Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne duce totdeauna cu gândul la locul unde s-a petrecut evenimentul, adică la Peştera din Betleem.
Betleemul, care în aramaică înseamnă „Casa pâinii”, este un orăşel ce numără aproximativ 30.000 de locuitori, fiind situat la 8 km sud de Ierusalim; fosta cetate a regelui-profet David (I Regi 16, 1) şi locul unde avea să fie uns rege de proorocul Samuel (I Regi 16, 4-13). Naşterea lui Iisus Hristos în Betleem a fost profeţită în secolul al VIII-lea î. Hr., de proorocul Miheia (Miheia 5, 2, 5).
Drumul din Ierusalim spre Cetatea lui David se parcurge pe o şosea modernă; la câţiva kilometri se observă în partea stângă o veche mănăstire ortodoxă fortificată, închinată Sfântului Ilie sau Mar Eliyas, din secolul al V-lea, întemeiată de Cuviosul Anastasie. Dupa tradiţie, în acest loc ar fi poposit Sfântul prooroc Ilie, în drum spre Muntele Horeb. Puţin mai înainte, se vede o construcţie veche din lespezi de piatră, cu boltă orientală; este mormântul Rahilei, soţia patriarhului Iacov. De aici, se poate admira mai bine oraşul Betleem, aşezat pe coline domoale de piatră; ici-colo se înalţă turle de biserici, chiparoşi, măslini, eucalipţi şi flori multicolore. Împrejur se întind câmpuri cultivate, livezi cu portocali, lămâi şi viţă de vie. Dincolo de Betleem, spre sud-est, se află culmile de culoare gri-roşcată ale munţilor Galaadului şi Moabului; pe vârfurile lor, nu există nici un fel de verdeaţă şi nici o locuinţă omenească, iar după aceste coline pustii, se vede depresiunea Mării Moarte.
În acest peisaj, a ales Fiul lui Dumnezeu să se nască din Fecioara Maria. Iată cum relatează Sfintele Evanghelii această minune divină: „În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea… Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din Cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se cheamă Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască. Şi a născut pe Fiul Său, Cel Unul Născut, şi L-a înfăşat şi La culcat în iesle, căci nu mai era loc pentru ei în casa de oaspeţi. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar le-a zis îngerul: Nu vă temeţi, căci iată vă bine-vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Căci vi S-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta vă va fi semnul: veţi găsi un Prunc înfăşat culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace între oameni bună-voire! Iar după ce îngerii au plecat de la ei la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: Să mergem dar până la Betleem şi să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut, pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Şi grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Şi s-au întors pastorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră şi văzuseră, precum li se spusese” (Luca 2, 1-20).
„Iar dacă S-a născut Iisus la Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod, regele, iată magii de la răsărit au venit la Ierusalim, întrebând: Unde este regele iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut steaua Lui la răsărit şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu dânsul… Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi şi a aflat de la ei lămuriri în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră la răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra unde era Pruncul. Iar ei, văzând steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui, şi deschizând visteriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Apoi, luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor” (Matei 2, 1-12).
Sfinţii Evangheliştii spun că Fecioara Maria L-a născut pe Iisus Hristos într-o „iesle”, fără a preciza dacă locul acesteia era într-o „peşteră” sau într-un „staul”. Prima menţionare a Peşterii din Betleem, cinstită drept loc al Naşterii Domnului Hristos, apare în scrierea apocrifă Protoevanghelia lui Iacov, apoi în opera Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful, care datează din jurul anului 160. Spre întărirea acestora afirmaţii vine şi tradiţia creştina, prin scrierile lui Origen şi ale lui Eusebiu, din secolul al III-lea. Precizăm că nu constituie nici o contrazicere; potrivit obiceiului din acea vreme, casele se ridicau în faţa peşterilor care se găseau în zonă, încât peştera să poată fi folosită drept staul pentru animale. Deci, Mântuitorul Iisus Hristos s-a născut într-o peşteră, iar nu într-un staul de vite. Staulul în care S-a născut Hristos era instalat într-o peşteră sau grotă, comentatorii fiind cu toţii de acord asupra acestei localizări.
Peştera în care S-a născut Iisus, se află în partea de răsărit a oraşului Betleem, fiind o încăpere naturală în stâncă, cu dimensiunile de 7 pe 3 metri; pe jos este pardosită cu marmură, pereţii sunt căptuşiţi cu mici panouri de carton, iar bolta cilindrică este originală. Locul unde a fost ieslea se află exact la răsăritul Peşterii, iar o stea de argint, fixată în piatră, indică locul unde a fost aşezat Pruncul; pe marginea ei, o inscripţie în limba latină arată: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est” (Aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria). Potrivit unor istorici, steaua ar fi fost donată de Sfântul Constantin Brâncoveanu sau de Ştefan Cantacuzino, domni ai Ţării Româneşti. În apropiere, se afla „Grota Laptelui”, locul în care Fecioara Maria L-a alăptat pe Iisus; în această grotă, stânca este albă, schimbându-şi culoarea printr-o picătură ce a curs pe ea din laptele cu care era hrănit Domnul. Aici se află un mic altar, iar alături, un altul, numit „Altarul Magilor”, indicând locul unde cei trei magi şi-au deschis visteriile şi au oferit Pruncului aur, smirnă şi tămâie.
