ACOPERĂMINTE PENTRU RACLA SFINTELOR MOAŞTE. Evlavia credincioşilor faţă de Sfântul Grigorie Decapolitul s-a manifestat de-a lungul secolelor şi prin numeroasele obiecte oferite în cinstea sa. Printre ele, un loc aparte ocupă acoperămintele pentru Racla în care se păstrează Sfintele sale Moaşte.
1. Acoperământ de catifea albastră. Donat în anul 1514 de voievodul Neagoe Basarab, acoperământul are Dimensiunile de 230/180 cm şi se păstrează la Muzeul de Artă, inv. nr. 837. Este confecţionat din catifea albastră şi este ţesut cu desene elveţiene în fir de argint aurit. Inventarul din anul 1864 îl descrie astfel: „Covor de catifea albastru cu flori, fir galben, cu 33 nasturi argintii poleiţi, vechi şi rupt, şi la o parte sângerii, cusuţi cu litere sârbeşti de fir, dat de Neagoe, la leat 7022”. Pe o bordură de atlas roşu, este cusută cu bogate litere inscripţia slavonă: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, eu robul lui Dumnezeu, Io Neagoe voievod, m-am dus la Mănăstirea Bistriţa, hramul Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, şi am dăruit Sfântului Grigorie Decapolitul un acoperământ şi un inel de aur; şi cine va strica, să fie anatema cu Iuda. Scris în august 4 zile, în anul 7022”. Transportat la Muzeul de Antichităţi din Bucureşti, acoperământul a fost prezentat în anul 1864 la Expoziţia universală de la Paris.
2. Acoperământ de catifea. Menţionat în inventarul din anul 1864 care, referindu-se la acoperământul anterior, îl descrie: „Idem, de catifea, săpat, căptuşeală bogasiu verde”, fapt ce denotă vechimea lui.
3. Acoperământ de cănăvăţ. Confecţionat cu „flori de fir greu în şatrage, şi cu pafta de argint, pe sicriul Sfântului Grigorie”, acoperământul a fost donat în anul 1793 de fostul mare vornic Dumitrescu Racoviţă.
4. Acoperământ de catifea roşie. Datează din anul 1814, când a fost donat, potrivit însemnării din Pomelnicul Mănăstirii: „Aceşti blagorodnici, Stamatie şi Iovan, au hărăzit Sfântul Grigorie un covor de catifea roşie cu cruci de sârmă”.
5. Acoperământ pe fond albastru. Potrivit tradiţiei păstrate în Mănăstire, acoperământul a fost donat în anul 1856 de doamna Ştirbei, fiind lucrat personal. Desenele artistice, executate cu multă migală din fire de lână şi mătase; multitudinea culorilor combinate cu măiestrie, creează un ansamblu artistic admirabil pe un fond de culoarea cerului albastru, amintind capodoperele realizate de atâtea doamne şi domniţe din trecutul tării noastre.
TABLOURI. Mănăstirea Bistriţa păstrează puţine tablouri, mai ales că, în plastica ortodoxă s-a pus totdeauna accentul pe icoană. Concret, este vorba de două tablouri reprezentative, ilustrând momente din viaţa fondatorului Mănăstirii: Tabloul votiv din biserica Bolniţei şi tabloul pe pânză, reprezentând momentul intrării banului Barbu în mănăstire pentru a se călugări.
1. Tabloul votiv. Pictură în frescă, tabloul se află pe peretele vestic, în stânga uşii din biserica Bolniţei, reprezentând pe banul Barbu şi soţia sa, jupâniţa Neagoslava; ei ţin în mâini macheta bisericii, fiind reprezentaţi în costume boiereşti de epocă. Barbu poartă pe umeri o mantie de culoare ocru, prinsă în piept cu o agrafă; de sub ea, se vede un caftan albastru şi o tunică roşie. Neagoslava este îmbrăcată într-un costum asemănător cu cel al personajelor feminine din picturile votive ale bisericii lui Neagoe Basarab din Curtea de Argeş, „iar bluza ei este albă”. Scena este descrisă astfel de Pictura românească în imagini: „Tabloul votiv, în care apare Barbu Craiovescu, călugărit Pahomie, surprinde prin sensul realist al reprezentării printr-o evidentă voluptate a observaţiei. Portretul nu are nimic convenţional, nimic de aparat; desenul este subtil, modelajul cromatic urmează cu subtilitate formele; ctitorul este înfăţişat ca un unchiaş sfătos, doar ochii şireţi, cu priviri tăinuite, mai amintesc de acela care, vreme de mai multe decenii, conducea din umbră destinele Tării Româneşti”, fapte care îl determină pe Al. Efremov să conchidă că tabloul „reprezintă pe ctitori înaintea călugăririi lor”.
2. Tabloul plecării banului Barbu la călugărie. Originalul tabloului, care reprezintă plecarea banului Barbu Craiovescu la mănăstire să se călugărească, datează din jurul anului 1520. În prezent se păstrează numai o copie pe pânză, realizată de „fratele Gheorghe ot Cozia”, potrivit autografului, unde scrie: „Această muşama s-a scos după cea veche, prin osârdia S(finţiei Sale) părintelui Gavriil egum(enul) s(fintei) Mănăsti(ri) Bistriţa, 1830. De fratele Gheorghe, zugraf ot Cozia. 1830, octom(brie) 25”. Cercetat în 1885, tabloul este astfel descris de Gr. Tocilescu: „Se vede mai întâi biserica şi casele cele vechi, înconjurate de ziduri cu creneluri. Mai sus, este Arnota; mai jos, Schitul Păpuşa. Barbu cu barbă albă, îmbrăcat în costumul timpului, ţine capul plecat pe mâna dreaptă, iar mâna stângă o ţine la ureche, în semn de adio pentru cele lumeşti. După dânsul vine un tânăr, cu dulamă îmblănită, în poziţie de rugă, urmat de o ceată de alte 18 persoane, toate cu dulame roşii cu blană, întreaga familie a Craioveştilor”. Tabloul se păstrează în biserica mare, la intrare, pe peretele nordic.
OBIECTE SCULPTATE. Mănăstirile, vetre de cultură şi spiritualitate, acordau sculpturii o importanţă majoră. Arta de a reda plastic figuri, imagini, idei sau sentimente, sculptura a fost practicată în toate mănăstirile şi schiturile; monahii ornamentau obiecte cultice, ca tâmple, iconostase, cruci, potire, clopote, rame, cărora le imprimau cele mai variate forme artistice, folosind materiale diferite, ca lemnul, piatra, marmora, metalul, osul şi altele.
SCULPTURA ÎN LEMN. De-a lungul secolelor, sculptura în lemn a cunoscut cea mai largă răspândire. Uşor de prelucrat, lemnul are totodată excelente însuşiri plastice, permiţând multiple modelări artistice, practicate atât în arta cultică, cât şi în cea populară. Din nefericire, material uşor perisabil n-a rezistat intemperiilor, motiv pentru care nu s-au conservat multe exemplare vechi. Totuşi, Mănăstirea Bistriţa se impune şi în acest domeniu cu o serie de piese remarcabile, datând din secolul al XVII-lea.
1. Tâmpla bisericii Bolniţei. Cea mai veche lucrare de sculptură, păstrată în tezaurul cultic al Mănăstirii Bistriţa, datează din anul 1634, fiind vorba despre tâmpla sculptată de egumenul Vasile ieromonahul pentru Biserica Bolniţei.
Operă de mare valoare artistică, din nefericire tâmpla nu s-a păstrat întreagă. Un loc aparte ocupă uşile împărăteşti; terminate sus în acoladă, sunt împărţite în două câmpuri; cel de sus ocupă o treime, având în centru scena Bunei Vestiri, redată în două iconiţe: una cu Sfânta Fecioara Maria, alta cu Sfântul Arhanghel Gavriil; ele sunt înconjurate pe trei laturi cu bogate crenguţe cu flori stilizate. În câmpul cel mare rămas liber, se află câte o formă ovoidală pe fiecare canat, iar deasupra lor, scoase în relief puternic, două rozete suprapuse, formând o cruce compusă din patru petale stilizate. De o parte şi de alta, precum şi sus şi jos, alte flori. Dinspre vârful florilor laterale, de lângă două mici stele suprapuse, pleacă în afară împletindu-se tulpinile unor flori care, după ce străbat decoraţiunea centrală, se îndreaptă una în sus, alta în jos, terminându-se cu o rozetă mai mică; acolo se întâlnesc cu un crin crescut din bogatele ornamente ale părţii inferioare. Deasupra uşilor împărăteşti şi diaconeşti, un chenar cu ornamente florale se termină în acoladă; urmează al doilea rând de flori stilizate în frumoase rozete şi frunze ca de lujer sub partea de jos a icoanelor praznicare. Chenarul de sus este bogat umplut cu flori, şi din loc în loc, grupuri de câte două animale ţin toartele unui coş cu flori. Deasupra tâmplei, crucea, având de o parte şi de alta cele două icoane, sprijinită pe gura deschisă a unor animale sculptate.
2. Uşa bisericii Bolniţei. Opera aceluiaşi egumen sculptor, Vasile ieromonahul, uşa a fost realizată în anul 1654. Alexandru Odobescu o descrie astfel: „Uşa bisericii e de însemnat, fiind de lemn săpată ajur, cu flori poleite, iar sus, pe fiecare din două ale ei canaturi, e câte un medalion oval, cu o figură colorată, înfăţişând Buna Vestire. Sub aceste chipuri e săpată inscripţia slavonă: „Uşa aceasta s-a făcut de ieromonahul Vasile, în zilele lui Io Matei Basarab voievod, la anul 7162”. Ea prevesteşte o primă treaptă a sculpturii în lemn a secolului al XVII-lea. Ridicată de la Mănăstirea Bistriţa în luna iulie 1910 de Spiru Haret şi Petre Gârboviceanu, uşa a fost dusă la Muzeul Casei Bisericii din Bucureşti, de unde i s-a pierdut urma.
