De la început, moaştele sfinţilor erau păstrate în racle sau sicrie confecţionate din lemn sau metale preţioase; lucrate artistic, aveau reprezentate scene sculptate cu episoade din viaţa sfântului respectiv.
Asemenea racle au fost. realizate şi pentru moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, care se află în Mănăstirea Bistriţa.
1. Racla de lemn zugrăvită. Executată din porunca marelui ban Barbu Craiovescu în anul 1497 când au fost aduse la Mănăstirea Bistriţa Sfintele Moaşte; ele au fost păstrate în ea până în secolul al XVII-lea. Datorită numeroaselor transporturi în Peştera din apropiere, unde chiar a rămas aproximativ o sută de ani, racla s-a degradat din cauza igrasiei. Despre ea, Virgil Drăghiceanu scrie că „este unul dintre cele mai vechi producte artistice, în lemn zugrăvit în frescă, care ne-a rămas”.
2. Racla din lemn de cedru. Donată de voievodul Radu Mihnea, racla datează din anul 1613, când domnul a venit să se închine Sfintelor Moaşte păstrate în Peştera Sfântului Grigorie Decapolitul. Constatând că racla donată de banul Barbu era degradată, a hotărât ca, din propria cheltuială, să fie executată una nouă din lemn de cedru. Lucrată artistic, pe capac este gravată slavoneşte şi, parţial, româneşte, următoarea inscripţie: „Acest coşciug i-a făcut domnul nostru, Io Radu voievod, fiul răposatului Ioan Mihnea voievod, când a venit la sfânta Mănăstire Bistriţa la Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, în Peşteră. Şi a fost şi cinstitul şi mai mare patriarhul chiar Chiril de la Alexandria. S-a trudit ieromonahul Teofil egumenul”. Inscripţia, publicată prima dată de N. Iorga, a fost corectată de profesorul Virgil Cândea. Racla a fost dusă la Bucureşti şi păstrată în Muzeul de Artă, ca obiect de mare valoare artistică.
3. Racla de argint aurit. Donaţie a voievodului Constantin Şerban şi a doamnei Bălaşa, racla a fost executată în anul 1656 de meşterul argintar Martinus Weiss cel Bătrân din Braşov. Măsurând 1,45 m lungime, are în exterior reprezentaţi 21 sfinţi cuvioşi, fiecare aşezaţi între două colonete. Pe laturile capacului, de o parte şi de alta, sunt 6 sfinţi apostoli, tot între colonete, iar la căpătâie, buchete de flori şi fructe. Pe latura de la cap, se află scena Răstignirea Mântuitorului, iar pe cea de la picioare, Stema Ţării Româneşti. Faţa de sus a capacului are chipurile Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena pe care îi binecuvântează Iisus Hristos, aşezat pe norii cerului între îngeri. La mijlocul capacului, se află Icoana Sfântului Grigorie Decapolitul, având la picioarele sale îngenuncheaţi pe voievodul Constantin şi doamna Bălaşa, înveşmântaţi în costume domneşti, cu coroane împărăteşti pe cap.
Impresionat de această capodoperă a artei religioase romaneşti, arhidiaconul Paul de Alep nota în anul 1657, că Sfântul Grigorie „este aşezat într-o raclă de argint, poleită şi sculptată în relief pe partea convexă a capacului cu chipurile întocmai ale sfinţilor. De jur împrejurul raclei sunt chipurile altor sfinţi şi îngeri. Aceasta raclă este o danie a răposatei Bălaşa, doamna lui Constantin voievod, care a trimis şi a pus să fie făcută în Ţara Ungurească, unde se găseau meşteri iscusiţi. Se spune că a dat giuvaergiului numai ca leafă o mie cinci sute de reali. Dacă te uiţi la ea, îţi ia ochii”.
Numele donatorilor şi anul confecţionării sunt menţionaţi de Inscripţia gravată în metalul raclei, care adevereşte că: „Acest sicriu, făcutu-l-am noi, robii lui Dumnezeu, Io Constantin voievod şi doamna mea Bălaşa, punându-se într-însul cinstitele moaşte ale Preacuviosului Părintelui nostru Grigorie Decapolitul, la Mănăstirea Bistriţa. Spre veşnică pomenire. Anul Domnului 1656”.
