4. Egumenul chir Iacov (1 iunie 1421). Urmaşul lui Sofronie este chir Iacov, care apare la 1 iunie 1421, în hrisovul lui Radu Voievod Pleşuvul, prin care se întăreşte „părintelui şi egumenului mănăstirii Nucet, mormântul părintelui meu şi rugătorului domniei mele, popii chir Iacov şi tuturor fraţilor”, bălţile de la Dunăre, date Coziei mai înainte, de Mircea cel Mare.
După 1 iunie 1421, nu se ştie cât a condus Mănăstirea Cozia egumenul Iacov, deoarece, între anii 1421–1450, deşi se găsesc documente domneşti referitoare la Cozia în care se confirmă daniile vechi sau se adaugă altele noi, în ele nu se menţionează egumenii mănăstirii.
5. Năstavnicul Iosif (2 ianuarie 1450 – 16 aprilie 1457).În hrisovul dat de Vladislav II Voievod Mănăstirii Cozia, la 2 ianuarie 1450, se arată că logofătul Cazan şi fratele său Radu au dăruit Mănăstirii Cozia, „când era năstavnic popa chir Iosif”, o moară şi un loc de chilie lângă moară; s-a tocmit „cu egumenul, popa chir Iosif, ca să scrie în Pomelnicul mănăstirii” familia lor. Numele lui Iosif, ca „egumen şi năstavnic”, îl întâlnim apoi într-un document dat de voievodul Vlad Ţepeş Coziei, la 16 aprilie 1457, pentru stăpânirea satului Traianeşti, de pe amândouă părţile Oltului. Egumenul Iosif trece de la Cozia în scaunul de mitropolit al Ţării Româneşti, între august 1462 şi 30 mai 1464. Iosif era român apreciat de voievodul Radu cel Frumos, cu o aleasă pregătire spirituală şi cărturărească. El este cel dintâi pământean ales în scaunul de mitropolit, înaintaşii săi fiind greci.
6. Egumenul Simion (30 mai 1464 – 15 ianuarie 1467). La 30 mai 1464, Voievodul Radu cel Frumos întăreşte Coziei, egumen fiind „chir Simion, satul Sevestreni”. Numele lui Simion îl întâlnim şi în documentele din 14 octombrie 1465 şi 15 ianuarie 1467.
7. Ieromonahul Macarie (15 iulie 1475 – 1477). Voievodul Basarab–Laiotă (1474–1477), în hrisovul dat Mănăstirii Cozia, întăreşte acestei mănăstiri şi „năstavnicului ieromonah Macarie” proprietăţile avute mai înainte. Şi Macarie este ales mitropolit din stăreţia Mănăstirii Cozia. Ajungerea lui în scaunul mitropolitan se datoreşte domnitorului Basarab cel Tânăr (1477–1482). Este amintit ca mitropolit în documentele din 23 martie 1482 şi în cel din iunie 1483, pe când mitropolitul se afla în fruntea Divanului domnesc.
8. Egumenul Ilarion (9 ianuarie – 9 septembrie 1478). Ilarion egumenul este menţionat în fruntea Mănăstirii Cozia de la 9 ianuarie 1478 până la 9 septembrie 1478.
9. Ieromonahul Visarion (7 ianuarie 1487 – 17 aprilie 1488). Documentele îl menţionează pe Ieromonahul Visarion ca egumen al Mănăstirii Cozia din 7 ianuarie 1487 până la 17 aprilie 1488.
10. Egumenul Dorotei (24 martie 1495). La conducerea Mănăstirii Cozia, Egumenul Doroteiesteatestat o singură dată, la 24 martie 1495.
11. Chir Simion (24 mai 1501 – 20 ianuarie 150). Egumenul „Chir Simion”, apare în documentele coziene, în calitatea de stareţ al Mănăstirii Cozia în perioada din 24 mai 1501, până la 20 ianuarie 1505.
