Antroponimul Micle apare prima dată la descendenţii cnezului Giula din Giuleşti într-un document maramureşean din anul 1419, fiind traducerea în limba latină, prin filieră maghiară – Miklós – a numelui Nicolae.
Diplomele originale latineşti, în număr de douăsprezece, unde apare acest nume, îl redau totdeauna sub forma „Mykle”, şi o dată, „Mikley”, caracteristica nobilităţii. Deci, onomastica originală, conform documentelor istorice, este „Micle”. Unii consideră forma aceasta maghiarizată; şi în familia noastră, se ştia că „Miclea” este „mai românesc”, cum zicea tata. La fel susţine şi Dorel Micle, asistent la Facultatea de istorie din Timişoara, care relatează că, părinţii săi purtau numele de Miclea, dar în 1941 a fost maghiarizat, de administraţia de atunci, în „Micle”, care citit accentuat pe e-ul final, suna ungureşte. De asemenea, mai afirmă că: „Ştie că numele vine din maghiară: Miklosi = Nicolae!!, dar poate că mă înşel… nu e un domeniu la care mă pricep foarte tare”; numai tatăl său „a păstrat varianta de Micle a numelui, ceilalţi fraţi, născuţi după eliberarea Ardealului, poartă numele original de Miclea”. Inginerul metalurgist Horia Micle scrie că, „tatăl meu îmi spunea că, foarte multe familii Micle din Copalnic, datorită maghiarizării, au primit câte un „a” la sfârşit, de aceea acum se numesc Miclea”. Micle Ioan din Câmpulung pe Tisa preciza că, pe timpul ocupaţiei maghiare, autorităţile hortiste le-au schimbat numele; tatăl său a devenit Miklós Peter, iar fratele, Miclea Vasile. De asemenea, Silviu Micle din Sighetu Marmaţiei mărturiseşte că familia sa a fost maghiarizată prin adăugarea unui „a” final la numele Micle. Totuşi, se păstrează documente din Ţara Românească, emise la începutul secolului al XVI-lea, unde apar unele persoane, ca „boierul Miclea” şi „ostaşul Miclea”, fapt ce exclude tendinţa de maghiarizare. Problema o vor rezolva, probabil, filologii.
Întrucât documentele istorice, redactate în limba latină, caligrafiau numele sub forma de „Micle”, considerăm că se cuvine respectarea grafiei originale.
Urmaşii lui Ladislau, fiul lui Dragoş de Giuleşti.
Costea, fiul lui Dragoş de Giuleşti, „informa” prin anul 1389 pe regina Maria că nu ar exista descendenţi de parte bărbătească în urma tatălui său, totuşi, al doilea fiu al lui Dragoş, Ladislau, avea ca urmaşi patru băieţi: Nicolae-Micle, Ivanca, Mihai şi Gheorghe, aşa cum adeveresc documentele.
Nicolae-Micle. Fiul cel mare al lui Ladislau, care a primit la botez numele Nicolae, este cunoscut şi sub numele de „Micle din Şugatag”. Ioan Mihályi scria că, „este probabil, ca descendenţii familiei numiţi <din Şugatag> să fie urmaşii lui Ştefan sau chiar ai lui Dragoş, Nicolae din Şugatag fiind atestat ca revendicând împotriva lui Ioan din Giuleşti satele de pe valea Marei, dăruite Giuleştenilor de regele Ludovic”. Tratând despre Nicolae Micle, istoricul Ioan Bârlea conchidea: „Cu toată imprecizia documentului din 1419, referirea la una din diplomele regelui Ludovic ne asigură că şi nobilii din Şugatag sunt descendenţi ai aceleaşi familii”, adică a lui Dragoş de Giuleşti. Autorul avea dreptate; diploma din 26 mai 1435 îl atestă pe „Mykle filio Ladislai fily Dragus de Swgatagh alias ade Gywlafalwa”, adică <Micle fiul lui Ladislau fiul lui Dragoş din Şugatag alias din Giuleşti>, proprietar al unor părţi din Deseşti. Tot el scria că pe Micle, „odinioară îl numeau şi Nicolae, ba câteodată se numea şi Mihai”. Prima afirmaţie am demonstrat-o, fiind traducerea în maghiară a antroponimului Nicolae, însă a doua nu corespunde realităţii, întrucât Nicolae avea un frate numit Mihai, atestat documentar.
Nicolae-Micle apare prima oară într-un document din anul 1419, când subprefecţii judeţului Maramureş, Lucskai Bánó András, Guthy András şi Kemény László, precum şi cei patru pretori, l-au introdus în averile comunelor: Slatina, Breb, Deseşti, Copăceşti, Hărniceşti şi Şugatag, fără ca să se împotrivească cineva, deoarece potrivnicul său, Ioan din Giuleşti, văr primar cu tatăl său Ladislau, n-a reuşit să prezinte scrisorile de donaţie, ca mărturie a dreptului său asupra comunelor menţionate, şi astfel, Micle a fost introdus în averile donate de regele Ludovic I, în anul 1360. La 9 august, acelaşi an, magistrul comitatului adevereşte că, în urma mandatului regelui Sigismund de Luxemburg, Nicolae din Şugatag a fost introdus în moşiilor amintite.
