Luni, 04 noiembrie 2019, ora 19, în sala Lahovari a Filarmonicii vâlcene va avea loc un concert de vis „Călătorie muzicală” dirijor fiind italianul Orazio Baronello cel care și-a început seria de concerte dirijate la Râmnicu Vâlcea în urmă cu șaisprezece ani , în 15 noiembrie 2004. Un concert pentru vioară și orchestră, F. Mendelsohn Bartholdy, și Simfonia a III-a de Jean Sibelius, atunci, acum arii din opere cu Monica Luezas (Spania) și Concertul nr.3 pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven-solist Dominic Ilisz.
„… Ambele partituri au fost susţinute instrumental de orchestra simfonică sub bagheta dirijorului italian Orazio Baronello.
Încă din prima parte, Concertul pentru vioară, trebuie să remarcăm prezenţa plăcută a dirijorului italian, un partizan al gestului elegant, chibzuit şi bine temperat, atent la partitură, atent la orchestră. În concertul de Mendelsohn aceasta are un rol bine determinat, când în silenzio, pentru reliefarea solistului, cînd în recitativ, pentru sublinierea ansamblului muzical. Acelaşi concert cuprinde secvenţe muzicale aflate într-un amplu dinamism, specific clasicismului cu tentă romantică, beethovenian, dirijorul Italian, punctând eficient pe fiecare început şi sfârşit de frază.
Surprinzătoare această prezenţă dirijorală care nu apelează la mima teatrală în gestica sa, foloseşte însă bine privirea, tensiunea interioară, îşi reliefează eficace scopul, care nu este altul decât asigurarea calităţii demersului artistic muzical.” (Petre Cichirdan, Info Puls, „Jan Sibelius, simfonia nordului!”, noiembrie, 2004)
*
Dealungul acestor ani Orazio Baronello ne-a vizitat orașul de multe ori, pe aceeași scenă a filarmonicii vâlcene, întotdeauna, cucerind publicul prin simplitatea gestului și precizia interpretării oferind lucrărilor stilul său elegant, în cazul lui Verdi, fiind unul cu totul special, care i-a atras simpatia publicului dornic permanent să-l revadă, și să-l ovaționeze.
« Înainte de a-mi scrie impresiile culese de la concertul din 21 ianuarie 2013, de la Filarmonica vâlceană, am ascultat şi urmărit pe You Tube înregistrarea din Martie 2010 de la Catedrala din Messina, Orchestra simfonică a Mediteranei, Corul Francesco Cilea din Reggio Calabria, dirijată de Orazio Baronello; „Alleluja” de G. F. Handel…Ce lucrare, ce interpretare, ce spaţiu minunat!..Şi m-am gândit imediat, oare ce este în sufletul unui dirijor care se urcă pe scena de la Râmnicu Vâlcea, într-un fel grotească pe lângă Catedrala din Messina, şi interpretează o asemenea lucrare…Sigur, numai dragostea şi pasiunea neţărmuită faţă de artă, faţă de un public care vrea să te asculte, face ca pentru un mare artist, mediul, să nu aibă aproape nici o importanţă…dar cel mai mult se bucură melomanii care trăiesc aievea astfel de experienţe… – „Eu, ca italian, am muzica lui Verdi în sânge. El este personajul principal al Risorgimento Italian… Vivat Verdi = V.E.R.D.I.= Vivat Emanuelle Re D’Italia. Acest concert este o iniţiativă care îmi aparţine… programul din această seară, de la Râmnicu Vâlcea, fiind o adevărată cronologie a întregii opere aparţinând lui Verdi.” …Atât orchestra, în formă de zile mari, cât şi dirijorul, au dat atenţie fiecărei măsuri din partitura muzicală, spunem noi, relizând un spectacol de mare rezonanţă în timp, de referinţă, fiinţând pe scena noastră muzicală, de elită, întruna dintre cele mai înălţătoare arte. Şi Orazio Baronello, şi instrumentiştii (care, din fericire pentru melomani, se concurează în calitate, suflători şi coarde), având două arcuşuri de mare fineţe şi valoare, la vioară şi violoncel, au depus o pasiune vizibilă-palpabilă chiar, prin sunet, dorind să redea cât mai fidel tehnic şi artistic această muzică romantică care şi-a pus amprenta pe secolul XIX… » (Petre Cichirdan, Cultura vâlceană, februarie 2013, « Concert omagial „Verdi” la Râmnic »)
*
