Între marile personalităţi ale culturii române, un loc deosebit îl ocupă şi cântăreţul de operă, bas, o splendidă voce, anume Mircea Buciu absolvent al Seminarului teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea. El s-a născut în Dozeşti, judeţul Vâlcea, la data de 7 februarie 1907. Idealul părinţilor săi a fost ca el să devină preot la biserica din sat. Cu acest scop şi-a început studiile cu caracter religios şi laic seminaristul Mircea. A studiat muzica cu prof. Ion C. Sgonea şi cu Diac. Ion Mardale. Despre unele aspecte ale vieţii sale mi-a încredinţat multe amintiri părintele Georgescu Gheorghe, şi doamna Dohanici (Fara) Ilona din Voineasa, cea la care venea în unele vacanţe pe timpul verii, începând cu anul 1957.
Astfel din oglinda amintirii am înţeles că era un temperament blând, modest şi prietenos. Încă de pe băncile seminarului acesta avea darul cântecului. În toamna anului şcolar 1923-1924, oraşul Râmnicu Vâlcea a fost vizitat de marele muzician George Enescu care a concertat la teatrul Adriani. Elevul Mircea Baciu a fost printre cei dintâi în sala de spectacole. La terminarea concertului el a spus; „Sunt fericit, am văzut şi am ascultat pe unul din cei mai mari artişti ai lumii”. Profesorul Constantin Popian i-a apreciat talentul şi i-a întărit încrederea în forţele proprii. Sub conducerea acestui profesor, Mircea Buciu a jucat teatru şi mai ales a cântat melodii populare, fiind cunoscut nu numai în oraşul Râmnicu Vâlcea ci şi în multe localităţi din întreaga Oltenie. Era apreciat chiar şi de seminariştii din anii inferiori ca: Ion Dumitrescu, Gheorghe Dumitrescu şi Gheorghe Băzăvan.
În anul 1932 se înscrie la Conservatorul de Muzică şi la Facultatea de Teologie din Bucureşti. A fost cântăreţ bisericesc şi a cântat în diferite coruri de la bisericile din Bucureşti pentru a-şi asigura prin muncă cele necesare traiului. Fiind strâns legat de popor, în vacanţe se ocupa cu strângerea de folclor, activând în echipele de cercetări sociologice ale profesorului Dimitrie Gusti. A alcătuit un cor cu studenţii de teologie, cântând multe piese la postul de radio Bucureşti.
În anul 1941 s-a angajat la Opera Română din Bucureşti, debutând în rolul Radames din Aida. Vocea lui puternică şi caldă a fost auzită în Rigoletto, rolul Rigoletto, în Faust, rolul Mefisto, în Rusalca, rolul Morarul, în Boris Gudunov, rolul Boris, în Ivan Susanin, rolul Ivan, în Trubadurul, rolul Fernando etc. În ultima perioadă a vieţii sale a fost profesor la Şcoala Populară de Artă şi la Conservatorul „Ciprian Porunbescu” din Bucureşti.
Pentru slujirea cu multă jertfă a acestei cariere muzicale, artistul a fost onorat cu multe premii şi distincţii ca; „Laureat al Premiului de Stat”, „Meadalia şi Ordinul Muncii”, „Meritul Cultural” şi altele.
A cântat muzică bisericească în catedrale dar şi în biserici de la ţară. Printre acestea şi în cea din Voineasa, împreună cu Arta Florescu, de multe ori, au dat răspunsurile la strană în timpul utreniei şi Sfintei Liturghii. În Voineasa era însoţit de Ştefănescu Goangă, Iolanda Mărculescu, Ludovic Spiess.
După o plimbare prin natura din jurul Voinesei, sau după ce ajuta la cositul fânului, simţea nevoia de a dormi într-un grajd din Runculeţ (Voineasa). Socrul său era preot în Grozăveşti, Bucureşti, iar pe soţia sa o chema Ileana. În casa părintelui Georgescu serveau masa după care urmau momente de emoţii, dând glas răsunător unor melodii de mare popularitate în rândul celor de faţă. Vocea sa străbătea până departe dincolo de Lotru, lovindu-se în pădurea de brazi.
Acest preot al artei a încetat din viaţă în ziua de 27 februarie a anului 1970, după o lungă suferinţă.
A rămas de la el un nume bun şi o frumoasă amintire în rândul locuitorilor din Voineasa, care au avut bucuria de a-l asculta.
