6 decembrie 2017. Desfăşurat la numai două zile după concertul de luni, 04 12 17, stagiunea 2017-2018, în care sala a „explodat” de tonalităţi muzicale braziliene şi americane susţinute de Ioana Maria Lupaşcu-pian şi Florin Totan la pupitrul orchestrei simfonice vâlcene; camerala de miercuri a programat în sala de la Lahovari un valoros şi frumos concert de sonate semnate de Ludwig van Beethoven (Sonata nr. 17 în Re minor, op.31) şi Benedetto Marcello (Sonatele nr. 4, 5, 6 pentru fagot şi pian). Protagoniştii s-au numit foarte tinerii şi talentaţii Cristian Avram-Cluj Napoca, şi Lucian Suchici-Craiova; primul, deja experimentat fagotist al Filarmonicii „Transilvania”, din Cluj, al doilea, aflându-se înaintea examenului de licenţă la Academia de Muzică „Gheorghe Dima din acelaşi oraş.
Cunoscând că muzica de cameră este laboratorul în care se naşte marea muzică concertistică şi simfonică am fost prezenţi la această manifestare atraşi de cei doi corifei: Beethoven, pentru muzica clasică şi Marcello, pentru muzica preclasică. Am fost atraşi de numele protagoniştilor, tineri creatori interpreţi, fiindcă asemenea artişti în devenire ştiu prin naturaleţea şi şarmul vârstei să se impună în faţa unui public doritor, întotdeauna, de surprinzătorul nou! Toţi marii artişti interpreţi de mai târziu au fost cândva genial-talentaţi în ucenicia lor…Şi fiindcă suntem la Râmnicu Vâlcea îl dăm exemplu pe Ştefan Tarara care, în 2004, pe scena Filarmonicii vâlcene, la Concursul „Tinere Talente”, câştiga un premiu (noi, atunci, elogiindu-l şi prevăzându-i acest prezent plin de succese), pentru ca astăzi numele său să răsune pe cele mai înalte scene ale lumii…
Concertul de miercuri seară ne-a demonstrat cât de frumoasă şi interesantă (act creativ pentru meloman) este muzica de cameră, în programul prezentat, reliefându-se personalitatea munzicală, uluitoare a titanului muzicii universale…Ludwig van Beethoven (şi aici trebuie să subliniem curajul pianistului Lucian Suchici în abordarea acestui extraordinar opus cameral, şi, desigur, succesul înregistrat!) care, de departe, în domeniul sonatei şi muzicii de cvartet, probabil, deţine primul loc într-un clasament neoficial şi ultra personal al celui care scrie acest material. Dacă nu ar fi fost astfel, Beethoven, nu ar fi dat la iveală colosalele sale simfonii, cu precădere cele cu număr impar. Invers, cazului acestui titan, preclasicul Benedetto Marcello (1686-1739) compune în chiar un mediu muzical majoritar cameral, muzica sa de cameră, din care fac parte şi cele trei sonate prezentate miercuri seară, înscriindu-se strălucitor în barocul italian; marea muzică simfonică abia născându-se. Fiind la maximul de reprezentativitate, această muzică, preclasică, a lui Marcello este la fel de gustată, de publicul meloman, şi astăzi. În cele trei sonate de Benedetto Marcello cei doi interpreţi ne-au oferit o mostră de reuşită camerală, Cristian Avram, fagot, având rolul principal în eposul muzical, în seara spectacolului, vâlcenii, având posibilitatea să admire-primească o interpretare de zile mari!…la ambii instrumentişti, impresionându-ne imaginea-alura princiară a ţinutei scenice, dar şi a interpretării; fagotul „jucând” pe o primă scenă, fiind solist, în timp ce pianul s-a substituit inteligent unui clavecin nevăzut, punctând într-un ales acompaniament; în contabilitatea sacenei de la Lahovarii, această interpretare, a lui Marcello, părând a fi un …inedit! Bravo şi felicitări ambilor interpreţi şi organizatorului.
Spicuim mai jos, despre interpreţi, din programul de sală…
Cristian Avram
Născut la Arad, fagotistul Cristian Avram şi-a început studiile muzicale la Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” din oraşul natal, la clasa profesorului Gavril Lazoc, urmând, apoi, studiile de licenţă şi masterat din cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, la clasa conf. univ. dr. Béla Barabás şi asist. univ. drd. Rareş Sângeorzean. De-a lungul carierei sale muzicale, a avut apariții scenice în țară şi în străinătate, colaborând cu diverse orchestre precum cele ale filarmonicilor din Arad, Târgu Mureş, Opera Română Cluj-Napoca, Young Famous Orchestra şi Isny Opernfestival Orchestra din Germania. De asemenea, a susţinut concerte în calitate de solist alături de Filarmonica de Stat „Transilvania” şi orchestra „Antonin Ciolan”. Din 2014 şi până în prezent, este membru al Filarmonicii de Stat „Transilvania”, iar din 2016, şi al Orchestrei Creştine Consonantis. Cristian Avram se mândreşte cu un palmares de premii, dintre care amintim Premiul I la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală în 2010 şi cu participări la cursuri de măiestrie, având oportunitatea de a lucra cu maeştri precum György Lakatos, Eckart Hubner sau Akio Koyama.
Lucian Suchici
Lucian Suchici s-a născut la Târgu Jiu, în data de 4 august 1993. Din copilărie, s-a dedicat studiului muzicii. În cadrul Liceului de Artă „Constantin Brăiloiu”, învață pianul cu prof. Mihaela Popescu. Începând din clasa a IV-a, se transferă la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova, fiind îndrumat, până la absolvire, de prof. Mariana Ilie. Și-a continuat studiile la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, cu profesorul şi pianistul Csíky Boldizsár. Ca student, a participat la diferite concursuri, obținând Premiul II la Concursul „Craiova-Piano” şi la Concursul de game şi studii de la Craiova şi Premiul special la Concursul „Chopin” de la Bacău. În cadrul unor cursuri de măiestrie pianistică a beneficiat de îndrumarea reputaților profesori Walter Krafft (Germania), Viniciu Moroianu, Daniel Goiți, Remus Manoleanu, Constantin Sandu.
NOTA
Pentru autenticitatea părerilor urmăriţi pe viu în www.culturaarsmundi.ro, Video Arhiva, fragmente din concert.