SFEŞNICE. Obiect de cult, sfeşnicul se foloseşte ca suport pentru lumânări. Asemenea candelelor, îşi are originea în Vechiul Testament, fiind executat după indicaţii precise, transmise de Dumnezeu lui Moise; el are şi semnificaţii simbolice, în funcţie de numărul braţelor. Multe sfeşnice din tezaurul cultic bistriţean sunt realizate din metal preţios, în special argint aurit; cele mai vechi datează din secolul al XVII-lea.
1. Sfeşnic de argint aurit. Donat în anul 1687 de marele logofăt Constantin Brâncoveanu, Sfeşnicul are înălţimea: 123 cm. El a fost ridicat la 21 octombrie 1916 şi dus la Bucureşti; fiind păstrează la Muzeul de Artă (Inv. nr. M 1466). În partea inferioară are scrisă cu litere în relief, inscripţia: „Acest sfeşnic este făcut de robul lui D(u)mn(e)zeu Costandin Brâncoveanul vel log(ofăt) şi l-a închinat sf(i)ntei Mănăstiri Bistriţa, pentru pomenirea lui şi a părinţilor lui, martie, dni 1, v(ă) leat 7195” Pe suprafaţa sfeşnicului sunt gravate iniţialele meşterului argintar: „T. K.”, adică Thomas Klosch.
2. Sfeşnic de argint. Confecţionat cu cheltuiala marelui logofăt Constantin Brâncoveanu în anul 1687, Sfeşnicul are înălţimea: 190 cm. şi se păstrează la biserica mare a Mănăstirii; el are în relief următoarea inscripţie: „Acest sfeşnic este făcut din alte sfeşnice şi dintr-alte arginturi ce au fost date de creştini pentru pomană la sf(â)nta Mănăstire Bistriţa, şi cu cheltuiala robului lui D(u)mn(e)zeu Costandin Brâncoveanul vel logofăt; m(ese)ța martie, dni 1, v(ă) leat 7195”. Meşterul argintar Thomas Klosch din Braşov şi-a gravat şi aici iniţialele: „T. K.”. Deci, acele „alte sfeșnice”,
menţionate în inscripţie, sunt anterioare epocii brâncoveneşti, întrucât atinsese un avansat stadiu de degradare la sfârşitul secolului al XVII-lea, fiind date la topit şi prelucrate din nou.
3. Sfeşnic de bronz aurit. Donat în anul 1710 de voievodul Constantin Brâncoveanu, Sfeşnicul are înălţimea: 190 cm; şi se păstrează în Muzeul Mănăstirii. El este montat pe un postament piramidal cu trei picioare terminate în labe de leu; corpul se constituie dintr-o serie de piese globulare şi piriforme de mărimi diferite. Partea superioară, prevăzută cu un disc, are trei suporturi pentru lumânări. Realizat din bronz aurit, are gravat pe partea superioară a postamentului: „Anno 1710”. Sfeşnicul a fost confecţionat la Viena.
4. Sfeşnic de bronz aurit. Identic cu cel anterior, Sfeşnicul (Idem. Ibidem) este donaţia aceluiaşi voievod, Constantin Brâncoveanu, din anul 1710. Pe postament are gravate literele: „M. E. C.”, probabil, iniţialele meşterului.
5. „Sfeşnic din bronz”. Dimensiunile: 28/19 cm; se păstrează la Muzeul de Artă din Bucureşti (Inv. nr. M 737). Dedus dintr-un „ornament de bronz”, care provine de la un sfeşnic din epoca brâncovenească, potrivit inscripţiei greceşti, gravată cu litere majuscule pe chenarul obiectului, având următorul conţinut: „Ioan Constantin Basarab voievod, din mila lui Dumnezeu, domn a toată Ungrovlahia, 1710”.
