În întretimp, adică într-un răgaz dintre un sfârșit și un nou început, când se zvonea pe afară că cerul s-a deschis, am primit din eterul informatizat, pe aripile lui 0 și 1, o carte ce se potrivea, mănușă, ieșirii din timp pentru un taifas. Curiozitatea m-a îmboldit imediat. Eroul unui dialog lung, cât multe ere ale umanității, îmi era cunoscut demult. Îl întâlnisem la un Cenaclu al artelor și artiștilor, pe la Societatea Culturală „Anton Pann”. Era doar într-un portret, El fiind o operă sculpturală specială, care reprezenta o sferă metalică impecabil șlefuită, între două plăci, din care pare desprinsă sfera, așezate pe verticală, dedesubt și deasupra. Aflasem că realizarea lucrării se făcuse pe unelte cu programare numerică și că se numea TOSCHRIS. Realizarea însăși a acestei opere de artă mă fascinase, fără a-i căuta vreo simbolistică specială. Punerea în operă era în sine o victorie a omului printr-o tehnologie revoluționară și noul homo faber care o făcuse se arătase meșter la multe alte lucruri. Apoi prezența lui TOSCHRIS, alăturată imaginii Gânditorului de la Hamangia (celebrul artefact românsec, aflat în patrimoniul umanității!) și Harfei lui David, pe frontonul de prezentare a revistei „Cultura Vâlceană”, cu apariție lunară, m-a împrietenit durabil cu simbolul.
S-a sfârșit anul 2021. Arunc o privire pe culturaarsmundi.ro, unde o carte se dorea citită. Petre Simion Cichirdan meșterise o carte nouă la editura sa: Intol Press și ne-o oferea în dar. O iau la ochi imediat să-i cunosc exteriorul, cuvintele cheie ale titlului, și pe cele de îndrumare în lectură, ale autorului. O parcurg, doar survolând conținutul, să-i observ cuprinderea și finalul. Este o treabă foarte serioasă, mă conving imediat, pentru că demult, din copilărie, mama mea de lapte mă atenționase: „Copile! Să nu iei niciodată cuvântul Domnului în deșert!”. Tot ea îmi făcuse la vremea studenției, de ziua mea, cadou o Biblie că: „în ea, mamă!, o să găsești sfaturi mai bune, decât pot eu să-ți dau acuma, când tu poți înțelege mai bine decât mine!”. Acum se potrivise și un fel de aliniere a … planetelor. Pe 1 decembrie 2021, la Alba Iulia, primisem niște daruri, absolut întâmplător, de la un colportor al scripturii: Noul Testament și Psalmii, în versiunea limbii române a traducerii, din 1932, făcută de Dumitru Cornilescu. Mi-a dăruit 11 exemplare, exact de câte urma să am nevoie să le dăruiesc celor 11 localități (despre care voi fi aflat , abia după două săptămâni, că au onorat concursul „Vâlcea colț de rai”!). Am descoperit că darul, ca o carte necesară vieții (cuvintele celui ce mi-a dăruit exemplarele!), se face în vreo 200 de limbi și că până acum s-au distribuit gratuit două miliarde de exemplare, pe toată planeta (lucru consemnat, pe fiecare exemplar, încă din 2011, alături de indicația fermă că se distribuie… strict gratuit!). Cartea lui Petre Cichirdan: „Cartea Cărților & Cartea Vieții/Raiul este aici pe pământ” oferea o recitire asistată (de TOSCHRIS) a Bibliei și ne propunea chiar versiunea traducătorului Dumitru Cornilescu (mai curtat de creștinii protestanți… care susțin preminența faptei, în disputa întâietății cu cei care creditează…cuvântul!) . Iată câte imbolduri aveam, să însoțesc cele două personaje ale dialogului romanului : Biblia și pe TOSCHRIS, eu ca martor și uneori comentator, la cele ce mi s-au ivit din cerul propriu.
