Sentimentul meu este, acum, la aflarea morţii lui Gheorghe Petre, acesta! şi care nu-mi dă pace, că a murit însăşi ţara şi nemul românesc… Momentul este foarte greu; nu al trecerii părintelui în lumea celor drepţi, căci are tot dreptul să meargă acolo, ci faptul că suntem conştienţi de propria noastră goliciune, şi orbecăială prin lume, şi nu ne mai recunoaştem în nici un model – pe care să îl accepte şi cei din jur. Parcă toate s-au stricat şi nu ne mai trebuie nimic…Mă uit acum, încolo şi încoace, şi mă întreb, ce lăsăm în urma noastră ? sau, mai trebuie să lăsăm ceva? cui, şi pentru ce!?
Mi-amintesc o zi, din anul 2005, când, întorcându- ne de la Târgu Jiu: Ion Soare, Felix Sima şi subsemnatul, ne-am oprit la intersecţia din Govora Sat, dintre drumurile Râmnicului, Govorei şi Mihăeştiului, şi i-am făcut o vizită celebrului Gheorhe Petre Govora, eu, văzându-l pentru prima oară… Ca şi în 1993, când l-am cunoscut pe Dumitru Bălaşa – acesta, întrebându-mă de ce vorbesc aşa? ce-i cu vocea mea? de această dată, şi părintele Petre m-a întrebat acelaşi lucru… În scurta vizită, fiind grăbiţi, mi-am dat seama că trebuie să revin la părinte înarmat cu aparat de fotografiat, cu carnetul meu de note-mai special, cu aparate de filmat şi de reprodus. A doua zi am făcut-o şi am fost atât de impresionat de personalitatea acestui om, trăitor şi savant, încât am repetat-o timp de şase ani, aproape regulat şi foarte des. I-am pus aceleaşi întrebări la timpuri diferite, cu spaţii largi între ele sau mai înguste să-mi dau seama ce este fabulaţie (fiindcă cei mai mulţi aşa susţineau), ce este real, la 95 de ani ai interlocutorului nu greşeşti dacă începi să fii şi circumspect-ca ziarist! Părintele dădea semne de uitare, dar încă uluia pe toată lumea cu luciditatea sa…Aproape că eram exasperat, când, întrebându-l el făcea o pauză de concentrare apoi , greoi, se scula şi căuta o carte ca să se argumenteze mai bine, să cvonvingă…Până la 99 de ani nu l-am văzut citind cu ochelarii…
Nu i-am văzut mâna tremurând; la 100 de ani, ziua de naştere, a mers singur la restaurant, unde a oferit o recepţie şi a ţinut un discurs de o oră în faţa unui auditoriu (numai rude, fini şi naşi – poetul Dolfi şi cu mine, şi cu soţiile, fiind singurii intruşi la acest ospăţ cu peste 100 de persoane!… Peste câteva zile, la fel, la Primăria din Govora, serbat fiind la 100 de ani, a avut un show remarcabil, întâmpinat şi acompaniat de ÎPS Gherasim-Cristea…La 95 de ani, Forumul Cultural al Râmnicului, la adunarea festivă de la Primăria Govorei, i-a oferit medalia de aur pentru cercetare istorică, după ce un alt fiu de calibru al Vâlcii, Constantin Zorlescu, o primise şi el cu ocazia vâtstei de 80 de ani…În treacăt fie spus, Forumul Cultural, timp de cinci ani, în fiecare an l-a sărbătorit pe 23 aprilie, la Primăria din Govora, cu ocazia zilei de nume şi de naştere; Sfântul Gheorghe.
Alături de FCR, de fiecare dată s-a onorat cu prezenţa, felicitându-l, şi directorul Direcţiei de Cultură şi Culte, Florin Epure…Când venea directorul Epure, părintele Petre era atât de fericit! Ţinea foarte mult la orientarea acestei direcţii de cultură, aşteptând de la aceasta o cât mai mare şi reală grijă pentru exponatele sale din cadrul colecţiei sale adunată cu grijă la Muzeul „Gheorghe Petre” din Govora.
Astăzi pare ireal! cum a reuşit acest om, care se semna pe orice carte sau document, O viaţă, un om! punând în evidenţă omul şi fapta sa în dauna numelui, să obţină oficializarea acestui muzeu?
