MĂNĂSTIREA BISTRIŢA: TEZAURUL CULTIC
(II)

CRUCI. Importanţa Sfintei Cruci în cultul ortodox, atât ca simbol religios cât şi ca obiect decorativ, este recunoscută pretutindeni. Din această cauză, credincioşii confecţionează crucea din cele mai diferite materiale, ca aur, argint, marmură, piatră sau lemn, şi o aşează la loc de cinste. Tezaurul cultic al Mănăstirii Bistriţa conţine un mare număr de cruci.

1. Cruce de argint aurit. Ornamentată cu douăsprezece rubine, Crucea are mărimea de 31/12 cm. şi se păstrează la Muzeul de Artă din Bucureşti (Inv. nr. 637), având pe mâner, gravată în limba slavonă, inscripţia: „Egumenul Ilarion de la Bistriţa”, indicând astfel numele donatorului care, între anii 1560–1564 apare în documente ca superior al mănăstirii.

2. Cruce de lemn sculptată. Donată prin anii 1564–1565 de boierul Manta. Crucea are mărimea de 26/8,5 cm.; a fost ridicată la 21 octombrie 1916 şi depusă la Muzeul de Artă (Inv. nr. 447). Este îmbrăcată în argint aurit, având douăsprezece rubine; o inscripţie gravată în limba slavonă atestă că: „Această cruce a făcut-o jupanul Manta în timpul ieromonahului egumen Ilarion de la Bistriţa, în anul 7072”.

3. Cruce de lemn ferecată. Donaţie a episcopului Teofil al Râmnicului din anul 1641–1642, Crucea are mărimea de 25,5/9, fiind depusă în data de 21 octombrie 1916 la Muzeul de Artă (Inv. nr. 461). Este ferecată cu argint aurit filigranat; inscripţia gravată denotă că: „Această cruce o a făcut vlădica Teofil, în zilele lui Matei voievod, vă leat 7150”.

4. Cruce de lemn sculptată. Îmbrăcată în argint, cu aplicaţii de email verde şi albastru, Crucea, cu mărimea: 6,18/6 cm; se păstrează la Muzeul de Artă (Inv. nr. 655), datează din jurul anului 1650, fiind donată de mitropolitul Ştefan, potrivit inscripţiei cu litere în relief: „Mitrop(o)litu(l) chir Ştefan”, care în tinereţe fusese copist la Mănăstirea Bistriţa.

5. Cruce de lemn sculptată. Ferecată în argint, cu aplicaţii de email multicolor, Crucea de mărimea: 18/5,6 cm., a fost ridicată la 21 octombrie 1916 şi depusă la Muzeul de Artă (Inv. nr. 467); poartă o inscripţie gravată, vopsită în negru, care atestă că: „Pârvu Creţulescu a ferecat această sfântă cruce, 1678”.

6. Cruce de lemn sculptată. Îmbrăcată în argint aurit, cu aplicaţii de email multicolor şi împodobită cu pietre preţioase, Crucea a fost donată în anul 1681 de Constantin Brâncoveanu, potrivit inscripţiei greceşti, cu litere majuscule în relief: „Constantinos Brancovanos 1681”, inscripţie incompletă, datorită deteriorării.

7. Cruce de lemn. Aparţinând secolului al XVIII-lea, Crucea fere­cată în argint, a fost donată de ieromonahul Ştefan.

8. Cruce de lemn sculptată. Ferecată în argint poleit, împodobită cu mărgăritare, Crucea este donată de monahul Silvestru, în secolul al XVIII-lea.

9. Cruce de lemn sculptată. Provenind din secolul al XVIII-lea, Crucea,  ferecată în argint, a fost dăruită mănăstirii Bistriţa de credincioşii Păun şi Anastasia.

10. Cruce de argint. Aparţinând secolului al XVIII-lea, Pomelnicul Mănăstirii adevereşte că: „Filaret ieroschimonahul a dat o crucişoară de argint cu Sfântul Lemn din Crucea lui H(risto)s”.

