O carte care cinstește deopotrivă pe autor și cititor, chiar și pe un cititor blamat (nu se știe de cine) să nu se uite pe ea decât pe internet cu ajutorul telefonului. Un autor fără pereche, monah, care gândește și scrie, vorbește, ca un literat de subțire, beletristic, dar și ca un teolog „nebun” în Hristos, ortodox! O minune de carte cu o copertă frumoasă și cu un titlu sublim, și foarte bine îngrijită de Editura Platytera Books & Arts cu profesioniști în caseta redacțională, cum sunt: Diana Caragiu, Adela Muntean, Adriana Popa și Mihăiță Stroe. Formatul, hârtia, litera, distanța între rânduri, toate concură la realizarea unui eveniment editorial de anvergură. Nu folosim vorbe mari, goale, însă cunoaștem cum apar astăzi cărți, în grabă, fără corectură și parcă scrise cu picioarele! O carte tipărită în 2024, de dialoguri sau mărturisiri, de 240 de pagini, și care ne-a provocat atât de tare, încât am comparat-o cu o piatră!…una precum cea pe care a pus capul Iacov, când a vrut să doarmă și l-a visat pe Domnul, cum s-a bătut cu El, și cum Acesta l-a lovit la încheietură, încât, după trezire a rămas cu un semn; schimbându-i-se și numele, pentru totdeauna, Îngerul numindu-l Israel! O carte cât un vagon de pietre, de grele cuvinte, de grele și pătrunzătoare idei, și, toate, spune Părintele Valerian, care i-au aparținut sfântului de la Frăsânei, Părintele Ghelasie, Avva Ghelasie!… Le-am notat și noi pe cele patru, pe care autorul le explică și le justifică, le întoarce pe toate fețele pe zeci, chiar sute de pagini, pentru diferitele caractere, diferitele somități, diferitele Securități, chiar și cea comunistă, căci obligatoriu este ca absolut toată lumea, omenirea întreagă să le cunoască, să le asculte cu atenție, și să și le asume, chiar așa, precum răufăcătorul răstignit pe cruce, aproape de Iisus Hristos, s-a mântuit în ultima clipă!…să asculte și să se îndrepte! Să le pună pe table, precum cele zece porunci ascultate și scrise de Moise, să le predea, să le prezinte ca la școală, copiilor, tinerilor și mai vârstnicilor; legându-le de realitățile trecutului și prezentului acestei societăți românești, precum și de realitățile globale, arătându-le adevăratul sens. Am spus „Le-am notat”, și iată-le: „Să nu te alarmezi. Să nu te contrazici. Să nu-ți arăți nevoința. Să nu blamezi răul”!…al patrulea, spune Părintele Valerian, fiind „cel mai adânc”! Miraculos!…ele se adaugă celor zece porunci atât de ușor de respecta dacă ești om curat și adevărat; iar, dacă una din cele patru nu se respectă, atunci se năruiesc și celelalte…Aici, credem, Avva Ghelasie (și Părintele Valerian fiind un ucenic de-al său îi face cunoscută experiența și teoria ca un aprig luptător pentru sfânta dreptate) își arată superioritatea monahului care știe că fiara cea mai grea (rea) care îl pândește pe omul slab, cu jumătate de Dumnezeu în el, sau poate mai puțin, este frica, aducându-l pe Avicena (care a demonstrat ce înseamnă frica), precum Daniel (și ai săi) l-au adus pe Cirus, regele perșilor, cu fața la Dumnezeu… Numai că Avva demonstrează, și asta face și Părintele Valerian, că alarmarea este mai rea, mai grea decât frica, căci ea este în gând și gândul liber e fără Dumnezeu! Înseamnă că Avva Ghelasie, gândul său, a fost peste filosofi, și a descoperit leacul care poate să înfrângă alarmarea, stare psihică, boală accidentală, însă prezență permanentă, care face să nu mai bată inima… Desigur, contra alarmării, leacul fiind tăria omului, credința, știința despre viață, religia…Să nu uităm, să-i cerem, să-l rugăm, într-o bună zi, să ne vorbească despre monahul Ghelasie…despre copilărie și școala sa.
Limbajul, cuvintele, intențiile, demonstrațiile autorului cărții (dar și ale nostre, prin influență) ne sunt daruri din partea Părintelui Valerian, care ajung astfel, prin Avva Ghelasie, la noi în suflet, dar și în minte, în gândurile frumoase. Este un limbaj atât de priceput care provine din experiența autorului, care o primă jumătate de viață a trăit în lumea laică, lumea tetrului de scenă și de ecran, mari scene, și o a doua jumătate trăită în imperiul cunoașterii, al mănăstirii ortodoxe, în care a fost ucenicul vrednic al lui Ghelasie, monahul de la Frăsineii de Vâlcea, și iată, acum, al Mănăstirii Sfântul Filimon, și în care face minunea împlinirii construirii unui monahism nou, așa cum și Arhimandritul Veniamin Micle a făcut-o și o face în continuare la Mănăstirea Bistrița. Amândoi au în față, din toate punctele de vedere, exemplul Arhiepiscopiei Râmnicului, al Arhiepiscopului ÎPS Varsanufie, urmaș vrednic de numele înaintașilor săi, precum Vartolomeu Stănescu…Iosif și Gherasim.
