Mare, mare, eveniment cultural a avut loc în 25 August 2024 în localitatea Giurgiuveni, Vâlcea, comuna Golești, la Mănăstirea Sf. Ana aflată în stăreția Măicuței Nectaria, unde s-a desfășurat acest simpozion închinat marelui om de cultură, cetățean și om politic, Theodor Geantă, activ aproape în toate activitățile culturale și sociale din comunitatea vâlceană interbelică; celebru, făcându-l armata! (învățător luptător în Primul Război Mondial ajungând la gradul de locotenent), școala! (unde a predat pentru clasele primare fiind învățător în comuna Ticveni, satul Bădislava), cartea! (fiind creator de manuale școlare, clasele I-VII), muzica! (lăutar la 10 ani, apoi compozitor de muzică de operetă pe libretele lui Constantin Popian – alt ilustru intelectual, vâlcean; apoi profesor de instrumente de coarde la celebra Școală de Muzică…alături de celebri profesori universitari sau artiști profesioniști consacrați în societatea românească interbelică), politica! (politica liberală, care l-a condus la Canalul românesc inventat de Stalin)… Atît de celebru a fost Theodor Geantă, încât în copilăria noastră, anii ’60, ’70 ne dădeam cu sania, unii chiar cu schiurile, pe „Geantă”!…denumirea dată celebrului deal (panta estică) Capela, unde Theodor cumpărase două hectare…Derdelușul întinzându-se între fostul motel „Capela” (Acapulco) și Muzeul Simian. Credem că se simțea celebru, deoarece, noi, elevii lui, îl vedeam permanent făcând drumul dintre Școala de Muzică și locuința sa de pe str. Lenin, nr. 328, pe trotoarul din stânga, sensul spre Călimănești, învârtind bastonul din când în când și fluierând o melodie. Deodată nu l-am mai văzut…venise anul 1968. După moartea lui Leca Morariu, în 1963, moartea lui Theodor Geantă a fost poate cea mai cumplită clipă a Râmnicului! Mai trebuia să treacă un an și primul secretar Petre Dănică a semnat demolarea clădirii Bărăției și jumătate din centrul vechi…
Simpozionul a fost deschis de dl. inginer George Știrbei, cetățean român american, care a donat locul și este ctitorul Mânăstirii Sf Ana cu tot ce se vede pe el. Anual domnia sa sosește la Giurgiuveni, cu familia, și își urmărește creșterea și modernizarea ctitoriei. Acum, octombrie, mai sunt de pictat pereții laterali ai naosului, altarul fiind terminat. La masa prezidiului au fost invitați Ion Aldescu, Zenovia Zamfir, stareța Nectaria, Marinela Capșa, și dl. Ion Stătescu – director la Școala Gimnazială Ticveni, jud. Argeș. Cel care a intrat în miezul problemei a fost colonelul în retragere, Aldescu, care a enumerat faptele pentru care Theodor Geantă a intrat în istoria locului, subliniind prezența noastră (subsemnatului) în sală și căruia i-a dat cuvântul. Ca să ne demonstrăm, clar, clasa școlii acelor ani, 20 de ani de la a doua conflagrație mondială (din prezentarea dlui Aldescu, dintr-un document de arhivă aparținănd Școlii de Muzică, 1963, 1964, a rezultat că am fost un „elev silitor dar cam năzdrăvan”) ne-am prezentat un scurt parcurs pe care vi-l prezentăm și dvs cu sentimentul, părerea, că acei ani pentru România, au fost cei mai însemnați, minunați, cei mai mulți dintre elevii diverselor școli și grade de învățământ având un parcurs în viață similar, desigur până în anul 1978; căci, după aceea, situația socială și politică a devenit una cu totul specială și fiind ținta diferitelor forțe și acțiuni din interior și din afară mai mult sau mai puțin bune…de exemplu, politicul intrase prea adânc în sfera producției și a muncii! …Elevul care am fost, pe lângă Școala de Muzică, unde am studiat violoncelul cu Leca Morariu și apoi cu Theodor Geantă, am urmat un liceu de specialitate, sportiv, făcând sport de performanță, atletism, dar, fiind, și membru al unui cenaclu