Turismul de iarnă în Valea Lotrului

Turismul, pentru practicarea sporturilor de iarnă, a început să înmugurească în gândirea celor care au făcut parte din colectivul de proiectanţi al celei mai mari amenajări hidroenergetice din ţară, care, în final, va fi fost materializată în Hidrocentrala Lotru-Ciunget, în urmă cu o jumătate de secol, mai precis, în anul1967, când apar şi primele planşe desenate. La acea vreme întreaga Vale a Lotrului era un mare şantier, la care lucrau zeci de mii de oameni. La un moment dat, unul de vârf, când erau atacate mai multe puncte de lucru, s-a atins şi cifra de 35 de mii de oameni, care lucrau atât la suprafaţă (captări, baraje, ateliere, organizări de şantier, Staţiunile Vidra si Voineasa, Cabana Petrimanu, construcţii edilitare ş.a.) cât şi în subteran la centrala electrică de la Ciunget şi tuneluri de aducţiune, împrăştiaţi pe un areal ce acoperea suprafeţe consistente ale munţilor: Lotrului, Parâng, Căpătânii şi Latoriţei. Din această echipă au făcut parte, pe lăngă arhitectul Adrian Oprea, care era şeful atelierului de proiectare, mai mulţi alţii, precum inginerii Vasile Sabovici şi Iuga – primul dintre cei doi a fost proiectantul şef al tuturor lucrărilor, iar celălalt era şef de sector. Aceştia, după ani de cercetări şi studi, cunoscând foarte bine caracteristicile climatologice şi geografia zonei aflate în “imediata” vecinătatea a lacului Vidra-Puru şi viitoarei staţiuni climaterice (după retragerea constructorilor şi preluarea de către ONT – beneficiarul de drept, aceasta se va numi după numele lacului din vecinătate, pe al cărui mal drept se află), au constatat şi văzut pentru prima oară, că o mare parte din acest areal montan, unic în România prin poziţia şi relieful său, este propice pentru amenajarea unor “stadioane de zăpadă” – aşa cum le va boteza, cu mulţi ani mai târziu, inginerul de căi ferate, Horia Gheorghe Gologan din Braşov (proiectantul majorităţii pârtilor moderne de ski din România), ce vor deservi, într-un viitor…, iubitorii sporturilor de iarnă şi vor face posibilă organizarea primei “Olimpiade albe în Munţii Lotrului”, aşa cum consemna presa vremii de atunci. Acest proiect intitulat: “Sistematizare localitate Vidra-Puru”, era o extensie ce făcea parte integrantă din viitoarea staţiune ca şi componentă de bază în ce privea, cu prioritate, agrementarea turiştilor, găzduiţi vremelnic aici – iubitori ai sporturilor de iarnă. Beneficiarul, acestor viitoare amenajări pentru sporturi de iarnă, la comanda căruia se întocmiseră aceste proiecte, a fost ONT-Carpaţi (Oficiul Naţional de Turism – Carpaţi), ca şi cele două viitoare staţiuni, Vidra şi Voineasa, care, în perioada construcţiei Hidrocentralei Lotru, au fost folosite ca organizare de şantier (Staţiunea Vidra-Puru, aşa cum a fost ea “botezată” de la începuturi, Vidra – după numele locului ridicării barajului din anrocamente, care, la rându-i, a fost ridicat pe locul vechiului stăvilar din buşteni. Acesta, bara apa Lotrului, în locul cel mai îngust al văii, pentru formarea unui lac de plutire a buştenilor, aval de o largă deschidere a acesteia până hăt sus, dincolo de Obârşia Lotrului, zonă în care diferenţa de nivel este foarte mică, faţă de zona din aval de baraj. A fost locul cel mai propice, ales, de proiectanţi, pentru marea acumulare de ape de la Vidra (40 de milioane mc de apă); Adăugarea numelui de Puru la Vidra, a fost gândită în perioada organizării de şantier, după cum era cunoscut muntele cel mai înalt din apropiere – Puru, cu al său vârf înlt de 2049 m, folosit în vorbirea curentă a celor ce au locuit aici (majoritatea familii de şoferi pe maşini grele şi mineri). Organizarea de şantier, cunoscută sub denumirea de, “Colonia Puru”, funcţiona ca un adevărat orăşel, condus de un administrator, cu: şcoală, grădiniţă, dispensar medical, post de miliţie pentru ordine publică, spaţii comerciale şi de alimentaţie publică ş.a. Ca şi această organizare de şantier, de la Puru, în bazinul Lotrului, pe arealul amenajării hidroenergetice mai existau şi alte colonii, cum a fost cea de sub barajul Vidra, cu denumirea de Baraj-Aval, la Haneşu, la Cataractele Lotrului (aparţinea de Exploatarea Minieră), Hoteagu, Pârcălabu, Mănăileasa, Capra Foii, Mălaia, Brezoi– pe firul principal al Lotrului, la Jidoaia – în bazinul Voineşiţei, Ciungetu, Petrimanu şi Galbenu – pe Latoriţa. Au mai fost şi alte colonii, aflate în afara bazinului Lotrului, cum ar fi: Groapa Seacă – pe Jieţ; Sterpu şi Găujanilor, la captările de nord. În arealul de “Sub Munte”, la fiecare captare secundară a existat câte o colonie-organizare de şantier, după cum urmează: Galbenul-Sud, Olteţ, Cerna, Coşana, Blaz şi Bistriţa. Toate acestea, cu excepţia celei de la Cataractele Lotrului, se aflau în subordinea conducerii şantierelor şi fiecare avea câte un administrator, care era “sprijinit”-subordonat secretarului organizaţiei de partid (PCR) şi preşedintelui de sindicat (UGSR). Aprovizionarea cu cele necesare vieţii – alimente, produse de larg consum etc., era asigurată prin reţeaua “Cooperaţiei de Consum”).
