(91 de ani de la înfiinţarea primei trupe de teatru la Episcopie, de către Episcopul Vartolomei Stănescu-1923)
Pe 14 decembrie 2014, ora 18, la Arhiepiscopia Râmnicului a avut loc spectacolul cu piesa “Plecare fără întoarcere”, în interpretarea actorilor de la Compania de Teatru “Civic Art” Bucureşti, după ce cu mai puţin de o lună în urmă Ana Calciu, în aceeaşi locaţie, o interpreta pe „Diaconiţa Olimpiada”, după „Scrisorile” scrise în secolul V de Sf. Ioan Gură de Aur!… Această punere în scenă reprezintă o dramatizare a romanelor “Ultimul Constantin”, de Ileana Toma, şi “Neamul Basarabilor”, de Aurel Petrescu, şi adaptată după piesele de teatru “Ultimul drum al lui Constantin Brâncoveanu”, de Dan Tărchilă, şi “Constantin Brâncoveanu”, de Nicolae Iorga. Scenariul şi regia piesei de teatru îi aparţin actorului principal al piesei, Marian Ciprian, care îl întruchipează pe Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Alături de acesta, din distribuţia spectacolului au mai făcut parte: Cristina Moldoveanu – în rolul doamnei Marica, Corneliu Jipa – în rolul stolnicului Cantacuzino şi Cristian Dionisie – în rolul trimisului sultanului (parţial-arhiram.ro).
Sfântul Filimon, ocrotitorul actorilor, prăznuit la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea
Înainte de începerea piesei de teatru “Plecare fără întoarcere”, Înaltpresfinţitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, după ce a prezentat autorii şi interpreţii, a adus un omagiu scriitorului Dinu Săraru în contextul apariţiei jubiliare a romanului „Nişte Ţărani”, scris în 1972 de scriitorul vâlcean. Alături de Înaltpreasfinţitul au vorbit scriitorii Doru Moţoc şi Dinu Săraru…
Dr. Varsanufie: …A intrat în obişnuinţa noastră, a Bisericii, ca pe 14 decembrie, de ziua Sf. Filimon-ocrotitorul actorilor-să-l sărbătorim prin diferite manifestări-spectacole. Se cunoaşte, că, înainte de secolul XX, fiecare breaslă trebuia să aibă un sfânt protector… Sfântul Filimon, în viaţă, a fost comediant-actor…A fost martirizat în timpul împăratului Diocleţian. Era comediant în cetatea Tebaida, din Egipt, când a îmbrăcat hainele unui creştin-Apolonie-ca să aducă jertfă idolilor în locul lui, şi să scape de persecuţia păgânilor…Numai că îndată ce s-a îmbrăcat, a devenit creştin, lucru pentru care a fost supus la multe chinuri! Astfel, când Sfântul Filimon a fost atârnat de un măslin şi săgetat, o săgeată s-a îndreptat spre cel care îl chinuia şi i-a străpuns ochiul. Sfântul Filimon i-a spus că se va vindeca dacă după sfârşitul său mucenicesc va lua ţărână de pe mormântul său şi o va pune peste ochi. Apoi au fost tăiate capetele Sfinţilor Filimon şi Apolonie. Conducătorul cetăţii, cel care îl chinuise pe acesta, s-a dus în ziua în care au fost îngropaţi la mormântul Sfântului Filimon, a făcut cum îi spusese sfântul, şi s-a făcut sănătos. Pentru aceasta a crezut şi el şi cei dimpreună cu el în Hristos şi s-au botezat. Când împăratul Diocleţian a aflat că cel ce conducea cetatea s-a făcut creştin, a trimis de l-a adus la el, l-a legat cu lanţuri, i-a atârnat o piatră de gât, şi l-a aruncat în mare…
În urmă cu doi trei ani, la iniţiativa mai multor actori, la Mănăstirea Bistriţa olteană s-a pictat prima icoană cu scene din viaţa Sf. Mucenic Filimon…icoană care se păstrează astăzi în biserica Mânăstirii Radu Vodă. Anul trecut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel s-a imprimat de către Grupul Evloghia slujba pentru Sf Filimon, toate rugăciunile fiind rostite de marele actor Victor Rebengiuc. Tradiţia începută la Bucureşti, iată, se continuă în cetatea sfântă a Râmnicului. Sărbătoarea de astăzi a început prin Sf Liturghie ţinută în Catedrala episcopală, a urmat rugăciunea de binecuvântare a actorilor teatrelor vâlcene şi actorilor din Bucureşti, şi acum se continuă cu o lansare de carte, una dintre cele mai bune pe care un scriitor român de după perioada interbelică a scris-o despre viaţa satului…După aceasta va urma o piesă de excepţie, una inspirată din romanul doamnei Toma, „Ultimul Constantin”, piesa, purtând numele „Drum fără întoarcere” şi care ne duce cu gândul la aprecierea făcută de marele Nicolae Iorga, care vedea în viaţa de la curtea domnitorilor români, Bizanţul după Bizanţ. Cartea la care ne-am referit mai înainte poartă numele „Nişte ţărani” şi aparţine domnuluii Academician Dinu Săraru…Este vorba despre o ediţie jubiliară. Despre