literar al liceului, precum și al unei societăți culturale a elevilor, județeană, care reunea elevii cu talent din toate artele (1969, 1970)…Apoi am fost ucenic la sculptorul Maestru Constantin Lucaci, în București, și student audient la Institutul de Arte Plastice „Ion Grigorescu” (1970, 1971). Apoi m-am angajat ca muncitor necalificat pe platorma chimică a Râmnicului, ca…sudor (meserie învățată la Atelierul lui C. Lucaci)! Din 1972 am urmat Institutul Politehnic Timișoara (2 ani) și pe cel din București (3 ani), specializat în Comanda Numerică a Mașinilor Unelte – programare asistată de calculator (licența susținută în 1977). Am fost tehnolog programator la Fabrica de Avioane Craiova până în 1980, contribuind la ameliorarea fabricației avionului IAR 93 și la proiectarea tehnologică a prototipului IAR 99 – Șoimul. Au urmat 11 ani la HERVIL Râmnicu Vâlcea până în 1991. În toată această perioadă 1977 – 1994 am reușit să realizeze pentru mașinile de frezat cu comandă numerică (CNC) microprocesoarele-postprocesoare cu care am creat zeci de lucrări în cele două fabrici, dar și lucrări de artă executate prin sculptură cibernetică (omologată la Cluj Napoca, în 1986, la Sesiunea Națională de Informatică aplicată); și am mai realizat în jur de o sută de invenții și inovați, lucrări unicate sau/și realizate pentru prima dată în România…În 1994 am aplicat în fabricație și în viața de zi cu zi primul bec cu leduri cu care mi-am dotat instalațiile de semaforizare mobilă și fixă, dar și de semnalizare ale mașinilor firmei proprii; iar din 2003 până în 2015 am creat mai multe ziare si reviste care apar și astăzi, tipar și on line; inclusiv douăzeci de cărți de autor înscrise la Biblioteca Națională a României…Am realizat Monumentul AFDPR Vâlcea, marmură și bronz, instalat la Ocnele Mari și vulturul de la monumentul eroilor din Pietrarii de Sus.
*
Alături de cei care au fost în prezidiu și care au luat cuvântul, mai trebuie să spunem că erau în sală locuitori din satele goleștene Poienița, Drăgănești, Vătășești, Opătești, Blidari, Aldești alături de mai cunoscuții Mihaela Stăvăruș, ingineră din satul Tulei, nora profesorului Ioan Stăvăruș, cel al cărui nume a fost dat Bibliotecii comunei Golești; Gheorghe Cazacu, învățător la școala gimnazială Popești; Vasilica Cazan, învățător la Șc. nr 5 din Râmnicu Vâlcea; ing. Horia Popescu din Râmnicu Vâlcea neopotul preotului Dumitru Popescu din Poienița; ing. Diaconu Laurențiu și jurist Diaconu Valentina; Mosor Aneta, Ionica și Gheorghe Andrei din satul Coasta; George Popa din Piatra/Ciofrângeni. Consilierii locali: Cârlea Ion și Ceaușu Valeriu.
A mai luat cuvântul Aurel Gibă, care, ca întodeauna la asemenea manifestări, nu a uitat să mulțumească organizatorilor pentru invitație, exprimându-și bucuria că mai există, încă, cineva care să se gândească la aceste locuri pline de istorie, iată, de cultură așa cum este și personalitatea lui Theodor Geantă și a urmașilor săi. Mai adăugăm noi că dl. Gibă aparține unei familii foarte valoroase de gospodari și patrioți, și este un luptător în afirmarea spiritului adevărat românesc, un luptător în afirmarea valorilor contemporane și tradiționale…și ne-a promis că este gata oricând, să ni se-alăture la un parcurs pietonal pe această ruină, spre rușinea noastră, destul de nouă, care este calea ferată Râmnic – Vâlcele, însă de 40 de ani părăsită… O cale, un drum (acum numai betoane, dar ce calitate de betoane!) care atestă puterea și gândirea unui popor deștept în trecutul imediat și invers, din păcate, acum!
A mai cuvântat preotul Gheorghe Deaconu (Vali) de la parohia Tigveni, localitate, unde noi vâlcenii ne vom urca și coborî de pe autostrada pe care o așteptăm de 24 de ani…
