În a patra zi a Festivalului Inter Fest de la Râmnicu Vâlcea, ediţia a V-a, ne-am dat seama, deja, de efortul oamenilor de teatru din toată ţara de a onora această manifestare cu un teatru de calitate, teatru cu nume de rezonanţă, atât în ce priveşte distribuţiile în roluri, cât şi calea regală constituită, bătută cu pietrele scumpe ale unor nume celebre de autori şi regizori. Iată, doar în primele patru zile, vorbim de Maia Morgestern, Constantin Cojocaru, Adrian Pădurariu, Claudiu Bleonţ, Iulia Lazăr…Luigi Pirandello, Milton Marcus, Alexander Hausvater, Matei Vişiniec, Cătălina Buzoianu…Dar ceea ce ni s-a părut a fi fost şi mai important, în această ediţie a manifestat teatrul real, teatrul contemporan, aşa cum este el de calitate, din toate timpurile având întipărite pe mască şi râsul, şi plânsul…Da, vorbind de „schimonosirea” feţei, şi într-un caz, şi în celălalt marcat de lacrimi, ajungem şi la reprezentaţia din seara de miercuri 21 oct. 2015, Teatrul „Anton Pann”, unde Teatrul Naţional din Craiva, „Marin Sorescu”, a prezentat piesa „Spargerea” în regia lui Dragoş Alexandru Muşoiu, după romanul cu acelaşi nume de Răzvan Petrescu! Iată, o piesă de autor! unul căruia i-a plăcut textul unui scriitor, l-a dramatizat şi apoi l-a pus în scenă. Doar scenografia, futuristă, a aparţinut arhitectei Andreea Simona Negrilă. O scenografie mobilă, în continuă schimbare, monotonă, aşa cum este şi realitatea în care timpul devansează crud, spaţiul.
Pe scenă într-un mediu permanent mişcător şi cu dese variaţii de lumină se mişcă-agită continuu cei câţiva actori care simulează personajele, în fapt personajele fiind chiar actorii pe care greu îi recunoaştem a fi cei din realitate (se pare că Luigi Pirandello a fost emblema-marca de bază a acestui Festival, pe care organizatorii, credem, nu degeaba l-a programat în debutul Festivalului. Nu Pirandello, ci Teatrul lui Luigi Pirandello). Radu, medic psihiatru (Claudiu Belonţ), foştii săi colegi de armată: Cristi (Angel Rababoc) şi Emil (Adrian Andone), Corina (Iulia Lazăr)-soţia lui Radu, un puşti de cartier-Aurel (Cătălin Vieru), Anca (Iulia Colan)-casiera de la casa de schimb valutar şi Gigi (Eugen Titu)-bodyguardul, Doina (Gabriela Baciu) şi Ioana (Anca Dinu) sunt personajele care materializează această comedie-dramă a secolului XXI, după modelul, transfigurat al „Commediei dell’Arte”…În fond o piesă despre ratarea individului în societate prin lipsa totală sau existenţa fragilă a unei ocupaţii profesionale, lipsă totală sau lipsă de consistenţă care duce inevitabil la catastrofă socială, la dezastru personal; hai să-i zicem, scădere de personalitate…O piesă despre realitatea crudă, tratată comic, comic hilar a unor indivizi nerealizaţi profesional, nici sentimental, pentru care viaţa, însuşi faptul de a trăi devine o „glumă” orice putându-se petrece-întâmpla în viitorul fără viitor (sic!). Un timp al jafului, şi crimei, glumei macabre în care omul nu are speranţă şi ideal! Un timp în care totul se rezolvă cu bani! Şi totul, părând a fi atât de normal; timpul, scurgându-se, megând implacabil înainte, în vreme ce spaţiul, debusolat, se transformă, lent, în …cuburi! Da, cubism social! Stupid de normal! Lipsa de activitate cu profit personal, şi social, născând monştri în imaginaţia fiecăruia, dar şi cu repercursiuni grave în cotidian! crimă cu premeditate. La finalul piesei, simţim că fiecare spectator ar trebui să (se) întrebe retoric (l-am văzut la terminarea spectacolului şi pe omul de cea mai înaltă spiritualitate a Râmnicului, Înaltpreasfinţitul Varsanufie): – Încotro te îndrepţi omule, în această lume?…în această viaţă concepută doar din asemenea reţete-lipsite de orice fel de experienţă de viaţă!?
Piesa „Spargerea”, montare a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, alături de cea a Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, este o lecţie de teatru despre tot ce are el mai frumos, teatru de artă, teatru desprins din realitate, nou teatru; o lecţie despre ce înseamnă delicateţea gestului, care se vrea în realitate, violent; o lecţie pentru actorii şi spectatorii vâlceni!…Nu degeaba cea mai înaltă instituţie de artă, rămâne fără doar şi poate Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografie, din Bucureşti, care alimentează de şaizeci şi cinci de ani marile scene ale teatrului românesc.
NOTA. Vezi şi secvenţa video pe Video Arhiva.
27 10 15
pcickirdan