11. Cruce de argint. Poleită, încrustată cu mărgăritare şi pietre roşii granate, Crucea a fost donată în anul 1790 de arhimandritul Nectarie, egumenul mănăstirii.

12. Cruce de lemn sculptată. Donată în 1790 de ieromonahul Iosif, Crucea este menţionată în Pomelnicul Mănăstirii, unde scrie: „Acest părinte Iosif ieromonah a dat o cruce ferecată cu argint şi pietre roşii şi albastre şi cu mărgăritare, ca în veci să se pomenească”.

13. Cruce de lemn sculptată. Atestată la 16 februarie 1811, Crucea a fost donată de ierodiaconul Ghenadie.

CĂDELNIŢE: Printre obiectele de cult, folosite în timpul oficierii sfintelor slujbe, cădelniţa ocupă un loc important. Formată dintr-un re­cipient în formă de cupă, numit focar, deasupra un capac, fiind cuplate prin trei lănţişoare, prinse în partea superioară de un disc prevăzut cu o verigă de susţinere; al patrulea lănţişor este fixat de vârful capacului, care permite ridicarea şi coborârea lui. Tezaurul cultic al Mănăstirii Bistriţa :conţine cădelniţe foarte vechi, unele :chiar din secolul al XV-lea.

1. Cădelniţă de argint aurit. Lu­crată pentru Mănăstirea Bistriţa la sfârşitul secolului al XV-lea sau, probabil, la începutul celui următor, cădel­niţa a fost donată de fraţii Craioveşti. Cu litere în relief, sunt înscrise pe focar numele donatorilor: „Barbu, Pârvu, Danciu, Radu”. Potrivit descrierii lui Alexandru Odobescu, ea are focarul semicircular, aşezat pe un picior octogonal cu tavă; capacul conic este compus dintr-o serie de turnuleţe şi portaluri gotice suprapuse şi ajurate, pentru a permite ieşirea fumului; ambele părţi sunt unite cu trei lănţişoare, executate din verigi răsucite.

2. Cădelniţă de argint aurit. Confecţionată prin anii 1654–1655, din porunca Mitropolitului Ştefan, cădel­niţa, având înălţimea de 26 cm, diametrul focarului de 9,5 cm., a fost ridicată la 21 octombrie 1916 şi se păstrează la Muzeul de Artă (Inv. nr. M 1653). Ea păstrează gravată inscripţia: „Această cădelniţă a făcut-o arhiepis­copul Ştefan, mitropolitul Ţării Româneşti, în zilele domnului Io Constantin Şerban voievod, anul 7163”.

3. Cădelniţă de cositor. Aparţi­nând secolului al XVIII-lea, Cădelniţa a fost donată la 2 august 1790 de egumenul Mănăstirii, Nectarie arhiman­dritul.

4. Cădelniţă de argint. Lucrată artistic, cu trei chipuri de îngeri sculptaţi în relief, Cădelniţa, care se păstrează în Diaconiconul bisericii mari a mănăstirii Bistriţa, are gravată următoarea inscripţie: „Prefăcută de arh(imandritul) T(eodorit) Zăgănescu, 1865”. Reali­zată în urma unui raport înaintat de egumen Ministerului Cultelor, de unde, la 7 octombrie 1865 primeşte comunicarea că: „Se încuviinţează pro­punerea ce faceţi în privinţa prefacerii unei cădelniţe, din una stricată, şi o candelă tot stricată de argint, care, după gătirea ei, recomandându-se, o veţi şi înscrie în inventarul dotei acelei biserici”. Degradată şi fără lănţişoare, cădelniţa a fost ridicată şi dusă la Episcopia Râmnicului; ulterior a fost recuperată de Arhimandritul Veniamin Micle şi reparată în anul 1988, se păstrează în Diaconiconul bisericii mari.

