SILVIA OLIVIERO REVINE PE SCENA FILARMONICII VÂLCEANE

by Petre CICHIRDAN on May 5, 2016

Luni 28 martie 2016, ora 19.00, sala Lahovari
Orchestra simfonică a Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea
Dirijor: Silvia OLIVERO (Spania)
Solist: Abel CORBAN – pian
În program:
Felix MENDELSOHN-BARTHOLDY – Uvertura „Hebridele”
Ludwig van BEETHOVEN – Concertul nr. 3 pt. pian și orchestră
Robert SCHUMANN – Simfonia a IV-a
Dirijoarea Silvia Oliviero a impresionat publicul vâlcean şi în primăvara lui 2015, când, pe aceeaşi scenă, a dirijat un concert cu piese simfonice de mare popularitate, admirându-i gestica şi vigoarea încă de atunci. De astă dată, cu un progran bine definit, celebra, deja, dirijoare din Malaga, Spania, a impresionat publicul vâlcean prin precizia execuţiei, încântătoare de-a dreptul, a Simfoniei nr. 4 de Robert Schumann, o capodoperă a muzicii universale nu numai prin construcţia revoluţionară, care anticipează muzica lui Brahms şi Wagner, Bruckner, o construcţie piramidală; o lucrare care începe într-un tempou de întemeiere şi, care, precum muzica lui Bach, nu pe orizontală, ci pe verticală, într-un crescendo continuu înnobilează, prin puterea muzicii, spiritul. A fost o plăcere pentru melomanii vâlceni să urmărească această interpretare care a onorat atât dirijorul, cât şi orchestra condusă de prim violonista Meda Stanciu.
Să menţionăm că în deschiderea concertului de luni seara orchestra Filarmonicii vâlcene a interpretat Uvertura „Hebridele” de Mendelsohn Bartholdy având-o la pupitru pe Silvia Oliviero; o uvertură cunoscută şi realizată în verva-i şi optimismul cunoscute şi specifice celebrului compozitor german născut în 1809 la Hamburg şi decedat în 1947 la Leipzig. A urmat, mai apoi, minunatul concert pentru pian şi orchestră de Beethoven, care l-a avut la pian pe Abel Corban, din Bacău, cunoscut şi el vâlcenilor de la ediţia din 2013 a Festivalului Tinere Talente şi care astăzi, la douăzeci şi cinci de ani, este un pianist consacrat, cunoscut pe scene importante ale lumii şi beneficiind în pregătirea sa de nume precum Martin Hughes – Viena, Dan Grigore – România, Gabriel Amiraş – Germania…Luni seară tânărul pianist a interpretat cu multă sensibilitate, dar şi cu vigoare, atât de cunoscuta partitură beethoveniană…
A fost o seară, la Filarmonica vâlceană, care a adus fericire melomanilor vâlceni, atât de privaţi în ultimul timp de bucuriile cotidiene, într-un oraş plin de praf şi cu mare dezinteres pentru cultură…mai ales pentru cultura scrisă, cea care trebuie să dezbată împreună cu publicul exerciţiul cultural artistic al oraşului. Vedeţi dumneavoastră, stimaţi edili, vă bucuraţi şi premiaţi când un sportiv sau un cercetător (destul de rar) vă aduce câteva aplauze şi aprecieri trecătoare, abia-abia de interes local, dar nu vedeţi cum, aproape în fiecare săptămână, pe scena acestui colectiv al Filarmonicii urcă artişti celebri din toată lumea! şi, care, mulţumesc publicului vâlcean, artiştilor interpreţi din orchestră, oamenilor care rup bilete şi schimbă decorurile scenei…Ce vreţi mai mult, ca brend local?…Dar, nu admiteţi comentariile şi analizele celor care-şi zic cetăţeni; părerile lor; presa care-i reprezintă şi care este apreciată la nivel naţional…sfidaţi, fiindcă nu vă întreabă nimeni, legile acestei ţări! căci ele, prevăd fonduri pentru colaborarea dintre cetăţean şi actul de cultură produs pentru el! dar vou continuaţi cu taxele luate de la acţionarii vâlceni pentru sprijinirea ..culturii! şi care iată nu se întorc la cetăţean, partenerul dvs legal!.
pcickirdan, 27 aprilie 2016
*
Dirijoarea SILVIA OLIVERO ANARTE
Silvia Olivero Anarte s-a născut în Malaga, Spania. A început studiile muzicale la Conservatorul din Malaga unde în prezent este profesor de dirijat şi orchestră.
S-a pregătit în arta dirijatului cu maestrul Octav Calleya, Silvia Olivero Anarte participând la master-class-urile predate de acesta în România şi în Spania.
A dirijat Orchestra Simfonică de Melilla, Orchestra de Cameră a Universităţii Complutense din Madrid, Orchestra de Cameră a Universităţii din Malaga, Orchestra Filarmonicii din Republica Moldova, Orchestra Filarmonicii Botoşani. Are o bogată şi diversificată activitate artistică şi pedagogică în Malaga. Silvia Anarte este de asemenea şi compozitoar.
Pianistul ABEL CORBAN
Abel-Edison Corban s-a născut pe 9 aprilie 1991 în Bacău. Începe studiul pianului la Colegiul Naţional de Artă “George Apostu” din oraşul natal, sub îndrumarea prof. Elena Cleras, apoi prof. Nela Onofrei.
A absolvit pianul la Facultatea de Interpretare din cadrul Universității Naționale de Muzică din București și în prezent este student în anul II de master la clasa prof. univ. dr. Viniciu Moroianu. Este laureat al unor olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale: “George Georgescu “, “Lira de Aur”, “Johann Sebastian Bach”, “Emanuel Elenescu”, “Mihail Jora”, “Victor Giuleanu”, “Lionnes International Piano Competition”, “Primavăra Artelor”, “Jeunesses International Music Competition” etc.
Din 2006 concertează alături de Orchestra Filarmonicii “Mihail Jora ” Bacău şi Orchestra Filarmonicii Botoşani. Abel-Edison a participat la numeroase master-class-uri susţinute de pianişti de talie internaţională: Martin Hughes – Viena, Dan Grigore – România, Sandu Constantin – Portugalia, Gabriel Amiraş – Germania, etc. A fost invitat să participe la festivaluri precum “Tinere Talente” – Râmnicu Vâlcea (2013) şi la evenimente deosebite ca “Serile Lipatti” – Piteşti.
A susţinut recitaluri în ţară – Bucureşti, Bacău, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Arad, Iaşi, Cluj etc. – dar şi în străinătate – Cehia, Austria, Italia, Ungaria, Egipt și Monaco.
În decembrie 2015 i-a fost decernat Premiul „Bela Bartok” la Concursul internațional de interpretare „Liszt/Bartok” de la Sofia, Bulgaria. Este câștigător al bursei „Constantin Dumitru” – U.N.I.M.I.R. și al bursei „Tinere talente” al Fundației „Principesa Margareta” – Bucureşti.
(Cele două prezentări sunt preluate de la secretariatul muzical al Filarmonicii)

Uvertura Hebridele de Mendelshon Filarmonica din Rm Vâlcea 28 03 16
Silvia Oliviero Anarte în Simfonia de Schumann 28 03 16 Rm Vâlcea
Abel Corban

Leave a Comment

Previous post:

Next post: