Se împlinesc, la 29 noiembrie 2012, 160 de ani de la moaetea lui Nicolae Bălcescu, unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească.
S-a născut la 29 iunie 1819 în mahalaua Boteanu din Bucureşti, fiind al patrulea din cei cinci copii ai lui Barbu Petrescu şi Zinca Bălcescu. Părinţii: tatăl său, Barbu Petrescu moştenise o mică suprafaţă de vie; era o fire ambiţioasă şi orgolioasă; lupta să urce pe scara socială; a obţinut rangul de pitar (1789), apoi de logofăt pe lângă ispravnicat. Avea şi preocupări intelectuale. Pe la vârsta de 40 de ani (1811) s-a căsătorit cu Zinca Bălcescu. Ea avea o stare materială mult mai bună decât a soţului. Tatăl ei, Tănase, a fost fiul preotului Necula de la Bălceşti (pe Topolog).
Barbu Petrescu şi Zinca Bălcescu au avut 5 copii: Costache (n. 1813), Maria (n.1817), Sevastiţa (n.1818), Nicolae (n.1819) şi Barbu (n.1824). După căsătătorie, Zinca şi-a păstrat numele de fată, iar copii şi-au luat numele de la mamă.
După căsătorie, soţul devenise vameş în judeţul Dolj (1820). Dar evenimentele anului 1821 îl determină să nu poată strânge sumele legiute şi este nevoit să fugă cu familia peste munţi. Peste câţiva ani, în 1825, soţul moare, Zinca rămâne văduvă cu 5 copii, şi a trebuit să depună mari eforturi pentru a se menţine; se ocupă acum, personal, de educaţia copiilor .
Încă din copilărie, lui Bălcescu, o fire mai retrasă, îi place să citească. La vârsta de 7 ani a învăţat „carte grecească” de la un arhimandrit grec, care-i preda lecţii acasă. Primii cinci ani a învăţat în cadrul familial, sub directa supraveghere a mamei sale. La vârsta de 13 ani începe instruirea în mod organizat. Şi-a acut studiile la Colegiul Sf. Sava (1832- 1835) avându-i ca profesori pe Florian Aaron şi Eftimie Murgu. Aici îl cunoaşte pe Ion Ghica de care îl va lega o sinceră prietenie.Pe băncile fiind, manifesta un interes deosebit pentru istorie.
Nu a putut studia în străinătate din cauza situaţiei materiale precare, deşi cunoştea limbile: franceză, engleză,greacă şi latină. Lipsit de mijloace materiale intră în armată (1838) cu gradul de iuncăr (elev) în excadronul de cavalerie. Fiind cu studii este desemnat să predea citirea şi geografia, ostaşilor care nu ştiau carte. Cariera militară însă se încheie în mod brusc în urma arestării în octombrie 1890 sub învinuirea de participare la constituirea organizaţiei revoluţionare condusă de Dimitrie Filipescu. Este codamnat la 3 ani de închisoare şi internat la mănăstirea Mărgineni, unde este eliberat în aprilie 1842, fiind iertat de restul pedepsei din motive de sănătate. Arestarea l-a făcut mai prudent dar nu l-a îndepărtat de mişcarea revoluţionară. Din această perioadă începe prietenia cu Luxiţa Florescu. Alexandra ( Luxiţa) a fost fiica marelui aga Iordache Florescu şi al Anicăi (n. Sutu). Prietenia dintre Bălcescu şi Luxiţa a durat până la sfârşitul vieţii revoluţionarului. Ei n-au fost căsătoriţi, dar au avut un băiat, pe Bonifaciu Florescu, care s-a născut la 14 mai 1848 la Budapesta.
În anul1843 Bălcescu devine membru al Societăţii Literare care s-a transformat în 1845 în Asociaţia literară a României.
În perioada 1843- 1846 a întreţinut legătura cu fruntaşii revoluţionari din Principate: în Moldova cu M. Kogălniceanu, iar în Transilvania cu Gh. Bariţiu, care conducea „Gazeta de Transilvania” la carevcolabora şi Bălcescu. Împreună cu profesorul transilvănean Laurian pun bazele revistei „Magazin istoric pentru Dacia” (1845). Urmărit de autorităţi pleacă peste hotare(1846). A trecut prin Budapesta şi Viena, unde i-a întâlnit pe V. Alexandri şi fraţii Eudosiu şi Alexandra Hurmuzaki: apoi la Paris. Aici, el îşi continua cercetările în domeniul istoriei; Devine secretarul Societăţii Studenţilor Români. Apoi, la 1 martie ]847 s-a aflat la Palermo,unde a stat câteva săptămâni cu V.Alexandri şi Elena Negri. Se duce apoi la Neapole unde cercetează biblioteca muzeului Bourbon şi la Roma la biblioteca Vaticanului, la Florenţa şi la Geneva la arhive. Se întoarce în Franţa, unde cercetează biblioteca pariziene.
O perioadă scurtă de timp se află pe baricadele revoluţiei, care detronează pe regele Ludovic Filip (februarie 1848). După aceia se reîntoarce în ţară şi participă la întocmirea programului revoluţiei de la Blaj (mai 1848) şi la Izlaz (iunie 1848). Afăcut parte din primul guvern provizoriu (13 iunie – 28 iulie 1848), iar ca secretar a fost Bălcescu. El a introdus în Proclamaţia de la Izlaz articolul referitor la împroprietărirea ţăranilor.
A fost arestat de invadatorii otomani şi închis la Mănăstirea Cotroceni, apoi expulzat în septembrie 1848. Pribegeşte prin mai multe localităţi: Sibiu, Braşov, Belgrad şi Atena. În februarie 1849 se află la Istambul, unde desfăşoară o intensă activitate diplomatică şi preia funcţia de secretar al emigraţiei de aici.
De aici pleacă în Transilvania şi intră în contact cu revoluţionarii români şi maghiari. Aici s-a întâlnit cu generalul Iosif Bem şi cu Kossuth Lajos, conducătorul revoluţionarilor maghiari, care este deacord cu „proiectul de pacificare” şi propus de ei semnând şi un document (2 iulie 1849). Acordul prevedea o înţelegere între români şi maghiari. Bălcescu se întâlneşte la Câmpeni cu Avram Iancu care decide neutralitatea românilor faţă de acţiunile militare ale maghiarilor. În această perioadă Bălcescu este urmărit de autorităţi şi urma să îl aresteze.
Bălcescu a reuşit să plece din Ardeal deghizat în vânzător de ciubere şi după multe peripeţii a ajuns la Paris în octombrie 1849. Nu renunţă la ideile sale şi încearcă prin mijloace diplomatice şă atragă atenţia asupra problemelor din ţările române. În acest scop se întâlneşte la Londra cu liderul Palmerstone (ianuarie 1850). Continuă activitatea emigraţiei române de la Paris şi intemeiază Comisia de Propagandă şi publică revista „România viitoare” (1850). Dar munca neobosită îi agravează bolile.
În ziua de septembrie 1852 la Turnu Măgurele avea să-şi vadă pentru ultima oara mama şi surorile. La 25 septembrie 1852 a plecat spre Palermo. Aici a sosit în ziua de 17 octombrie 1852 la bordul vasului „Ercolano” şi a locuit în cel mai luxos hotel Alla Trinacria la camera 26. Chinuit de boală, suferea de tuberculoză, şi-a rugat prietenii ca măcar unul dintre ei să vină în preajma sa; le-a cerut să nu îl părăsească în ultimele momente pe care le simţea apropiindu-se; dar nu a venit nimeni! A fost îngrijit de dr Decio Battaglia şi-a avut în preajma sa pe secretarul Tomaso Mollone. Înainte de a muri a trimis sluga sa după preotul ortodox Andreea Coccio, care l-a asistat până în ultima clipă. În seara zilei de 29 noiembrie 1852 la orele 19:30, marele nostru patriot a încetat din viaţă. În ziua următoare (30 noimebrie 1852) patronul hotelului angajează doi hamali, Tomaso Fedrerico şi Vitano Vincezio, şi l-au dus pe Bălcescu într-o cripta mortuară, la cimitirul Mănăstirii Capucinilor. După moarte au apărut multe ipoteze cu privire la mormântul său: că ar fi fost îngropat în cimitirul săracilor, într-o groapă comună, că ar fi fost mumificat şi depus în catacombele mănăstirii, etc. Toate aceste ipoteze au fost infirmate de cercetările recente făcute în a doua jumătate a sec. XX-lea.
Opera sa se împarte în două părţi: lucrări publicate în anul 1844-1847 şi cele din anii 1848-1852. Din cele anterevoluţionare (1844-1847):
1. Puterea armată şi arta militară de la întemeierea Principatului Valahiei şi până acum
2. Cuvânt preliminariu despre izvoarele istoriei românilor
3. Românii şi fanarioţii
4. Ioan Tăutu, mare logofăt al Moldovei
5. Spătarul Ioan Cantacuzino
6. Postelnicul Constantin Cantacuzino
7. Puterea armată şi arta militară la moldoveni în timpurile marirei lor
8. Despre starea soţială a muncitorilor plugari în Principatele Române în deosebite timpuri
9. Filosofie soţială
10.Cuvântare ţinută la Societatea Studenţilor Români din Paris
11.Logofătul Miron Costin istoricul Moldovei de la anul 1595
12.Campania românilor în contra turcilor
13.Buletin despre portretele principilor Ţării Româneşti şi al Moldovei ce se află în ………. de stampe de la Biblioteca regală din Paris
Din cele postrevoluţionare (1848- 1852)
1. Drepturile românilor către Înalta Poartă
2. Lucrări colective şi acte oficiale din timpul revoluţiei din 1848
3. Despre împroprietărirea ţăranilor
4. Mersul revoluţiei în istoria românilor
5. Mişcarea românilor din Ardeal la 1848
6. Răzvan Vodă
7. Manualul bunului român
8. Reforma soţială la români
9. Istoria românilor supt Mihai Voivod Viteazul
10.Memoire relatif a l’intervention russe dans les Principautes Moldo – Valaque
11.Question econo mique des Principautes Danubiennes
12.Manifest către „poporul român”
13.Precuvântare la „Cântarea României”
