În ,,aprilie-mai 1944” a început ocupația militară sovietică în România, atunci ,,când Armata roșie a pătruns în Moldova și a continuat până în anul 1958”1. Era, de fapt, « a 12 invazie a armatei ruse pe teritoriul național român, cu nume schimbat în „Armata Roșie” sau „sovietică”. »2. Și potrivit celor scrise de Aurel Sergiu Marinescu într-una din cărțile sale document, ,,cea de-a 12-a invazie (1944-1958) a fost mai sălbatică și mai devastatoare decât celelalte unsprezece, datorită fărădelegilor săvârșite la un nivel de neimaginat, în toți acei ani cât au ocupat țara”3. De altfel, Aurel Sergiu Marinescu în cele două volume ale cărții sale ,,1944-1958. Armata roșie în România”, publicate în 2001, prezintă în baza unor documente din arhive o mare parte a acelor fărădelegi săvârșite de armata rusă pe teritoriul național român, îndeosebi în 1944-1945, dar care nu fac, firește, obiectul cerecetării în rândurile de față.
Despre fărădelegile comise de ostași ai Armatei roșii pe teritoriul național român în timpul celei de a 12-a invazii, și îndeosebi în primul an al acesteia, au lăsat însemnări cărturari și patrioți români, contemporani ai acelor ani, 1944-1958.
Acele însemnări lăsate dezvăluiau fărădelegi ale oamenilor Armatei roșii săvârșite, de cele mai multe ori, doar într-o localitate sau județ. Cum este și cazul însemnărilor cărturarului bucovinean Leca Morariu, prezentate în jurnalul intitulat ,,Jurnalul vâlcean”, în care menționează fărădelegi ale Armatei roșii săvârșite în Râmnicu Vâlcea, localitate în care s-a refugiat de la Cernăuți, împreună cu alți intelectuali români de seamă, din fața iminentei invazii a Armatei roșii, la 21 martie 1944, pe teritoriul național român.
Leca Morariu4 (13/25 iulie 1888-15 decembrie 1963) și-a scris însemnările sale în ,,Jurnal Vâlcean”, ,,în mod regulat vreme de aproape două decenii, între 1944-1963”5, adică de la 26 martie 1944, când a ajuns în Râmnicu
Vâlcea și până în 19636, an în care a trecut la cele veșnice în același oraș. Cu precizarea că, până în prezent (noiembrie 2020), doar însemnările lui Leca Morariu datate din anii 1944-1948 au fost publicate postum, cu titlul ,,Jurnal Vâlcean (1944-1948)”, și acestea abia în 2012, la Iași. Într-una din însemnările sale din 4 iulie 1944, fostul profesor la catedra de literatură modernă și folclor de la Universitatea din Cernăți, Leca Morariu, literat și folclorist renumit, prezintă, pe larg7, vizita sa și a distinsei sale soții, Octavia Lupu, pianistă consacrată și om de cultură și de credință creștină ortodoxă, la mănăstirea Turnu; aflată pe partea stângă a Oltului (în Muntenia) în apropiere de Călimănești, situat pe partea dreaptă a râului (în Oltenia). Ambii, Leca Morariu și Octavia Lupu, erau credincioși practicanți ai Bisericii Ortodoxe. De altfel, Leca Morariu era fiul preotului Constantin Morariu din Cernăuți și ,,nepot al vestitului Mitropolit Silvestru al Bucovinei și Dalmației”8.
După refugiul lor la Râmnicu Vâlcea, Leca Morariu și Octavia Lupu s-au dus să cunoască și să se închine la mai multe mănăstiri aflate la aproximativ câțiva zeci de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Iar la Mănăstirea Turnu, Leca Morariu și soția sa au mers spre a se închina și a se ruga la moaștele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, cel care era ocrotitor și al Comăneștii Sucevei, locul de naștere al Octaviei Lupu. Moaștele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava au fost trimise de autoritățile bisericești la Mănăstirea Turnu, la 26 martie 1944, spre a fi la adăpost sigur și a nu fi luate cu forța, furate sau profanate după intrarea Armatei roșii pe teritoriul național românesc.
Iată, mai jos, cele consemnate de Leca Morariu privitoare la strămutarea moaștelor Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava la Mănăstirea Turnu, în 1944, și la închinarea ,,cu lacrimi’’, însoțită de rugăciunile sale și ale soției, laracla sfântului din Bucovina lor natală, la care se gândeau cu nostalgie și nădejdea reîntoarcerii.
,,IULIE 1944
Marți, 4 iulie.