Trebuie spus, din capul locului, că autorul Petre Simion Cichirdan, travestit în TOSCHRIS 
(ca într-un autoportret sculptural), pune cărții sale un titlu-sentință, alăturat unei constatări unanim acceptate, privind cartea cărților, îndreptar vieții: „Raiul este aici pe pământ!” Pare o problemă de geometrie în care enunțul concluziei își primește apoi demonstrația. Dar măsurarea… pământului și El rotund ca o sferă (ce regină vedeau anticii în această patrie a abstractului matematicii!) presupune încercuiri de-a lungul și de-a latul și lucrarea făcută, obligatoriu, cu uneltele/simboluri. După concluzia expediată în titlu urmează lunga demonstrație în două părți (cu… Vechi și Nou Testament! dar și dovezile de acreditare, asumare, despre competența autorului, adică: biografia, referințele publice și lista celor făptuite!). TOSCHIRIS stă de vorbă cu versetele scripturii în ordonarea lor, a unui timp curgător, cu o cronologie consemnată, El fiind așezat în mileniul III creștin și în realitatea societății românești, aflată în întretimpul ciudatei și nedescifratei revoluții din 1989. Citește, recitind cu noi scriptura, și identifică nenumărate alte revoluționări ale umanității, schimbări de sensuri și o dublă raportare la adevăr. Între naturalitatea (imuabilă și implacabilă!) a vieții, în general și adevărul omenește posibil, de sub legile fabricate, în perspectiva corectitudinii politice, din scena geopolitică a Olimpurilor, vremelnice și ele, ca toate impărățiile omenești, se situează permanent dialogul romanului. Mileniul III, după CHRIST, stă de vorbă cu cronica scripturii, adevărată epopee a omenirii, printr-un popor ales, personaj colectiv cu o individualitate cultural-spirituală (invariantă … peste cumpăna erelor/ iudeii în așteptarea lui Mesia și în războire cu Dumnezeul… creștin!) evidentă, parcă într-o ubicuitate a dumnezeirii în care sămânța Lui, fiind fără loc anume, va rodi în atâtea glii prielnice o generalitate a dumnezeirii, monoteiste, cum se vor împropria atâtea religii mondiale, cu liedership specific și instituționalizat.
Dialogul, recitirea în fapt a anumitor versete biblice, iese din ambiguitatea scolasticii cu anumite tabuuri privind cercetarea celor sfinte într-un determinism al canoanelor , conform unor sinoade și concilii, dar și din directiva cercetării științifice, cea care favorizează o istoriografie evenimențială, dar cu amputarea rolului simbolului, a legendei și mitului (considerate în notă peiorativă : protocronism necanonic, adică fără acreditare științifică!). TOSCHRIS, care ni se recomandă explicit în final, autorul însuși, este un polivalent, nu doar cu o impresionantă cultură generală care îmbină latura umanistă cu cea tehnică (în mod imbecil separate de cei care nu au prea iubit științele abstracte și au rămas departe de simboluri și știința operării cu ele!), dar și un făurar care știe meșteșugul multor făptuiri. În declarația – pe proprie răspundere!-, în lucrurile care vorbesc despre creatorul lor îl aflăm pe TOSCHRIS : inginer, pictor, sculptor, muzician, poet, scriitor, jurnalist, conducător de proiecte și responsabil cu punerea lor în operă (editura, reviste), ș.a Un profil cu amplitudine enciclopedică dar in actu vremii sale pe care o descifrează și ne-o prezintă ca pe un diagnostic. Atâția profeți – vizionari ai lumii vechi, atâtea experiențe ale umanității în marile opere puse-n tezaur, au vorbit inițiatului în tainele artei : adevărul tăinuit profanilor, ori celor neterminați în inițierea lor partizană. Dialogul este bogat în trimiteri la marea artă și cultură a umanității, după ce o citire a înțelesurilor criptate ale scripturii, puse nouă pe înțeles, îi vădesc latura unui creștin îndumnezeit, liber să făptuiască… cuvintele înnoirii. Este un reporter al vremii de azi, nu numai prin rostirea pe șleau a cuvintelor incomode pentru anumite urechi, dar și un diagnostician prin descifrarea efectelor viitoare ale unor procese înțelese ale naturalității (în spusa genialului Brâncuși, despre legea firii!). Pentru perspectiva durabilă a rostirii sale s-a pus pe sine în taina lucrurilor făcute special, întru alfabetul cu simboluri, specific artei. Ne-o și spune, sentențios undeva: „simbolul precede cuvântul!”