Numeroasele procesiuni, făcute de-a lungul secolelor cu Sfintele Moaşte prin localităţile din sudul ţării, au cauzat deteriorarea raclei. În consecinţă, s-au impus unele reparaţii, şi chiar îmbunătăţiri faţă de realizarea originală. Astfel, în convenţia din luna august 1904, încheiată între conducerea Mănăstirii şi argintarul Th. Andreescu din Bucureşti, se prevedea următoarele: „Se va desface toată îmbrăcămintea de pe sicriu şi se va drege prin foc pe unde este stricată; se va netezi peste tot cu sticla, făcându-se ca nouă. Faţa de sus a capacului, care este cu totul spartă şi turtit argintul care închipuieşte icoana Sfântului Grigorie, se Va pune căptuşeală materială pe dedesupt şi se va lipi peste tot pe unde este spart de vechimea timpului prin care a trecut. Chipurile sfinţilor care sunt pe raclă poleiţi cu aur, fiind deja luat aurul pe alocuri, curăţindu-se prin foc se va lua aurul de peste mai multe locuri, aşa că se va polei peste tot cu aur. Torţile sicriului, din care una s-a rupt în drumul făcut cu ocazia procesiunii cu sfintele moaşte în Gorj a. c., precum şi cea de la ridicarea capacului, se vor face din nou. Nasturii care vor ornamenta capacul pe dinlăuntru, la tapiţerie, se vor face din argint. Pentru picioare la sicriu, închipuind capete de serafimi cu aripi, se vor face tot de argint. Se va face nişte pervazuri de jur împrejurul încheieturilor îmbrăcămintei argintăriilor, deoarece care sunt s-au fărâmat în multe locuri şi nu se încheie racla destul de bine. Se va pune o încuietoare destul de bună. Se va pune un arc de oţel la deschizătura capacului spre a sta singur deschis”.
După efectuarea acestor lucrări de reparaţii capitale, s-a aşezat o inscripţie care arată că: „Această sfântă radă s-a reparat în zilele Măriei Sale regelui României Carol I, cu binecuvântarea P. S. S. părintelui episcop al Râmnicului-Noului Severin, D. D. Atanasie Mironescu. Şi cu osteneala Cuvioşiei Sale părintelui protosinghel Damaschin Pandelescu, superiorul sfintei Mănăstiri, 1 ianuarie 1905”. Cu privire la această reparaţie, protoiereul Meletie Răuţu scrie că „s-a luat o frumoasă garnitură de argint ce împodobea marginile şi s-a pus o bandă de argint simplă, iar în locul auriturii veritabile s-a uns cu bronz care acum s-a şters”.
De racla Sfintelor Moaşte s-a ocupat şi superiorul Filip Florescu ieromonahul, care, în urma intervenţiei făcute la 18 august 1911 către Episcopia Râmnicului, primeşte aprobarea să scoată din inventarul Mănăstirii şapte paftale şi câteva bucăţi din cădelniţe de argint pentru confecţionarea unor ornamente necesare raclei Sfântului; de asemenea, intenţiona să o poleiască „cu aur veritabil”.
FERECĂTURI DE CĂRŢI. O mare valoare artistică reprezintă şi ferecătura cărţilor; ea constă în realizarea unei îmbrăcăminte de metal a coperţilor unor cărţi. Placa metalică, de obicei argint poleit cu aur, era prevăzută cu figuri în relief sau scene biblice realizate cu mult simţ artistic de meşteri iscusiţi.
Dintre operele de acest gen, tezaurul cultic al Mănăstirii Bistriţa păstrează două Tetraevangheliare aparţinând secolelor XVI-XVII.
1. Tetraevangheliarul postelnicului Marcea. Donat Mănăstirii în anul 1519 de postelnicul Marcea şi soţia sa, Tetraevangheliarul este ferecat artistic în argint aurit. Două placi metalice, cu figuri în relief acoperă scoarţele de lemn, unite la cotor prin zale formate din lănţişoare din sârmă de argint poleit, având la fiecare verigă un năsturel din acelaşi metal. Pe muchii, ferecătura are copcii lucrate în acelaşi stil.
