Pr. Georgiu Micle. Despre Georgiu Micle, există o însemnare pe un Octoih tipărit la Blaj în anul 1770 şi păstrat în biserica din Surduc-Copalnic că „s-au preoţit în anul 1816, în luna lui iulie 29”, deci a fost slujitor la biserica din localitatea respectivă. El a avut un fiu, numit Demetriu, care era elev la Liceul din Baia Mare. În data de 8 august 1830, directorul Gimnaziului regesc din Baia Mare, Ludovic Martonyi, şi doi profesori: Cyrillius Farago, profesor la clasa a II-a Humanistă, şi Leonardus Jos[if] Schiffer, profesor la clasa I Humanistă, eliberează un certificat lui Demetriu Micle, de 16 ani, de rit grec neunit, locuitor din Transilvania, nobil de Surduc-Copalnic, că în anul 1830 a frecventat semestrele II şi III ale clasei a 2-a Humaniste; a fost un elev foarte bun, spre eminent, şi moralitatea bună. Apoi, îl găsim înregistrat la Liceul Romano-Catolic din Cluj, la 5 octombrie 1834. În anul şcolar 1834–1835, având etatea de 18 ani, era elev în clasa I de Filozofie, la Liceul Piariştilor din Cluj, fiind menţionat de religie greco-catolică.
Pr. Ştefan Micle. Ştefan Micle, preot ortodox, care a slujit în parohia Copalnic; a fost căsătorit cu Reghina şi a trăit între anii 1882–1954.
Pr. Ioan Miclea. Preot greco-catolic, Ioan Miclea era originar din Racova, ţinutul Codrului, sat atestat documentar în anul 1393; aici trăiau unii descendenţi ai nobililor Micle, fiind menţionate de Ioan Cavaler de Puşcariu opt familii. Urmaş al lor, Ioan Miclea s-a născut la anul 1902, într-o familie de ţărani evlavioşi, cu şapte copii. Între anii 1909–1915, tânărul Ioan urmează şase clase la şcoala din satul natal. Primul război mondial îl împiedecă să-şi continue studiile, dar în 1918 se înscrie la Liceul din Şimleul Silvaniei. Peste puţin timp, se transferă la Blaj, unde termină studiile liceale, în anul 1925, având o serie de colegi, recunoscuţi pentru afirmarea lor în viaţa socială şi culturală, ca episcopii Ioan Suciu, Tit-Liviu Chinezu şi Vasile Cristea, precum şi Nicolae Mărgineanu, consacrat preocupărilor filozofice.
Absolvent al liceului, Ioan Miclea urmează cursurile Academiei teologice, obţinând la finele ei, în 1929, calificativul „Absolutorium Theologicum”. Căsătorit cu tânăra Dorina Sabău, întemeiază o familie creştină, unde se vor naşte patru copii: doi băieţi şi două fete. Hirotonit preot, slujeşte doi ani în parohia Vadei din judeţul Mureş, iar din anul 1931 se transferă la Târgu Mureş, unde, pe lângă activitatea preoţească, desfăşoară şi una didactică, fiind profesor de religie la Şcoala Normală, apoi la Liceul „Alexandru Papiu-Ilarian” şi la Liceul Francez.
Intelectual cu mari posibilităţi de afirmare publicistică, preotul Ioan Miclea colaborează la numeroase reviste, dintre care menţionăm: „Cultura Creştină” (Blaj), „Pagini literare” (Turda), „Progres şi cultură” (Târgu Mureş), „Observatorul” (Beiuş), „Convorbiri literare (Bucureşti), „Convorbiri didactice” (Constanţa), totalizând peste 152 de studii şi articole. De asemenea, tipăreşte 10 volume pe teme filozofice, teologice, pedagogice şi de critică literară, ca Originalitatea filozofiei tomiste, Tangenţe româneşti la filozofia creştină, Realismul în filozofia românească, Existenţa istorică a lui Iisus Hristos.
