Una dintre vechile aşezăminte monahale din Eparhia Râmnicului este Mănăstirea Jgheaburi, fiind un adevărat loc de sihăstrie. Dintru începuturile ei cele mai îndepărtate, aşezarea aceasta nu a fost făcută pentru obşte, fie ea cât de mică, ci pentru un singur vieţuitor, deoarece aici nu este loc nici cel puţin pentru o grădină; legumele şi florile cresc pe terasele făcute cu sapa. Este un adevărat cuib de linişte sufletească, de meditaţie interioară şi de întâlnire cu divinitatea.
Amplasarea Mănăstirii. Mănăstirea Jgheaburi este situată la nord-vest de Râmnicu Vâlcea, fiind deservită de şoseaua Râmnicu Vâlcea – Băile Olăneşti. Ea este construită în satul Piscul Mare, comuna Stoeneşti, judeţul Vâlcea, fiind aproape complet ruptă de lume. Acolo se ajunge foarte greu, iar izolarea este desăvârşită. Practic, o dată ajuns la mănăstire, nu mai ai unde să înaintezi, astfel că liniştea monahală, tulburată doar de câţiva credincioşi rătăciţi până acolo, este deplină. Accesul spre Mănăstire. Accesul spre Sfânta Mănăstire Jgheaburi se face pe Drumul european 67, care străbate Oltenia de sub Munte. Într-o curbă uşoară din comuna Stoeneşti se observă un indicator către mănăstire. După încadrarea pe acest drum, foarte repede se deschide un drumuşor la dreapta; de aici, se urmează şoseaua, fără abatere nici stânga, nici dreapta. Linia de asfalt, destul de îngustă, începe să urce la un moment dat urmând linia dealurilor. Între două părţi de sat, pe sub poalele unei păduri, pe lângă pereţi de stâncă, asfaltul dispare pe o porţiune de vreo 500 m, dar revine pentru încă o bucată de drum. Este o zonă rurală profundă. De aici, începe „greul”. Accesul este dificil, de fapt, doar în momentul în care a plouat. Atunci drumul, tip forestier, se transformă într-o cale de acces doar pentru maşinile de teren ori tractoare. Se formează şleauri pline cu apă, există destule porţiuni pline de pietre colţuroase, unele bucăţi de drum sunt în pantă. În general e recomandat accesul cu autoturisme cu gardă înaltă la sol, chiar şi în zilele uscate şi însorite. Ajunşi la mănăstire, se descoperă o mică vatră de credinţă pitită între dealuri, prin codrii întinşi, la capătul unui drum nu prea uşor.
Vechimea Mănăstirii. În Pisania bisericii scrie că sfântul locaş este construit pe locul unde au existat alte două biserici de lemn, una datând din anul 1300, din timpul lui Radu Negru, şi alta din anul 1600, refăcută la 1640 de Mitropolitul Teofil, în timpul lui Matei Basarab. Ambele s-au dărâmat.
Biserica. Actualul locaş de închinăciune este construit din zid de piatră în anul 1827, având Hramul „Naşterea Maicii Domnului”, fiind ctitorită de doi preoţi din Cucova şi Cheia şi un ieromonah din Zmeuret. Biserica a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Vâlcea din anul 2015, având codul de clasificare VL-II-m-B-09877.
Biserica este aşezată în apropierea unui pârâu ce şerpuieşte limpede printre pietrele văii. Ea are dimensiuni reduse, formă de navă şi împărţirea clasică: altar, naos, pronaos şi pridvor. Observăm o compoziţie arhitecturală frumoasă accentuată de cei şase stâlpi de zid şi o pictură cu cromatică intensă.
Faţadele. Ctitoria are faţadele pictate în întregime.
În exterior, pereţii bisericii sunt înconjuraţi de un brâu median care are deasupra firide pictate. Ferestrele sunt mici, cu deschidere interioara. Biserica este acoperită cu tablă şi nu are clopotniţă. Clopotul este aşezat pe doi piloni metalici, fixaţi în beton. Biserica nu are turla. Catapeteasma este din zid şi are frumoase arcade decupate în dreptul uşilor împărăteşti. Între naos şi pronaos este un zid care permite o deschidere cât o uşă mai mare. În pronaos, sunt redate portretele ctitorilor. Printre ctitori, sunt menţionaţi logofătul Matei, de numele căruia se leagă refacerea mănăstirii în timpul lui Matei Basarab, mitropolitul Teofil, episcopii Ilarion şi Antim Ivireanul. De asemenea, ctitorii au înzestrat mănăstirea cu întinderi mari de terenuri, care au fost pierdute la secularizarea averilor mănăstireşti din anul 1864. În anii 1940 şi 1970, Mănăstirea a fost renovată, fiind în prezent electrificată. De asemenea, lucrări de restaurare s-au efectuat în anul 2012, care au încercat să protejeze pictura interioară, însă deja se observă degradări. Biserica are şi pictură exterioară, chenare pictate în jurul ferestrelor şi brâuri în formă de zimţi de fierăstrău.