domnul Academician este totodată şi greu, şi uşor să vorbeşti…E uşor fiindcă este una dintre personalităţile vâlcene cele mai cunoscute şi cele mai iubite. Pe de altă parte este greu să prezinţi o personalitate de asemenea anvergură, un adevărat iubitor de neam, de ţară şi de cultură românească. Dânsul s-a născut la Slătioara, aşezare din care a făcut un adevărat altar al culturii româneşti…A fost absolvent de Ziaristică, la Bucureşti, şi este cunoscut ca un mare dramaturg, eseist, un deosebit romancier. A fost rând pe rând director la diferite teatre din Bucureşti, din Teatrul Mic, făcând un teatru de excepţie! După 1990 a ajuns director al Teatrului Naţional din Bucureşti. Aici a adus, a format, a promovat diferiţi actori, care, astăzi, sunt nume mari în teatrul românesc. Despre „Nişte ţărani”, autorul mărturiseşte că, atunci când a scris cartea în 1974, a fost prima care arăta atrocităţile produse în satul românesc la colectivizare, desigur, făcută cu amestecul brutal al securităţii! Pe cât este de savuroasă, pe atât este şi de profundă. Ţăranii din cartea domnului Dinu Săraru sunt întotdeauna frământaţi de întrebări şi, mereu, în căutare de răspunsuri. Este atât de greu, şi dânsul a reuşit acest lucru, să redai în scris sufletul atât de viu al ţăranului român…Din nefericire pentru noi, cuvântul ţăran are o conotaţie peiorativă (ca şi cea de muncitor n.n). Ţăranul reprezintă pentru poporul român seva cea mai de preţ pe care o are. Această lansare de carte acum, nu este întâmplătoare, pentru că, aşa cum am mai spus, inima domnului Dinu Săraru a bătut rând pe rând pentru mai multe teatre bucureştene… S-a remarcat ca un mare făuritor de spectacole, într-o singură stagiune, la Teatrul Naţional, au avut loc 17 premieri! După această prezentare vom urmări spectacolul de teatru închinat martiriului Sf. Brâncoveanu, interpretat de actorul Marian Ciprian. Dna Marica soţia domnitorului-sfânt- este interpretată de actriţa Cristina Moldoveanu. Corneliu Jipa… Textul este scris de Marian Ciripan cu ajutorul scriitoarei Toma. Un rol important la realizarea punerii în scenă o are şi părintele Arhimandrit Timotei Aioanei de curând numit reprezentantul Patriarhiei Române la aşezămintele româneşti din Ierusalim, Ierihon şi Iordan, şi care l-a îndemnat pe actorul Marian Ciripan. Acţiunea are loc într-o celulă a închisorii din Istambul, închisoarea celor şapte turnuri …
D Moţoc: …. L-am ascultat pe Înaltpresfinţitul Varsanufie cu acele foarte interesante amânunte despre Sfântul Filimon, şi mă gândeam, în timp ce releva acel episod legat de orbirea omului pe care în urmă l-a tămăduit că, de fapt, asta face şi acum, ca patron al teatrului, ne vindecă de orbire, de orbirea care ne-a cuprins în goana nebună după adunarea de bunuri materiale cu neglijarea vieţii nostre spirituale. Teatrul prezentat aici trage un semnal de alarmă asupra acestui aspect. În sfârşit, sunt emoţionat pentru că, iată, lansăm o ediţie a unei cărţi, i-aş spune fundamentale în literatura contemporană, este dacă nu mă înşel a cinsprezecea ediţie a romanului „Nişte ţărani”! Puţini ştiu că romanul îşi are punctul zero aici, la Râmnicu Vâlcea, pentru că, la un moment dat, Dinu Săraru a scris o tabletă literară despre un vâlcean, care a apărut în revista Flacăra, şi la o manifestare care a avut loc la Sala Consiliului Judeţean ea a fost citită cu mare succes la public de un mare actor, îndrăgit, Ion Marinescu. Imediat după aceea Adrian Păunescu i-a propus domnului Săraru să continue şi să înceapă un roman foileton. Acest roman s-a scris pe măsură ce apărea şi, la un moment dat, Dinu Săraru a întrebat: – Bine şi ce fac dacă după un timp n-o să mai meargă? – Am să public o notiţă, a spus Adrian Păuneascu: Dinu Săraru mi-a spus că nu mai este în stare să continue! Şi, după cum îmi spunea Dinu Săraru că îl credea în stare de aşa ceva, pe A. Păunescu, nu a avut încotro şi a continuat cartea. Numai că ea, cartea, trăia de mai maultă vreme în Dinu Săraru. Aş zice că scrierea ei a fost ultima fază a unui proces mult mai serios şi mai îndelungat. În primul rând, dacă vorbim de geneza romanului, ne gândim la biografia autorului. Provenea dintr-o familie de boieri din Oltenia de sub munte, tatăl său era un învăţător de tip haretian, deci, nu oaspete în satul în care oficia, ci parte componentă, constitutivă a acelui sat. Iar ţăranii cu lumea lor erau o prezenţă a sufletului său, pentru