Suntem profund emoționați. După o perioadă de câțiva ani de exploatare a unui site literar, personal, incomod pentru noi care iubim mai mult scrisul și cartea, publicistica, tehnologia Gutenberg, care a dat valoare lumii în ultima jumătate de mileniu, omului sapiens și faber, și religios, și ludic, superioare față de orice pe internet, mai puțin dialogul și accesul la datele din enciclopedii și diferite lucrări tot cu aspect de carte, eventual PDF!…Incomod pentru noi căci asemenea site-uri ne izolează de stăpânii lor poeți, romancieri și filosofi, unul dintre ele ne-a izolat față de unul dintre cei mai importanți scriitori români, unul, care în 1972 deplângea soarta poporului roman, iar în 1978 îi citea lui Nichita Stănescu poemul său nemaivăzut de cineva instruit în lume: „America Calul Troian al omenirii” … ce mai scria înainte de 1989? Scria piesa de teatru „Râsul”, dacă nu ne înșelăm prin 1980, după care în ultimul deceniu al secolului XX s-a năpustit în acest domeniu al scrisului și a dat curs carte după carte, roman după roman, carte de poezie după carte de poezie, piesă de teatru după piesă de teatru, iar zilele trecute am primit de la acest uluitor personaj și scriitor vâlcean din Poiana Mare de lângă Drăgășani, profesor de filosofie la Tulcea, Ștefan Dumitrescu, nu mai puțin de unsprezece cărți una mai interesată decât cealaltă…prin nenorocita Poștă de astăzi (nu știm, dacă nu și ea vândută altor state foste comuniste precum eneria electrică la cehi sau telefonia la greci…nu știu exact, distribuția gazelor la francezi…Bă da proști suntem, am vândut serviciile care aduc necondiționat bani și care nu se vândpentru nimic în lume, din contra, care consolidează stabilitatea țării! Apărarea ei!…uite englezii ne-au luat băieții și fetele, și muierile, să le facă serviciile de curățenie în casă, de cărat cu mașina când sunt beți, cine mai știe ce și cum, doar nu o să le știm noi pe toate! să le facă serviciile chiar la ei acasă, fără ca să-și vândă statul!
…Suntem emoționați, ziarele noastre vor scrie iarăși cum au mai scris despre Ștefan Dumitrescu, astăzi, ca în marile sale romane, un as al iubirii și dragostei dintre oameni, dintre femeie și bărbat, dragostea care te lovește în cap și rămâi lat, dragostea teribilă made Șt Dumitrescu, ultimul vrăjitor al iubirii la românii în secolului XXI!
O carte foarte frumoasă și ușor, și plăcut, de citit, „Plopul pe deal”, cu niște coperți tratate în verde-vernil și apărută în 2019 la Editura „Armonii Culturale”, Ajud, Vrancea, în tehnoredactarea și corectura chiar ale autorului, montajul coperții aparținând lui George Nicolae Stroia. O carte pe care initial am crezut-o un fragment reluat dintr-unul din romanele sale de dragoste, dar care este o apariție editorială și tipografică complet nouă, față de romanele sale de dragoste – melanj între fantastic și real, acesta, de față, fiind o interesantă zugrăvire a realității interne a societății românești în perioada dintre anii ’60, ’70…Pe scurt, într-un orășel-târguleț de genul Drăgășaniului să zicem un tânăr profesor de limba română și franceză, cu trei ani de Conservator la pian (tema pianistului adorat de doamne-„Prea adânc m-ai rănit femeie-2012”) vine și se angajează la liceul unic din localitate și, după ce trece prin paturile majorității femeilor doamne din înalta societate a demnitarilor de partid-prea ocupați cu treburile de partid și de stat și cu amoruri ieftine în sânge, sfârșește sus pe deal în copac, un plop!, înebunit fiind-bolnav- precum iubita sa sinceră, unic caz, dusă de urgență cu salvarea la București!…În tot acest joc al acestor împliniri formidabile de dragoste cu aceste femei care știu una de alta, dar toate nebune după un muzician clasic, domină corupția generalizată la vărful societății, al funcțiilor de partid, e drept, mai mult cele din timpul lui Gh Gheorghiu Dej, cunoscută fiind și de Securitate, care ca să facă ordine așteaptă să se treacă la noua organizare teritorială care avea să consemne și reînființarea județelor. Un ritm alert, cu o narațiune de maestru, 175 de pagini, în câteva ore cititorul putând să-și facă o părere despre societatea românească de la începutul acestei perioade considerate pe drept una dintre cele mai bune din istoria României moderne!