Cântarea bisericească: „În Iordan botezându-te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, şi Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie!”, cunoscută în termeni liturgici sub denumirea de „Tropar la Botezul Mântuitorului nostru Iisus Hristos” – care se cântă la praznicul Bobotezei – ne relatează pe scurt evenimentul dumnezeiesc petrecut în râul Iordanului. Acest râu, prin simbolistica şi faptele istorice şi soteriologice petrecute în jurul lui, nu este unul obişnuit, motiv care ne îndeamnă să ne oprim puţin asupra lui.
Râul Iordan, numit în evreieşte Nahar ha Yarden, adică „Râul care coboară”, este principala apă curgătoare din Palestina; denumirea ilustrează altitudinea de nivel dintre locul izvorârii şi cel al vărsării râului, având o diferenţa de 800 metri. Râul îşi are sursele în Munţii Libanului – o prelungire a Muntelui Hermon – de unde curge spre sud, până în Israel, unde se varsă în Lacul Tiberiadei sau Marea Galileei pe care o traversează peste 20 de kilometri. Se ştie că, de la cel mai îndepărtat dintre cele trei izvoare principale ale sale – Hasbeiya din Liban – râul, care are lăţimea medie între 27–45 metri şi adâncimea de 1,5–3,5 metri, coboară aproape întruna, ajungând la un moment dat, pe Valea Ghorului, până la 465 m sub nivelul mării, străbătând locul cel mai adânc al unei fose tectonice. Curgând spre sud, Iordanul constituie frontiera între Israel şi Iordania, apoi între Cisiordania şi Iordania, iar după un lung traseu, caracterizat de numeroase curbe, se pierde în Marea Moartă care se află la circa 400 de metri sub nivelul convenţional al mărilor.
În vechime, malurile Iordanului erau destul de sălbatice, dar având o vegetaţie bogată şi animale înfricoşătoare care înspăimântau pe călători, cum scrie proorocul Ieremia: „Iată, ca un leu se ridică din tufişurile Iordanului spre păşunea totdeauna verde!” (Ieremia 50, 44). De cealaltă parte, se întindea deşertul sau pustia Iordanului. Astăzi, malurile râului sunt amenajate cu oaze de verdeaţă, culturi prospere şi obiective turistice.
Iordanul este deosebit de important, atât din punct de vedere religios, cât şi cultural, fiind pomenit în Sfânta Scriptură de peste 150 de ori. El apare, încă din perioada Vechiului Testament ca loc al săvârşirii minunilor, fiind asemănat cu „grădina lui Dumnezeu” (Facere 13, 10) şi conceput ca o sursă de viaţă pentru întreaga regiune „Kikkar ha Yarden”.
Prima minune menţionată a avut loc în dreptul localităţii Ierihon, pe unde poporul lui Israel, conduşi de Iosua, a trecut Iordanul. În dreptul Ierihonului, râul era numit chiar „Iordanul Ierihonului”, cum citim într-una dintre cărţile biblice: „În vremea aceea a grăit Domnul cu Moise în şesurile Moabului, la Iordan, în faţa Ierihonului” (Numeri 35, 1). În partea cealaltă a râului se întinde şesul Moabului, locul din care Moise „s-a suit în muntele Nebo”, care este în faţa Ierihonului, şi a văzut pământul sfânt făgăduit de Dumnezeu urmaşilor lui Avraam. Pe acest munte se află şi mormântul marelui prooroc, dar locul exact nu-l cunoaşte nimeni, fiind tăinuit de Dumnezeu, ca nu cumva să se ajungă la idolatrizarea profetului. Sfânta Scriptură istoriseşte că fiii lui Israel au plâns vreme de treizeci de zile moartea lui Moise, şi după ce s-au împlinit aceste zile, Iosua fiul lui Navi, împreună cu tot poporul lui Israel au trecut în chip minunat prin apele Iordanului spre pământul făgăduinţei. Locul exact al acestei treceri miraculoase este identificat cu o veche trecătoare prin vadul râului. Pentru a ajunge în Haran, Iacob traversează Iordanul prin dreptul localităţii Jabbok (Facere 32, 23), actuala localitate Al-Zarqa
Iordanul mai este amintit ca delimitare geografică, între triburile vremii: „Două seminţii întregi şi o jumătate de seminţie şi-au primit partea peste Iordan, pe partea răsăriteană, în faţa Ierihonului” (Numeri 34, 15), iar Dumnezeu porunceşte lui Iosua, zicând: „La cele nouă seminţii şi la jumătate din seminţia lui Manase, împarte-le moştenire prin sorţi pământul acesta: de la Iordan până la Marea cea mare de la apus să-l dai lor şi marea cea mare să fie hotar” (Iosua 13, 7).
În Valea Iordanului, între Sucot şi Tartan, se afla pământ vâscos sau lipicios, folosit de meşterii împăratului Solomon pentru turnarea obiectelor necesare oficierii cultului divin, cum scrie: „Căldările, lopeţile şi cupele. Toate lucrurile care le-a făcut Hiram regelui Solomon pentru templul Domnului erau de aramă şlefuită. Regele a pus să le toarne într-un pământ clisos din împrejurimile Iordanului, între Sucot şi Tartan” (III Regi 7, 45-46).