Pe unul dintre planurile de arhitectură, numit: “Plan Zonificare”, emis în primăvara anului 1967, se regăsesc schiţate pe versantul nordic al Muntelui Mănăileasa, din Munţii Latoriţei (cel dinspre râul Lotru), 7 şapte “zone piste sporturi de iarnă”, cuprinse între gura Văii Haneşu şi pârâul Vidruţa, iar zona cu numărul 8 opt, o găsim creionată pe malul stâng al lacului Vidra, pe “botul” Muntelui Sărăcinul Mic, între pârâurile Goaţa Mare şi Sărăcinul Mic, vis-a-vis, peste lac de Staţiunea Vidra-Puru. Această pistă este destinată schiorilor începători. La baza zonei schiabile găsim schiţat simbolul de staţiune turistică, cu denumirea de Mura – aşa cum a fost ea “botezată” de proiectanţii “Olimpiadei Albe”, cu toate “reţelele edilitare” necesare bunei funcţionări, lâgă care mai apare şi simbolul unui heliport. Celelalte “zone”, numerotate de la 1 unu la 7 şapte, începând de la gura Haneşului, au fost proiectate aşa cum sunt desenate pe planul de arhitectură, după cum urmează:
1. – pistă de coborâre, cu diferenţă de nivel de 900 m, cu plecare de sub vf. Mănăileasa Mare (1853 m) şi sosire, aval de pârâul Trăznetul – ceva mai sus de Lacul Balindru, la cota de 950 m, în drumul forestier ce urcă dinspre Voineasa prin Cararactele Lotrului. Dintre toate cele 7 şapte piste, aceasta este cea mai lungă, cu cea mai mare diferenţă de nivel, ocupând cea mai mare suprafaţă schiabilă;
2. – pistele de bob, le regăsim într-o zonă cu teren accidentat, special ales pentru fructificarea întregului teren şi pentru unitatea tuturor zonelor acoperite de un mijloc de transport pe cablu, numit teleferic. Faţă de culmea principală a muntelui (pe care o putem identifica, pe harta turistică actuală, marcată cu bandă roşie), partea superioară a acestei zone se află undeva pe la jumătatea versantului (1650 m), cu aceeaşi expoziţie nordică;
3. – pista pentru sărituri – 1650 m. Geografia zonei fiind propice pentru astfel de amenajări sportive, aflându-se în acelaşi areal cu zona afectată trambulinelor pentru sărituri;
4. – pista slalom femei, cu pornire de undeva mai sus de jumătatea versantului (1700 m), situată în imediata vecinătate a Ţancului 5, cu sosire în Vale ca şi la celelalte piste;
5. – pista slalom bărbaţi, cu punctul de plecare din golul alpin, în zona “La Releu” (Vf. Vidruţei -1750 m) şi sosirea în zona serpentinelor de sub barajul Vidra;
6. – pista pentru săniuţe, are punct de plecare, cu orienatre spre lac, de sub viitoarea Staţiune Alba – locul de unde porneşte actuala linie de telescaun (abandonată);. Aceasta domină, ca înălţime, pe toate celelalte staţiuni proiectate, cu a sa cotă de 1700 m altitudine, cât există în Vf. Plaiul Hoţilor: Voineasa – 630 m; Vidra-Puru – 1350 m; Mura – 1400 m.
7. – pista pentru antrenamente, aflată între cele două staţiuni, Vidra-Puru (existentă – 1300 m -1400 m) şi cea proiectată sus pe Plaiul Hoţilor, la cota de 1700 m. Această pârtie se află desenată, pe planul de arhitectură, pe sub linia telescaunului existent şi abandonat !