Scrie în „Binecuvântare”, Mitropolitul Serafim de la Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, că această carte „răspunde întrebărilor omului contemporan mai însetat de mântuire decât omul de altădată, pentru că trăiește într-o lume cu totul desacralizată, care nu mai face deosebire între bine și rău, între ordinea naturală și ceea ce este împotriva naturii”. Am auzit și la Brâncuși ceva asemănător. Și spune, mai înainte, despre cartea aceasta că „este de o frumusețe rară prin arta cuvântului și adâncimea spiritului” iar despre autorul ei că este „unul dintre cei mai mari duhovnici ai României de astăzi”. Da, în timp ce citeam, am citit pe îndelete, am notat și noi în caietul cu notițe, că, nu știm și nu înțelegem cum să definim această plăcere care ne însoțește, pagină cu pagină…Desigur, Mitropolitul Serafim, a spus-o deja, această „adâncime a spiritului” aflată și-n cititor, adâncime, profunzime a gândului fiind cauza! …Dar să continuăm, și iată ce aflăm la paginile 95 și 96, printre multe altele: „Părintele Ghelasie a avut de-a face și cu mari intelectuali. Știm de la Sfinții Părinți că din cauza gândurilor și cunoștințelor amestecate cu răul, sfârșitul lumii va veni prin inteligență, nu prin înțelepciune.” O, atât ne-a trebuit, mai ales când știm cât de mult s-a greșit în această țară, care în ultimii 50 de ani nu a reușit să aibă un sistem informațional corect întocmit și, deci, nici un sistem informatic, la fel! Și, acum crează un minister și un program al digitalizării (!?). O digitalizare forțată, și care (precum în pandemie ne-au interzis și clopotele de la biserică să bată în noaptea de Înviere și au fost cat pe-aci să ne ia și capul, așa, ca la găini în timpul gripei aviare) acum ne obligă, cum este cazul Ministerului de Finanțe, ni se impune declarația anuală și facturarea numai prin Internet!… Inteligența artificială nu poate decât să ucidă omul (căci în lume există și necuratul) în nici un caz să egaleze inteligența umană! Inteligența artificiuală nu poate fi ocolită, dar trebuie stăpânită și considerată o unealtă, așa cum plugul a fost o primă unealtă în mâna lui Adam. Omul nu se naște cu inteligență, aceasta se învață de la mamă, de la tată, de la frați și surori, de la stradă (societate), de la practica de zi cu zi. Duhul, încrederea că Dumnezeu este în noi e o condiție a inteligenței umane. Cum răul este tot în noi, negativul, noianul de gânduri, rezultă că ceea ce scrie autorul la paginile 95 și 96 este adevărat; mai mult, că nu există decât refugiul în Christos. …Toschris, în opera noastră sculpturală, este o sferă care străbate pământul în lung și-n lat… Altfel spus Inteligența artificială este creată de om și ea este o acumulare de mii și mii de ani de experiență tehnologică, în timp ce inteligența umană, omul înțelept, este posibil să apară, după 15, 20 de ani de trăire în adevăr, și imitare, repetare, secundă de secundă. Cartea Părintelui Valerian are trei părți. În prima parte, „Dialoguri la hotarul de taină”, Părintele Valerian răspunde, dezvoltă idei, la întrebările puse de: Florin Caragiu, Claudiu Târziu, Eugen Serea, Mihai Toma, Alexandru Dima și Rafael Udriște. În partea a doua, „Mărturii la Colocvii și Seminarii dedicate Părintelui Ghelasie de la Frăsânei”, sunt prezentate comunicările autorului la aceste colocvii și seminarii. Era de așteptat ca Părintele Ghelasie, învățăturile lui, să fie tema centrală a acestor comunicări. Așa citim (enumerăm) că „Taina se deschide tot prin taină”, „Toate câte le trăim se află în grija lui Dumnezeu”, „Să ne iubim unii pe alții”, „Descoperă-te așa cum te-a făcut Dumnezeu”, „Țineți aproape”, „Numai întru Hristos veți fi liberi”, „Avva Ghelasie a fost părintele marginilor” („…al celor care de voie bună s-au dus la marginea societății, au fost înșelați cumva, împinși sau aruncați la marginea societății. Cu adevărat așa a fost, încerca să recupereze ceea ce societatea, și chiar mulți din biserică abandonaseră și a reușit.”), „Pomul după roade se cunoaște”, „Răul n-are nicio putere dacă urmăm calea lui Hristos”, „Întoarcerea acasă. Trăind întru Hristos, întru adevăr, totul va fi bucurie”, „Fără iubire și fără jertfă nu se poate face nimic”. Credem, această ultimă mărturie este universală, cosmică, și ajunge până la al șaptelea cer, așa, dacă ne gândim la Margini… Dumnezeu, Iisus Fiul Său, fiind la capătul infinitului. …Partea a treia: „Cuvintele de folos rostite cu diferite prilejuri”, înșiruie cuvinte, stări, pe care Părintele Valerian le-a rostit sau le-a trăit cu ocazia diferitelor prilejuri: „Bucurați-vă, nu vă temeți!”, „Despre părăsire”, „La mineriadă”, „Despre hotărârea de a intra în monahism”, „Sfântul Mucenic Filimon, ocrotitor al făcătorilor de spectacole”. …Acum, la sfârșitul lecturării acestei cărți, una dintre cele mai bune editate și tipărite în ultima vreme, nu putem decât să-i mulțumim autorului, Părintele Valerian, stăpânul conținutului, și să felicităm Editura Platytera pentru acest produs tipografic, credem, fără egal în aceste vremuri, motiv pentru care pronunțăm, încă odată, în semn de prețuire, numele realizatorilor: Diana Caragiu, Adela Muntean, Adriana Popa, Mihăiță Stroe.