6. Sfeşnice de argint. O pereche de sfeşnice, donate în anul 1765 de un grup de familii; un Sfeşnic cu înălţimea: 37 cm. a fost ridicat la 21 octombrie 1916 şi se păstrează la Muzeul de Artă din Bucureşti (Inv. nr. M 1471), are gravat pe marginea suportului următoarea inscripţie în limba greacă: „Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi: Dimitrie, Despa, Dimitrie, Smaranda, Sultana, Alexandru şi fiii lor, 1765. Şi s-a lucrat de Gheorghe zlătar, Si(n) Răducanu zlătar”.
7. Sfeşnic de argint. Donat de boierii şi negustorii din Craiova, ca mulţumire adusă Sfântului Grigorie Decapolitul, ale cărui Sfinte Moaşte au salvat oraşul de secetă şi lăcuste, în anul 1779. Sfeşnicul are gravat pe suport inscripţia: „Acest sfeşnic de argint s-a făcut din mila dumnealor boierilor și neguțătorilor craioveni, în zilele prealuminatului, preaînălţatului domn Alexandru Ioan Ipsila(n)t v(oie)v(o)d, când s-a adus Sf(â)ntul Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa aici la Craiova, pentru seceta şi lăcustele ce erau, păstorind Eparhia aceasta iubitorul de D(u)mn(e)zeu, episcop al Râmnicului chir Chesarie, caimacam fiind Scaunului Craiovei dum(nealui) Grigorie Razul biv vel diuc(er); şi s-au afierosit Sf(â)ntului Grigorie la l(ea)t 1779 n(oie)m(brie) 12; şi s-au lucrat de Hristea argintar Iunotu, fiind egum(en) chir Ştefan arhimandritul”.
8. Sfeşnic de argint. Perechea identică a celui anterior, Sfeşnicul are înălţimea: 118 cm. şi a fost ridicat la 21 octombrie 1916; se păstrează la Muzeul de Artă din Bucureşti (Inv. nr. M 1473”. A fost donat tot în anul 1779 de aceiaşi boieri şi negustori din Craiova. Ambele sfeşnice au fost executate de argintarul Hristea Iunotu, sub directa supraveghere a lui Hagi Gheorghe din Craiova, care a fost „ispravnic şi osârduitor până s-a sfârşit lucrul, şi le-a adus fiul dumisale, chir Zamfir, aici în Mănăstire, la noiem(brie) 19, 1779”. (Aurelian Sacerdoţeanu, art. cit., p. 497).
9. Sfeşnic de alamă. Provenienţă necunoscută, turnat probabil în atelierul Mănăstirii, Sfeşnicul are înălţimea: 17 cm. şi se păstrează la Proscomidiarul bisericii mari a Mănăstirii. Are baza octogonală; pe ea a fost gravat, cu litere chirilice majuscule, textul: „Mai 14, 1790, a răposat chir Costandie ieromonah”.
10. Sfeşnic de argint. Datând din anul 1793, Sfeşnicul a fost donat de marele vornic Dumitraşcu Racoviţă (Aurelian Sacerdoţeanu, art. cit., p. 491).
11. Sfeşnic de argint. Perechea celui anterior, sfeşnicul este donaţia aceluiaşi mare vornic, Dumitraşcu Racoviţă.
Ambele sfeşnice cântăresc „două ocale” (Ibidem).
12. Sfeşnic de argint. Format mic, aparţinând secolului al XVIII-lea, Sfeşnicul a fost donat de Grigorie Vlasto (Idem, p. 503.).
13. Sfeşnic de argint poleit. Provenind din secolul al XVIII-lea, Sfeşnicul l-a donat ieromonahul Ştefan pentru Sfânta Masă din altarul bisericii Mănăstirii (Ibidem).
14. Sfeşnice mari de alamă. Două la număr, donate de egumenul Gavriil arhimandritul, Sfeşnicele (Meletie Răuţu, op. cit., p. 37.) au gravate următoarea inscripţie: „Aceste sfeşnice sunt făcute cu cheltuiala părintelui arhimandrit Gavriil, egumenul sfintei Mănăstiri Bistriţa, născut în oraşul Vraţa din Bulgaria, şi spre pomenire, s-a însemnat aici, leat 1836”.