Cel mai important moment din istoria râului Iordan este fără îndoială Botezul Domnului, relatat de toţi cei patru sfinţi evanghelişti ( Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11; Luca 3, 21-22 şi Ioan 1, 29-34), fiind recunoscut de tradiţia creştină ca locul unde a fost botezat Mântuitorul nostru Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul.
Sfântul Luca, istoricul Noului Testament, relatează că: „În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod, tetrarh al Galileei, Filip, fratele său, tetrarh al Itureei şi al ţinutului Trahonitidei, iar Lisanias, tetrarh al Abilenei, în zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Şi a venit el în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor” (Luca 3, 1-4); el „avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică” (Matei 3, 4), şi „propovăduia în pustia Iudeii, spunând: Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor. El este acela despre care a zis proorocul Isaia: „Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui” (Matei 3, 3), prevestind venirea lui Iisus Hristos.
Poporul fiind în aşteptare, se întrebau despre Ioan: „Nu cumva el este Hristosul? A răspuns Ioan tuturor, zicând: Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc, a Cărui lopată este în mâna Lui, ca să cureţe aria şi să adune grâul în jitniţa Sa, iar pleava o va arde cu foc nestins” (Luca 3, 15-17). Iudeii din Ierusalim au trimis la el preoţi şi leviţi, ca să-l întrebe: Cine eşti tu? Şi el a mărturisit şi n-a tăgăduit; şi a mărturisit: Nu sunt eu Hristosul. Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu. Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi? El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Îndreptaţi calea Domnului”, precum a zis Isaia proorocul. Şi trimişii erau dintre farisei. Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul? Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi. Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei” (Ioan 1, 20-27), şi mai învăţa Ioan: „Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc; El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins” (Matei 3, 10-12).
Sfântul Evanghelist Ioan, prezentând pe Fiul lui Dumnezeu, Care avea să se întrupeze în persoana lui Iisus Hristos, scrie: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 1-5). „Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 6-11).
În timpul acela, când Iisus „era ca de 30 de ani” (Luca 3, 23) – vârsta majoratului la poporul evrei – a plecat din Nazaretul Galileei să fie botezat de Ioan în râul Iordanului, (Marcu 1, 9), şi „a venit în hotarele Iudeii, de cealaltă parte a Iordanului” (Marcu 10, 1), însă „Ioan Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat” (Matei 3, 14-15). Şi „botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”. (Matei 3, 16-17). Atunci, Ioan a mărturisit despre El, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 29-37)
„Acestea se petreceau în Bethabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan” (Ioan 1, 28). Bethabara – în aramaică: „loc de trecere” – este o localitate în Pereea, la revărsarea Iordanului în Marea Moartă; aici şi-a început Ioan Botezătorul propovăduirea sa şi botezarea celor ce veneau la el (Ioan, 1, 28). Tot aici este locul unde a fost botezat Iisus (Matei 3, 16). Unele traduceri, urmând anumiţi codici şi manuscrise, au indicat Betania în loc de Bethabara. Deci localitatea este aceeaşi, doar numirea e schimbată. Precizăm că mai există o Bethabara la nord, în Decapolia, dar nu acolo a botezat Sfântul Ioan, ci în „Bethabara, dincolo de Iordan” (Ioan 1, 28).
După botezarea lui Iisus, „îndată Duhul L-a mânat în pustie. Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Şi era împreună cu fiarele şi îngerii Îi slujeau” (Marcu 1, 12-13). Evenimentul s-a produs în partea de apus a Iordanului, unde se înalţă muntele Carantania, având un întreit caracter, prin care au fost atacate cele trei puncte ale existenţei umane: lăcomia de mâncare, slava deşartă şi pofta de stăpânire.
Diavolul I-a zis: „De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 3-4); prin aceasta, Iisus respinge tentaţia de a reduce existenţa umană la nivelul biologic al hranei trupeşti, şi afirmă necesitatea comuniunii spirituale a omului cu Dumnezeu. „Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: „Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău”. Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău” (Matei 4, 5-7); astfel, El respinge tentaţia afirmării egoiste a omului, fără iubire faţă de alţii. „Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti” (Matei 4, 8-10). Prin aceasta, respinge tentaţia stăpânirii lumii materiale în despărţire de Dumnezeu, şi în stare de robie faţă de diavol. „Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind la El, Îi slujeau” (Matei 4, 11).
După cum trecerea Iordanului semnifică, pentru vechiul Israel, intrarea în Ţara Făgăduinţei şi a sfârşitului robiei din pământul străin al Egiptului, la fel pentru Biserică – „Noul Israel”, Iordanul semnifică trecerea la o nouă condiţie spirituală, naşterea prin Botez la o nouă viaţă, în vederea intrării în Împărăţia lui Dumnezeu.
De atunci – aproape 2000 de ani – Iordanul a devenit un important loc de pelerinaj cu procesiuni, la care participă mulţimi nenumărate de credincioşi. Înveşmântaţi în alb, pelerinii îşi aşteaptă rândul să fie cufundaţi, precum Hristos şi contemporanii Săi, în „apa sfântă” a Iordanului – simbolica poartă a Împărăţiei deschisă tainic de Hristos, Domnul Vieţii şi-al Învierii.
