27. Egumenul Efrem (1637 – 1640; 1659 – 1661). În actul din 1 septembrie 1637, voievodul Matei Basarab întăreşte Mănăstirii Cozia şi „părintelui egumen Efrem”, unele sate „fiindcă sunt moşii bătrâne de când Mircea Voevod…” „şi în zilele altor domni bătrâni”. Cerişovul din sus de Slatina, Viţicheştii, Poroiniţa de la Dunăre şi Uliţa de la Râmnic şi moara de la Sătălini, cu satul şi cu Georgenii şi Pleşoii şi Ciocăneştii şi Oltăneştii şi Călugărenii şi Pepenii şi Vama de la Genune (Câineni) şi Cărarea şi Grădavţii. În documentul din 29 iunie 1638, Matei Basarab întăreşte mănăstirii Cozia şi egumenului Efrem, pe unii rumâni din satul Sevestreni. Cu ocazia vizitei voievodului Matei Basarab în oraşul Râmnicu Vâlcea, la 11 august 1638, egumenul Efrem se prezintă domnitorului şi cere confirmarea vechilor acte de miluire pentru Mănăstirea Cozia. Efrem se găseşte egumen la Cozia şi în anii 1639 – 1640. La începutul anului 1641, nu mai era egumen, ci Ştefan. Se găseşte totuşi şi după această dată o însemnare pe un „Acatister” rusesc tipărit la Kiev, în anul 1629, păstrat în Biblioteca Academiei Române: „Acest nomocanon este al popei Efrem, egumen de la Cozia, în anul 7150 (1641/42)”. La 1 august 1659, Efrem revine iarăşi la conducerea mănăstirii până la 15 noiembrie 1661.
28. Egumenul Ştefan (1641 – 1685). Pe Ştefan îl găsim egumen la Cozia de la 8 ianuarie 1641, cu întreruperile altor egumeni, până în anul 1685. În multe documente, începând din 1641 până în 1648, întâlnim pe egumenul Ştefan la Cozia. În actul din 12 mai 1646, domnitorul Matei Basarab adresează o poruncă sătenilor din Jiblea şi Călimăneşti, îndemnându-i să asculte de egumenul Ştefan şi să nu se mai ridice cu pâra împotriva lui, „că bine ştie domnia mea că acest egumen este de treabă şi bun”. Există dovezi că, în timpul stăreţiei lui Ştefan, la Cozia era un mediu cărturăresc şi un centru cultural însemnat. Aici îşi desfăşoară activitatea cărturarul slavonist Mardarie Cozianu, autorul Lexiconului slavo-român şi tâlcuirea numelor, scris în vremea egumeniei lui Ştefan. Mardarie, recunoscător ocrotirii şi atenţiei egumenului Ştefan, trece numele la loc de cinste, într-o însemnare la sfârşitul lucrării, care spune: „Acest Lexicon l-am extras eu, mult păcătosul monah Mardarie pisar, cu porunca şi binecuvântarea părintelui nostru chir Ştefan, egumenul de la sfânta Mănăstire Cozia, unde este hramul Sfintei Troiţe. În zilele bine-cinstitorului şi de Hristos iubitorul Io Matei Basarab, marele voievod, şi în zilele arhiepiscopului şi mitropolitului Kir Ştefan, a toată Ungrovlahiei, la anul 7157 (1649) şi s-a sfârşit în luna martie 22 de zile”. Egumenul Ştefan de la Cozia, fiind o persoană cu calităţi alese şi cu preocupări culturale, s-a crezut că el este viitorul mitropolit al Ţării Româneşti, fapt neconfirmat de documente. Din însemnarea lui Mardarie de mai sus reiese că Ştefan era egumen la Cozia şi un alt Kir Ştefan – mitropolit al Ungrovlahiei. Ştefan Cozianul poate fi identificat cu episcopul Ştefan al Râmnicului (1673–1693), ctitorul Mănăstirii Sărăcineşti şi al altor clădiri bisericeşti. Apreciat de Matei Basarab ca „om de treabă şi bun”, i s-a încredinţat egumenia de la Sadova de unde mai târziu a fost ales episcop de Râmnic.
29. Egumenul Toader (20 octombrie 1649 – 21 august 1685). Egumenul Teodor apare la conducere Mănăstirii Cozia de la 20 octombrie 1649, până la 21 august 1685.
