În fiecare an, la 16 ianuarie, creştinii ortodocşi aniversează Cinstitele Lanţuri cu care Irod Antipa (n. 21 î. Hr. – d. 39 d. Hr.) îl legase pe Sfântul Apostol Petru.
Sfântul Apostol Petru era originar din Betsaida, o localitate situată pe malul nordic al lacului Ghenizaret, care se tâlcuieşte „Grădina Prinţului”, un ţinut între Capernaum şi Magdala. Fiul lui Ionà, primise la tăierea împrejur numele Simon, şi era pescar de meserie. După ce s-a căsătorit, devine ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Într-o zi, pe lacul Ghenizaret se întâlneşte cu Iisus Hristos, la îndemnul Căruia reuşeşte o pescuire minunată, apoi este chemat să devină „pescar de oameni” (Luca 5, 8-11). În calitate de ucenic al Mântuitorului, participă la Nunta din Cana Galilei (Ioan 2, 1-2).
Ales între cei doisprezece Sfinţi Apostoli, Simon urmează pe Iisus; fiind în Cezareea lui Filip, mărturiseşte în numele tuturor apostolilor, că El este „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”, la care, Domnul răspunde: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 16-18).
În calitate de Apostol, Petru participă la Schimbarea la faţă de pe Muntele Taborului (Matei 17, 1-5; II Petru 1, 16). Entuziast, făgăduieşte lui Iisus că Îl va iubi întotdeauna, dar în timpul mântuitoarelor Sale patimi, a avut o clipă de slăbiciune şi a spus: „Nu-l cunosc pe Omul acesta!”. Iisus a prezis dinainte că Petru se va lepăda de El de trei ori în Joia Mare. Într-adevăr, când Iisus a fost arestat, s-a lepădat de El, dar la cântatul cocoşilor, s-a căit şi a plâns cu amar (Matei 26, 75).
După Învierea Sa, Domnul îl restabileşte pe Petru în apostolat (Ioan 21, 15-17), iertându-i greşeala. Mântuitorul s-a arătat Apostolilor şi l-a întrebat pe Petru de trei ori dacă îl iubeşte. Cel ce a zis în Joia Mare de trei ori că nu-L cunoaşte, acum spune de trei ori: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc”, iar Iisus i-a zis: „Paşte oile Mele” (Ioan 21, 17), reaşezându-l în misiunea apostolică.
După Înălţarea Mântuitorului la cer şi Pogorârea Sfântului Duh, plin de curaj şi de Duh Sfânt, Sfântul Apostol Petru a propovăduit pe Hristos, iar ceilalţi Apostoli îi acordă întâietate de vârstă. În această calitate, adună ucenicii şi aleg pe Matia ca apostol, în locul lui Iuda vânzătorul. În ziua Cincizecimii, când sunt botezaţi toţi cu Duhul Sfânt şi cu foc, la cuvântul înflăcărat al Sfântului Petru (Fapte 2, 37), se botează trei mii de suflete, care fac începutul efectiv al Bisericii creştine (Fapte 2, 1–49); iar a doua zi, s-au botezat încă două mii (Fapte 4, 4), adăugându-se Bisericii.
De-a lungul activităţii sale, Sfântul Apostol Petru a rostit numeroase cuvântări, dintre care se păstrează un număr de opt, şi a săvârşit o mulţime de minuni, chiar şi prin umbra sa; a botezat pe sutaşul păgân Corneliu, cu întreaga sa familie. Este prezent la Sinodul Apostolic din Ierusalim, care s-a întrunit în anii 49–50), unde vorbeşte (Fapte 15, 7, 11), arătând universalitatea mântuirii prin Iisus Hristos.
Sfântul Petru desfăşoară o vastă activitate misionară, propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu în Ierusalim, Iudeea şi Samaria; apoi în Asia Mică, precum în: Babilon, Pont, Galatia, Capadocia, Asia Proconsulară, Bitinia (I Petru 1, 1; 5, 13), iar în ultima parte a vieţii, la Roma. Aici a fost arestat împreună cu Apostolul Pavel, în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor, declanşate de împăratul Nero, după incendierea Romei în anul 64 d. Hr. Sfântul Petru a fost condamnat la moarte şi executat prin răstignire pe cruce cu capul în jos – la cererea sa, spre a se deosebi de modul răstignirii lui Iisus Hristos – în anul 67 d. Hr., lângă fostul circ al lui Caligula din afara zidurilor Romei. Sfântului Apostol Pavel, care fiind cetăţean roman, i s-a tăiat capul. Potrivit mărturiei a doi profesori de arheologie (1922), osemintele şi sarcofagele celor doi mari apostoli, Petru şi Pavel, s-ar afla la Roma în subsolul Bisericii Sfântului Petru.