3. Uşile brâncoveneşti de la biserica mare. Donate de Constantin Brâncoveanu în anul 1688, uşile, având dimensiunile de 1,95/1,24 cm, au fost executate de un meşter străin, numit Basili Iarock Shigir, potrivit autografului în limba latină. O inscripţie în limba slavonă, săpată în partea inferioară a celor două canaturi, menţionează că: „S-au făcut aceste uşi de Constantin Brâncoveanu vel logofăt, fiind egumen Paisie arhimandrit, în anul 7196, luna iulie, zile 12”. După demolarea vechilor construcţii, uşile au fost înstrăinate; canatul din stânga a fost dus la Mănăstirea Arnota, adaptat prin tăiere la spaţiul uşii de la intrarea în biserică şi montat acolo, iar cel din dreapta, la biserica Schitului Peri din satul Bistriţa.
4. Tâmpla de lemn. În secolul al XIX-lea se afla la Mănăstirea Bistriţa o tâmplă disponibilă; nu i se cunoaşte provenienţa. Cert este că, la 19 martie 1858, locuitorii satului Băbeni solicită egumenului Ieronim „o tâmplă de biserică ce se află în păstrare la sfânta Mănăstire Bistriţa”.
SCULPTURA ÎN PIATRĂ. În zona Mănăstirii Bistriţa s-a practicat şi sculptura în piatră, reprezentând mai ales crucii monumentale, majoritatea executate din porunca şi cheltuiala egumenilor. Desigur că au existat şi pietre funerare şi pisanii, dintre care unele se păstrează, iar altele au dispărut.
1. Piatra tombală a lui Pârvu II. Singura piatră tombală păstrată la Bistriţa este cea a marelui ban Pârvu II Craiovescu, din 1529; fără ornamente, având numai scrisul în relief, ea se păstrează încastrată în zidul din gangul de sub actuala clopotniţă.
2. Pisania brâncovenească. Datând din anul 1683, Pisania este sculptată cu minunate litere chirilice în relief, iar în partea de jos are câteva motive decorative. Se păstrează în acelaşi loc, deasupra pietrei tombale a banului Pârvu.
3. Crucea arhimandritului Antonie. Ridicată în anul 1756 în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae de fostul egumen bistriţean Antonie arhimandritul, crucea este o lucrare monumentală, lucrată artistic, având inscripţie şi pomelnic. Ea a fost fixată la locul numit „Crucea de piatră” sau „Crucea de Sudos” şi transportată ulterior în cimitirul comunei Costeşti, unde se păstrează şi astăzi. Textul relatează că: „Această cruce a fost ridicată de arhimandritul Antonie proegumenul Bistriţei în vremea binecredinciosului voievod Io Costantin Nicolae, anul 7265”.
4. Crucea egumenului Ştefan. Ridicată într-o vie a Mănăstirii, în anul 1781, de egumenul Ştefan arhimandritul, este o cruce de proporţii impunătoare cu dimensiunile de. 235/72 cm; ea are următoarea inscripţie: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf(â)ntului D(u)h, amin. Ridicatu-s-a această cinstită și (de) viaţă făcătoare c(r)uce de robul lui D(u)mnezeu Ştefan arhimandritul, egumenul Bistriţei, întru cinstea şi lauda Sf(i)ntei Adormiri a Preasf(i)ntei de Dumnezeu Năs(că)toare şi pururea Fecioarei Maria şi a Sf(â)ntului Grigorie Decapolitul, ca să fie veşnică pomenire Sf(i)nţie(i) Sale ş(i) a tot neamul Sf(i)nţie(i) Sale, în zilele prealuminatului d(o)mn Io Alexandru Ipsila(n)t vodă şi în vremea păstoriei Preasf(in)ţit(ului) mitropolit al U(n)grovlahie(i) Chiri(u) chir (Grigorie), fi(i)nd arhiereu scaunului Râmnicului Preasf(i)nţitu)l pări(n)tele chir Filaret. Şi s-a ridi(ca)t această cruce în via Mănăstirei Bistriţei, la luna lu(i) mai şi leat 1781”.
5. Crucea de la „Stog”. Crucea a fost amplasată pe vârful „Stog” de unde, localnicii din Bistriţa relatează că a fost adusă şi aşezată în faţa bisericii Mănăstirii Bistriţa, unde se păstrează şi astăzi (Va urma).