Participant la citirea romanului, ca o recitire- cu ghid de data asta!- a Bibliei (a versetelor citate!), mi-am pus într-o balanță înțelesul propriu- din desele mele căutări prin acest tezaur dat cunoașterii umanității!- și descifrarea propusă de TOSCHRIS. Înainte de-a puncta aici consensul, dar și altă percepție asupra sentințelor romanului, trebuie spus că această Carte nu trebuie citită înainte de-a fi citit Biblia, cu propria inițiere, ori- ca o concesie, totuși!-, fara să se facă o lectură simultană, să nu se creadă (Doamne ferește!) că versetele citate ar fi scoase cumva din context. Apoi vârsta la care se citește Cartea Cărților, îți descoperă în timp, noi și noi semnificații. Cu cât ceri mai mult, de la această Carte, vei primi mai mult! Recitită în tandem – prin mintea performantă a unui OM ales, luat călăuză și înzestrat cu mai multe chei decât ai tu!- vei adăuga multe propriei cercetări, uneori minunat, alteori contrariat că nu ai văzut într-un anume fel cele citite, anterior, pe cont propriu.
Spuneam mai sus că îl cunoscusem pe TOSCHRIS în numele unei lucrări de artă și că mă minunase modalitatea tehnică în care fusese realizată și mă mulțumisem cu explicația dată că l-ar sugera pe Prometeu (eu… fiind sub protecția acestui patron, cu însemnul pus deasupra barajului de la Vidraru!), cunoscut nu doar prin adopția modernă a energeticienilor, dar fiind erou al Olimpului, damnat de zei, între cer și pământ (pe vârf de munte înalt!), că a îndrăznit, prin illo tempore, să dea oamenilor …focul. M-am lămurit imediat că lucrarea de artă ni se arată cu mare încărcătură de taine și prin această ambiguitate poate induce receptorului o mulțime de înțelesuri. Nu mi-am pus însă întrebarea privind numele dat care vădea și un sens mai ascuns, actualizat de vremuri. Observându-l acum erou de carte, care rostește sentințe, ca pe niște alte energii pe care ni le oferă, mi-am propus să-l deconspir. Aveam acum trei puncte de sprijin: autorul- care a făcut opera (sculptura și cartea/roman), opera însăși, și mărturisirea explicită, un fel de întreire a stărilor, camuflată sub o parolă, parcă de acces: TOSCHRIS. Mă simțisem provocat mai demult de tâlcuri și îndrăznisem a-mi da cu părerea (vezi „Provocarea tâlcului”, Editura ALMAROM, Rm. Vâlcea, 1997 și „Semne și sensuri ale sacrului în arta lui Constantin Brâncuși”, Editura Intol Press, Rm. Vâlcea. 2012). Să nu încerc și aici o descifrare (iată-mă… spărgător de cifruri!) a acoperirii acestui nume? (să remarcăm aici că romanul ne amintește semnificația tuturor numelor biblice. Vezi ca exemplu: Adam/pământ, Eva/viață, Noe/mângâiere, Babel/încurcătură, Peleg/împărțire, Set/înlocuitorul…Israel/cel ce se luptă cu Dumnezeu etc., un adevărat dicționar, pentru citirea Bibliei și în altă cheie.