30. Egumenul Gheorghe (17 aprilie 1653). Egumenul Gheorghe este menţionat o singură dată în fruntea Mănăstirii Cozia, la 17 aprilie 1653.
31. Egumenul Ioan (18 septembrie 1645 – 18 aprilie 1656). Ioan apare ca egumen al Mănăstirii Cozia, de la 1645, până la 18 aprilie 1656.
32. Ieromonahul Teodosie (5 februarie 1659 – 27 martie 1683). Teodosie este întâlnit prima dată egumen la Mănăstirea Cozia în 5 februarie 1659. Din documente, aflăm că şi Teodosie a fost înlocuit din egumenia Coziei cel puţin de cinci ori, astfel chiar la 1 august 1659, după câteva luni de stăreţie la Cozia, este înlocuit cu Efrem; la 6 aprilie 1661 este înlocuit tot de Efrem; în 23 aprilie 1666 de Teodor; ca „proin mitropolit şi nastavnic la Mănăstirea Cozia Teodosie este înlocuit la 18 ianuarie 1677 de Ştefan, iar la 20 martie 1683 de Anania. Acest Teodosie Cozianul este astfel identic cu mitropolitul Teodosie al Țării Româneşti (1668–1672). Mitropolitul Teodosie a fost scos din scaunul mitropolitan, între anii 1672–1679, când revine din nou la Cozia, unde intră în administraţie şi face acte semnându-le ca „năstavnic”; fiind „proin mitropolit” s-a interesat de aproape de bunurile Mănăstirii Cozia.
Teodosie a avut o deosebită consideraţie şi apreciere faţă de Varlaam, fost egumen al Coziei, înlocuitorul său la mitropolie, din 1672. Toate acestea ne obligă să confirmăm că Teodosie a fost egumen la Cozia, unde s-a cunoscut cu Varlaam. În preajma alegerii sale ca mitropolit, Teodosie a condus şi Mănăstirea Curtea de Argeş.
La 26 aprilie 1679, Teodosie este reabilitat şi readus în scaunul mitropolitan ca mitropolit, Varlaam se retrage de bună voie fiind şi acesta un act de respect al său faţă de Teodosie. Despre activitatea lui Teodosie ca egumen la Cozia, înainte de a fi mitropolit şi după aceea ca „proin-mitropolit” şi „năstavnic”, se poate spune că a fost rodnică pe linie gospodărească, interesându-se de bunurile mănăstirii şi sporindu-le. Ca mitropolit, a fost un bun şi chibzuit arhipăstor, apreciat de voievozii Şerban Cantacuzino (1678–1688) şi Constantin Brâncoveanu (1688–1714).
Mitropolitul Teodosie a fost ctitor al bisericii Cetăţuia Râmnicu Vâlcea, al bisericii Sfântul Gheorghe din acest oraş şi al Coziei Vechi, Schitul „Sfântul Ioan la Piatra”, unde ruinându-i-se biserica a refăcut-o mitropolitul Teodosie, în anul 1670 iunie 24, când o şi re-sfinţeşte.
33. Arhimandritul Varlaam (24 aprilie 1663 – 30 aprilie 1665). Un alt egumen vrednic de cinste, ridicat de la Mănăstirea Cozia pe scaunul mitropolitan, este Varlaam, care a condus mănăstirea de la 24 aprilie 1663, până la 30 aprilie 1665. S-a născut în părţile Piteştiului, localitatea Moşoaia, jud. Argeş, în jurul anului 1630, călugărindu-se în Mănăstirea Cozia, învăţând aici carte, a fost „diac” al mănăstirii, păstrându-se până azi actele scrise de el, frumos şi citeţ; ştia greceşte şi slavoneşte. Însuşi Varlaam spune că l-a ajuns rândul de a şi egumeni la Cozia, întâlnit ca atare la conducerea Mănăstirii Cozia la 24 aprilie 1663, într-un document dat de voievodul Grigore Ghica (1660–1664; 1672–1674) Mănăstirii Cozia pentru confirmarea unor dijme din unele sate.