Nicolae-Micle este menţionat şi într-un document din anul 1421, când ajunge la înţelegere cu acelaşi Ioan, şi lasă în posesia lui toată averea comunei Copăceşti, jumătate averea din Doroslău şi partea averii sale din Giuleşti, iar moşia comunei Hărniceşti rămâne întreagă în posesia sa. La 26 mai 1435, Nicolae-Micle înapoiază lui Petru Gherheş din Sarasău, nepot după mamă al lui Dragoş din Giuleşti, părţile ce i se cuvin din moşiile Slatina, Breb, Deseşti, Şugatag, Giuleşti şi Valea Mare, iar la 30 mai 1435, are proces cu acelaşi Petru, privind moştenirea dobândită de mătuşa sa Stana, prin intervenţia lui Costea la regina Maria, din anul 1389. La 13 aprilie 1439, nobilii din Giuleşti sunt somaţi să restituie lui Nicolae din Şugatag moşia Hărniceşti. Documentul constituie ultima mărturie despre Nicolae-Micle care, probabil în această perioadă s-a stins din viaţă.
Nobilul Nicolae-Micle, în calitate de militar, se încadra în dispoziţiile regale, privind participarea la război. După înfrângerea de la Golubaţ, din anul 1428, şi agravarea pericolului turcesc, regele Sigismund a iniţiat o serie de măsuri de ordin organizatoric-militar, pentru îmbunătăţirea sistemului defensiv al Regatului. Potrivit acestora, ţara urma să fie împărţită în şapte regiuni militare, dintre care cinci priveau Transilvania. Comitatul Maramureş avea datoria să ofere, în total, 50 de militari.
Ivanca. Doi dintre fiii lui Ladislau, Ivanca şi Mihai, sunt amintiţi într-un document care arată că, aceştia au răpit averea fratelui lor, Nicolae-Micle, împreună cu Gheorghe Nemeş din Giuleşti şi Dan Nemeş, folosind forţa. Cu toate că, potrivit ordinului regal, subprefectul şi pretorii l-au restituit pe Micle, totuşi rudeniile sale, auzind că regele Sigismund de Luxemburg a decedat, l-au scos iarăşi din averea sa. În consecinţă, banul de Severin, prefectul Maramureşului, Talloczy Frank, la anul 1439 emite un ordin – după ce primise poruncă severă din partea regelui Albert de Habsburg (1438–1439), ca să-l pună pe Micle în posesiunea comunei Hărniceşti şi să-l protejeze contra tuturor duşmanilor – iar averea să i-o restituie imediat şi să nu-l mai supere cu privire la posesia ei, nici să-l împiedece sau să-l tulbure în vreo formă, sub ameninţarea unor urmări grave. Prefectul Talloczy porunceşte subprefectului Laky Grapiol şi pretorilor, să-l apere pe Micle în posesiunea averii Hărniceşti, să-l ajute şi să-l sprijine, şi pentru orice injurie, nedreptate sau pagubă, să-i dea satisfacţia cuvenită.
Mihai. Scriind despre Nicolae-Micle, fiul lui Ladislau, Ioan Bârlea credea că este una şi aceeaşi persoană cu Mihai, afirmând că pe „Micle îl numeau şi Nicolae, iar câteodată şi Mihai”. Totuşi, documentele adeveresc că Mihai era fratele lui; el este menţionat în anul 1421, când realizează o înţelegere cu Ioan din Giuleşti, în privinţa unor partaje şi proprietăţi funciare. De asemenea, Mihai este atestat şi la 12 iulie 1453, când un document adevereşte că, Petru Gherheş s-a împăcat cu Mihai Vlad şi cu Gheorghe Ivanca din Giuleşti; ca urmare, moşia Breb şi jumătate din Copăceşti au rămas lui Petru Gherheş, iar el recompenseze pe Mihai şi Gheorghe cu averi mişcătoare în valoare de 100 florini, şi alţi 25 florini de aur bani gata.
Gheorghe. Ultimul fiu al lui Ladislau este cunoscut sub numele de Gheorghe Fiţe din Giuleşti. El este menţionat la 10 ianuarie 1453, când magistratul comitatului adevereşte că, Mihai şi Gheorghe Fiţe din Giuleşti au fost citaţi înaintea congregaţiei comitatului, pentru că au adunat oameni străini înarmaţi, făcători de rele, şi au prădat moşia Brebu a lui Petru Gherheş, dar ei nu s-au înfăţişat, motiv pentru care s-a dat ordin să fie arestaţi, iar moşiile lor, prădate. El apare şi într-un document din 23 noiembrie 1457, care adevereşte că nobilii Dragoş din Nireş şi Gheorghe Fiţă de Giuleşti l-au ucis pe vicecomitele Gregoriu Ezeni, când acesta a încercat să ocupe moşia celui dintâi. În urma cercetărilor efectuate la Scaunul de judecată, ei au fost absolviţi, întrucât dregătorul procedase ilegal, şi nu fusese însoţit de vreunul dintre juzii nobililor.
În conflictul dintre nobilii Ioan Micle de Şugatag şi Ambrozie de Dolha, petrecut în anul 1458, între nobilii care l-au sprijinit pe Ioan Micle, întâlnim şi pe „unchiul său Gheorghe Fiţe din Giuleşti”. Regele Matei Corvin emite la 21 mai 1459 ordin către Mănăstirea Lelesz să cerceteze plângerea fraţilor Dolha contra acestor nobili, pentru faptele comise. (Va urma).