În urma Dictatului de la Viena, din 1940, preotul Ioan Miclea se reîntoarce la Blaj, unde va activa ca profesor de religie la Liceul de băieţi şi fete, până în anul 1948, când este numit profesor de filozofie la Academia teologică din localitate. Tot în acest an, termină în mod strălucit Facultatea de istorie-filozofie a Universităţii din Cluj, fiind un student eminent. În referatul scris pe lucrarea sa de licenţă în filozofie, Coordonatele culturii medievale, filozoful Lucian Blaga făcea aprecieri elogioase preotului profesor, scriind: „Autorul acestei lucrări este de un nivel intelectual neobişnuit. Are o bună pregătire teologică, dar la fel şi filozofică, încât a putut face faţă onorabil subiectului tratat… Şi se poate recunoaşte fără reticenţe, înalta calitate filozofică a tezei, care ar putea fi prezentată, cu adăugirile de rigoare, şi ca teză de doctorat”.
Preotul Ioan Miclea a fost arestat în toamna anului 1948, fiind obligat, în închisoare, să lucreze „la lopată” pentru a asigura copiilor pâinea zilnică. Urmează numeroase persecuţii, umilinţe şi marginalizări. Cu ocazia percheziţiilor efectuate la locuinţa sa, au fost confiscate sau distruse numeroase manuscrise, lucrări inedite, create cu sacrificii istovitoare. În aceste împrejurări, a fost nevoit să-şi ardă opera sa capitală Filozofia răului, pentru a nu deveni corp delict.
După o viaţă de muncă şi suferinţe, preotul Ioan Miclea trece la cele veşnice în 2 octombrie 1980. Pentru întreaga sa activitate, primeşte o singură distincţie, din partea Vaticanului, oferită de papa Ioan Paul al II-lea, la împlinirea vârstei de 80 de ani, prin care îi trimetea „binecuvântarea apostolică”. Însă a fost apreciat de mari personalităţi ale culturii şi filozofiei franceze. Jacques Maritain îl considera „cel mai strălucit gânditor român creştin al contemporaneităţii”, iar Etienne Gilson de la Academia Franceză, cardinalul Journet, celebrul Garrigou-Lagrange, împreună cu Institutul Internaţional de Filozofie, i-au publicat două studii filozofice, ieşite din ţară în mod clandestin.
Convins de adevărurile creştine, preotul Ioan Miclea îşi destăinuieşte crezul său de filozof, într-o scrisoare adresată unuia dintre elevii săi, unde citim: „O viaţă întreagă L-am căutat pe Dumnezeu în tot ce au gândit cei mai mari gânditori ai lumii; în tot ce au săvârşit binele; în tot ce au scris artiştii; în modul în care au iubit pe Dumnezeu sfinţii; în muzica sferelor; în susurul izvoarelor, în vuietul valurilor, în zâmbetul copiilor, în poezia florilor, în cântecele crângurilor şi, pretutindeni; L-am găsit, şi-n bucuriile înlăcrimate, şi-n lacrimile de bucurie şi în durerile agonizanţilor, şi în ultimele cuvinte ale muribunzilor. Căci El este mai aproape de Începutul şi Sfârşitul vieţii, fiindcă este Alfa şi Omega”.
Protopop Trifon Miclea. Printre urmaşii nobililor din Surduc-Copalnic, Ioan cavaler de Puşcariu menţionează, pe temeiul Diplomelor nobiliare cercetate, pe „preotul Trifanu, stabilit la Pancevo, în Iugoslavia, protopop ortodox. Acest vrednic descendent al familiei Micle a fost readus în actualitate la 17 aprilie 2004, cu ocazia lucrărilor Simpozionului internaţional „Oameni de seamă ai Banatului – un pas spre Europa – Timişoara”. Trifon Miclea s-a născut la 23 august 1855 în comuna Maidan, cercul Oraviţa, din Comitatul Caraş-Severin. După absolvirea „Şcolii poporale” din localitatea natală şi din Oraviţa Montană, unde obţine „testimoniul de maturitate”, urmează cursurile Facultăţii juridice din Budapesta, Şcoala Militară din acelaşi oraş şi devine ofiţer – locotenent în rezervă. Având studii superioare, este numit „Vicenotar comitatens” la Lugoj, unde funcţionează şase ani.