TOSCHRIS-CHRISTOS, o asumare a OMULUI NOU
Eroul dialogului cu scriptura, din postura omului Mileniului III creștin, și cu un autoportret/sculptură făcut cu tehnologia care folosește digitalizarea, se recomandă OM NOU din zodia societății informatizate și cu paradigma trăirii în virtualitate, uneori într-o desacralizare. Iată de ce trebuie să redescoperim adevărurile absolute, în valorile perene ale lumii, prin recercetarea scripturilor, prin cei chemați și cu știința comunicării. TOSCHRIS este numele de cod al acestui OM NOU. În El sălășluiește dumnezeirea ca o treime simbolizată. Scripta manent!, spunea latina! Scriptură, adică s+criptare! Prin decriptare – adică scoate din ascundere!-, ceea ce fusese pus cu bună știință în păstrare să traverseze întretimpurile neprielnice ( precum documentele tăinuite obligatoriu o vreme, prin arhive, ca intangibile, uneori puse prin peșteri precum esenienii – la care se face referință!), lumea revine la realitatea de dinaintea traversării… deșertului, dar și aceasta cu semnul inversat, cum ne vorbește sinusoida, ca un șarpe, de trecerile prin zero (anulăm și noi timpul… în întretimp!). Numele își are simultaneitatea planurilor cu simboluri (să vedem aici semiotica), dar și cu semnele luate mai ușor în vedere, ale semanticii (că tot am vorbit de dicționarul ca o legătură de chei!). Împletirea celor de la suprafață, cu cele ascunse, în chiar numele lui TOSCHRIS, ne arată forța de abstractizare a autorului, în egală măsură om de știință, cât și artist… inițiat în taine (el ne făcea trimiteri la Leonardo da Vincii, Galileo Galilei, Constantin Brâncuși și… de ce nu? la maestrul său Constantin Lucaci și la prietenul nostru comun Aurel Constantin Zorlescu!).
Să descompunem cuvântul TOSCHRIS în litere, apoi să compunem silabele, și pe acestea să le dăm unei nesfârșite incantații… să naștem cuvântul emblematic și recognoscibil ca iubire și îndemn la înoirea timpului și omului. Nu acesta este scopul romanului propus? Să lucreze în fiecare imboldul înnoirii, prin redescoperirea adevărului suprem, din marele tezaur al scripturii?!
„T”, este semnul crucii de răstignire și al T(atălui) suprem , care a încuvințat osânda dispusă de-o judecată omenească, pentru reînoirea lumii prin moarte și înviere!
„O”: este un orizont închis; este un ou întreg; este o sămânță nezdrobită/ca un os nezdrobit, numai bune de semănat; Este acel Ω, desemnând un sfârșit, care este cunoscut, alături de A/α (început!), ca atribute definitorii ale lui Dumnezeu.
O→ fără lăuntru, devine mult mai mic ca boaba spumii este conceptualizarea punctului originar, să poată declanșa geneza/facerea. Iată cum din nimic (0/zero) se declanșează procesul facerii, în multe zile cosmice, până este făcut 1/unul (primul om, androgin, cu cele două polarități conținute: „+” și „-”, să se bată toate contrariile dialecticii mai apoi, inclusiv adevărul cu minciuna, bărbatul cu femeia, cele ideale cu cele materiale etc. Prin EL, acest „O”( zero) se trece și de la „-1” la „+1” în ambele sensuri. „O” , ca personificare a înțelepciunii, este și un șarpe care își prinde coada în gură, numit Uroboros , luat simbol de lumea ezoterică.