5. Cădelniţă de argint. Nu se cunoaşte provenienţa acestei cădelniţe, dar în anul 1918 a fost ridicată, potrivit Raportului din 12 sep­tembrie 1920 al stareţului Ilarion Cristea care scrie: „Protosinghelul Inochentie Tănăsoiu, fiind mare eclesiarh la Sfânta Episcopie, a luat în primire de la această sfântă Mănăstire una cădelniţă de argint curat cu şapte clopoţei”.

CĂŢUI. Obiect de cult, căţuia este asemănătoare cădelniţei, având acelaşi scop, de a tămâia. Formată din focar şi capac, ea diferă de cădelniţă prin lipsa lănţişoarelor. Anterioară cădelniţei, căţuia îşi are originea în vechile opaiţe de ceramică; ulterior i s-au adăugat lănţişoarele, fiind transformată în cădelniţă. Astăzi se păstrează, mai ales, în mănăstirile de călugăriţe.

1. Căţuie de argint aurit. Datând de la începutul mănăstirii Bistriţa, pro­babil de provenienţă italiană, Căţuia a fost descrisă de Alexandru Odo­bescu astfel: „O căţuie sau afumătoare de argint aurit cu două picioare sau scaune şi cu un mâner ornat şi terminat într-un rotund din sârmă de argint împletită. Vasul pentru foc, care e semisferic, se află despărţit de mâner printr-o tavă circulară acoperită cu un îndoit cerc de iconiţe ce se văd a fi smălţuite; multe dintre ele, precum şi cea mai mare, care ocupă centrul tăvii, au căzut. Ele sunt gravate cu acul (à la pointe) şi arată a fi fost smălţuite după modelul smalţurilor champlevée, foarte practicat în vechime prin Italia. Capacul vasului, rotund, reproduce în partea sa inferioară acelaşi fel de iconiţe şi se termină sus printr-o săpătură à jour. Stilul desenelor se resimte cu totul de influenţa bizantină, ce predomină mult timp în artele plastice din Veneţia”.

CANDELE. Candelele sunt obiecte liturgice, folosite ca suporturi ale unor surse de iluminat, cum este uleiul sau untdelemnul. De origine antică, menţionate în cultul Vechiului Testament, au pătruns şi în cel creştin. Executate din metale preţioase, lucrate artistic, ele constituie adevărate valori de patrimoniu naţional. Candelele descoperite în tezau­rul cultic de la Mănăstirea Bistriţa sunt dintre cele mai vechi din ţara noastră, unele datând chiar din secolul al XVII-lea.

       1. Candelă de argint aurit. Aparţinând primei jumătăţi a secolului al XVII-lea, Candela, ridicată şi dusă la Bucureşti, din ordinul Ministerului Cultelor, are gravată, în partea inferioară, o inscripţie cu numele donatorilor: „Banul Radu Buzescu şi băneasa Elina”. Raportată la perioada băniei lui Radu, candela poate fi datată în jurul anului 1633.

       2. Candelă de argint aurit. Donată de voievodul Matei Basarab în anul 1642–1643, Candela are înălţimea de 15 cm şi se păstrează la Muzeul de Artă  (Inv. nr. M 1372). În partea de sus are gravată in­scripţia: „Această candelă a cumpărat voievoda Ioan Matei. Mulţi să-i fie anii. 7151”.

       3. Candelă de argint. Donată tot de Matei Basarab în anul 1649–1650, Candela are înălţimea: de 20 cm şi se păstrează la Muzeul de Artă (Inv. nr. M 1374). În partea superioară, interior şi exterior, are gravată inscripţia: „Al Tău, al Tău dintr-ale Tale, Doamne I(isu)se H(ristoas)e, aducem noi, Io Matei voievod, acest mic dar a luminare ugodnicului Tău, Grigorie Decapolitul din Bistriţa, v(ă)  leat 7158”. Candelele donate de voievodul Matei Basarab au forma unui con trunchiat, lucrate cu multă măiestrie, sculptate ajur, cu medalioane aurite, executate de renumiţi meşteri autohtoni.