Din timpul cât Varlaam a condus Cozia, există numeroase acte care dovedesc rodnica sa activitate pe plan gospodăresc şi cultural. Din 8 ianuarie 1664 se păstrează documentul emis de urmaşii ctitorilor Mănăstirii Seaca, de la Muşeteşti-Olt care închină această Mănăstire Coziei şi „egumenului Varlaam”, cu toate moşiile, satul, rumânii şi ţiganii, menţionând ca în viitor, egumenul pentru Seaca să fie ales dintre călugării Coziei.
La 24 aprilie, în acelaşi an, patriarhul Nectarie al Ierusalimului prin cartea patriarhală adresată Coziei, îndeamnă pe egumenul Varlaam şi soborul mănăstiresc să respecte rânduiala veche „şi să-şi pue egumen din soborul mănăstirii, nu pe fiecine, însă să aibă preot înţelept şi de cinste», fără nici un fel de amestec din afară.
Pe data de 15 aprilie 1665, Varlaam ieromonahul, egumen şi arhimandrit al sfintei lavre Cozia emite un act pe care-l semnează cu caractere greceşti, de unde aflăm documentar că era un om cult şi cu temeinică pregătire.
Către sfârşitul anului 1665, sau începutul lui 1666, Varlaam s-a retras din egumenia Coziei şi a plecat în Rusia, unde rămâne până în anul 1668. La venirea sa în ţară, aduce cărţi, odoare bisericeşti şi un model de pomelnic. După aceasta, a fost rânduit egumen la Mănăstirea Glavacioc, de unde, către sfârşitul anului 1670, este ales episcop al Râmnicului, iar la 24 decembrie 1672 este ridicat în scaunul de mitropolit al Ungrovlahiei, unde păstoreşte până în aprilie 1679, când Teodosie, mitropolitul, revine în scaun şi Varlaam se retrage de bună voie. Mitropolitul Varlaam este ctitor la Mănăstirea Trivale din Piteşti (1698), la Mănăstirea Turnu-Călimăneşti (1676), Mănăstirea Fedeleşoiu (1673) şi la Strihăreţ din Slatina (1672). A călătorit în Transilvania, Moldova, apoi la Ierusalim şi muntele Sinai. Apăsat de încercări, boală şi bătrâneţe, fiind la Mănăstirea Fedeleşoiu, cere să fie adus la Cozia, cum însuşi spune în testamentul său: „Vrând cu tot sufletul, unde, ne-au fost începerea să ne fie şi sfârşirea şi să ni se îngroape oasele la această Sfântă Mănăstire” Cozia, şi aici, după ce închină schiturile, ctitorii ale sale, Trivale şi Seaca, Coziei, moare la 18 noiembrie 1702, şi „s-a îngropat în tinda bisericii (Cozia) dinspre strana cea mare”.
34. Egumenul Anania Ieromonahul (15 februarie 1666 – 29 aprilie 1684). Remarcăm că şi acest egumen al Coziei în timp de 18 ani a fost schimbat la conducere de patru ori. Egumenia lui Anania la Cozia începuse după plecarea lui Varlaam la Moscova. Stă în conducere puţin, de la 15 februarie până la 14 aprilie 1666, fiindcă la acea dată era egumen la Cozia Teodosie, cum s-a văzut mai sus. Pe Anania îl găsim a doua oară la conducerea Coziei, ca egumen, la 11 aprilie 1670, când voievodul Antonie din Popeşti (1669–1672) întăreşte Mănăstirii Cozia Vama de la Câineni.
În luna iulie 1670, „Anania ieromonah, egumenul Coziei, cu soborul”, vinde stareţei Nastasia de la Ostrov şi tuturor maicilor o ţigancă Cristina, fata lui Domol, pe 10 ughii, fiindcă în Cozia s-a întâmplat în acea vreme lipsă mare şi cu acei bani călugării cozieni au cumpărat materiale şi au acoperit chiliile de la vale. Aceasta este una din primele dovezi că în această perioadă din punct de vedere economic, Cozia a început să decadă. Egumenul Anania avea şi preocupări culturale, încurajând, îndemnând şi poruncind munca scrisului românesc de mână. Pe un manuscris aflat la Biblioteca Academiei Române cu Vieţile sfinţilor, se găseşte următoarea însemnare: „Scrisu-s-au pre românie cu învăţătura părintelui Ananiei, egumenul sfintei lavre Cozia, şi s-au scris în zilele creştinului domn Ducăi Vodă, în cursul anilor, 7183 (1765)”. Pentru a treia oară vine la conducerea Coziei Anania înainte de 2 aprilie 1678 şi este menţionat în acte. A patra şi ultima dată îl întâlnim pe Anania egumen în 1684, aşa cum rezultă dintr-un document de la 29 aprilie 1684, prin care se atestă cumpărarea a trei răzoare de pământ pentru Mănăstirea Cozia.