… Coborâm în gara Mănăstirea Turnu. Mai coboară și alt tineret. Drum îmbietor, adevărat mănăstiresc. Pe stânga fânaț, în parte cu căpițe. Parfum de fân…
… Dar intrăm la Sf. Raclă a Sfântului nostru Martir și Erou: Sf. Ioan de la Suceava – fugit (în 26/III) într-o simplă, atât de umilă raclă de lemn – cea de argint (studiată de dr. Orest Luția), betonată fiind, în grabă și pentru a nu produce panică, a rămas locului! Sfântul a ajuns la mănăstirea Turnu în 6/IV. Paznicul lui e ieromonahul Ieronim Sofițchi, licențiat în teologie (din Marginea, jud. Rădăuți). … Ne închinăm – cu lacrimi, mai ales Upușorul9 meu… – Sucevei, copilăriei, Bucovinei, Sânzienilor cu corul lui G. Muzicescu, cu fanfara militară de la Fălticeni, cu Mămuca odihnind o clipă pe cerdacul școalei mele primare… Fotografiez’’10.
Din cele scrise de Leca Morariu în ,,Jurnal vâlcean” despre moaștele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava aflate în 1944-1945 la Mănăstirea Turnu aflăm lucruri importante și anume: a) că moaștele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou au fost strămutate de la Suceava la Mănăstirea Turnu în 1944; b) că moaștele au fost așezate într-o ,,umilă raclă de lemn”, spre a fi mai ușor transportate și astrucate de vederea celor din jur; c) că moaștele au plecat de la Suceava la 26 martie 1944 și au ajuns la Mănăstirea Turnu la 6 aprilie a aceluiași an; d) că paznicul moaștelor Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava era ieromonahul bucovinean Ieronim Sofițchi; e) că pentru ei, Leca Morariu și șoția sa, Octavia Lupu, Sfântul Ioan de la Suceava era ,,Sfântul nostru Martir și Erou”! Demn de precizat este că strămutarea moaștelor Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava la Mănăstirea Turnu în 1944 a rămas neamintită, cu desăvârșire, în lucrări consacrate sfântului publicate din acel an și până în prezent, 2020. Nici chiar în ediția a III-a a cărții Părintelui Profesor Dr. Mircea Păcurariu ,,Sfinți daco-români și români”, publicată la Editura Trinitas de la Iași din 2007, paginile 256-263. În schimb, în cartea Părintelui profesor Mircea Păcurariu, la paginile 260-262, găsim consemnate strămutările moaștelor Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava anterioare celei de la Mănăstirea Turnu din 1944, și anume: 1) La 1415 au fost aduse cinstitele moaște ale Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun (1400-1432) la Suceava, și depuse în biserica Mirăuți. La Suceava întrucât era capitala Moldovei și reședința nou înființatei mitropolii a acesteia. Aici, în biserica de la Mirăuți, aveau să rămână până în 1589, când moaștele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou au fost strămutate, pentru prima dată, în catedrala mitropolitană din Suceava, nou ctitorită, cu hramul Sfântul Gheorghe; 2) în 1686 a avut loc a doua strămutare a cinstitelor moaște, când urmare invaziei în Moldova a regelui Jan Sobieski Poloniei cu oaste și a luării mitropolitului Dosoftei ca ostatec – canonizat de curând – înaltul ierarh, de teama profanării, a luat cu sine moaștele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou în Polonia, la Jolkiew, unde avea să viețuiască până la adormirea sa în Domnul în 1693; 3) la Jolkiew, cinstitele moaște ale Sfântului Mucenic Ioan cel Nou aveau să rămână până în 1783, când episcopul de atunci de la Rădăuți (Dosoftei Herescu) le-a readus la Suceava, în fosta catedrală Sfântul Gheorghe, de unde, în timpul Primului Război Mondial, spre a fi ferite, cinstitele moaște au fost strămutate la Viena, pentru a treia oară, și adăpostite în capela ortodoxă română din capitala Imperiului habsburgic; 4) în 1918, după revenirea Bucovinei la patria-mamă, cinstitele moaște ale Sfântului Mucenic Ioan cel Nou au fost readuse de la Viena și reașezate la Suceava, de unde în 1944, în fața iminentei invazii a armatei sovietice pe teritoriul național român, au fost strămutate, pentru a patra oară, în Mănăstirea Turnu. Așadar, iată că au fost patru strămutări ale moaștelor Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Cu evidențierea faptului, amintit și mai sus, că a patra strămutare a moaștelor Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava la Mănăstirea Turnu nu a fost semnalată în lucrări apărute după 1945 și până în prezent. Cu excepția, firește, a cărții ,,Jurnal vâlcean. (1944-1948)’’ a lui Leca Morariu, publicată în 2012. Însă, și de data aceasta, strămutarea cinstitelor moaște ale Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava la Manăstirea Turnu, în 1944, a rămas nesemnalată în lucrări publicate din 2012 și până în 2021! Potrivit celor consemnate de Leca Morariu în ,,Jurnal vâlcean’’, moaștele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou au plecat, deci, de la Suceava la 26 martie 1944 și au ajuns la Mănăstirea Turnu la 6 aprilie a aceluiași an. Iar la Mănăstirea Turnu cinstitele moaște ale Sfântului Mucenic Ioan cel Nou aveau să rămână mai bine de un an, după care s-au reîntors la Suceava. La Suceava, unde tot în aprilie 1945 sosea din ,,refugiu’’, și tot de la Râmnicu Vâlcea, Facultatea de Teologie ortodoxă din Cernăuți, evacuată în primăvara anului 1944 din fața aceleași invazii a armatei roșii.11.
