La prestigioasa editură Eikon din Cluj-Napoca a apărut în 2011 cartea de poezie „Elegiile răscumpărării” scrisă de Aurel Sasu, o carte ce are darul de a redeştepta în cititor gustul pentru poezie, o carte-sentiment care-ţi face inima să tresară înfiorată, nevenindu-i să creadă că, în actuala stare a vieţii de zi cu zi, mai poate exista ceva care să o scoată din letargie, din amorţeală, să o surprindă plăcut şi s-o facă să vibreze. Surprinzător sau nu, versurile lui Aurel Sasu reuşesc cu prisosinţă acest lucru, pentru că poezia sa, ca nişte bijuterii muzicale scrise de clasici ai geniului, te atinge cu aripi de îngeri şi te transpune, fără voia ta, într-o lume a literelor toarse pe un caier de vis cu mâini de har şi rugăciune.
Pentru a surprinde esenţa cărţii autorului, am selectat câteva dintre versurile care mi-au plăcut cel mai mult, şi, după o minimă prelucrare, iată ce-a ieşit: „Primeşte-mă sfântă tăcere/ în umbra vieţii de apoi/ s-aştept flămând la uşa ta/ în iarna marginii de joi./ Sileşte-mă să cad sub crucea/ tăcerii tale de zăpadă,/ ca să-ţi scriu ce-ţi place ţie/ pe-această noapte de hârtie./ Plouă cu flori peste tine,/cutremur în trup de lumină,/ lacrima închisă în mine/ poate-i margine de sine.”
Meşteşug, măiestrie, artă. Iată repere ale unui suflet ales, ale unui spirit graţios, înzestrat cu un talent remarcabil, ce-i permite să transforme poezia într-un sâmbure al rădăcinii de vise, într-o poartă către lumină, speranţă şi alinare. Cred că poemul care urmează confirmă pe deplin aceste afirmaţii: „Şi vine toamna, iubito/ În zbor de păduri vom muri/ Adună-ţi frunzele toate/ Potrivită e vremea să fii/ Pe muntele înalt o ispită/ Virtute lumii de-apoi/ Te lasă îngropată în iarba/Înalt trecătoarelor ploi./Şi fii nesfârşire de cer/ Senină purtată de vânt/ Când vine toamna, iubito/ Ca un vis coborât în mormânt./Fii murmur de şoapte, iubito/ Ceas al căderii de stele/ Ca un trup părăsit veşnicia/Putrezind împreună cu ele” (Elegia sufletului ispitit de trup).