15. Sfeşnic mare de alamă. Confecţionat în anul 1891, prin purtarea de grijă a superiorului Ambrozie arhimandritul, Sfeşnicul, având înălţimea: 120 cm; se păstrează în Muzeul mănăstirii. El este montat pe un postament piramidal cu trei picioare aşezate pe câte un disc amplasat cu partea concavă în jos; pe o latură se află sculptată în relief Stema Regatului României, iar pe alta un Serafim. Corpul este alcătuit din piese globulare şi piriforme, având deasupra un disc. Pe bordura discului, o inscripţie gravată cu litere majuscule, artistic executate, arată că: „În al 32-lea an al Unirii ţărilor surori şi în al 25-lea al domniei Majestăţii Sale Regelui Carol I, fiind episcop al Râmnicului D. D. Ghenadie Enăceanu, iar mitropolit primat D. D. Iosif Gheorghian, făcut de superiorul Mănăstirii Bistriţa Ambrozie Bosănceanu, făcut la Iaşi 1891, mai la 10”.
LINGURIŢE. Obiect de cult, linguriţa serveşte la împărtăşirea credincioşilor cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Confecţionată din metal preţios, are formă obişnuită, cu deosebire că, unele sunt lucrate artistic, având vârful cozii terminat în chipul crucii. Cele mai vechi linguriţe liturgice din tezaurul cultic de la Bistriţa datează din secolul al XVI-lea.
1. Linguriţă de argint. Potrivit inscripţiei în relief, Linguriţa are lungimea: 18 cm. şi se păstrează la Muzeul de Artă din Bucureşti (Inv. nr. M 421) Ea a fost donată de „Ilarion egumenul”. Întrucât ieromonahul Ilarion a condus Mănăstirea între anii 1560–1564, ea poate fi datată din a doua jumătate a secolului al XVI-lea.
2. Linguriţă de argint. Inscripţia, cu litere în relief, atestă că: „Această linguriţă a făcut-o jupan Udrişte”; are lungimea: 22 cm. şi se păstrează la Muzeul de Artă din Bucureşti (Inv. nr. M 324) .Grafia textului corespunde primei jumătăţi a secolului al XVII-lea, iar o însemnare păstrată pe un manuscris bistriţean menţionează că, în anul 1636, învăţatul Udrişte Năsturel a vizitat Mănăstirea; cu această ocazie, a donat linguriţa pentru a servi cultului divin.
3. Linguriţă de argint. După grafia care indică numele donatorului: „Oprea vistier”, scrisă cu litere în relief, se poate deduce că, Linguriţa are lungimea: 21 cm. şi se păstrează la Muzeul de Artă din Bucureşti (Inv. nr. M 425). Ea aparţine tot secolului al XVII-lea.
4. Linguriţă de argint. Donată de schimonahul Mihail, cum arată Pomelnicul, Linguriţa provine din prima jumătate a secolului al XVIII-lea (Aurelian Sacerdoţeanu, art. cit., p. 488).
5. Linguriţă de argint. Donaţie a monahului Macarie, Linguriţa. datează din deceniul al patrulea al secolului al XVIII-lea, când Pomelnicul Mănăstirii consemnează un monah cu acest nume, care oferă Mănăstirii mai multe daruri (Idem, p. 504).
6. Linguriţă de argint. Inscripţia, gravată pe partea din spate, denotă că Linguriţa care are Lungimea: 17,5 cm. şi se păstrează la Muzeul de Artă din Bucureşti (Inv. nr. M 431) a fost donată de: „Şt(e)f(a)n arhim(andritul) Bi(s)tr(iţei). 1780”.
