ŢESĂTURI ŞI BRODERII. În tezaurul cultic al Mănăstirii Bistriţa, un loc important ocupă ţesăturile şi broderiile. Realizate în ţară sau străinătate, atingând un înalt nivel artistic, includ veşminte liturgice, epitafe şi acoperăminte pentru racla Sfântului Grigorie; unele aparţin epocii de început a Mănăstirii, atingând vârsta de peste cinci secole vechime.
În domeniul veşmintelor liturgice, se înscriu odăjdiile preoţeşti, adică stiharul, epitrahilul, brâul, mânecuţele şi felonul sau sfita pe care le îmbracă preotul în timpul săvârşirii sfintelor slujbe bisericeşti. Donate de voievozi, boieri, ierarhi, monahi sau credincioşi, multe sunt unicate între ţesăturile şi broderiile religioase. Unii au donat câte un rând de veşminte complet, format din cele cinci piese, confecţionat din mătase sau alte materiale superioare, ţesute cu flori de fir aurit; însă, folosirea îndelungată le-a degradat, iar multe au dispărut.
ODĂJDII PREOŢEŞTI. Dintre odăjdiile preoţeşti, cele mai reprezentative sunt:
1. Odăjdii preoţeşti de cănăvăţ. Datând din jurul anului 1700, Odăjdiile au fost donate de episcopul Ilarion al Râmnicului; ele erau confecţionate din cănăvăţ, un fel de pânză rară de mătase (Arh. Mrii Bistriţa, Inventarul din 22 octombrie 1915, nr. 83. Ridicat la 21 octombrie 1916.).
2. Odăjdii preoţeşti. Un rând de odăjdii complet; este donaţia biv vel banului Constantin Creţulescu, din anul 1758, (Aurelian Sacerdoţeanu, art. cit., p. 504).
3. Odăjdii preoţeşti. Garnitura completă, Odăjdiile datează din anul 1776, când le-a donat marele ban Toma Creţulescu, (Idem, p. 490).
4. Odăjdii preoţeşti cu fir aurit. Datând din secolul al XVIII-lea, Odăjdiile, ţesute cu flori de fir aurit, au fost donate de boierul Brăiloiu, (Idem, p. 503).
5. Odăjdii preoţeşti. Aparţinând tot secolului al XVIII-lea, Odăjdiile constituie donaţia boierului Constantin Obedeanu, (Idem, p. 502).
6. Odăjdii preoţeşti. Provenind din secolul al XVIII-lea, Odăjdiile au fost donate de familia Dan şi Marica, (Idem, p. 488).
7. Odăjdiile preoţeşti de catifea. Confecţionate din catifea, Odăjdiile sunt donate de credincioşii Maria, Constantin şi Andronache, (Idem, p. 489).
8. Odăjdii preoţeşti de mătase. Donate la 15 septembrie 1808 de fostul egumen bistriţean Ştefan arhimandritul, Odăjdiile sunt confecţionate din mătase, (Idem, p. 495) .
9. Odăjdii preoţeşti. Datând din anul 1810, odăjdiile au fost donate de Hagi Costandin Pop din Sibiu, (Idem, p. 497).
SFITE PREOŢEŞTI. Veşmânt liturgic, larg şi fără mâneci, sfita o îmbracă preotul peste celelalte odăjdii. Din tezaurul cultic al Mănăstirii, au făcut parte o serie de sfinte, confecţionate din material superior şi împodobite artistic.
1. Sfita roşie de cănăvăţ. Confecţionată din cănăvăţ, Sfita a fost donată Mănăstirii de Grigorie Vlasto, (Idem, p. 503).
2. Sfita galbenă de cănăvăţ. Donată de boierii Cantacuzini, Sfita este din material de cănăvăţ, (Idem, p. 486) .
3. Sfită albă de mătase. Datând din jurul anului 1737, Sfita din mătase cu flori, a fost donată de ieromonahul Sava din Mănăstirea Bistriţa, (Idem, p. 488).
4. Sfită preoţească. Donată de „Filaret arhierea”, episcopul Râmnicului, Sfita datează din anii 1780–1792, (Idem, p. 492).
5. Sfită preoţească. Datând din secolul al XVIII-lea, Sfita a fost donată de Maria, Constantin şi Andronache, (Idem, p. 489).
6. Sfită preoţească. Tot din secolul al XVIII-lea, Sfita constituie o donaţie a boierilor Pârşcoveni, (Idem, p. 499).
7. Sfită de cănăvăţ. Donată de eclesiarhul Mănăstirii, cum scrie în Pomelnic: „Acest părinte Antonie eclesiarh a dat o sfită de cănăvăţ”, (Idem, p. 502).