Apropo, tot pe meleaguri vâlcene si-au găsit refugiu în 1944 și personalul Mitropoliei Moldovei de la Îași și arhiva acesteia, și anume la Mănăstirea Govora, așezământ de călugări până în 1959. Atunci, în primăvara anului 1944, la Mănăstirea Govora, ,, pentru câteva luni… în salonul principal a fost cazat mitropolitul Irineu Mihălcescu, în arhondaric arhiereul vicar Valerie Moglan, o cameră a fost dată exarhului, o alta șoferului, garajul și bucătăria fiind folosite în comun’’12. Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava s-a născut în Trapezunt către sfârșitul secolului al XIII-lea, iar moartea mucenicească a primit-o ,,în jurul anului 133013.
Ocupându-se cu negustoria, Sfântul Ioan cel Nou s-a dus din Trapezunt la Cetatea Albă14 ,,prin anul 1330 sau 1332’’15, unde mărturisind cu tărie credința ortodoxă în fața dregătorului musulman al cetății a fost supus multor infiorătoare chinuri și după care nerenunțând la Hristos i s-a tăiat capul16. Rămășițele pământești ale mucenicului Ioan, descoperite neputrezite și răspândind bună mireasmă au fost depuse în altarul unei biserici din Cetatea Albă, unde aveau să rămână ,,peste 80 de ani’’17, și care adeverindu-se tămăduitoare multor rugători și închininători aveau să fie aduse de domnitorul Alexandru cel Bun în capitala Moldovei de atunci, Suceava. De la strămutarea moaștelor sale la Suceava, în 1415, Sfântul Mucenic Ioan cel Nou18 a fost cinstit drept ocrotitorul Moldovei. Patronaj spiritual deținut de Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava până la aducerea moaștelor Sfintei Cuvioase Paraschive de la Constantinopol la Iași de către domnitorul Vasile Lupu – cel care a achitat toate datoriile Patriarhiei ecumenice față de Poartă – și așezate în biserica Mănăstirii ,,Sfinții Trei Ierarhi’’, la 13 iunie 1641. De atunci, din 1641, și până în prezent, ocrotitoarea Moldovei a devenit Sfânta Cuvioasă Parascheva din capitala acesteia, Iași.
( 30 octombrie 2020 – Bruxelles)
NOTE:
1) Aurel Sergiu Marinescu, 1944-1958. Armata roșie în România, Editura Vremea, București, 2001, vol. 1, p. 80. 2) Ibidem, p. 6. 3) Ibid., p. 7.
Despre ceea ce a însemnat sovietizarea României, a se vedea, Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop: Sovietizarea României (percepții anglo-americane), Editura Iconica, București, 1993. 4) Cu privire la personalitatea și opera lui Leca Morariu, a se vedea, Liviu Papuc, Leca Morariu – studiu monografic, Editura, Timpul, Iași, 2004. 5) Constantin Poenaru, Viață bucovineană în Râmnicu Vâlcea postbelic. Postfață la volumul: Leca Morariu, OPERE. Vol. III. Jurnal vâlcean (1944-1948), Editura Tipo Moldova, Iași, 2012, p. 475. 6) Ibidem. 7) Leca Morariu, Jurnal vâlcean (1944-1948), p. 95-99. 8) Liviu Papuc, Cuvânt înainte la volumul: Leca Morariu, op. cit., p. 5. 9) ,,Upușorul’’ era unul din numele dat de Leca Morariu soției sale, cu multă drăgălășenie. 10) Leca Morariu, op. cit., p. 95-96. 11) Vezi Constantin Poenaru, Postafața cit., p. 472. 12) ,,Mănăstiri ortodoxe.’’. Publicație săptămânală. Nr. 11, p. 1. Editura: De Agostini Hellas SRL, Atena, 2010. 13) Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Sfinți daco-romani și români. Ediția a treia. Editura Trinitas, Iași, 2007, p. 257. 14) Mult timp s-a crezut că era vorba de Cetatea Albă de la gurile Nistrului, ,,oraș care a aparținut secole în șir Moldovei, apoi României întregite’’, iar mai nou că ar fi, de fapt, ,,o localitate cu același nume lângă strâmtoarea Kerci, din Crimeea’’. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 260). 15) Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, op. cit. p. 257. 16) Ibidem, p. 259. 17) Ibid., p. 260. 18) Sfântul Ioan de la Suceava a fost numit ,,cel Nou’’, ,,spre a se deosebi de Sfântul Ioan Botezătorul sau de alți sfinți cu acest nume’’. (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 260).