Am reuşit să mă ataşez de părintele Petre prin dorinţă proprie, interes propriu, dorind să cunosc istoria cât mai reală a acestor locuri, dar şi pe cea din Basarabia, cea din al Doilea Război Mondial, ştiind (sau, chiar, intuind părintele dorinţa mea, după ce i-am spus că părinţii mei făcuseră parte din lotul lui Ion Antonescu de evacuaţi în martie 1944…) că părintele fusese pe front în Transnistria ca preot militar, că învăţase la Cernăuţi, la Suceava, la Iaşi…
Am reuşit să mă ataşez, şi prin bunăvoinţa fiicei sale, Cici-73 de ani în 1995, care îl îngrijea primăvara, vara şi toamna la Mihăeşti, în celebra casă din intersecţie, iarna la Oneşti, unde aveau condiţii mai bune de locuit, şi unde locuia şi fiul său. Am reuşit să mă ataşez de părinte fiindcă a vrut şi el!… mă suna personal, la telefon, să mă felicite cu ocazia diferitelor sărbători… Am consultat preoţi din anturaj, foşti ofiţeri de securitate-pentru certitudinea faptelor. Public, la 100 de ani, la restaurantul din Govora, m-a numit Sherlok Holmes -ul său… Deci părintele a ştiut permanent, atât de lucid, că am fost menit să-l descos…A fost convins că nu m-a trimis cineva anume, ci am venit din interes major, personal, sperând, eu, ca Legenda mea personală să se întâlnească cu a lui!…A spus părintele în 2005, la 95 de ani, la Primăria din Govora, uitându-se către mine şi mulţumindu-mi pentru organizare: Dumnezeu mi-a trimis un arhanghel, de peste apele Prutului, ca să mă răscolească, să ne răscolească…Îi mulţumesc lui Dumnezeu. Atunci mi-am dat seama că Gheorghe Petre Govora se temea să nu rămână singur. Se temea pentru colecţia sa.
De aceea, acum la moartea sa, căutăm a nu-l plânge. Să ne îngrijorăm pentru trecutul recent, cel post-revoluţionar, şi nu în totalitate (să nu uităm că după 1990, opera scrisă s-a înfăptuit datorită Editurii Petras din Râmnicu Vâlcea). Petre Gheorghe, realizând înainte de 1989 Muzeul din Govora, de atunci, acesta purtându – i numele (Doamne, ce minune Ai Făcut!) şi care a fost binecuvântat de însuşi Justinian Marina, în 1973.
Gheorghe Petre Govora a rămas, s-a fixat în istoria acestor locuri, pentru descoperirile sale arheologice, pentru scrierile sale ştiinţifice în acest domeniu, dar şi ca un mărturisitor de viaţă,… incomod pentru istoricii care stabilesc adevărul în spatele uşilor închise-garantându-l cu atestatul oficial.
Gheorghe Petre a participat activ la Războiul Mondial, al Doilea, a fost duhovnic al morţilor eroi din Transnistria, şi de pe linia fontului de eliberare a Basarabiei. După 1990 a fost numit Drept între popoare-primul preot ortodox! deoarece a salvat de la moarte evrei din lagărele din Transnistria.
A fost martorul interbelic, conştient, al pătrunderii comunismului în România-via Valea Oltului-1935. A fost marele apropiat al lui Justinian Marina: el liberal, celălalt ţărănist; el, rămânând liberal şi după August 1944, Marina, trecând la comunişti.
Gheorghe Petre!…cel, care a refuzat celebra, deja, invitaţie a viitorului patriarh al României: Hai cu noi!..(să treacă la comunişti şi să primească un serviciu în Patriarhie). Da, Gheorghe Petre a părăsit şedinţa de investitură de la Iaşi, a lui Marina, de Mitropolit al Moldovei, dându-i acestuia un răspuns, care, probabil îi va fi schimbat viitorului patriarh imaginea despre o ideologie de care era convins: Nu vin cu voi, eu am fost acolo, şi ştiu ce-nseamnă comunismul!
…Drept supărare, Patriarhul României, peste aproximativ 25 de ani, înainte cu 4 ani de a muri, l-a binecuvântat pe Gheorghe Petre ca unic autor al unui muzeu de patrimoniu, istoric. Muzeul Gheorghe Petre, din Govora: 1973!