că şi el, de altfel la fel ca alţi scriitori, a înţeles destul de devreme că civilizaţia românească este o civilizaţie întemeiată pe civilizaţia rurală. Şi Bogza spunea: – La început ţara noastră a fost o ţară de sate. Dar mai mult decât atât, este vorba de o concepţie despre viaţă, raportarea, dacă vreţi, filosofică la modul de a-ţi asuma existenţa, de a-i trăi bogăţiile, de a încerca să intri în consonanţă cu Cosmosul, cu toate coordonatele posibile. Aşa că Dinu Săraru ne-a dat „Nişte tărani”. Probabil nu ştia la început că va fi doar punctul iniţial al unei trilogii pentru că, ulterior, a abordat scrierea a încă două romane: „Iarba vântului”, pentru cei care nu ştiu, creşte pe terenurile părăsite, uitate de Dumnezeu… Un sociolog de la Cluj se întreba: – Cred că ar trebui să răspundem la întrebarea: ce îi determinase pe ţărani să evolueze de la noi vrem pământ către noi nu vrem pământ. Dacă ne răspundem la această întrebare vom avea răspuns la toate întrebările legate de epoca postbelică. Şi, în sfârşit, un al treile roman care venea după 1989, „Crimă pentru pământ”. Era şi el insipirat tot din realitate. Dinu Săraru nu scrie decât pornind de la lucruri reale, evident, talentul, dându-i voie să transfigureze, să dea un chip lucrurilor, încât să le face deopotrivă recognoscibile şi nerecognoscibile. Recognoscibile pentru că înţelegi autenticitatea lor şi nerecognoscibile pentru că nu mai este ceea ce ştiai şi ceea ce mulţi îşi închipuie atunci când spun viaţa mea e un roman şi aştern în scris, aşa, o povestioară…Nu înseamnă că, automat, devi şi prozator. Aşadar Dinu Săraru ne-a dat aceste cărţi. El a făcut un lucru excepţional după părearea mea, pentru că ne-a făcut conştienţi de ceva care ar trebui să nu ne părăsească niciodată, şi, anume, de valorile civilizaţiei ţărăneşti pe care trebuie să ni le asumăm şi de care trebuie să ţinem cu dinţii!…
Dinu Săraru: – Vreau să fac câteva aprecieri care mi se par, importante…În primul rând că mă aflu aici în spaţiul acesta sacru, al Arhiepiscopiei, poate cel mai importantă din zona culturii româneşti, pentru că Vâlcea este spaţiul cărţii româneşti, al limbii române, spaţiul primei Universităţi, la Bistriţa, a doctrinei creştine, într-o epocă în care Bizanţul se temea de cultura care răsărea în zonă… Îmi pare bine că sunt aici pentru că eu am ţinut la acest spaţiu foarte mult, şi, acest spaţiu, pe care l-a păstorit aproape trei decenii Gherasim al Râmnicului, este păstrat şi reflectat, şi reînoit, astăzi cu multă dragoste pentru cărţi! Îi mulţumesc Înalpreasfinţitului Varsanufie pentru acest gest extraordinar, pentru că este vorba de un act ce a intrat în legendă sub ochii noştri, şi cu noi de faţă, şi merita să-i fie continuată lucrarea. Astăzi suntem la Arhiepiscopia Vâlcii, la un moment de vie redesfăşurare a spiritualităţii creştine a judeţului Vâlcea, şi este important de subliniat acest lucru. Am reuşit să aflu tot ce s-a întâmplat aici, o înşiruire de evenimente care mă impresionează! În luna ianuarie se va rememora, printr-un monument, Mihai Eminescu, aici, şi cred că este unul dintre cele mai importante lucruri pe care un Ierarh le face pentru cultura română în spaţiul unei episcopii sau mitropolii, arhiepiscopii… E o onoare pentru Râmnic şi este o cinstire a istoriei Râmnicului cultural. În al doilea rând fiind eu un pătimit de teatru nu pot să nu relev, am făcut asta şi în Adevărul acum două sau trei săptămâni, faptul că în Vâlcea se reia o mare tradiţie de teatru, veche, importantă, care ţine de raporturile bisericii ortodoxe cu societatea, comunicare a bisericii ortodoxe cu societatea românească, deschiderea acestei biserici către societate… Aici se pun bazele, sub ochii noştri, unei şcoli de teatru ortodox…
În această seară de decembrie, Sala Sf. Ierarh Calinic, devenită neîncăpătoare, a găzduit unul dintre momentele (pentru noi a doua oară în acest început de iarnă) de mare revelaţie artistică, de importanţă în arta teatrului vâlcean, credincioşii şi împătimiţii de artă ai acestui oraş având prilejul, pe lângă actul în sine de cunoaştere istorică, să asiste la interpretarea fără cusur şi memorabilă, magnifică, a actorului Marian Ciprian în rolul hamletian al Domnitorului Constantin Brâncoveanu! Un rol şi o interpretare care anunţă, motivează, sanctificarea domnitorului valah…
Pe VIDEO ARHIVA găsiţi imagini de la eveniment.
s-p cickirdan, 10 ianuarie15