Punctul de sosire al pistei de coborâre – nr. 1, corespunde cu capul liniei de teleferic ce face legătura, în urcare pe culmea principală a Muntelui Mănăileasa, “defilând” pe deasupra tuturor celorlalte 6 şase “stadioane de zăpadă”, cu Staţiunea Vidra-Puru. Respectiva linie magistrală, de teleferic, a fost prevăzută, exceptând cele două staţii de capăt, cu 4 patru staţii intermediare de coborâre-urcare a turiştilor schiori, corespunzătoare punctelor de plecare pe pistele de coborâre. Prima staţie, se află în apropiere spre sud-vest de Vf. Mănăileasa Mare (1853 m), a doua, la nord de Vf. Mănăileasa Mică (1844 m), cea de a treia, la intersecţia potecii ce se ramifică din culmea principală – marcată pe hărţile turistice cu bandă roşie (1771 m), spre Vf. Ţancul 5 (1686 m), iar cea de a patra şi ultima până la sosirea în Staţiunea Alba, în zona punctului numit, “La Releu” (1750). Este important de ştiut că, trei dintre cele patru staţii ale telefericului: Mănăileasa Mare, Intersecţia cu poteca spre Ţancul 5 şi “La Releu”, se racordează cu ski-lifturile ce fac legătura cu drumul forestier de pe Vale. Traseele celor 3 trei ski-lifturi au fost gândite, ca amplasament, pentru a putea prelua toţi schiorii-sportivii, de pe toate traseele, ajunşi în vale şi-a-i urca la punctul de start- pornire pe pistele de coborâre. În paralel, de-o parte şi cealaltă a telefericului, pe sectorul cuprins între Staţiunea Alba şi Staţiunea Vidra-Puru, apar desenate, pe “Panul de zonificare”, simboluri de “construcţii sportive închise” şi altele de “construcţii sportive deschise”. În afara acestora, mai apar, la capătul cel mai de jos al Staţiunii Vidra, sub drumul de pe conturul lacului, la cota de 1298 m (cotă baraj Vidra), o “casă de oaspeţi” şi un debarcader (destinate oficialităţilor PCR) şi în centrul celor două staţiuni “surori”, apar simboluri ale unor “dotări majore”.
Pe o altă planşă, de arhitectură, privind, în detaliu, construcţile şi retelele de alimentare cu apă si canalizare din Staţiunea Vidra, cu următoarele înscrisuri: “Proiectul – Ansamblul Turistic Lotru; Localitatea – Vidra; Beneficiar – ONT”, realizat, în acelaşi an 1967, de un colectiv format din arhitectul Oprea Adrian, care a fost şi şeful de proiect şi 4 ingineri – Bogdan I, Arsenie I, Şerban D-tru, Stoian M, apare toată zestrea construibilă a celui mai mare “Complex Turistic Montan” din România, după cum urmează: 9 hoteluri, dintre care, 4 cu vedere spre lac şi Portul Nautic, în continuarea celor 5 vile, spre est; 3 pe piciorul muntelui cu vedere spre lac (existente) şi Saţiunea Mura, iar ultimile două, pe versantul muntelui cu expoziţie spre vest, deasupra drumului de acces în Staţiune, cu vedere spre golful Vidruţei – toate situate între curbele de nivel delimitate de cotele de 1315 m şi 1350 m. Capacitatea totală de cazare a acestor hoteluri, dacă ne orientăm după cele 3 hoteluri existente, a câte 200 locuri fiecare, va fi de 1800 locuri, la care se mai adaugă încă 450 locuri în Hotelul Tranzit (existent). Cu cele 5 vile (Pe lângă cele 5 existente, şi-n funcţiune, în staţiune mai sunt prevăzute a se construi un număr de alte 20 vile), a câte 20 locuri fiecare, totalul spaţiului de cazare, în Staţiunea Vidra, va fi de cca. 2750 locuri; Fiecare hotel a fost prevăzut, la parter cu sala de mese şi bucătărie proprie. În ce priveşte serviciul de alimentaţia publică, în Staţiune, în afara celor din hoteluri, au mai fost prevăzute: un “Laborator central” pentru preparate de alimentaţie publică (existent, în zona centrală, legat de Hotelul Tranzit), baruri de zi şi de noapte, cofetărie, cramă, bufet ş.a. La poziţia cu nr. 10, la capătul vilelor, spre est, este proiectat un Complex Comercial (gen Staţiunea Voineasa, cu tot felul de magazine), iar în imediata apropiere a “Portului Nautic”, pe malul Lacului Vidra, la poziţia 11, este proiectată o sală de spectacole, un cazino-club si un restaurant. Lângă Hotelul Tranzit a fost construită o Sala de Sport, care a fost folosită de lotul naţional, de kaiak-canoe, condus de Ivan Paţaichin (Aceasta nu a fost cuprinsă in panul de situaţie al Staţiunii Vidra!?). Pe locul unde se află Districtul de Drumuri Naţionale, au mai fost proiectate: “Staţie plecare telefric, Serviciul salvatori montani, Post PCI, Bufet “ şi în vecinătate, Policlica. La capătul cel mai de jos al Staţiunii, pe malul lacului au fost proiectate, o Casă de Oaspeţi şi un Debarcader, cu destinaţie, “oficiali PCR”. În aceeaşi zonă, pe lac, sunt proiectate două bazine de înot, cu folosinţă iarna ca patinoare. Pentru sezonul estival, pe luciul lacului Vidra, amonte de baraj, au fost prevăzute piste pentru sporturi nautice. La toate aceste edifici se mai adaugă o “Staţie benzină si Ateliere pentru reparaţii auto”.
(Va continua..).