…anii 1970! Să vedem ce gânduri ne-au stimulat aceste pagini…adnotările pe care le facem atunci când citim o carte care ne place! În primul rând aceasta este literatura de care avem nevoie care să ne arate unde am fost și unde suntem astăzi, posibil, dacă avem sau nu o șansă în viitor. Oameni ca Ștefan Dumitrescu, ca și noi, putând aduce în plan actual realități ale acelor ani. În asemenea situații, desigur, scriitorul trebuie să-și pună curriculum vitae pe masă, la vedera cititorului. La Ștefan Dumitrescu nu mai este cazul fiind scriitorul din USR de cea mai înaltă considerație, unul dintre cei mai activi și virulenți cu timpul său încă din 1972 (este născut în 1950, Valea Mare, Vâlcea)! Cetatea anilor șaptezeci este una concentrică, la mijloc trăiește vechea muncitorime intelectuală, veche, și, concentric cu ea se găsește în blocuri cu patru și nouă etaje muncitorimea nouă formată la fel din intelectuali și foști țărani unii plecați din sat în oraș alții întorși de la munca în străinătate. Atunci, căci (mai puțin căpșunarii) acum în sectorul concentric al blocurilor între ele sau în jurul lor adastă clasa mijlocie, care din păcate este inutilă, nu știe nici cum o cheamă, este una artificială născută din sudoarea și suferința altora. O carte care nouă nu trezește amintiri de demult, mai ales de vremurile poposirii noastre la Fabrica de Echipament Hidraulic din Râmnicu Vâlcea în 1980! Deci, iată, corupție generalizată ca în carte și după paisprezece ani de socialism cu doctrină comunistă! Dar ce idee mai desprindem: calitatea noastră generalizată era în sex, alcool și țigări, și pasiuni profesionale pe care astăzi nu le găsim în cartea de muncă din care cauză toți cei de atunci ne este rușine să arătăm cuponul de pensie comparativ cu nerușinatele pensii pe care le au cei care în vremea aceea nici măcar nu mai aveau în cadrul public o facultate la zi pentru specialitatea zeiței legată la ochi! Și câți alții care se ocupau de dreptate și bătaie în subsolurile socialiste de pe lângă miliții. Cu toată această realitate pe care o cunoaștem toți cei care astăzi suntem septagenari…am rămas poeți și artiști ai vieții de zi cu zi, ai producției, ai invenției și inovației, o lume ca aceea fiind convinși că nu mai vom trăi niciodată. Ne amintim de o frază din Manualul de limba germană pentru francezi cumpărat în 1990 la Frankfurt am Main în care Andreas Rauschenberg-tânăr funcționar la o bancă-se plângea că lucrează de la 9.00 la 18.00 și nu are timp să cunoască o fată! nu poate să bea și el un pahar de vin (că miroase a doua zi), că nu poate face chef decât în concediu! Există în carte o „vreme aceea” (1966) în care contau orele și zilele desigur în comparație cu vremea asta când nu contează decât anii! Vremea aceea „în care ce interes puteau trezi recitările de poezii și corurile, care se succedau unele după altele de o oră și jumătate”…dar constatăm și în vremea asta că se fac serbări, simpozioane în care poeziile, corurile și dansurile – horele se succed unele după altele uneori și două ore…jenant, nu? și unde, în școlile sau sălile de spectacol din orașe! Păi ce hore mai există astăzi la sate? Ce conservăm, creația noastră-fantezie pe ritmuri folclorice? Aflăm și despre felul de a fi al omului de partid din acea vreme: „Tipul omului muncitor, cinstit și prost, căruia e frică să nu greșească” Trebuie să ne revedem sloganul inspirit de același Ștefan Dumitrescu: uzina, familia și strada (la noi) să-l facem uzina, familia, școala și strada, căci originalul scriitorului filosof (Ștefan Dumitrescu) era „uzina, familia și școala”! De ce să ne mire interesul lui Ștefan Gorun pentru plugarul care ară cu plugul în secolul XX? Nu suntem noi singura țară europeană cu cincizeci la sută țărani și cincizeci la sută orășeni? Ce formidabil blam la adresa jurnaliștilor din perioada comunistă adus de Tudor Onescu care-i spune lui Ștefan Gorun, la pag 114: dumneavoastră „care sunteți ziarist și nu faceți nimic”, păi ce credeau unii, degeaba partidul a desființat Facultatea de ziaristică? sau am notat noi: Mafia din Securitate, mafia din comunitate, pe care n-o poate desființa nimeni!…poate ea însăși să se desființeze!