Deasupra Peşterii, în anul 326, Sfânta Împărăteasă Elena a înălţat Biserica Naşterii Domnului, cu lungimea de 60 metri şi lăţimea de 30, fiind una dintre cele mai vechi biserici creştine din lume. Intrarea se face pe o uşă foarte joasă şi îngustă, micşorată intenţionat ca turcii să nu poată intra în ea călare pe cai. Prima încăpere a bisericii este un fel de pridvor larg, numit atrium, şi a doua încăpere la fel de mică, apoi urmează Biserica propriu-zisă. După două secole, în anul 531, împăratul Iustinian cel Mare a modificat şi înfrumuseţat această biserică, păstrând în cea mai mare parte primul lăcaş. Biserica zidită de Sfânta Elena se compunea dintr-un atrium (pronaos), un naos, compus din cinci nave longitudinale sprijinite pe stâlpi de marmură, şi altarul poligonal, ridicat chiar deasupra Sfintei Peşteri. Pardoseala era împodobită cu mozaicuri de mare calitate artistică, cu motive florale creştine.
Modificările făcute de împăratul Iustinian constau în împărţirea atriumului în două încăperi: pridvor şi pronaos. Naosul este cel din anul 326, lung de peste 40 de metri, format din cinci nave longitudinale, după vechiul tip bazilical. Navele laterale se sprijină pe patru rânduri de coloane de marmură roşie, în număr de 44 – câte 11 coloane în fiecare rând. La jumătatea naosului se urcă câteva trepte şi se ajunge în faţa Sfântului Altar. Tot Iustinian a transformat vechiul altar poligonal într-un altar cu trei abside. Absida centrală este Altarul propriu zis al ortodocşilor. Absida din dreapta este prevăzută cu un al doilea altar ortodox, mai mic, iar absida din stânga are un Altar care aparţine Bisericii Armene. Din ambele abside se coboară pe trepte în Peşteră. Peste mozaicul primei biserici, Iustinian a pus dale mari de marmură, iar pereţii i-a împodobit cu mozaicuri de o rară frumuseţe. În săpăturile din ultimele decenii s-au descoperit porţiuni mari din mozaicul bisericii zidită de Sfânta Elena.
În timpul marii invazii a perşilor din anul 614, condusă de Chosroes, în Palestina au fost distruse definitiv sute de biserici creştine de cea mai mare importanţă. Biserica din Betleem a fost salvată; la vederea unui mozaic de pe faţadă, care reprezenta adoraţia magilor, iar după îmbrăcăminte, perşii i-au recunoscut imediat ca fiind strămoşi ai lor.
Iniţial, arabii au arătat un profund respect faţă de Biserica Naşterii Domnului. Însuşi Califul Omar mergea acolo să se roage, mai ales că musulmanilor li s-a permis să slujească într-unul din transeptele lăcaşului de rugăciune. A urmat perioada cruciaţilor care au cucerit Ierusalimul la 6 iunie 1009, prilej cu care împăraţii Baldwin I şi Baldwin al II-lea au fost încoronaţi în biserică. A fost o perioadă de linişte şi înţelegere, iar francii şi bizantinii au depus eforturi comune pentru reamenajarea interiorului lăcaşului sfânt. Totuşi, ulterior cruciaţii au luat Biserica Naşterii Domnului de la ortodocşi şi au dat-o în stăpânirea catolicilor, împreună cu Sfânta Peşteră, revenind ortodocşilor abia în anul 1757. După această dată, catolicii şi-au construit o altă biserică în partea de nord, alături de cea ortodoxă.
Cutremurele de pământ din anii 1834 şi 1869 au distrus mobilierul vechi de lemn al Peşterii. În anul 1847 este furată steaua de argint care marca până atunci locul exact al Naşterii Pruncului Hristos, lucru ce agravează situaţia politică a Locurilor Sfinte. În anul 1852, grija asupra Bisericii Naşterii Domnului a fost încredinţată romano-catolicilor, armenilor şi grecilor ortodocşi, aceştia din urmă îngrijindu-se şi de Peştera Naşterii.
O a doua biserică a fost ridicată, tot la iniţiativa Sfintei Împărătese Elena, în imediata apropiere a Betleemului, în localitatea Beit Sahur, pe locul unde îngerul s-a arătat păstorilor ca să le vestească naşterea lui Iisus; tot aici se găseşte grota care, după tradiţie, adăposteşte mormântul păstorilor. Deşi din bazilica sfintei Elena nu au mai rămas astăzi decât ruinele – care arată că biserica a fost refăcută în mai multe rânduri – o mănăstire ortodoxă a fost zidită mai recent pe acel loc, iar peştera păstorilor a fost amenajată ca un paraclis.
Peştera din Betleem este unul dintre cele mai importante locuri creştine de închinare din Ţara Sfântă, alături de Sfântul Mormânt din Ierusalim.