TALERE SAU TĂVI. Din categoria vaselor liturgice, fac parte şi talerele sau tăvile, dar, spre deosebire de sfintele vase, ele sunt destinate anaforei, colivei etc. Lucrate artistic, din metale preţioase, unele constituie adevărate opere de artă. Tezaurul cultic al Mănăstirii Bistriţa conţine talere care datează din secolul al XV-lea.
1. Taler de argint. Datând de la sfârşitul secolului al XV-lea sau de la începutul celui următor, Taierul cu diametrul de 35 cm., a fost donat de fraţii Craioveşti, potrivit inscripţiei gravate: „Jupan Barbu, jupan Pârvu, jupan Danciu, jupan Radu”. Pe marginea obiectului, altă inscripţie slavonă cuprinde textul biblic: „Am căutat pe Domnul şi m-a auzit şi m-a mântuit pe mine de toate necazurile mele; mergeţi către Domnul şi vă va lumina şi feţele voastre nu se vor ruşina; pe un sărman pe care l-a chemat, Domnul i-a auzit şi l-a mântuit de toate necazurile lui; îngerul străjuieşte”.
2. Taler de argint aurit. Donat în anul 1685 de marele spătar Constantin Brâncoveanu, Talerul, cu diametrul: 76,5 cm., a fost ridicat la 21 octombrie 1916 şi dus la Muzeul de Artă din Bucureşti, unde se păstrează în prezent (Inv. nr. M 195”. El are, pe partea exterioară, gravată incripţia: „Primeşte, Doamne, darul acesta de la mine robul Tău, Constantin Brâncoveanul vei spăt(ar), care l-a închinat sfintei Tale case, Mănăstirii Bistriţei, unde se slăveşte Adormirea Preasfintei Tale Maice; vas de slujba osfeştaniei, întru veşnica pomenire; m(ese)ţa mai 12 dni, v(ă) l(ea)t 7193”. De asemenea, pe bordură este gravat troparul Adormirii Maicii Domnului: „Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai către viaţă, Mamă fiind Vieţii, şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre. V(ă) l(e)at 1685”. În câmpul talerului, sunt gravate iniţialele meşterului argintar: „E. V.”, probabil din Braşov, fiind menţionat între anii 1680–1685.
3. Taler octogonal de argint aurit. Donat în anul 1685 de acelaşi mare spătar, Constantin Brâncoveanu, Talerul, având diametrul: 27 cm., a fost ridicat la 21 octombrie 1916 şi se păstrează la Muzeul de Artă din Bucureşti (Inv. nr. M 194). El poartă, pe partea exterioară, gravată inscripţia: „Vas sfânt, cu multă smerenie dăruit Sfinţii Tale case, Doamne, Mănăstirii Bistriţii, de robul Tău Costandin Brâncoveanul vel spăt(ar), întru slava şi lauda Preasfintei Maicii Tale, a fi primitoriu de nafură, întru veşnica pomenire; m(ese)ţa mai, 12 dn(i), leat 7193”; iar pe bordură, un fragment din Troparul naşterii Fecioarei Maria: „Bucură-te ce eşti cu bun dar dăruită, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru; v(ă) l(e)at 1685”. Partea interioară a vasului poartă gravate iniţialele meşterului: „E. V.”, care a executat şi talerul anterior.
4. Taler de argint aurit. Provine de la ieromonahul Dositei, care l-a donat pentru sfinţirea colivei, cum atestă Pomelnicul Mănăstirii. (Aurelian Sacerdoţeanu, art. cit., p. 488).
5. Tavă de argint. Confecţionată din argint, lucrată artistic, Tava, care se păstrează în biserica mare a Mănăstirii, a fost donată în anul 1910 de egumenul Ambrozie. Inscripţia atestă că: „Această tavă este dăruită de arhimandritul Ambrozie Bosănceanu pentru serviciul M(ănăsti)ri(i) Bistriţa, 1910, iunie. Valoarea 180”. (Va urma)