EPITRAHILE. Veşmânt liturgic, format dintr-o fâşie lungă de stofă, epitrahilul îl poartă preotul când oficiază orice slujbă religioasă. Tezaurul bistriţean păstrează câteva epitrahile remarcabile prin valoroasa broderie artistică în care au fost realizate.
1. Epitrahil de mătase brodat. Datând din anii 1520–1521, Epitrahilul are dimensiunile 134/27,5 cm. şi se păstrează la Muzeul de Artă (Inv. nr. 1120) a fost donat Mănăstirii de jupâniţa Neagoslava, soţia marelui ban Barbu Craiovescu. Confecţionat din mătase, are o bogată broderie cu fir de argint aurit şi fire de matase colorate.
Descoperit de Alexandru Odobescu la Mănăstirea Bistriţa în 1860, epitrahilul a fost descris şi semnalat, ca obiect de certă valoare în domeniul broderiilor. medievale româneşti. Lucrat artistic, veşmântul cuprinde zece chipuri de sfinţi, reprezentaţi în picioare, pe un fond auriu; în partea inferioară, sunt redate portretele donatorilor: Barbu Craiovescu, călugărit sub numele de Pahomie monahul, şi soţia sa, jupâniţa Neagoslava, devenită Salomeea monahia, înveşmântaţi în mantii călugăreşti. În dreptul chipurilor donatorilor, o inscripţie grecească, brodată cu litere de 1,2 cm, precizează: „Barbu Pahomie, anul 7029. Epitrahilul de faţă s-a făcut cu ajutorul şi cheltuiala boieroaicei, a doamnei Neagoslava”. Dus la Muzeul de Antichităţi din Bucureşti, epitrahilul a fost expus, în anul 1867, la Expoziţia universală din Paris (Al. Elian şi col., Inscripţiile medievale ale României. Oraşul Bucureşti, vol. I, Bucureşti, 1965, p. 710-711).
2. Epitrahilul mitropolitului Teofan III al Moldovei. Descoperit în anul 1860 de Alexandru Odobescu, epitrahilul a fost cercetat de specialişti în istoria artei bisericeşti, care au constatat că datează din epoca lui Alexandru cel Bun (1400–1432), care l-a donat ctitoriei sale de la Bistriţa moldovenească, (N. A. Musicescu, Date noi cu privire la epitrahilul lui Alexandru cel Bun, în „Studii şi Cercetări de Istoria artei” (1958), nr. 1, p. 77-114). La Bistriţa olteană, a fost adus de mitropolitul Teofan III (1617–1619), nevoit să-şi părăsească eparhia şi să se retragă în Ţara Românească, datorită strânselor legături cu Radu Mihnea. Petre Năsturel susţine că, la plecare, mitropolitul a luat „ce a putut din odăjdiile arhiereşti adunate din veşmântăria Mitropoliei, şi astfel patrafirul cu pricina a apucat şi el drumul pribegiei, păstrându-se de atunci în Lavra oltenească a Craioveştilor”, (Petre Ş. Năsturel, Cercetări asupra unor broderii din Ţara Românească şi Moldova, în „Studii şi Cercetări de Istoria artei” (1961), nr. 2, p. 477).
3. Epitrahil de catifea roşie. Bogat împodobit cu broderie în aur, fluturi şi mărgăritare, cu patru cruci şi 24 ornamente în formă de frunze, Epitrahilul a fost donat în anul 1692, potrivit inscripţiei slavone de: „Io Constantin Basarab voievod şi doamna Maria. 7200”, (Gr. Tocilescu, Catalogul Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucureşti, Bucureşti, 1906, p. 105).
4. Epitrahil de atlas roşu. Cusut cu fir, Epitrahilul are 16 iconiţe, înfăţişând scene din viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, toate lucrate cu fir de mătase, aur şi argint, (Ibidem).
5. Epitrahil cu flori albe. Datând din secolul al XVIII-lea, Epitrahilul este donaţia ieromonahului Climent care, potrivit Pomelnicului Mănăstirii, „a dat un patrafir de belacoasă cu flori albe” (Aurelian Sacerdoţeanu, art. cit., p. 504).
6. Epitrahil. Provenind din secolul al XVIII-lea, Epitrahilul a fost donat de „robii lui Dumnezeu Maria, Constantin şi Andronache”, (Idem, p. 489).
7. Epitrahil. Aparţinând secolului al XVIII-lea, Epitrahilul provine de la boierii Pârşcoveni.
Idem, p. 499).
8. Epitrahil. Donat de episcopul Filaret al Râmnicului, Epitrahilul datează dintre anii 1780–1792, (Idem, p. 492).
STIHARE. Veşmânt liturgic, lung cu mâneci, caracteristic tuturor treptelor ierarhice, pe care îl îmbracă în timpul slujbelor religioase; cel mai artistic lucrat, este stiharul diaconesc. Dintre ele, tezaurul cultic de la Bistriţa a păstrat câteva exemplare de rară frumuseţe.
