O carte pe care o așteptam de multă vreme, încă din anii imediați, după Revoluția din Decembrie 1989, când și noi am exclamat prin 1994, am strigat, că instituția Poliției este singura din România care s-a democratizat, care este singura care privește, respectă, la fel cetățeanul funcționar la stat și cetățeanul salariat la privat; sau, care în egală măsură se comportă în relație directă la fel cu instituția de stat și cea privată. O carte tulburătoare despre activitatea polițiștilor români, vâlceni, atât a celor de la arma jandarmeriei, cât și a celor de la circulației (cea mai în contact cu marea populație); cât și a celor de la criminalistică. Atunci, noi cei de la S.C. Intol SRL, aveam două direcții de funcționare: direcția de dirijarea circulației rutiere (unde colaboram intens cu Poliția, bașca că în particular eram și expert tehnic judiciar și mă specealizasem pe cazurile din penal) și direcția de presă (în 1994 înființasem Editura Intol Press). Așadar aduc încă odată salutul nostru adresat Poliției Române care în acest răstimp al anilor 1990 (am înființat Întreprinderea Mică „Intol” în aprilie 1990, apoi am transformat-o în SC Intol SRL în 1993, după Legea 31/1990, și ea funcționează și astăzi, 2024), niciodată nu ni s-a adresat cu peiorativul „serelist” așa cu obișnuiau să ni se adreseze funcționăresele de la CIPA, atunci când intram la financiar ‒ contabilitate și le plăteam oxigenul necesar la fabricarea instalațiilor mobile de semaforizat pe bandă unică de Drum Național… Niciodată nu am găsit mai multă înțelegere și prietenie așa cum am găsit la personalul din Securitate, apoi S.R.I după Revoluție, dar mai ales la această Poliție după 1990… Niciodată nu o să ne iertăm că nu am îndeplinit un obiectiv major solicitat de Poliția Română și AND, acela de a scrie un tratat de dirijarea circulației rutiere sub egida celor două Instutuții (Intol SRL deține din 1994 peste 30 de cereri de brevet, soluții tehnice privind crearea de dispozitive tehnice și formule de calcul privbind întregul complex de dirijarea circulației pe DN și intersecțiile urbane)… Dar în anul 2000 am clacat cu sănătatea și a dispărut prima direcție a firmei Intol SRL, rămănându-ne însă direcția de presă pe care am dezvoltat-o așa cum nu s-a așteptat nimeni!…dar, care a confirmat dictonul neoficial, al nostru, precum că ziariști și scriitori, nu se pot naște mai buni decît acei specialiști ași în meseria lor!…
De aceea am salutat apariția editorială a colonelului Mihai Călugărițoiu, coordonator, „Oameni fapte legi”, cartea colegului nostru de la Forumul Cultural al Râmnicului; menționăm acest lucru, pentru că domnia sa s-a ocupat și a reușit cu ajutorul celorlalți (oameni în uniformă, pensionari…nu grade mari, dar cei mai mulți foști șefi de post) polițiști să producă o carte care vorbește despre timpurile noastre minunate, timpurile celor mulți la fel de minunate! Păi cine cunoaște mai bine cum este strada, decât omul cu ordinea de orice fel! Noi am ajuns să credem că sintagma: Fabrica, Familia și Strada definește cel mai bine existența noastră din toate timpurile, de când există cetatea… Civilizația! Toate celelalte sunt adiacente, dar fără cele trei, societatea omenească nu poate exista în formula clasică!… Trebuie să mănânci, să câștigi dintr-o activitate, să-ți întreții copiii-urmașii (Fabrica); nu există viață fără familie, fără educația aproapelui, cei șapte ani de acasă (Familia); fără discuții, a treia, extrem de importantă și cea mai importantă pentru adult, strada, este expresia socio-psiho-filosofică a conviețuirii în societate…Este, însăși, civilizația! Iată, Poliția și cetățenii (atît de variați!) își împart atribuțiile în legătură cu bunul mers al străzii. Prin stradă cad și se ridică primarii și prefecții vremurilor noastre…parlamentarii-politicienii. Majoritatea care se ocupă de stradă sunt finanțați de la Uniunea Europeană. Vrem să spunem că banii nu au miros. Din conceptul de stradă face parte și trotoarul, și pista de biciclete, și spațiul verde și, da, casa, vila, blocul și automobilul!