Vocaţia spre slujirea bisericească îl determină pe Trifon Miclea să urmeze cursurile teologice la Caransebeş (1884–1886); la finele lor, obţine examenul şi este hirotonit diacon, apoi preot, iar la 29 decembrie 1886, la şedinţa preoţilor din tractul Panciovei, întrunită la Petrovăsâla, a fost ales cu o majoritate de voturi, apoi confirmat de Consiliul Eparhial din Caransebeş, protoiereu greco-ortodox al Panciovei, cu sediul la Uzdin, pe atunci cea mai mare parohie din acele părţi, urmând celei din Lugoj.
La 13 mai 1894, trece la cele veşnice preotul Trifon Militariu din Satu Nou. Devenind vacant postul de paroh, intelectualitatea română din localitate s-a întrunit la 4/17 iunie şi a hotărât ca postul să fie ocupat de „o persoană corespunzătoare în această localitate, pentru a lua un rol de conducător”. Pentru a face cunoscute episcopului de Caransebeş doleanţele intelectualilor români din Satu Nou, se aleg doi deputaţi. Primiţi în audienţă de ierarhului locului, Consiliul Eparhial aprobă această hotărâre, prin Decisul Consistoriului subscris de episcopul Nicolae Popea. Cu această ocazie, sediul protoieriei din Uzdin s-a mutat în Satu Nou, iar protoiereul Trifon devine preotul parohiei Satu Nou.
În foarte scurt timp, după venirea sa, protoiereul Trifon Miclea, ajutat de intelectualitatea locală, înfiinţează Institutul de Economii şi Credit „Sentinela” (1895), devenind primul director, funcţie îndeplinită zece ani. Ca operă de binefacere, creează „Fundaţiunea Protoprezbiterului Trifon Miclea”, cu un capital iniţial de 20 de coroane, pentru sprijinirea studenţilor români săraci din localitate, care „cercetează cursurile Institutului Teologic şi Pedagogic din Caransebeş, sau alte şcoli româneşti sau a tinerilor greco-ortodocşi români, care vor învăţa tipografia sau librăria, sau pentru procurarea cărţilor româneşti pe seama şcolarilor săraci, sau pentru biblioteca parohială”. De asemenea, după instalarea sa, ca preot, pune temelia Bibliotecii parohiale din Satu Nou, cu un fond de carte, numărând peste 300 de volume, având conţinut moral-religios.
Protoiereul Trifon Miclea, în anul 1899 înfiinţează Parohia ortodoxă română din Panciova, apoi pe cea din Iabuca. La prima, contribuie cu o importantă sumă de bani, pentru cumpărarea actualei capele, care poartă hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, necesară oficierii sfintelor slujbe.
O contribuţie majoră aduce protoiereul Trifon Miclea şi la înfiinţarea „Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român” (ASTRA), din acele părţi ale ţării. Printr-o scrisoare din 29 martie 1899, solicită înfiinţarea „Agenturii (filialei) ASTRA” în părţile noastre, fiindcă există interes pentru ea. Comitetul Central de conducere al ASTRE-i de la Sibiu a hotărât, la finele anului 1899, înfiinţarea Despărţământului ASTRA a Cercului Panciova, funcţia de preşedinte este încredinţată protoiereului Trifon Miclea, fiind, în acelaşi timp, şi membru fondator pe viaţă. În anul următor (1900), înfiinţează filiala ASTRA la Satu Nou, apoi Biblioteca ASTRA şi corul vocal din localitate. La 20 noiembrie 1916, protoiereul Trifon Miclea este numit administrator al Bisericii Ortodoxe Române din Panciova; datorită meritelor sale pastorale şi administrative, a fost ales membru în Consiliul Eparhia din Caransebeş.
