În lumea formală a instituţilor, cu ierarhii şi cu posturi definite, un purtător de cuvânt se alege special şi i se atribuie însărcinări clare, cu limitări bine precizate. Aici va fi vorba despre asumarea benevolă a sarcinii de-a duce vorba, uneori cuvânt scris, spre folosul oamenilor, despre oamenii din preajma noastră, despre un alt fel de purtător de cuvânt. În această situaţie vocea dominantă din grupul informal, este chiar un fel de conştiinţă a grupului care se exprimă în mod natural. Această conştiinţă de sine, discutând sistemic, este reacţia firească a sistemului care îşi impune o linie de conduită, adică un fel de autoreglaj. Un grup chiar spontan fiind, are nevoie de o linie directoare, de-o relaţionare cu înconjurătorul, de o comunicare interioară, de-o ierarhizare internă.
Necesitatea acestor purtători de cuvânt, când îşi asumă rolul, să facă aşa numita critică de întâmpinare? Este indiscutabilă! Sunt mai mult decât vocile blânde de bunvenit, adică prea superficiala încadrare, după părerea noastră, în critica de întâmpinare. Ei au un rol mai complex şi esenţial diferit faţă de un Torchemada al realizării lucrării de artă (ca arta pentru artă, ar fi spus un estetician celebru !). Sunt un fel de agenţi imunitari ai sistemului care i-a produs, şi pe care îl reprezintă, asumându-şi viaţa lui şi luptând pentru împlinirea scopului pentru care s-a constituit. Un sistem construit prin unirea liberă a unor voinţe şi putinţe creatoare, fără limitarea libertăţii de expresie, cum sunt asociaţile şi fundaţiile culturale, îşi creează omogenitatea preponderent pe conexiuni afective, prin punţile interpersonale, pe afinităţi comune şi multă reciprocitate. Aceşti purtători de cuvânt, în grupurile informale sunt de fapt liderii autentici care îşi asumă conştienţi şi responsabili, misiunea grupului. Ei devin şi sunt identificaţi din exterior ca fiind conştiinţa proprie a grupului, şi acţionează în folosul grupului reprezentat. Ei produc puncte de vedere în interiorul grupului, consolidează coeziunea prin reacţile pozitive (articole, recenzii, luări de poziţie publice în legătură cu colegii de asociaţie, evidenţiere în lucrările proprii a meritelor celorlalţi, etc.). Apreciază, stimulează, încurajează, retuşează prin ironii blânde, corectează prin umorul dozat, critică mai dur, prin anestezia… biliardului, lăudând apriori lucrările viitoare şi câte altele în spiritual unui conducător înnăscut. Liderul conştient de situaţie poate tăia în carne vie, când cancerul riscă să se instaureze prin deturnarea misiunii care a format grupul, uneori pentru o dinamică a grupului, în logica non-monotoniei, impune proiecte noi şi chiar o nouă viziune, cu un necesar… alt purtător de cuvânt .
Cel ce face recenzia, cronica unei cărţi, unei expoziţii, unui eveniment este întotdeauna un om disponibil. El îşi face timp să recepţioneze un mesaj şi apoi să dea ecoul, mereu aşteptat de cel ce a strigat. Muzica răspunsului descoperă prietenul, sfătuitorul, cârtitorul, omul de bine şi jandarmul, cu toţii, dintr-o anumită privinţă, oameni care te-au băgat în seamă. Lăudat, poate atenţionat, vrei să afli punctul de vedere al criticului şi despre alţii. Atunci le citeşti lucrările şi observi evaluarea critică, dinspre aceaşi …instanţă. Apar competiţii, dezbateri, ierarhizări interioare, se formează o conştiinţă a valorii de sine, a grupului şi creşte, în mod natural, calitatea prestaţiei culturale. Da! Sunt necesari aceşti lideri, care comunică în interior şi sunt prin lucrările lor adevăraţi purtători de cuvânt pentru lumea de lângă.
Am privit înspre trecutul apropiat şi am observant în mediul cultural vâlcean, în asociaţile culturale, chiar în instituţiile de cultură (indiferent de conducerea în scaun!) oamenii de serviciu, prin cărţile lor dedicate, ca bilanţ al unor etape parcurse. Nume intrate în conştiinţa publică: Nicolae Mazilu, Nicolae Jivan, Marin Bulugea, George Achim, Petre Petria, Ion Măldărescu, Costea Marinoiu, Ilie Gorjan, Petre Cichirdan, Fenia Driva ş.a ne stau mărturie. De aceşti oameni sunt legate fapte culturale ce vorbesc despre, cărţi tipărite, reviste, dicţionare, antologii, emisiuni culturale la TV locale, rubrici culturale în presa locală cotidiană şi periodice, dar mai ales întreţinerea unui suflu cultural pentru spiritul asociativ al forţelor culturale locale, la momente de cumpănă. Marca personalităţii lor este evidentă, în substanţa cărţilor dedicate. Prieteni, de dincolo de Râmnicu Vâlcea, adeverind vecinătăţile cu cercuri mai largi de cuprindere, au observat la rându-le emulaţia culturală râmniceană şi au dedicat cronici importante autorilor vâlceni. George Mirea, Florea Firan, Constantin Dârţu şi evident, Gheorghe Păun conştiinţa argeşeană a CIC-ului şi mai nou a revistei “Curtea de la Argeş”, alături de alţii. Purtătorul de cuvânt, cu atributele lui de lider informal, are specificitatea personalităţii sale şi a preocupărilor sale curente. Petre Simion Cichirdan, bunăoară, polivalent fiind, ne-a dăruit trei volume de cronici de interferenţa artelor, după ce ne va fi dat propria reflexie într-o oglindă… biografică asupra artei despre care face vorbire, dar şi proba personală de implicare în arte în general: grafică, desen, sculptură, poezie, eseu. Dar el, lider informal este şi făcător de reviste, cenacluri ale artelor, organizator de evenimente, conducător de asociaţii culturale, editorialist etc. Ca proprie experienţă, circumscrisă temei, am realizat “Printre oameni şi Cărţi” şi “Omul trebuie Iubit”, în perioada de relansare a Societăţii Culturale Anton Pann, dar şi ca lidership asumat la “Cercul de la Râmnic: România Grădina Maicii Domnului”, unde anual trebuia să producem “Buletinul Informativ”, ca un fel de dare de seamă. Apoi, ca partizan al recuperării istoriei dacilor, a marilor evenimente şi a personalităţilor marcante ale istoriei neamului, mi-am asumat să comunic în spaţiul public, să iau atitudine, ca voluntar de serviciu (lucru constatat de Primăria Râmnicului în 2011!), despre… istorie.