„S”, este chiar șarpele din grădina Edenului. Este îndemnul mușcăturii mărului, și garantul dobândirii cunoașterii! Ne vorbește de-o rupere a cercului cu două jumătăți în sensuri opuse. Androginul se desface în jumătăți și acestea dau de lucru… dialecticii. În lucrarea noastră amintită, dedicată semnelor și sensurilor din arta lui Brâncuși, vedeam în semnul „S”, ceea ce-l considera Constantin Noica: un operator, care schimbă sensul cuvântului, în fața căruia este pus (exemplu: s+ființă → acreditează sființenia, adică se schimbă planul vieții materiale cu cel al spiritualității, ori s+drob→sdrobit , adică un întreg se face fărâme, apoi s+pulbere→ridică colbul într-o spulberare.). Mare păcat cunoaștere marilor secrete, care pot uzurpa stăpânirea legiuită, de aici și anatemele, izgonirile în exiluri, uneori împrizonarea luceferilor cu lumină cu tot în afundul infernului. „S” ne spune că toate sunt până la o vreme, că și polii pământului se schimbă, că și prin ceruri s-au schimbat stăpânirile (mitologia ne depune mărturii!), iar Șarpele, de casă fiind, este în mentalitatea tributară propagandelor, când sceptru aurit, când caduceu al vindecării, dar și condamnat la moarte fără vreo vină, doar din frica inoculată de ignoranță! Legând semnele: „T”+„O”+„S”→TOS, reprezintă silaba care prin sine, într-un mix al semnificațiilor sugerate ne poate spune altceva. Pare aici o precursoare cuvântului TOS-CHRIS, înainte de nașterea, prin invocarea… onomatopeică, repetată, ca o permanentă schimbare de sensuri (vezi M. Eliade… privind ciclicitatea… reîntoarcerilor!): TOS- CHRIS-TOS – CHRIS-TOS….! Din această nesfârșire… ca o înlănțuire de simboluri (vezi romboedrele/clepsidre ale Coloanei… lui Brâncuși, pulsând ciclicitatea celor două sensuri între pământ și cer!) ni se poate vădi procesualitatea, constatată de umanitate și pusă prin mituri, pe lângă cele ascunse în artă. Atunci când s-a împlinit urcușul sisific al Golgotei, când s-a umplut paharul, când orizontul s-a închis și rotundul soare scapătă după culme, albul devine negru, susul se prăvălește în afund. Ceea ce a ascuns ziua, trecând prin noapte, trebuie să se elibereze din semințe în adânc și să se înalțe din întuneric, din nou în lumină (ca o eliberare a damnaților… din temnițele vremelnice!). ”S”-ul operator de sensuri, este comun ambelor silabe. Din acel sân încăpător al Pământului-Mamă, semnul de lumină al Tatălui, caută învierea, prin naștere/renaștere a cuvântului întrupat CHRIS de procesualitatea facerii…TOS. TOS→CHRIS/procesul facerii va naște cuvântul întrupat CHRIS, inclusiv cu softul facerii pus în zestrea ființării sale: CHRISTOS. TOS-CHRIS-TOS este universalitate fără timp și simultan, interioritate a raiului, cu expulzări și damnări temporare. Este o ciclicitate cu intrări și ieșiri la soroace, cu ceruri vremelnic deschise. O șerpuire sinusoidală cu treceri prin O (zero) între hotarele Lui 1 (unu), când în noaptea negației cu „-1”, când în prea albul zilei cu soarele pe amiaza bolții („+1”). Este clipirea Ochiului privind în afară, dar ritmic și în lăuntrul orizontului interior, căutându-se… Făurar/Vulcan lucrând incandescențele. Este Adevărul dat simțurilor să… simtă materia, dar și taina de sub zăvorâri temporare la îndemâna rațiunii, singura cu experiența infernului, din sarcina revoluționării cu schimbare de sens.