Pictura în frescă, datează din secolul al XIX-lea, fiind realizată în stil bizantin; compoziţia ei emană linişte şi îndeamnă la meditaţie. Pictura a fost executată de Ilie Zugravul din Teiuş şi Constantin Zugravul din satul Zmeurăt. Conform inscripţiei semnate de Constantin zugravul din „Zmiorăt”, biserica a fost terminata în 1826, iar pictura în 1828, an ce se păstrează pe faţada de est prin semnătura zugravului „Ilie zugrav ot Teiuş”.
Pisania. Pisania este scrisă în chirilică; pe o piatră de 83/104 cm, fixată deasupra uşii de intrare în biserică; litera de 4 cm, în relief, pictată cu auriu pe fond negru: „† Întru slava Sf(i)ntei Troiţă făcutu-s-au acest sf(ân)t schit din vechime, în zilele Radul(ui) Negru voiv(o)d, de lemn, hram Voved(e)ni(i) a Maicii D(o)m(nului), leat 1310 (sic). Şi al doilia s-au făcut de Matei log(ofătu), făcut în z(i)lele lu Mathei vod(ă), vă leat 1640. Iar acum stricându-s(ă) era să s(ă) mai pustiască, ne având nici un venit. Iar acum s-au îndemnat din mila lui D(u)mnezeu, sf(inţit) pop(a) Ioan Andronescu ot Cacova i sf(inţit) pop(a) Ioan ot Cheia, ver(i) fi(i)nd, s-au zidit din temelie, înfrumusăţindu-o cu zugrăviala după cum să vede i cu moşie, această sf(ântă) biserică Jghiiabu. Iar sf(i)n(ţit) păr(intele) Timothei er(o)mo(na)h(ul) i Dani(i)l er(o)mo(na)h(ul) ot Cacova au făcut casele i varu sf(in)t(ei) b(i)s(erici) i piiatra i moşie, dup(ă) cum să vede, în zilele bunului d(o)mn, Grigorie Ghica v(oie)v(o)d, epi(scop) Neofitu fi(i)nd. Şi iar să s(ă) ştie cum acest sf(ânt) schit din vech(i)me n-au fost închinat nicăiria, fără numai la mila domnii ca să-l miluiascu. Lăsăm şi noi iar aşa să se urmeze. Iar de să va râd(i)ca vre un ticăit or(i) cine a-i face <em>vatichi, D(u)mnezeu pre acela să nu-l iarte. Şi ce să va agonis(i) de la schit să să cheltuiască iarăşi în schit. Şi s-au săv(â)rşit la leat 7335, 1827 mai 8”.
Ctitorii. În pronaos, se păstrează portretele ctitorilor, reprezentate pe pereţii de la sud, vest şi nord; literă de 2,5 cm, cu alb pe fond albastru închis în dreptul lor; la bis. Intrarea în Biserică: Nicolae, copil tânăr. Pe peretele de la vest: Ioan; Elisaf(t)a ereiţa; popa Ioan Andronescu, ctitor; popa Ioan ot Chiiaia, ctitor; Costandin sin pop(a) Ioan; Ioana ereiţa; Ilie, Ilie, copil, reprezentat în dreptul preotesei Ioana; Gheorghie sin pop(a) Ioan. Ilie, copil, reprezentat în dreptul preotesei Ioana. Pe peretele de la nord: Daniil ieromonah ot Zmiorât, nacealnic sf(ântului) schit; [Dama]schin, schimonah şi înt(âi) t(ito)r; [Păuna; Gh(eor)gh(e)]; hagiu Timothei ieromon(a)h ot C(a)cova, nacealnic sf(ântului) schit şi înt(âi) t(ito)r; Chipurile călugărilor cari au fost „când s-au făcut schitul”: Sava; Aftanasie; Nicodim; Pahomie.