4. Candele mari de argint. Două exemplare, donate în anul 1690 de voievodul Constantin Brâncoveanu; o candelă poartă inscripţia votivă: „Io Constantin Basarab voievod Brâncoveanu, pe lângă alaltă, şi aceasta am adaos la sfânta Mănăstire Bistriţa, întru a lui Dumnezeu slavă, ve leat 7198”. Meşterul argintar şi-a imprimat iniţialele: „T. K.”, adică Thomas Klosch, atestat documentar la Braşov între anii 1687–1690. Candela a fost dusă la Bucureşti.

5. Candelă de argint. Menţionată în Pomelnicul Mănăstirii Bistriţa, candela a fost donată de monahul Macarie, în jurul anului 1740.

      6. Candelă de argint. Donată în anul 1790 de „Nectarie, năstavni­cul Mănăstirii Bistriţa”, candela este menţionată în Pomelnicul Mănăstirii.

      7. Candelă de argint. Atestată de acelaşi Pomelnic care ade­vereşte că „Răducanu cu familia” a donat această candelă.

        8. Candelă de argint. Aparţinând secolului al XVIII-lea, Candela  fost donată de „Ioan cu familia”.

   9. Candelă de argint. Donată de boierii şi negustorii craioveni în anul 1795, Candela are, pe marginea de sus şi de jos, gravată cu litere majuscule următoarea inscripţie grecească: „Această candelă s-a făcut din contribuţia boierilor şi negustorilor Craiovei, şi s-a închinat către dânşii, cu evlavie, celui între sfinţi Părintelui nostru Grigorie Decapolitul, când moaştele sale, izvorâtoare de mir şi dumnezeieşti, s-au adus la Craiova, fiind ciumă, în anul 1795, ca Domnul să-i izbăvească de ea”. Urmează numele celor 49 donatori.

      10. Candelă de argint. După cum adevereşte Pomelnicul Mănăstirii, candela a fost donată la 25 martie 1805 de arhimandritul Ştefan, fost egumen bistriţean, ca să „fie la Sfintele Moaşte ale Sfântului Grigorie, în care este scris numele Sfinţiei Sale”.

     11. Candelă de argint. Datând din anul 1806, candela a fost do­nată de „jupânul Iovan” şi menţionată în Pomelnicul Mănăstirii, unde scrie: „Acest blagocestiv neguţător a dat o candelă de argint”.

12. Candelă de argint. Donată în anul 1807 de negustorul Nanu, candela este atestată de Pomelnic, care specifică: „Acest blagocestiv negustor Nanu a dat o candelă de argint”.

13. Candelă de argint. În formă conică şi lucrată ajur, Candela are înălţimea de 28 cm. şi se păstrează la racla Sfintelor Moaşte. a fost donată de „Constantin Ştefan Serdaris 1814”, potrivit inscripţiei greceşti gravate pe disc. Probabil este una dintre cele „trei candele de argint”, consemnate în Pomelnicul Mănăstirii, ca fiind „câştigate” de arhimandritul Iosif în timpul egumeniei sale.

      14. Candelă de argint. Format mic, candela a fost donată în luna martie 1817 de Udria şi Vasile.

       15. Candelă de argint. Donată de „Ioan cu familia”, candela este menţionată în Pomelnic.

      16. Candelă de argint. Atestată, ca donaţie a negustorului Gheorghe, de Pomelnicul Mănăstirii, care adevereşte că: „Acest neguţător a dăruit o candelă de argint Sfântului Grigorie”.

O parte dintre candelele aflate în tezaurul cultic al Mănăstirii au fost duse la Centrul Eparhial Râmnic, cum rezultă din Raportul înaintat la 12 septembrie 1920, unde egumenul arată că, patru candele, „toate de argint curat şi în bună stare”, au fost preluate de protosinghelul Inochen­tie Tănăsoiu, în anul 1918, şi duse la Episcopie”.