Autorul, Petre Simion Cichirdan, cercetează vremea de azi
În ultimul său roman „în versete”, publicat în 2021: „Cartea Cărții & Cartea Vieții –Raiul este aici pe pământ” autorul Petre Cichirdan, sub pseudonimul TOSCHRIS, se recunoaște fiu al Lui Dumnezeu, născut aidoma lui Christos, dar în alt cerc de vreme, orizont deschis pe cumpăna milenilor II și III, creștine. El se vrea reporter momentului, om al prezentului, dar în cunoștință de cauză asupra trecutului, cu timp și fără .(om recent… ar fi insuficient, într-o spusă, privind doar în imediat și doar spre ieri, de către cei ce nu pot vedea și cu ochii minții și netimpul/ în spusa noastră ieșirea din istorie!). Fiind pe scenă, in actu, strigă ceea ce vede, plăsmuiește pietre de hotar, pune semne pentru vremea ieșirii din pustiu, lasă scrisele… să rămână și vremii când strigătele vor avea ecou. Se înscrie într-o ștafetă cu atâția înainte mergători, care au lăsat mărturia, ca un fir prin ciudatul labirint. Puțini și-au propus un dialog virtual cu atâția profeți, cărora Biblia le ține spiritul viu. Nu o face selectiv, ci îi ia în ordinea intrării în scenă și le semnifică, fiecăruia în parte, contribuția la viața societății în care au trăit și cât s-a adeverit din prorocire. Atâtea revoluții (schimbări de sensuri), de dumnezei/religii (idoli/toteme!), damnări și reabilitări, distrugeri și reconstrucții, imperii înfloritoare și ruine, porunci și legi drepte, dar și blesteme, trădări, adevăruri cosmetizate, și minciuni corecte politic, și câte experiențe remarcabile nu își oferă sinteza… descifrării setului de parametri, pentru evaluarea prezentului. Cu ochii minții pe trecut, vede ușor derapajele prezentului. O face pentru că are instrumentele omului de știință, are experința făptuitorului ce trudește, și știe să prețuiască munca, este chiar el lovit de legile proaste ale întretimpului (care favorizează impostura, condamnă cunoașterea, uzurpă elitele autentice, favorizează lichelismul politic!). Constată o lume în dezechilibru, între din ce mai puținii inițiați autentici, și o masă din ce în ce mai mare- a celor ignoranți, manipulată și terorizată prin frica pentru ziua de mâine. Autorul devine, fără inhibiție, purtător de cuvânt asupra celor constatate și înțelese și ni le pune la dispoziție să ne lămurim, punându-ne în situația propriei evaluări.
În dialogul său (spuneam undeva, ca o demonstrație a sentinței… titlului!) nu urmează metoda canonică a unei istorisiri evenimențiale, ci trece dincolo de planul cronologiilor stricte (care văd doar documentul și firul puterii omenești, care își are sieși propriul adevăr și acoperirea acelui political-corect, cu legi omenești, răstălmăcind partizan legea firii (numite naturalitate!). El înțelege că religiile – cu toate ambiguitățile lor și de cele mai multe ori cu păcatul habotniciilor, și în ciuda impactului nociv asupra mentalității vremurilor!- sunt vectori importanți în cultura și arta lumii. Că în fluxul și refluxul continuu, în duelul cu știința, religiile instituționalizate își au propria cheie de descifrare. Dialogul acestui roman aduce în discurs domenii care ar putea fi considerate incompatibile. Cum să negi, prin interpretare științifică, o sentință a vreunui Sinod? (vezi cel de la Niceea, din 325, când cei 318 participanți au proclamat în Simbolul Credinței: că… la început a fost cuvântul!, reconfirmând evanghelia lui Ioan și totuși autorul/homo faber… susține întâietatea faptei? – vom constata mai încolo* că aici nu este vreo contradicție, vreo erezie (din perspectivă canonică!)) Dacă cele două ar fi stat la masă cu perspectivele proprii ar fi observat că se referă la planuri diferite și au instrumente de cercetare diferite. Este nevoie de simfonia credinței cu știința, în folosul eradicării misticismului, ignoranței, a manipulării, a fricii induse prin abuzurile pentru o supunere oarbă, cu interzicerea dreptului la cunoaștere. Autorul, cu profilul lui homo faber, recunoscându-și îndumnezeirea interioară (cu binele și răul sălășluindu-l și lucrând pentru el), se manifestă în