Carte apărută în 2023 la Caracăl, Editura Hoffman, cu prefețe de Ion Cristofor, George Voica, Valeria Bilț…și cu postfețe, mai multe, semnate de Dan Șalapa, Petronela Apopei, Daniel Luca, Eleanor Mircea…Minunată, o carte de nota 10, care reliefează un scriitor dăruit meleagurilor sale, o carte valabilă de la Lăpușata jud Vâlcea, Horezu, locul unde Tatian Miuță și Constantin Zărnescu au făcut liceul, și l-au terminat, și, după atâția ani, cincizeci, astăzi, amândoi, îl onorează!… și până pe toate direcțiile la graniuțele județului Vâlcea!… Tehnoredactarea, Grigore Tănase; desenele, color, Aurelia Rogojinaru (bravo Aurelia te felicităm pentru curajul de a fi …artistă a desenului colorat, de carte)..Alături de Aurelia semnează la Desene: Ioana Man și Marioara Zamfir… Tehnoredactarea: Valeru Ciurea, și fotografiile aparțin autorului… Hai să vedem, să ne informăm: „Tatian Miuță, un Creangă al Olteniei”…scrie Ion Cristofor în prefața sa, și continuă: „Indiscutabil, Fruntea satului e o carte ce reconfirmă calitățile de excelent povestitor, de bun observator al unei lumi rurale ce se scufundă în uitare, inexorabil, sub ochii noștri”. Are dreptate, această carte o citești cu dragoste, dai pagină cu pagină să-ți satisfaci ochiul și pasiunea cititului!…„Volumul de proză scurtă al scriitorului Tatian Miuță merită toată atenția cititorilor, fiind o oglindă vie-nrourată a satului românesc Cârstănești, de unde autorul își trage rădăcinile și seva” – George Voica… „…prozele luiTatian Miuță aduc cititorului bucuria de a se odihni între mejdinile unui sat care, deși supus transformărilor, conferă plăcerea unei vieți tihnite, dar pigmentate cu inedite ori tipice situații de viață și populat de tipuri umane diverse, prin care se dezvăluie în toată splendoarea sa etnografică.” – Valeria Bilț, scriitoare Tg. Lăpuș, Maramureș… „O lume a satului, antropologie realcătuind literar fruntea civilizației, adică fundamentele existenței umane, înțelegem noi, mesajul deopotrivă și generos, și dulce-amar al cărții lui Tatian Miuță.” – Dan Șalapa, poet și scriitor (mă rog, putea să fie numai scriitor!)… „Și dacă acest taraf a fost declarat câștigător, prozatorul Tatian Miuță poate fi declarat câștigător de suflete, pentru că particularitatea stilului său este…inima.” – Petronela Apopei, Gheorgheni, Harghita… „Tatian Miuță, în prozele sale scurte, nu este preocupat de descrierea fizică a personajelor, ci de cea a faptelor și tocmai de aceea acestea sunt credibile, sunt vii.” – Daniel Luca, membru USR Timișoara… „Ușor de parcurs și totuși având scene profunde și memorabile volumul Fruntea satului este o încântătoare incursiune în zestrea românească nepieritoare de civilizație rurală.” – Eleanor Mircea, scriitoare, Craiova…
*
Tatian Miuță nu este un scriitor țărănist, nici semănătorist. El este născut într-un sat românesc din județul Vâlcea și ne demonstrează astăzi că a avut noroc să se nască aici și mai apoi să fie coleg de liceu cu scriitorul Constantin Zărnescu, la Horezu, coleg de generație cu alt mare scriitor, Ștefan Dumitrescu de la Tulcea, dar vâlcean și el… apropiat de suflet cu Al Florin Țene de la Drăgășani din Vâlcea și cu fiul acestuia Ionuț Țene care de curând a fost primit în Uniunea Scriitorilor… S-a născut țăran, același fel de țărani precum cei iubiți de Marin Preda, a devenit intelectual ajuns profesor într-una din perioadele cele mai fericite ale poporului român, și ale acestei țări, absolvind Universitatea din Cluj, apoi i-a învățat carte și pe alții, și scrie de zor, în prezen, despre locurile natale, despre prietenii săi de școală și facultate, vrând și având grijă să nu-i facă de râs, să îi cinstească, la fel, pe părinți și bunici. Să scrie frumos despre satul românesc așa cum este el de cel puțin o sută de ani și mai