35. Ieromonahul Pahomie (11 aprilie 1676 – decembrie). Ieromonahul Pahomie este menţionat stareţ al Mănăstirii Cozia de la 11 aprilie 1676, până în decembrie.
36. Ieromonahul Ştefan (18 iunie – 14 august 1677), Într-o perioadă de trei luni, între 18 iunie şi 14 august 1677, este menţionat egumen cozian Ieromonahul Ştefan.
37. Ieromonahul Grigore (15 mai 1684 – 6 august 1702). Egumenul Grigore conduce Mănăstirea Cozia timp de 18 ani, în care perioadă a fost schimbat de cinci ori din egumenia acestui aşezământ. Prima menţiune a lui Grigore ca egumen la Cozia este din 15 mai 1684. În anul 1685, Grigorie este înlocuit pentru scurt timp cu Teodor, pe care îl găsim egumen la 21 august, din acelaşi an Grigore revine la conducerea Coziei la începutul anului 1686, fiind menţionat la 25 mai 1686 într-un act al cumpărării unor locuri în hotarul Rădăcineştilor.
În timpul egumeniei lui Grigore, la 20 februarie 1687, Stanciu Aprod şi fratele său Nanea Aprod din Berleşti, sud Ialomiţa, închină Coziei biserica lor din Berleşti, „Să fie schitişor la sfânta mănăstire şi metoh”, dăruind loc stânjeni 20, vie 2 pogoane şi alte 2 pogoane de pământ, 3 vite şi 7 stupi. În anul 1687, între lunile aprilie-octombrie, egumenia lui Grigorie este întreruptă iarăşi de Dionisie. Grigore apare din nou ca egumen într-un document dat de Constantin Brâncoveanu la 16 ianuarie 1689, satul Călimăneşti, dat Mănăstirii Cozia de către Mircea cel Bătrân „ca să fie mănăstirii 20 de case de rumâni într-acel sat. Să fie de treabă şi posluşanie sfintei mănăstiri şi de către domnia mea să fie în pace şi iertaţi de bir” (se numără 20 de biruri). În acel an se ridică o cruce de piatră în grădina mănăstirii „întru hramul înălţării, în zilele Domnului Io Constantin Brâncoveanu, aflându-se egumenul chir Grigore, leat 7197 (1689).
La 15 august 1690, Grigore nu mai era egumen la Cozia. Este înlocuit de ieromonahul Axentie şi de alţii până în 1698. Grigore revine la stăreţia Coziei întâlnindu-l ca egumen la 27 iunie 1697 în actul încheiat între el şi egumenul Ioan de la Hurezi. Egumenul Grigore continuă să conducă Mănăstirea Cozia până în anul 1702, cu o întrerupere în anul 1699, revine în septembrie acelaşi an în conducerea Coziei. Din tot timpul activităţii sale documentele vorbesc despre grija lui Grigore pentru bunul mers spiritual şi gospodăresc. După 6 august 1702, ultima menţiune despre Grigore ca egumen la Cozia căci la această dată era înlocuit, el rămâne mai departe, în această mănăstire, conform însemnării de pe filele unui Apostol: „Acest sfânt Apostol l-au dat proeg(umenul) chir Grigore la Bolniţă, unde este hramul Sf(i)nţii Apostoli Petru şi Pavel…, oct(ombrie) 3 dni, l(ea)t 7201 (1703).38. Ieromonahul Dionisie (2 octombrie 1687 – 16 ianuarie 1689). Egumenul Dionisie este întâlnit egumen la Cozia în data de 2 octombrie 1687, când voievodul Şerban Cantacuzino dă poruncă locuitorilor din satul Brătiani, lui Radu Caftan şi lui Badea pentru o moşie de la Brătiani sud Vlaşca, privind veniturile şi dijmele pentru mănăstire. Egumenia lui Dionisie la Cozia a fost scurtă căci, la 16 ianuarie 1689, Grigore revenise din nou egumen (Va urma).