După o viaţă bogată în fapte bune şi realizări deosebite, consacrat slujirii Bisericii şi a fiilor săi duhovniceşti, protoiereul Trifon Miclea a trecut la cele veşnice, în 26 august 1921, la Panciova. Moartea sa a aşternut doliu peste întreaga suflare românească din zonă, care i-au apreciat munca depusă în vederea propăşirii culturii şi vieţii spirituale, pentru care a luptat toată viaţa.
La comemorarea din anul 2006, i se face o admirabilă caracterizare: „Pe lângă oficierea slujbelor divine, acest om, cât o legendă, a fost şi un mare animator al vieţii culturale şi personalitate marcantă de pe aceste meleaguri. Întreaga viaţă şi-a dedicat-o interesului naţional, căruia a acordat sprijin moral, intelectual, dar şi material. Activitatea sa s-a bucurat de mare succes, a prins rădăcini adânci în rândurile maselor largi populare şi în rândurile intelectualilor, din vremurile acelea. Împiedecat mereu de autorităţile maghiare, nu s-a lăsat intimidat, ci a stat neclintit în spatele ideilor sale pe care a fost hotărât să le realizeze şi să le ducă la bun sfârşit”. El este considerat ca omul predestinat, apărut „acolo unde se simţea cea mai mare nevoie, la locul şi timpul potrivit, spus, cu alte cuvinte, să vină să sfinţească locul hărăzit de soartă”.
Pr. Aurel Micle. Fiul preotului ortodox Ştefan Micle din Copalnic, s-a născut în anul 1907. Din tinereţe, s-a orientat spre studiile teologice. Hirotonit preot, şi-a desfăşurat activitatea preoţească în parohiile Cărpiniş (1930–1938), Baia Sprie (1938–1940) şi Bonţida (1940–1944). Aurel s-a căsătorit cu Maria Racolţi, fiica învăţătorului Dumitru şi Rozalia din Baia Mare. Recunoscut ca mare patriot român, Racolţi şi-a schimbat, mai târziu, numele în Racolţa, la fel şi fiica sa. Preotul Aurel a decedat la vârsta de 37 de ani, în Sanatoriul „Matiaş” din Cluj, cu diagnosticul „febră tifoidă”. În urma decesului, au rămas doi copii orfani, la vârstă fragedă: Ştefan, 12 ani, şi Gheorghe, 6 ani. Ca fii de preot, nu li s-a permis să urmeze cursuri universitare, nefiind admişi la facultate. Ştefan a urmat liceul şi 4 ani Şcoala Silvică la Năsăud, apoi a îndeplinit funcţia de tehnician silvic; a decedat la etatea de 52 de ani, cu diagnosticul „ciroză hepatică”. Gheorghe a absolvit Liceul şi Şcoala tehnică financiară, devenind inspector C. E. C.; din cauza muncii pe teren, în condiţii necorespunzătoare, a primit cancer pulmonar şi a decedat la vârsta de 50 de ani.
Potrivit unor relatări personale, primite de la Maria Micle, învăţătoare pensionară din Baia Mare, soţia preotului, a activat ca învăţătoare şi educatoare, timp de 40 de ani, apoi s-a retras la casa părintească. În prezent pensionară, are 90 de ani şi se bucură de cei trei nepoţi ai săi: Aurel (asistent medical), Sandu (muzician) şi Oana Mariana (medic), precum şi de cei patru nepoţi: Laura, Iulia, Dan şi Andrei. Ea îşi aminteşte că socrii ei, Ştefan şi Reghina, îi spuneau că „familia Micle este de viţă nemeşi”, adică nobili (Va urma).