Pomelnicul, scris în zidul Proscomidiarului, care-l copiază cu siguranţă pe cel vechi, cu adaosurile de rigoare, începe cu „leat 1300“. Primul nume este al lui Radu Negru, fiind urmat de Mihai, Dan şi Mircea. Cert este că în momentul în care a trecut pe aici Sfântul Nicodim de la Tismana, locul de la Jgheaburi nu era pustiu; sfântul a găsit aici un sihastru, continuator al unor tradiţii pustniceşti de lângă izvorul cu apă sulfuroasă. Pomelnicul are literă de 0,8 – 1 cm, cu alb pe fond negru; la biserica Intrarea în Biserică. Theofil arhiepiscop, Ilarion e(piscop), Anthimu e(piscop), Damaschinu e(piscop), Climent e(piscop), Parthenie e(piscop), Chesarie e(piscop), Filaret mitrop(o)lit, Neofit e(piscop). Zugrav Timothei. Nicolae, Cosma, Tudor erod(iacon), Gheorghe, Ana, Sava mo(na)h, Climent mo(na)h, M[ari]ca, Mariia, erei Costandin, erod(iacon) Lazăr, erod(diacon), m(ona)h, ereu, ereu, mon(a)h, mon(a)h, Opria, erei Opr…, mon(a)h 24. Textul din cea de a doua coloană a Pomelnicului, este precedat de o inscripţie ilizibilă. Inscripţia de pe acest rând, scrisă de-a lungul celei de a doua coloane a Pomelnicului, ilizibilă. Textul din cea de a treia coloană a Pomelnicului, precedat de o inscripţie ilizibilă. Inscripţia a fost datată după grafie, în jurul anului în care s-a zugrăvit lăcaşul. 1826 noiembrie 8. Inscripţii pe peretele altarului, în exterior, pe latura de la est, sub cornişă; la biserica Intrarea în Biserică. Cu literă de cca 6 – 7 cm, cu maroniu-roşcat pe fond alb: 1826 noem(vrie) 8; Costandin zugraf ot Zmiorât. Cu literă de cca. 5,5-12 cm: Ivan vătaf de zidar(i). 1827 septembrie 1 – 1828 august 31 (7336).
Inscripţie pe peretele de la sud al bisericii în exterior, sub cornişă; literă de cca. 12-14 cm, cu roşu pe fond alb; la bis. Intrarea în Biserică. 7336; Ilie zug(ravul) Teiuşan. Pe peretele de la nord al naosului, în filacterul pe care-l ţine Dreptul Iov, s-a scris cu cifre de cca. 4 cm, cu maroniu, pe fond alb-maroniu „1827”. Menţionăm că şi pe peretele Pridvorului, deasupra intrării, sub cornişe apare scrisă cu literă de 12-14 cm, cu maroniu pe fond alb, data „1827 oc(tombrie) 4”.
În partea inferioară a cornişei Sfântului Altar au fost scrise, în aceeaşi vreme, iniţialele: Şt. V. T. Ţ.
Pomelnic pe peretele de la proscomidie; literă de 1,5 cm, cu negru şi iniţiale cu roşu pe fond alb, într-un câmp de 31/19,5 cm; la bis. Intrarea în Biserică. Costandinu ereu, Dumitra ereiţa, Ioan, Cozma, Safta, Tudora, Mariia, ereiţa, Gheorghe, Matei. Inscripţie pe ancadramentul de piatră de la o fereastră a naosului, pe latura de la sud; literă de 3 cm, săpată; la biserica Intrarea în Biserică. „Aicia să odihnesc o(a)sele părintelui Theodosiie monahu, 7307”. Inscripţia a fost scrisă de Petcu pietrarul din Jiblea, în 1859. Urmează patru rânduri de text, ilizibil (deteriorat). 1839 ianuarie 13. Inscripţie deteriorată. Icoană de lemn reprezentând pe Maica Domnului şi Sfântul Efrem Sirul, de la Schitul Jghiabul; a aparţinut şi colecţiilor de la Mănăstirea Hurezu. Gheorghie zogr(af), 1839 ghen(arie) 13. Această sfântă icoană s-au făcut cu toată cheltuiala mea, Efrem monahul; şi după moartea mea o dăruiesc Sf(ântului) Schit Jgheabul.
Pridvorul. Pridvorul este susţinut de şase stâlpi groşi din zid.
Clădirile Mănăstirii. În jurul mănăstirii au existat şi clădiri anexe care, neîngrijite, s-au dărâmat. Clădirile din jurul mănăstirii au fost construite în anii 1932, 1963–1968, cu daniile strânse de la creştinii din satele dimprejur, cu contribuţia Episcopiei Râmnicului şi a Sfintei Patriarhii. Clădirea mare pentru chilii şi stăreţie este amplasată pe un teren mai înalt, la circa 50 de metri înspre vest de biserica şi, pentru a ajunge la ea, se urca treptele unei scări de beton.
Corpurile de chilii şi Stăreţia, frumos văruite în alb, sunt prevăzute cu cerdacuri largi şi arcade (Va urma).
