Protopsaltului Theodoros Vassilikos, personalitate de excepție care și-a pus amprenta asupra unei epoci și strălucitului reprezentant al muzicii bizantine, pe care îl încredințăm de întreaga noastră admirație și gratitudine.
Iubit, admirat, imitat de toți aceia care, prețuindu-i talentul și darurile excepționale cu care a fost înzestrat, Protopsaltul Theodoros Vassilikos a conferit muzicii o excepțională recunoaștere în activitatea misonară a Bisericii, întrucât muzica în Biserică leagă spaţiul sacru de timpul sacru şi muzica bisericească sfinţeşte timpul cântării şi spaţiul unde o ascultăm. Prin muzica bizantină, orice spaţiu devine biserică şi orice timp devine timpul sfinţirii şi al mântuirii.
Theodoros Vassilikos s-a născut în anul 1938 și a primit primele lecții de muzică bizantină de la tatăl său, Alexandru, un alt cunoscut ieropsalt din Grecia. Întâlnirea cu profesorul Theodoros Hatzitheodorou, personalitate proeminentă a muzicii bizantine și profesor al Odenului din Atena, l-a ajutat să-și desvârșească tehnica de interpretare, încât oaspete nostru de onoare de astăzi a valorificat o moștenire culturală absolut remarcabilă și, fiind recunoscut în pleiada celor mai mari personalități ale muzicii bizantine, s-a bucurat de renume pe plan internațional. Pentru mai multe biserici din Grecia a fost un adevărat privilegiu ca Theodoros Vassilikos să împlinească onoranta misiune de a slăvi prin cântare iubirea lui Dumnezeu față de oameni, cum însuși mărturisește: „Când m-am apropiat de strană, am ştiut exact că asta vreau să fac toată viaţa. Nu pot să rămân nemişcat de cuvintele pe care le rostesc sau de sorgintea divină a muzicii pe care o interpretez. Mă consider un om credincios, iar ceea ce se aude când cânt este ceea ce trăiesc. Tot ce iese vine dinlăuntru spre afară. Dacă dincolo de tehnică nu este şi o exprimare a credinţei sau dacă nu credem în ceea ce cântăm, atunci nu mai credem în nimic”.
De peste 50 de ani este protopsaltul Bisericii „Sfântul Toma” din Atena. Theodoros a susținut numeroase concerte în diferite părți ale lumii, înregistrând cea mai mare colecție de imne și cântări ale Bisericii Ortodoxe cu un număr de peste 250 de casete și CD-uri lansate. Multe dintre acestea sunt folosite ca materiale didactice în mai multe universități din Europa și America și se regăsesc în marile magazine de muzică printre albumele lui Bach, Beethoven și Verdi. A promovat muzica psaltică bizantină în mod extraordinar la nivel național și internațional de-a lungul întregii sale vieți, întemeind în Grecia 4 coruri a câte 50 de membri, două dintre acestea fiind sponsorizate de Ministerul Economiei și de Banca Ioniană.
Academia Franceză de Arte l-a onorat cu premiul „Charles Cross” pentru albumul dublu „Cele două liturghii ale Sfinților Ioan Gură de Aur și Vasile cel Mare”. A fost distins cu multe distincții, medalii și ordine pentru întreaga sa activitate de către mulți conducători religioși ai lumii creștine.
De asemenea, a compus coloana sonoră a filmului realizat după tragedia Prometeu a lui Eschil.
Unul dintre cele mai strălucite momente din activitatea sa muzicală și misionară l-a reprezentat Concertul de la Vatican din anul 1989, când, la invitația papei Ioan Paul al II-lea, a interpretat muzica tradițională a Ortodoxiei, iar aplauzele celor 60.000 de oameni și peste 30 de cardinali adunați în Piața San Pietro au venit ca o confirmare și o apreciere a ceea ce înseamnă punerea în lucrare a darului lui Dumnezeu.
Un alt concert mare, care i-a rămas în inimă, a fost la Paris, în anul 1980, când i s-a cerut să cânte ceva special, și anume slujba înmormântării ortodoxe. Concertul a fost transmis live de 12 posturi europene de radio.
În anul 2010 a primit din partea Patriarhiei Române Ordinul Sfinții Împărați Constantin și Elena și Crucea Patriarhală pentru întreaga activitate desfășurată.
Activitatea Protopsaltului Theodoros Vassilikos a fost una de excepție în care domnia sa nu a fost furat de mirajul succesului imediat, ci a privit muzica drept un act mistagogic, care prilejuiește comuniunea dintre oameni și Dumnezeu, transformând orice cântare într-un moment de sărbătoare și, de aceea, aprecierea noastră este profundă.
În anul 2015 am avut bucuria de a-l avea oaspete în Arhiepiscopia Râmnicului, iar prietenia și dragostea pe care a așezat-o în inimile tuturor acelora pe care i-a întâlnit, l-au readus în mijlocul nostru.
Din încredințarea asupra osârdiei și a lucrării deosebite săvârșită spre slava Bisericii Ortodoxe, cea una sfântă, sobornicească și apostolească, în această seară, Protopsaltului Theodoros Vassilikos i se acordă ordinul Crucea Râmnicului, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Râmnicului, cu îndemnul ca și de acum înainte să sporească în tot lucrul bun spre slava lui Dumnezeu și slujirea aproapelui.
PROTOPSALTUL THEODOROS VASSILIKOS
Previous post: MUZICĂ BIZANTINĂ – THEODOROS VASSILIKOS