1. Stiharul brâncovenesc. Confecţionat din mătase verde cu flori mari, model bizantin, Stiharul datează din epoca brâncovenească, (Arh. Mrii Bistriţa, Inventar nr. 19).
2. Stihar cu fir. Aparţinând secolului al XVIII-lea, Stiharul a fost donat Mănăstirii în anul 1737 de ieromonahul Sava bistriţeanul, (Aurelian Sacerdoţeanu, art. cit., p. 488).
3. Stihar. Provenind din secolul al XVIII-lea, Stiharul este menţionat în Pomelnicul Mănăstirii, unde scrie că, Dobra a „dat un stihar de măsliniu cu fir”, (Idem, p. 504).
RUCAVIŢE SAU MÂNECUŢE. Rucaviţele sau mânecuţele fac parte din veşmintele preoţeşti; de obicei, bogat brodate, constituie adevărate opere de artă. Dintre ele, păstrate în tezaurul bistriţean, cele mai reprezentative sunt:
1. Rucaviţe de catifea. Confecţionate din catifea de culoare portocalie deschisă, având brodată icoana „Bunei Vestiri”, rucaviţele sunt de provenienţă necunoscută, (Gr. Tocilescu, op. cit., p. 105).
2. Rucaviţe de catifea roşie. Cusute cu broderie grea din fir de aur şi argint, rucaviţele sunt împodobite cu două cruci, având la mijloc câte o piatră verde; o inscripţie slavonă cuprinde următoarele nume: „Împăratul Constantin, împărăteasa Elena”, (Idem, p. 109).
3. Rucaviţe de atlas albastru. Lucrate cu fir de aur, argint şi mătase, Rucaviţele provin din secolul al XVIII-lea, (Ibidem).
4. Rucaviţe. Donate de arhimandritul Ilarion, Rucaviţele datează de la mijlocul secolului al XVIII-lea, (Aurelian Sacerdoţeanu, art. cit., p. 504).
5. Rucaviţe. Donaţie a episcopului Filaret al Râmnicului, Rucaviţele aparţin anilor 1780–1792, (Idem, p. 492).
6. Rucaviţe. Din secolul al XVIII-lea, Rucaviţele au fost donate de credincioşii Maria, Constantin şi Andronache, (Idem, p. 489).
7. Rucaviţe. Provenind tot din secolul al XVIII-lea, Rucaviţele constituie o donaţie a lui Păun şi Anastasia, (Idem, p. 488).
8. Rucaviţe verzi. Confecţionate din material verde cu flori de fir, rucaviţele sunt donaţia boierului Constantin Obedeanu, (Idem, p. 502).
EPITAFURI. Epitaful sau Sfântul Aer este un obiect de cult, confecţionat din stofă, având pictată sau brodată scena Punerii în mormânt a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după coborârea de pe Cruce. Tezaurul cultic de la Bistriţa a păstrat şi câteva epitafuri de certă valoare artistică.
1. Epitaful lui Boris Godunov. Lucrat în timpul ţarului Boris Godunov (1598–1605), Epitaful (Alexandru Odobescu, op. cit., p. 544-545, nota 9) este din atlas roşu, brodat cu mătase şi fir galben şi alb, purtând o inscripţie rusească din jurul anului 1601. Donat de ţar Mănăstirii din Tihven, ulterior ajunge la Bistriţa. În 1865, superiorul Mănăstirii primeşte ordin ca, împreună cu alte obiecte de valoare, epitaful să fie depus la Ministerul Cultelor. (Arh. Ep. Râm., Mănăstirea Bistriţa, dosar 44/1865, f. 37-37v). Astăzi nu i se mai cunoaşte urma.
2. Epitaful de catifea roşie. Confecţionat din catifea roşie, Epitaful, care se păstrează în biserica mare a Mănăstirii.este de provenienţă străină, având scris în limba greacă troparul: „Josif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-L şi cu miresme în mormânt nou îngropându-L, L-a pus”. O bogată broderie de flori stilizate, lucrate în fir şi mătase, precum şi numeroasele personaje, care ajută la aşezarea în mormânt a trupului lui Iisus Hristos, mironosiţe, apostoli şi îngeri, sunt deosebit de expresive. În partea dinspre capul Mântuitorului, în planul al doilea, apare oraşul Ierusalim, dealul Golgota şi obiectele de tortură; spre picioare, într-o grădină, sfântul mormânt străjuit de un înger. În cele patru colţuri, sunt Sfinţii Evangheliştii. Pe pagina unei cărţi, este brodat cuvântul: „Iohanes”. Epitaful a fost donat Mănăstirii Bistriţa de un necunoscut în secolul al XVII-lea. (Va urma).