Placa din faţă reprezintă scena Ieşirea din iad, la a doua Înviere, cum explică şi titlul în slavonă: „Învierea Domnului Hristos”; iar cealaltă, scena Adormirea Maicii Domnului, care este hramul bisericii Mănăstirii. În jurul Icoanei, patru linii formează cadrul poartă, având în slavonă următoarea inscripţie: „A făcut această Tetraevanghelie jupân Marcea, marele postelnic, şi jupâneasa lui, Marga, în zilele lui Io Neagoe voievod şi a doamnei Despina. în anul 7027”.
Lucrare artistică, ferecătura aparţine probabil unor meşteri germani din Nuremberg, aduşi în ţară de Neagoe Basarab, recunoscut ca mare protector al culturii şi artelor. Cercetările mai noi atribuie ferecătura unui atelier muntean. Tetraevanghelul a fost dus la Bucureşti de Alexandru Odobescu, şi se păstrează la Muzeul de Artă.
2. Evanghelia de la Bucureşti. Tipărită în anul 1682, Evanghelia a fost donată Mănăstirii în 1683 de marele spătar Constantin Brâncoveanu. Ferecată în argint aurit, are săpată pe a doua copertă inscripţia: „Această sf(â)ntă şi a lui Dumnezeu Evanghelie este ferecată de robul lui Dumnezeu Constantin Brâncoveanul vel spătar şi o a închinat sf(i)ntei Mănăstiri B(i)str(i)ţ(a) întru a sa veşnică pomenire, vă leat 7191”. Tot acolo sunt gravate iniţialele meşterului: „E. M.”, argintar braşovean care executa obiecte ele artă pentru Constantin Brâncoveanu.
CLOPOTELE MĂNĂSTIRII. Mănăstirea Bistriţa a fost înzestrată cu patru clopote, donate de ctitori şi binefăcători. Primele două, dintre cele existente, datează din secolul al XV-lea, iar al treilea, din al XVII-lea; unul, probabil cel mai interesant prin vechime, deci şi mai valoros, a dispărut.
1. Clopotul dispărut. Clopotul este menţionat prima dată în anul 1860 de Alexandru Odobescu; vorbind despre activitatea sa de inventariere a obiectelor cultice din Mănăstire, notează că, a copiat Pisania, „apoi clopotele, vechimea lor, cel mic nedescifrabil”. În 1898, erau tot patru clopote. La 20 septembrie 1913, în raportul înaintat Episcopiei Râmnicului, superiorul menţionează că: „Potrivit ordinului verbal, vă fac cunoscut că am adus clopotul cel spart de la această sfântă Mănăstire, pe care cântărindu-l, conţine una sută nouăzeci şi şase kg, predându-l preotului intendent respectiv.” Despre clopot relatează şi Virgil Drăghiceanu, în 1933; el scrie că: „O altă inscripţie, gotică, foarte greu de citit, pe un alt clopot, am luat-o prin ajutorul unui estampagiu, pe care n-am descifrat-o încă”.
2. Clopotul mic. Turnat din aliaj, clopotul cântăreşte 300 kg şi a fost donat de fraţii Craioveşti în anul 1497.
3. Clopotul mijlociu. Donat de fraţii Craioveşti în anul 1497, clopotul este tot din aliaj şi cântăreşte 400 kg. El păstrează următoarea inscripţie în limba slavonă: „În numele Adormirii Preacuratei Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, şi în zilele binecredinciosului Radu voievod, s-a făcut clopotul Mănăstirii Bistriţa de jupan Barbu ban, Pârvu, Danciu şi Radu, patru fraţi, anul 7005”.
4. Clopotul mare. Datând din anul 1683, clopotul a fost donat de marele logofăt Constantin Brâncoveanu; confecţionat din aliaj, cântăreşte 800 kg. O frumoasă inscripţie cu litere chirilice are conţinutul următor: „Cântaţi Domnului toată făptura, că mare este Domnul; cu al cărui ajutor, pe lângă celelalte, şi acest clopot făcutu-s-a din cheltuiala robului Său Constantin Brâncoveanu vel logofăt, la sfânta Mănăstire Bistriţa, fiind egumen Paisie, şi meşter Teofil ieromonahul, luna martie 15, ve leat 7195”.