Cartea este scoasă, tipărită, de Filiala Nicolae Bălcescu din cadrul Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul de Interne, prin Editura Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea, 2024. Au ajutat la bunul mers al tipăriturii: Rus Claudiu – prelucrare grafică, machetare și copertă; Mihai Călugărițoiu – tehnoredactare și corectuă. Pe aceeași pagină, doi, sunt scrise toate numele coautorilor, pe care noi nu le dăm în acest articol (fiind prea multe) decât pe cele cu care am colaborat, am lucrat: Mihai Călugărițoiu, Nicolae Petrăreanu, Ilie Gorjan, George Cristian Turcu…Trebuie să scoatem în evidență că numele autorilor ar fi fost mult mai mare, dar povestirile lor neputând acoperi întreaga problematică a vieții militare, nu puteau să se întindă mai mult. Noi, spre exemplu, am vrut să cumpărăm cartea, dar am primit-o în dar, cu autograf, apoi ne-am retras repede acasă și am început s-o citim, iar în câteva ore am dat-o gata! Am fost curioși să vedem ce și cum despre oamenii pe care îi vedem doar de la distanță. Și i-am văzut la lansare, pe unii, doar acum la Arhivele Statului, pe alții ni i-am amintit, dar ceea ce a reușit acest volum, care mișcă întrucâtva societatea, să dezvelească ceva din misterul care planează, desigur, plana, asupra celor care formează această armă, mult mai secretă, decât arma în kaki a uniformei din armata de apărare…Pe stradă, societatea se mișcă continuu cu treabă sau fără treabă și dintotdeauna ea a știut, și și-a frânat pornirile care destabilizează, pentru că există ochi și urechi care supraveghează… Și nu numai, dar, care societate, și pedepsește! Prin anii 1960, 1961, chiar mai devreme, în Râmnic, nu puteai să mergi liniștit pe stradă, pe dealul Capela nici vorbă să te plimbi, căci cete de vagabonzi (erau elevii – se zice – de la Școala de șoferi auto profesioniști care funcționa în acualul sediu al Garnizoanei militare din Râmnicu Vâlcea) terorizau populația, tinerele fete…Totul a culminat când au fost decoperite cadavrele unor tineri pe acest deal…din preajma Episcopiei. Atunci au fost luate niște măsuri care să reducă vagabondajul, criminalitatea. Perechi de milițieni, cu câte un câine în lesă, patrulau la distanță de 2-300 m între ele în special pe străzile lăturalnice și pe dealul Capela…Noi, copiii, toată suflarea urbană, îi iubeam pe acești milițieni și pe câinii lor. În plus puterea de atunci a scos școala de șoferi din oraș și a mutat-o undeva la Câmpulung Muscel… N-o să uităm niciodată că atâta liniște a fost în Râmnicu Vâlcea în perioada care a urmat, încât, nu odată, am petrecut noaptea de Înviere sus pe Capela, la Boul de Piatră! Erau singurile nopți albe pe care le petreceam în afara familiei până la împlinirea vârstei majoratului…
O carte foarte frumoasă realizată de foștii polițiști activi din județul nostru atît în ceea ce privește realizarea coperții unu în care flutură drapelul viu colorat al României contemporane, cât și realizarea coperții patru unde se află chipul senin al colonelului în rezervă Mihai Călugărițoiu, cunoscut actor în trupa Arhiepiscopiei, specialist în Eminescu (redări literare – interpretări) dar mai ales în conștiința publică prin rolul lui Iona interpretat în piesa cu același nume scrisă de Marin Sorescu, și jucată pe scena Arhiepiscopiei…Alături de chipul coordonatorului, pe această copertă se află un crâmpei din viața literară și artistică a acestui filosof la origine și devenit polițist la Inspectoratul de Poliție Vâlcea pe care toată lumea matură, după 1990, îl cunoaște de la Serviciul Pașapoarte. Și, trebuie să mai adăugăm ceva, anume, disciplina profesională care impresionează la acești și truditori ai artei, în cazul de față ai literaturii, filosofiei, poeziei, publicisticii, actoriei, și, care truditori au mari resurse în trăirea artistică, chiar depășindu-i pe trăieriștii filosofi, pe poeții numai poeți… Ne gândim, dând timpul înapoi (atunci când erau activi în armată) la un Ilie Gorjan (general), la un Ilie Marian (colonel), desigur la cel despre care tocmai am referit, Mihai Călugărițoiu, la un Marius Croitorescu (colonel) dar și la mai tânărul Dragoș Gheorghe Călinescu, poetul din Drăgășani, căpitan de Jandarmerie (scuze dacă greșim) cu veleități de mare publicist (vezi cronicele sale de teatru!) și, care, mai are (a avut, căci acum a crescut) în familie un copil minune – în poezie, și o nevastă la fel de mare poetă dar și profesoară de limba română… Da, acestea sunt vremurile pe care le trăim, și doar noi românii le-am dibuit într-un postbelic fericit, ajungând pănă aici, în acest timp, când vorbim de cetățeanul cu mai multe învățuri, nefiindu-ne teamă că cineva ne-ar putea condamna moralicește în sensul că cine aleargă după doi iepuri nu prinde nici unul! …Omul de astăzi își poate crea permanent noi timpuri!
