De la discipolii antici care stăteau în jurul maestrului, de obicei în aer liber, sub un copac mare și cu frunza deasă, s-a ajuns, iată, astăzi, la izolarea elevilor și educatorilor în propriile locuințe și mânuirea tabletei ori a calculatorului, cică… pentru a face școală – un chin și pentru unii, și pentru alții…
În aceste condiții nu pot să nu mă întreb cu ce educație școlară se vor alege acești copilași inocenți în cele din urmă?
Logica îmi spune că insuficiența și lacunele educaționale vor trebui compensate de către părinți. Aceștia, la rându-le trebuie în primul rând să muncească pentru a câștiga existența lor și a familiilor lor. Când vor mai avea timpul necesar pentru a se ocupa și de educația școlară a copiilor lor? Apoi, câți părinți au nivelul cultural minim pentru a face pe învățătorii și profesorii (universali, adică știutori a… de toate!) pentru copiii lor?
Cum va arăta (de fapt – arată!) acest sistem (?) de învățământ în zonele rurale, în special în așezări izolate, fără cablu sau semnal de internet (wireless), ca să nu mai spun despre acei părinți care n-au văzut în viața lor un calculator sau o tabletă, mulți dintre ei, să recunoaștem, cel mult semianalfabeți, darămite să știe să le mai și folosească?
Absența socializării în școală (ca instituție și loc), fără ascultarea și predarea ”face to face” și fără utilizarea materialelor didactice și a experimentelor adecvate, vor duce inevitabil la o alienare psiho-socială a elevilor iar carențele educaționale vor adânci și mai mult clivajul dintre categoriile de elevi cu posibilități de instruire adecvată și cele fără astfel de posibilități și mă tem că în cele din urmă ființele umane vor deveni o turmă imbecilizată.
Desi urăsc lipsa de logică, judecățile iraționale și conspiraționismul și detest pe purtătorii acestor defecte de caracter și de lipsă de cultură, am ajuns și eu să mă întreb totuși dacă nu cumva tocmai asta se urmărește! Și mai ales – de către cine?
Bine ar fi să n-am dreptate!
Marian Pătrașcu