Sfântul Apostol Petru ne-a lăsat şi două epistole care-i poartă numele: I şi II Petru. Epistola întâia este scrisă din Babilon (anul 63–64), iar a doua, din Roma, în anul 67. Pe lângă adevărurile moral-sociale şi sfaturile pastorale date păstorilor bisericilor (I Petru 5, 2-3), ele cuprind o seamă de învăţături dogmatice de mare valoare, care au fost mărturii puternice în luptele hristologice, anti-trinitare, soteriologice şi eshatologice.
În Prima epistolă se vorbeşte despre: conlucrarea Sfintei Treimi în opera de mântuire (I Petru 1, 2-3); existenţa dinainte de veci a lui Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, şi întruparea Sa; jertfa răscumpărătoare a lui Iisus, coborârea Sa la iad (3, 17-18), învierea şi înălţarea Sa la ceruri; edificiul spiritual al Bisericii (2, 4-5), preoţia împărătească (2, 9-10); judecata viilor şi a morţilor (4, 5), păstorii şi turma (5, 2-5). Iar în Epistola a doua, Sfântul Petru tratează despre: înfierea sau părtăşia la firea divină (1, 4-7); eshatologia, legată de Parusie, sau a doua venire a Domnului; judecata generală, schimbarea lumii actuale prin foc şi apariţia de „ceruri noi şi pământ nou în care locuieşte dreptatea”.
Când Sfântul Apostol Iacob cel Tânăr a devenit conducătorul comunităţii iudeo-creştine din Ierusalim, Sfântul Petru a făcut o călătorie la Antiohia, în Turcia de astăzi.
După decapitarea Apostolului Iacob cel Bătrân, în anul 44 d. Hr., de către regele Agrippa I (40–44), a fost arestat şi Petru, care revenise la Ierusalim; este legat în lanţuri, între alţi doi deţinuţi. Într-o noapte, dormind Sfântul Apostol Petru, a venit îngerul Domnului şi lovindu-l în coastă, l-a deşteptat şi l-a scos afară, căzând de pe dânsul lanţurile cele de fier; cum relatează Faptele Apostolilor, în capitolul 12. Şi s-a auzit despre prea slăvita izbăvire din legături şi din temniţă a lui Petru, prin toată cetatea Ierusalimului. Atunci nişte credincioşi, luând în taină lanţurile le-au păstrat la ei, avându-le înaintea ochilor, ca pe însuşi Marele Apostol, care după ieşirea din temniţă, s-a dus în alte ţări, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, şi nu s-a mai arătat în Ierusalim.
Deci, lanţurile acelea au luat putere tămăduitoare de la trupul Apostolului. Şi precum erau maramele şi basmalele Sfântului Pavel, aşa şi lanţurile Sfântului Petru, care au ros trupul lui, tămăduiau neputinţele şi izgoneau duhurile cele viclene. Drept aceea, cinstitele lanţuri se respectau cu evlavie de cei credincioşi, cărora li se închinau şi le păstrau din neam în neam, ca moştenire; pentru că părinţii le lăsau copiilor, iar copiii venind în locul tatălui, le încredinţau moştenitorilor. Şi astfel unul după altul, primindu-le şi unul altuia spunând de cine s-au atins lanţurile acelea şi de care trup s-au sfinţit.
Drept moştenire, Cinstitele Lanţuri au ajuns în posesia lui Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului (422–458); iar pe când dreptcredincioasa împărăteasă Evdochia, soţia împăratului Teodosie cel Mic (408–450), se afla în Ierusalim, a zidit multe biserici; Sfintele Locuri cu cheltuială împărătească le-a împodobit, şi iarăşi s-a întors la Constantinopol; atunci patriarhul Iuvenalie, văzându-i dreapta credinţă şi iubirea ei de Dumnezeu, i-a dăruit multe din duhovniceştile vistierii; iar între alte lucruri sfinte, i-a dat şi aceste cinstite şi de minuni făcătoare lanţuri ale Sfântului Apostol Petru, pe care, luându-le împărăteasa, le-a adus în Constantinopol; deci, un sfânt lanţ l-a dus înăuntrul bisericii celei mari a Sfântului Apostol Petru, unde săvârşea soborul lui, iar altul l-a trimis la Roma, fiicei sale Eudoxia, care era căsătorită cu împăratul Romei, Valentinian al III-lea (424–455), şi aceea fiind următoare maicii sale în credinţa cea dreaptă, cu dragoste a primit acel nepreţuit dar şi zidind o biserică în numele Sfântului Apostol Petru, în muntele Escuilinului, a pus într-însa acel lanţ.
S-a aflat în Roma şi un alt lanţ al Sfântului Petru, cu care l-a legat Nero tiranul, şi acela, împreună cu lanţul cel adus de la Constantinopol, a fost pus în biserică. Şi s-a aşezat praznicul închinării cinstitelor lanţuri în şaisprezece zile ale lunii ianuarie, întru cinstirea şi pomenirea Sfântului Apostol Petru şi întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.
20 ianuarie 2021
Sf. Mănăstire Bistrița, Vâlcea
