„Cu stânca sub tălpi, /capul în nori/și inima printre ramuri…/căutând tainicul înțeles/ al lui «a fi»” (Argument, p. 3), Mihail Rogojinaru, prin volumul de versuri „La poale de gânduri”, apărut în Râmnicu-Vâlcea, la Editura „Antim Ivireanul”, în anul 2022, ne dezvăluie „un bogat univers interior” (p. 9).
Prea devreme, credem, ne-a dat această „carte… poartă spre un dincolo” (Ritual, pp. 50-51), plecând spre „infinitul închis în lut” (Umblet, p. 46), lăsându-ne spre rezolvare „toate întrebările/dintr-un apus de soare” (Am, p. 45).
Deși, „eu nu mai trec pe la voi” (Absență, p. 30), „umbra va continua/ să cadă/peste tot ce trebuie să urmeze” (Ipostaze urbane, pp. 31-32), se confesează poetul „mergând pe lângă viață” („Forfotă sub privirile lui Cronos”, p. 34), devenind „părtașul unei taine” (Permisiune, p. 41).
Destăinuindu-se, autorul ne prezintă averea sa: „Am destule momente de bucurie/…/Am câteva certitudini/…/Am nădejdea că nu există/suferințe și jertfe fără rod/…/Am și frici” (Am, p. 45), „Am atâtea revolte/…/am atâtea mâhniri/…/am atâtea fulgere…” (Ritm de vară, p. 46); dar, din păcate, și sărăcia domniei sale: „N-am prea mult timp…” (Ceilalți, pp. 43-44).
Fire optimistă, autorul ne motivează dorințele de ascensiune: „Urci tocmai pentru că vrei/să ieși din rândul lumii/…/Urci pentru că vrei/să-ți amintești mereu/că ai de ales” (Pentru că, pp. 49-50); „Ajungem noi undeva,/dincolo de încă un sfârșit al lumii” (Îndemn, p. 49); „peste tot e drum spre libertate” (Drum fără rătăciri, p. 51), atenționându-ne, în egală măsură, că: „Războaiele nu se termină niciodată cu adevărat” (Veghe, p. 48); „dar nu uitați/să ridicați capul din tranșee/din când în când,/pentru a nu trece pe lângă voi,/micile biruințe” (Răgaz, pp. 57-58).
În aceeași notă pozitivă, autorul ne mărturisește că: „Dacă stelele refuză să-mi lumineze calea,/le voi aprinde pe cele ce încă se mai află în mine” (Marș în noapte, p. 54); conștient că: „Toți suntem…/unici, doar un exemplar din fiecare,/nimeni nu te poate înlocui” (Compartiment cu un singur loc, p. 58); chiar dacă recunoaște că: „E greu să fii om;/e greu;/și nu pot renunța la luptă” (Întâlniri tăcute, p. 60).
La sfârșitul ciclului pământean, „față în față cu limitele omului” (Dor hibernal, p. 15), credem și sperăm, că autorul a pornit, așa cum și-a dorit: „pe-un nou drum spre nemurire” (Repetiții vitale, p.62), simțindu-se „în afara timpului” (Negura granițelor, p. 55), chiar dacă, ne mai spune poetul: „Momentan sunt aici,/suntem toți aici,/sub același cer” (Aici, acum, p. 48); și „nu vreau să las/nimicul să învingă” (Neîncredere, p. 18), ci: „Merg să devin iarăși viu,/… încă-o dată să fiu/mai bun decât cel ce-a plecat” (Desprinderi, p. 12).
În loc de concluzie, sunt de acord cu autorul: „plecăm dincolo/în mijlocul unui urcuș” (Munții nu pleacă, p. 10) și apreciem calitățile morale: „N-am mers niciodată/ în bocancii altcuiva” (Între întunecări și raze blânde, pp. 27-28).
P. S. Mihail Rogojinaru s-a născut la 20 august 1989 și a plecat dintre noi în noaptea de 10 spre 11 august 2021, într-un accident, în Munții Făgăraș.