12. Egumenul Dionisie (3 februarie 1507 – 2 iunie 1537). Acest stareţ a condus Mănăstirea Cozia peste 30 de ani, cu o bogată activitate pe plan economic şi gospodăresc. În timpul egumeniei lui Dionisie s-au făcut reparaţii la Mănăstirea Cozia, „a acoperit această turlă Io Basarab Voievod, în anul 7025 (1517), cum menţionează Pisania din partea de nord pe zidul bisericii.
13. Egumenul Efrem (8 ianuarie 1539 – 3 august 1547). Documentele îl menţionează în fruntea Mănăstirii Cozia pe egumenul Efrem din 8 ianuarie 1539, până la 13 august 1547.
14. Ieromonahul Ilarion (1541 – 1543).Egumenul Ilarion este menţionat în perioada anilor 1541–1543, iar Pisania de la biserica Bolniţei, adevereşte: „Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh celui întru Treime slăvit Dumnezeu, s-a început şi s-a săvârşit această sfântă biserică, cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, în zilele lui Io Petru Voievod şi ale fiului său Marco Voievod şi ale Prea Sfinţitului Mitropolit chir Varlaam şi sub egumenul ieromonah Ilarion; aşişderea eu robul lui Hristos ieromonahul Maxim maistorul, care a fost învăţător ca să fie spre odihnă. Si am scris eu mult greşitul David şi fiul său Raduslav, în anul 7051 (1543)”.
15. Egumenul Leontie (1544 – 10 ianuarie 1546),Leontie este atestat egumen cozian în perioada 1544 şi 10 ianuarie 1546.
16. Ieromonahul Matei. (24 ianuarie 1548 – 10 octombrie 1560). Pe ieromonahul Matei îl găsim egumen la Cozia din date de 24 ianuarie 1548, până la 10 octombrie 1560.
17. Egumenul Mitrofan (28 aprilie 1556 – 12 aprilie 1569 – 7 august 1571). Mitrofan este menţionat ca egumen la Cozia în 28 aprilie 28 1556, într-un document dat de voievodul Pătraşcu cel Bun (1553-1557), cu privire la mănăstirea Cotmeana şi Cozia „egumen Mitrofan de la Cozia şi părintelui egumen Dosoftei de la Cotmeana”, întărind vama de la Câineni, care de la început a dat-o Mircea cel Mare. În octombrie 1560, revine egumenul Matei şi Mitrofan se retrage; prin actul de la 12 aprilie 1569 ni se indică că Mitrofan este din nou în egumenia Coziei, fiind menţionat ultima dată în 7 august 1571. În această perioadă, din 1558–1580, au loc în ţară frământările şi luptele dintre urmaşii lui Mircea Ciobanu, în care timp elementul grecesc este şi mai pronunţat În viaţa politică a ţării şi a mănăstirii. încep „desele schimbări de stareţi” dintre care unii vin cu mită şi cu ajutorul boierilor.
18. Egumenul Ilarion (1579). În anul 1579, găsim un Ilarion egumen al Mănăstirii Cozia; nu ştim dacă este cel anterior.
19. Egumenul Doroftei (10 ianuarie 1579). În documentul dat de Mihnea Turcitul la 10 ianuarie 1580, prin care întăreşte episcopului Mihail al Râmnicului jumătate din satul Olteni ş. a., şi ţigani, la locul unde este vorba de aceşti robi se spune: „Şi iar a cumpărat părintele episcop Mihail un ţigan, anume Oprea. Şi Oprea a fost al Sfintei mănăstiri numită Cozia, şi era atunci egumen Doroftei. Iar la aceasta a venit egumenul Eftimie de a scos pe egumenul Doroftei din sfânta mănăstire mai sus-zisă Cozia”.