« Orazio Baronello a fost mag, de această dată, la cârma corului şi a orchestrei simfonice ale Râmnicului, şi, toţi trei, şi cu mine în balconul sălii de concert, am retrăit muzica magică a lui Joseph Haydn, transfigurarea sa extraordinară pe traseul divinului, al omului care-şi apără libertatea fizică şi a sufletului…Am retrăit, în acea „Gloria” dar şi în „Sanctus”, armonii venite ca din ceruri, divine, mai ales în acele măsuri ale ”Qui tollis peccata”, armonie fantastică trăită prin acel dialog între violoncel şi partida tenorilor, între om şi îngeri!Armonii bine acordate între partidele corului şi partidele ansamblului orchestral. Există senzaţia în această misă că suntem într-un spaţiu mistic, că nu muzică auzim, ci, vedem chiar, muzică…O pictură, tonalitate, care anunţă peisajul în muzică. Desigur, fiind un fan al dirijorului italian, pot să greşesc, deşi arta trebuie văzută mai întâi cu inima şi mai apoi cu mintea, şi să spun că, Baronello, în imaginile surprinse de micul meu aparat de filmat, chiar descrie-interpretează ceea ce cântă corul şi orchestra, violoncelul, viorile, suflătorii…În acest fragment, celebru, dirijorul caută muzica cu ochii, cu gestul, şi o găseşte în corul nostru măiastru, l-a găsit acolo pe Haydn, da, aplecându-se şi înfiorându-se cu multă măiestrie deasupra orchestrei! » (Petre Cichirdan, Cultura vâlceană, martie 2015, „Vocal -simfonic dirijat de Orazio Baronello”)
*
« În partea a II-a a concertului din 11 februarie 2019, Orazio Baronello, italian din Sicilia, mândru de originea sa, chiar mai mult, mândru că este și dirijor, și italian: a oferit melomanilor din Râmnicu Vâlcea, așa, parcă în întâmpinarea noului anotimp al primăverii, care se apropie, un grup de uverturi din celebre opere și operete din secolul XIX și un cântec la fel de celebru, o zarzuelă, din secolul XX: „La boda” (Nunta) de Luis Alons…De ce mândru, atât de mândru că este italian, fiindcă a descoperit în bibliotecile italiene un material scris de nimeni altul decât de Roman Vlad, care a părăsit România în anii șaizeci și a emigrat în Italia devenind cetățean Italian. Franz von Suppe, spune Roman Vlad, este pseudonimul lui Francesco Ezechiele Ermenegildo di Petro de Suppe Demelli! Acesta, ultimul, tatăl, era văr cu Donizetti, care, în 1842, îl invita la Bergamo cu intenția de a-i perfecționa pregătirea muzicală: „Donizetti era un lontano cugino di suo padre, e nel 1842 doveva invitare a Bergamo il giovane Suppé con l′intento di perfezionare personalmente la sua preparazione musicale.” O copie după acest articol al lui Roman Vlad, din 1969, Orazio Baronello ne-a făcut-o cadou în scurta sa ședere la Râmnicu Vâlcea cu ocazia concertului din 11 februarie. Faptul că Franz von Suppe este italian l-a entuziasmat și mai mult pe dirijorul Italian care ne-a oferit o interpretare de zile mari a lucrării de mare celebritate în Austria, și astăzi, a uverturii „Cavaleria ușoară”, mai spune Roman Vlad, un adevărat al doilea imn național! („e d′aver dato addirittura all′Austria qualcosa come un secondo inno nazionale”) Orazio Baronello: – Sunt încă emoționat, după concertul de aseară, pentru care și eu, și instrumentiștii ne-am pregătit serios, am dorit cu toții să oferim vâlcenilor un dar pentru această sărbătoare a Camerei de Comerț …Nu am dormit bine noaptea dinaintea concertului din cauza emoțiilor deși știam că am o orchestra substanțial constituită mai ales în partida suflătorilor, dar și a celiștilor…Mă tot gândeam, doream, să iasă bine acest concert mai ales că nu mă mai întâlnisem cu publicul vâlcean de trei ani! Și fiindcă m-ai întrebat, te asigur Petre Cichirdan, că această orchestră sună excepțional sub bagheta lui Orazio Baronello (O ho ho!…il grande direttore d′orchestra, italiano! l-am apostrofat eu n.n)… Apoi concertul meu a fost dificil și pentru că trebuia să fie de o anumită sobrietate, cu o muzică de largă răspândire, dar și de mare calitate!… Am observat la sfârșitul concertului, instrumentiști suflători care au strigat: Bravo! Desigur, adresându-i-se lui Orazio Baronello…»