Din aceste considerente, dumirire de sine de fapt, ca un argument în plus pentru întărirea demonstraţiei, am cercetat darul lui Gheorghe Păun: “Cărţi şi Autori”, carte apărută în 2012 la Editura Tiparg. Am citit cu plăcere cartea cu avantajul cunoaşterii prealabile a autorului, a multor cărţi cu autorii lor, cu recenziile la îndemână, posibil de pus în balanţă cu propriile păreri. Au fost mulţi autori cărora le-am citit cărţile, multe evenimentele la care voi fi fost prezent. Pe autorul, Gheorghe Păun, îl constatasem de mult lider cultural şi… purtător de cuvânt, dar şi ca poet şi eseist remarcabil. Intersecţia noastră în lucrarea editată conţine multe nume: George Baciu, Ion Hiru, George Tei, Cristina Onofre, Gheorghe Răducanu, Florea Firan, Zenovia Zamfir, Petre Cichirdan, Solomon Marcus, Aurelia Corbeanu, George Corbu, Petru Soltan, Vasile Tonoiu, Nelu Barbu, Alexandru Surdu, Dinu Săraru, Mihai Cimpoi şi lista, reconstituită din memorie, este mult mai lungă… Din cuvântul său introductiv, autorul ne confirmă că a acţionat dintr-un imbold natural, fără program, platformă, fără o anume sistematizare. Într-adevăr cartea se constituie într-un feed-back (vorbeam de ecou!) prietenesc. Nu face critică literară, declinându-şi expertiza, dar îşi spune părerea asupra ceea ce-i place, văzând în fiecare carte (onestă! s.a)un posibil prieten, o bucurie, un câştig. Să nu fie aici un îndemn să iubim cărţile şi oamenii? Cititul cărţilor? Desigur o dulce zăbavă cândva, după spusa cronicarului, este azi o relocare a timpului disponibil, voinţă de-a fi consecvent unei căutări de adâncime, pe cont propriu, când mineritul se face la suprafaţă şi ni se dăruiesc pe tavă informaţiile căutate de tehnologia modernă, atrofiindu-ne puterile descifrărilor.
Prima impresie asupra cărţii? O mare dragoste de oameni şi de locurile sale dragi. A-i citi pe ai tăi într-un ocean de literatură cu autori celebrii este un semn al respectului de sine, faţă de huma din care ai fost plămădit. Este o nevoie interioară de-a expira ecoul sufletului, adică răspunsul la ceea ce inspiraţia a preluat din ritmicitatea înconjurătorului. Iubitor fiind, ( adică…amator!) de cei între care te afli, nu poţi să te consideri expert (nema propheta in patria sua!) ca o religie a interiorităţii care proclamă dogma, lege incontestabilă pentru cel ce crede. Arbitrul trebuie să fie exterior sistemului. Aşa procedează şi eruditul matematician, recunoscut academician , omul cu o conştiinţă culturală rafinată. Criticul literar este un cerber al formei, un gardian aflat de pază pe contur, rece ca o santinelă, gata să tragă în cel ce nu ştie parola de intrare. El răspunde comenzii din afară… Citadela (frumoasă şi cea a lui Saint-Exupery!) se apără cu nesomnul strajei aflată după metereze. Ea ştie că potrivnicii sunt în exterior şi că pe cei dinlăuntru îi apără cu trezia sa. Gheorghe Păun este în interiorul mişcării culturale locale, în Uniunea Scriitorilor din România, în Academia Română, dar şi în organisme specializate internaţionale. Are atuul de-a fi simultan întramuros dar şi în conturul foarte larg cu multe alte citadele prinse într-o plasă integratoare. Această poziţionare îi permite rolul de dirijor într-o orchestră cu oamenii de cultură orchestranţi. Invocând modelul orchestrei consatăm că sub bagheta ca un clopoţel, CIC-ul va fi fost în multe locuri în afara curţii şi că între soliştii invitaţi vor fi fost şi oameni din lumea largă. Să mai spunem că Neagoe Basarab, aflat în ceata sfinţilor, adică în lumea informală , topit în medalia de lut adevereşte trecerea tuturor, cu ofrande, prin clubul iubitorilor… Cartea despre cărţi şi autori este iubire dăruită de dirijor celor ce s-au dăruit culturii în folosul tuturor. Să mulţumim lui Gheorghe Păun pentru toate faptele lui bune.