bine; despre satul românesc și obiceiurile lui, fiindcă, să nu uităm, acest sat pe care îl știm cu toții, îl cunoaștem foarte bine, rezistă și acum în mileniul III în lupta sa frățească cu…orașul! Sat și oraș, românești, având același număr, fiecare, de locuitori -caz unic pe mapamond acum la început de mileniu III. Dacă prin anii cincizeci – șaizeci românii se disprețuiau că sunt jumătate țărani jumătate orășeni, aducându-și unii altora, neoficial, injurii! astăzi îi mulțumim bunului Dumnezeu că nu am distrus complet satul românesc și, că, ne mai bucurăm de el. Dacă nu ar fi fost așa noi nu am mai fi avut, după 1950, cea mai bună din lume, și profitabilă, industrie ușoară, industrie alimentară, industrie a lemnului…fapt cu totul deosebit de important, astăzi, când noi avem o bază a vieții și alimentației, încă naturală! Tatian Miuță știe, cunoaște aceste lucruri, și aceste realități îl îndeamnă să lupte cu arma scrisului împotriva celor care se cred o așazisă elită (pleavă a societății spunem noi) care propagă modernismul! Care vor să egalizeze realitatea citadină cu cea sătească…și cum?…turnând asfalt pe ulița principală și pe alte începuturi de ulițe; făcând gropi de canal, acoperindu-le cu capace, dar neexistând canal!…parcă ar fi o lume a ziariștilor fără…ziar (cum există la Vâlcea, la oraș!… de prin 2021); băgând apă potabilă în ogradă dar nefăcând canal de scurgere. Și ce au mai făcut neisprăviții? Prindeau frumoasele noastre păsări de curte și le omorau, minunățiile nostre de porci și purcelușe, la fel! dând vina pe viruși din celălalt capăt al Pământului…și cât pe ce să procedeze la fel și cu țăranii!…acum fermieri! Unde să se spele cu săpun pe mâini de câte ori aveau nevoie câte două minute și jumătate!? … Dar nu asupra acestor neajunsuri se oprește Tatian Miuță, ci povestind despre acei oameni, după anii cincizeci, care, muncind, practicând meserii, au reușit să-și facă faimă din gospodăria proprie, faimă din școala și biserica locului. Ca să fie sugestiv și operativ, și generic, el își construiește un plan pe care să-și axeze povestirile după următoare construcție din care să rezulte o monografie beletristică acceptată și de istorici și de alți analiști și critici din lumea scriitorilor: „Fruntea satului: dascălul, popa, primarul. Din tată în fiu, meserii sătești: pădurarul, potcovarul. Banul – ochiul dracului: perceptorul, vânzătorul. Rădăcini: țăranul, lăutarul, taraful satului.” Savantă înșiruire, nu-i așa? …În Europa și pe celelalte continente nu există ceva asemănător, cum este viața românului de la țară, mare patron pe dobitoacele din curte, pe fructele și legumele din mica lui proprietate, pe nelipsitele lui băuturi: vinul și tăria…el fiind ortoman și plăcându-i să muncească fără bani sau pe doi lei ziua de muncă la CAP-ul din sat!…Scrisul său este limpede, direct, simplu așa cum este și vorba satului românesc…Un scris realist în care se simte oralitatea populară de parcă ar fi o limbă anglo – americană și care rezidă în povestiri simple, vizuale, precum cea colosală, mondială – ponegrirea evreilor – din romanul lui Virgil Gheorghiu, „A 25-a oră”, și după care a fost creată pelicula cu același nume de către Carlo Ponti avându-i ca protagoniști pe Virna Lisi și Anthony Quinn…e he he! ce vremuri, ce scriitor, ce film! Acum, după surpriza de a o vedea pe Aurelia Rogojinaru, lucrările ei raportate la aceste povestiri, după surpriza pe care ne-a făcut-o Ștefan Dumitrescu de a scrie adevărat despre neamul său cuprinzând întreaga Vâlce în romanul „Uriașii de demult”, și asta, mamă, ce carte!! parcă mi se făcuse dor să mai citesc ceva despre olteanul din dreapta Oltului, cel mai pur, de sub munte, și iată că această frumoasă și reușită carte mi-a venit în întâmpinare, așteptându-i cu emoție lansarea!…
