Concertul de luni 13 februarie 2017 de la Filarmonică a fost intitulat de organizatori „De la clasici la contemporani”, propunând melomanilor vâlceni un regal muzical cum eram învăţaţi pe timpurile „bune” ale muzicii „grele”, când spectacolul se deschidea cu un compozitor român contemporan, după care urmau, în general, marii clasici sau altfel zis monştrii sacri ai muzicii universale…De această dată Mihail Ştefănescu a deschis concertul cu „Triptic” de Gheorghe Stănescu, o suită pentru instrumente de coarde pe care orchestra Filarmonicii a executat-o foarte bine, melomanii, având prilejul de a distinge cele trei părţi distincte, legate; melos specific românesc, simţindu-se influenţele înaintaşilor de genul unui Bela Bartok, dar şi consonanţele, desigur, mai palide, ajunse la noi dintr-un Benjamin Britten…O lucrare cu care autorul a reuşit să acceadă, în 1970, în Uniunea Compozitorilor…Nouă ne-a făcut plăcere să ne reîntâlnim cu muzica lui Gheorghe Stănescu, născut la Costeşti, şi, care a absolvit Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti, secţia compoziţie şi dirijat, apoi a fost secretar la Filarmonica craioveană, profesor la Şcoala Elementară de Muzică şi Arte Plastice înfiinţată în 1956! După interpretare dirijorul Mihail Ştefănescu i-a mulţumit compozitorului aflat în semiîntunericul sălii, care, la rândul său, a mulţumit publicului şi artiştilor de pe scenă…
Iată, de la contemporani la clasici, după piesa lui Gheorghe Stănescu colectivul orchestral al Filarmonicii dirijat de Mihail Ştefănescu revine în forţă şi acompaniază minunatul concert al lui Wolfgang Amadeus Mozart, Concertul nr 21 pentru pian şi orchestră în Do Major, K. 467, la claviatura pianului, aflându-se Răzvan Dragnea, un interpret plin de măiestrie şi temperament, cunoscut în toată lumea, absolvent cu doctorat, în 2012, al Conservatorului din Bucureşti şi al Hochschule der Künste din Berlin. A debutat în 1991 cu dirijorul Iosif Conta, cu Orchestra Radio Televiziunii Române, chiar cu acest concert, de Mozart. În sala Filarmonicii vâlcene, în cadrul interpertării concertului sub conducerea dirijorală a lui Mihail Ştefănescu, Răzvan Dragnea a adus în faţa melomanilor un Mozart sclipind de fantezie, bărbătesc, purtând savoarea unui sfârşit de secol închinat clasicismului şi anunţând căldura şi înfiorarea din secolul romantic. Tehnica şi prezenţa scenică i-au permis tânărului şi experimentatului pianist să treacă peste toate cerinţele înalt artistice ale partiturii, lăsând-reuşind să se prelingă în eterul sălii, să transmită, valorile incredibile a unei muzici de esenţă divină…Prin intermediul acestui demers muzical, artistic până la măduva oaselor, artiştii Filarmonicii fac, ca de fiecare dată, încă o demonstraţie de ce va să însemne un asemenea aşezământ cultural, fără egal în arealul judeţului şi cu mare profit în înţelegerea mai bună a devenirii noastre, a vâlcenilor, în arealul contemporan, naţional şi mondial. Cine are urechi de auzit, să audă!
În partea a doua a concertului am savurat frumuseţea muzicii lui Robert Schuman, pe care în clasa a V-a îl desenam şi-l arătam, la şcoală, colegilor. Robert Schuman, iubita lui Clara Wieck şi Franz Liszt în acesle vremuri, 1963-1964 îmi umpleau inima şi mintea, şi urechile, de ceea ce adoratul lui Scuman, Jean Paul Richter, aveam să aflu mai târziu, numea interferenţa artelor..cea capabilă să creeze o artă care să fie şi muzicală, şi poetică! şi picturală! Simfonia I de Robert Scuman a răsunat în sala Filarmonicii dirijată de Mihail Ştefănescu, colectivul orchestrei reuşind o interpretare de toată lauda. Cum vă spuneam, la început, a fost un regal muzical întreaga seară a concertului demn de oraşele mari din România, Europa, întreaga lume…Păcat că nu mai avem balconaşe din fier forjat, palate cu două etaje, şi străzi înguste, şi poduri de fier, şi caldarâm cu piatră cubică din granit, şi trăsuri cu cai, căci atunci am fi demonstrat că Râmnicul este rudă mai mică cu Sibiul, cu Viena, cu Cernăuţiul, cu Dejul, cu Timişoara ori Clujul….
pcickirdan