toată libertatea (vezi imboldul creației și operele realizate!) , se pune la sfat cu Dumnezeu precum Avraam, Iacov, Moise, Iov, Iona etc., și strigă la autoritățile civile ale Mileniului III, că Babelul cu amestecului limbilor, exodurile oamenilor spre noi făgăduințe, sunt repetițiile unor nefericiri cu … apocalipse previzibile. Că scrierea istoriei…, vădit ambiguă, în slujba propagandei mincinoase nu lasă umanitatea să-și mântuiască erorile. Petre Cichirdan/ TOSCHRIS nu menajează. El „citește” vremea de azi și o arată prin ceea ce a constatat că se repetă, într-o ciclicitate anume în scriptură. Babelul tranzițiilor, al întretimpului trecerii prin zero, este marcat prin legi perisabile scrise pe carton și mucava (nu pe piatra durabilă… a poruncilor!). Chiar și făptuirile sunt de carton (vezi „Orașul de carton!” de același autor) și munca, în general de mântuială… Cei chemați să gestioneze/să păstorească turma, sunt fără competență și cu demnități cumpărate-creditate cu diplomele de la tarabă! Migrația-sens inversat!- dinspre țara ca o grădină/lăsată brațelor de muncă bătrâne, spre un nou Egipt înfloritor, precum „raiul” Uniunii Europene, este o emancipare negativă, dinspre libertatea în sărăcie, către sclavia în opulență și aparentul confort! Să nu vedem aici… prizonieratul în Babilon? Migrația în pământul faraonilor? Și în acele vremuri s-au găsit cronicari să ne spună povestea acelui popor ales. Autorul nostru a trăit experiența evacuării în 1944 a elitei românești din Basarabia și nordul Bucovinei și acum cunoaște consecințele unor exoduri în masă. Ciudată cu adevărat pare… mântuirea europeană prin exod (membrii fiind ai acestui imperiu modern!). Ce lanțuri subtile are această emancipare în aparenta circulație în libertate. Condiția de cetațean liber de rang inferior (vezi Schengen!), muncind la stăpânul, departe de acasa ta, să nu fie dezrădăcinare? Aici drama poporului ales, supraviețuind în istorie, poate fi o lecție de însușit! Păstrarea credinței proprii și lupta permanentă cu dumnezeirea (am stabilit că fiecare dintre noi este locuit de Creator!), ne poate da libertatea, atât de necesară împlinirii personale. Concluzia autorului că… Raiul este aici, pe pământ, trebuie să ne elibereze de spaime, să ne dea voința trăirii libertății și să ne potențeze, dragostea de muncă și puterea de-a ne iubi semenii!
7. Ianuarie, 2022
*Despre fapta și Cuvânt
In afara istoriei, dincolo de veac, Creatorul exista in taina Lui, cu intreirea Sa! La Geneza/Facere, potentialitatea se manifesta in actu si devine creatie de inceput, cu perspectiva cresterii… din sine (manifestarea binomului informatie/duh-energie, proces declansat!). Acestui inceput nu-i putem nega faptul!
Aparitia Omului ADAM/androgin (fara declansarea procesului umanitatii!), in raiul celest, inca in nemurire, este tot in afara istoriei. Apoi, mitologia il constata pe Cronos, ca urmator lui Uranus, trimis de Dumnezeu pe pamant, in Latium, si pe Ianus, privind in urma, credem ca in afara istoriei!, si in fata…spre nasterea Timpului, a Istoriei. Adam alungat din cer, cu Eva din sine (dictionarul invocat descifreaza: adam/pamant, si din sine Eva/viata!) incep istoria omenirii si timpul ii masoara calea. Din perspectiva teologica: Dumnezeu se intrupeaza cuvant ivindu-se pe pamant (istoric, intre cele doua ere!) sa restaureze softul omenesc (deteriorat in timpul vechi de pacatul adamic/ se coboara duh (Cuvant) pe pamant (luand de la pamantul/femeie, trup!), sa evite ereziile oamenilor inmultiti! La inceputul timpului/istoriei, cuvantul a fost preexistent nasterii! Simbolul credintei, recunoaste cuvantului… existenta din afara istoriei, dar si intrarea in act, ca anterior faptei. Cele doua planuri isi au propria pozitionare a ipostasurilor treimii.Cheia descifrari este in intelesul atribuit cuvintelor: facere, nastere, netimp, istorie, cat si trecerilor intre planuri. Noi am vorbit de intretimp, ca o poarta cu treceri, in ambele sensuri: intrari cu geneze, nasteri, treziri, ori repausari, cu insamantari si somnari… regeneratoare.