20. Egumenul Eftimie (1580 – 1582). Eftimie a condus de la 10 ianuarie până la 25 iunie 1580.
Aşa cum s-a văzut mai sus, înlocuind pe egumenul Dorotei, la anul 1580 luna ianuarie, Eftimie era egumen la Cozia. Mai avem o singură menţiune despre Eftimie la Cozia, la 25 iulie 1580, când se întăresc acestei mănăstiri „ocine” în oraşul Râmnic. După această dată, Eftimie n-a mai rămas mult în egumenia Coziei, pentru că la 24 august 1582, egumen aici era Amfilohie. Dovezile istorice ne indică cu prisosinţă că egumenul Eftimie de la Cozia a fost ales şi ridicat în scaunul mitropolitan al Ţării Româneşti la anul 1594. Pentru vrednicia sa la Cozia şi pentru cinstea sa, a fost preţuit de voievodul Mihai Viteazul şi ridicat în rangul de mitropolit al Ungrovlahiei; în această calitate, Eftimie ia parte activă la organizarea bisericii, a mănăstirilor, la desfăşurarea vieţii politice din ţară, susţinând cu tărie pe Mihai Viteazul. El este folosit în solii şi în sfaturile divanului, în vreme de grea cumpănă a poporului nostru.După moartea lui Mihai Viteazul, fiind înlocuit din scaunul mitropolitan, pleacă în Moldova cu Simion Movilă.
21. Ieromonahul Amfilohie (24 august 1582 – 10 septembrie 583). Amfilohie apare în documente ca fiind superiorul Mănăstirii Cozia în perioada 24 august 1582 – 10 septembrie 1583. După egumenul Eftimie, la conducerea sfintei Mănăstiri Cozia urmează ieromonahul Amfilohie, când Mihnea Vodă Turcitul întăreşte mănăstirii balta Mamina cu gârlele ei şi Câbeul tot, danii ale marelui Mircea cel Mare şi ale urmaşilor săi domni la tron. Când voievodul Petru Cercel (1583–1585) întăreşte Coziei aceleaşi bălţi, la data de 19 septembrie 1583, în calitate de conducător al Mănăstirii Cozia, rezultă că se află acelaşi ieromonah Amfilohie. El este ctitorul Paraclisului din colţul de sud-est al clădirilor coziene, după cum indică inscripţia de deasupra uşii de la intrare. Recent s-a făcut o restaurare a întregii aşezări dinspre zona Oltului. În anul 1958 – 1962 s-a făcut o renovare folosind procedee moderne, consolidându-se cu beton armat Paraclisul şi întregul pod al chiliilor, prelungindu-se astfel existenţa acestui aşezământ cu încă multe sute de ani de aici înainte.
22. Ieromonahul Onufrie (1587 – noiembrie 1601). Egumenul Onufrie este menţionat în documentele Coziei începând de la 8 ianuarie 1587, până la 8 noiembrie 1601. În documentul dat de voievodul Mihnea Turcitul mănăstirilor Cozia şi Cotmeana, la 8 ianuarie 1587, pentru vama de la Câineni, se spune: „S-a trudit părintele ieromonah egumenul Onofrei, de la Cozia, şi părintele egumen Eftimie, de la Cotmeana”. La 5 iulie 1598, Mihai Viteazul, la intervenţia lui Onufrie de la Cozia, scuteşte de bir vecinii mănăstirii din oraşul Râmnicu Vâlcea, satul Uliţa, Mişeii şi Licura. De asemenea, în testamentul din 8 noiembrie 1601, al monahiei Teofana, mama lui Mihai Viteazul, este menţionat şi „egumenul Onofrei de la sfânta Cozia, cu tot soborul”. În hrisovul din 2 iunie 1706, Nicula Logofătul, fiul lui Onofrei monahul din Vlădeşti (Râmnicu Vâlcea), arată că tatăl său Onofrei, când era egumen la Cozia „au luat şi el cu judecată de la divan”, o poiană din Racoviţa şi că a lăsat la moartea sa, să se doneze Mănăstirii Cozia
