de „dezinvoltura” cu care se manifestă pe scenă, în faţa instrumentiştilor, în faţa publicului, o caracteristică care i-a rămas şi la aceasă vârstă (mulţi ani maestre!) la care, credem, adăugăm şi uşurinţa în comunicare cu orchestra, care, atunci când există, iată, face minuni! Mai trebuie să subliniem fapul că ne-am bucurat că în sală, la spectacol (spectacol este să faci Mozart, „Nunta lui Figaro”, şi „Italiana” de Mendelsohn), ne-am salutat cu cei care au câştigat recentele alegeri şi pe mâna cărora, pentru patru ani, va funcţiona cultura oraşului şi judeţului nostru! Gest mai frumos nici că se putea! Bravo, Mihai Ştefănescu! (Vezi şi fragment din uvertura „Nunta lui Figaro” pe Video Arhiva, cu tilul „Mădălin Voicu la Filarmonica vâlceană”)