23. Ieromonahul Pahomie (15 aprilie 1608 – 17 aprilie 1617). Egumenul Pahomie a condus Mănăstirea Bistriţa între 15 aprilie 1608 şi 17 aprilie 1617. La 15 aprilie 1608 se hotărniceşte o moşie a mănăstirii în Bogdăneşti pe Olt, egumen la Cozia fiind ieromonahul Pahomie. În timp ce era Pahomie egumen la Cozia, tulburările şi amestecul dinafara mănăstirii în alegerea de stareţi prin mită continua, fapt care determină pe mitropolitul Luca al Ţării Româneşti să emită o Carte arhierească, amintind de regulile stabilite mai înainte cu privire la alegerea de egumen. În această perioadă, se accentuează privilegiul stareţului de la Cozia de a judeca cu soborul greşelile sătenilor din Călimăneşti. La 8 ianuarie 1619, Voievodul Gavriil Movilă dă un act Coziei în care se spune: „Dar cu satul Călimăneşti alţi boieri sau pârcălabi nici o treabă să n-aibă într-acest sat, fără numai năstavnicul (conducătorul mănăstirii) de la sfânta Mănăstire (Cozia) şi cu soborul să aibă să judece orice greşeală s-ar întâmpla; alt om nimenea treabă să nu aibă într-acel sat”. La 17 septembrie 1620, în actul dat de Radu Voievod Mănăstirii Cozia se spune: „Şi să aibă a-i judeca (pe sătenii din Călimăneşti) numai egumenul, iar pârcălabii de Râmnic nimic treabă să n-aibă într-acest sat ce scrie mai sus, pentru că l-am iertat domnia mea de această de toate, cum au fost iertaţi şi mai denainte vreme”. În epoca brâncovenească (1707), în pridvorul din faţa bisericii mari de la Cozia, s-au construit scaun de judecată şi bănci de piatră, pentru stareţ şi sobor, în partea de răsărit a pridvorului, iar pentru sătenii inculpaţi în partea de apus.Tot în perioada stăreţiei lui Pahomie, mitropolitul Luca al Ţării Româneşti, cu soborul episcopilor din acel timp, prin Cartea sa mitropolitană din anul 1612 (7120) aminteşte de regulile mai vechi stabilite cu privire la alegerea de egumen la Mănăstirea Cozia. Mitropolitul Luca spune, în actul de mai sus: „Mers-am şi la sfânta Mănăstire a Sfintei Troiţe ce se cheamă Cozia şi am văzut cu ochii mei că era aproape de a se sparge şi a să pustiire pentru desele schimbări ale egumenilor celor ce vin cu sila boierilor, prin mită… Şi de acum înainte, cine se va ispiti a se băga egumen cu mită prin sila boierilor, să fie afurisit şi proclet şi neiertat de Dumnezeu şi pământul să nu-l mănânce, numai să fie umflat ca o tâmpănă şi să aibă stricăciunea lui Ghiezi şi spânzurarea Iudii. Aşăjderea şi cine va umbla din călugări cu mită să fie egumen, proclet să fie”.
24. Egumenul Teofil (24 aprilie 1621 – 1624, 1634 – 1635). Între anii 1621 – 1624 şi 1634 – 1635, documentele îl adeveresc ca egumen le Teofil.
25. Egumenul Ionichie (10 ianuarie 1625 – 13 ianuarie 1629). Egumenul Ionichie conduce Mănăstirea Cozia de la 10 ianuarie 1625 până la 13 ianuarie 1629.26. Egumenul Dionisie (1629 – 1638). Dionisie ajunge conducătorul Mănăstirii Cozia, înlocuind din această funcţie pe egumenul Ioanichie după 13 ianuarie 1629. Dionisie apare ca egumen în câteva documente ale Coziei din acea perioadă, întrerupându-i-se conducerea numai în anul 1634 de către egumenul Teofil, cum s-a văzut mai sus, revenind în egumenie la 23 mai 1635, până la anul 1638. Cercetând actele Coziei, cu privire la posesiunile ei din acel timp, remarcăm că egumenul Dionisie, timp de 10 ani, a fost un iscusit gospodar al Coziei, cu o aleasă pregătire cărturărească, fapt pentru care este promovat din egumenia Mănăstirii Cozia în scaunul episcopal de la Râmnic, unde-l găsim la 13 septembrie 1653. Numele episcopului Dionisie este scris şi pe crucea de la Episcopia Râmnicului, ridicată de Constantin Voievod Cârnul, în anul 1656 (Va urma).
