NOTA:
O seară excelentă a creat înaltul prelat care conduce Arhiepiscopia Râmnicului, astăzi, 06 iunie 2024, când în spațiul arhiepiscopal a organizat această întrunire în care și-a lansat o nouă bijuterie editorială și tipografică (nu este singura, căci nimic nu poate echivala revista trimestială „Martyria” în care ÎPS Varsanufie își depănează în primele pagini înaltele gânduri, și zeci de alți învățați, înalți prelați, îi preiau și dezvoltă gândurile…) care caută să satisfacă gândurile și inimile a zeci și sute de vâlceni; această carte, care, atât de frumos a fost intitulată „Mântuiește, Bunule, sufletele noastre!”…O apariție tipografică minunată în care starea poetică, pe lângă cea spirituală, religioasă, însoțește cititorul de la început și până la sfărșit. Stare poetică fiindcă autorul redă pe multe pagini fragmente – citate – din Imnele iubirii dumnezeiești scrise de Sfântul Simeon Noul Teolog. Un parcurs prin Noul Testament (la început a fost Cuvântul – inovația – adevărul lui Ioan), prin Vechiul Testament, prin scrierile lui Moise cel născut în Egipt și călăuzitor al poporului evreu spre cucerirea Canaanului, consființind potcoava de aur a demersului lui Avraam!…Un parcurs prin învățăturile Sfinților Părinți!
Acum zece ani, Înaltpreasfințitul – Arhiepiscop al Râmnicului ne-a ridicat în slăvi și, în spațiul public, ne-a spus că suntem cel mai bun ziar de cultură din țară!!…Noi, cei de la Cultura vâlceană, îi mulțumim că ne-a încurajat și ne-a ajutat să ajungem până astăzi, să sărbătorim 30 de ani de la înființare, să sărbătorim 20 de ani de la înființarea presei on line, „Cultura Ars Mundi”, în 2012, după ce aceasta provenise din „Interferența Artelor 21” – „Global Art Fusion”, 2004!… Un program bine, foarte bine, întocmit de organizatori, Arhiepiscopie, sectorul cultural…Pr. Constantin Olariu, care au adus în fața vâlcenilor cartea semnată de ÎPS Varsanufie; actorul Marius Chivu, care a subliniat textul cărții, citind chiar paragrafe din ea..lăudat fiind în final de ÎPS Varsanufie: „O voce dintre cele mai bune din lumea actorilor de astăzi”…și, Doamne, cât de frumos a răsunat în sala în care s-a desfășurat manifestarea sunetul flautului (nu „fermecat”) al invitatei Elena Teodora Greciuc, o interpretă excepțională din cadrul Filarmonicii Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea…
*
O seară minunată, așa cum de 10 ani ne-a obișnuit ÎPS Varsanufie, care a sosit la Râmnicu Vâlcea în anul 2014…Cât de frumos ne-a vorbit de clipele când a fost întronat, de gândurile și emoțiile acelui timp, în care noi, Intol Press, eram dați de o parte, eliminați de către puterea locală pentru 7 ani!…Dar, atunci în 2015, la Mănăstirea Bistrița ÎPS Varsanufie avea să declare la sărbătoarea de împlinire a 75 de ani de viață ai Arhim. Veniamin Micle, că suntem cel mai bun ziar de cultură din România!! Îi mulțumim din nou, și îi garantăm prezența în redacții, iată, în peisajul românesc, așa cum nu mai există la nimeni astăzi, a trei scriitori de renume național și internațional: Constantin Zărnescu, Ștefan Dumitrescu, Al Florin Țene,…desigur împreună cu renumitul Arhim. Veniamin Micle de la Mănăstirea Bistrița, Pr. Dr. Ioan Dură de la Bruxelles, Mihai Sporiș și Ionuț Țene!…Cartea ÎPS Varsanufie este un compendiu (volum întreg) de gânduri de elită referitoare la Duhul Sfânt din Sfânta Treime, Duh pe care îl primim în minte și în inimă la Botez… Duhul Sfânt, cel care făptuiește încă din primele pagini ale Vechiului și Noului Testament, Cartea Cărților! …Duhul Sfânt care sălășuiește în noi, de când Mântuitorul s-a Îndumnezeit plecând dintre noi!…de când Dumnezeu și-a găsit nou sălaș în inima omului! O carte în care ÎPS Varsanufie folosește starea poetică (ieșind din știința Bisericii și intrând în sfera cu n dimensiuni a științei artelor) invocându-l, cum spuneam, pe Simeon Noul Teolog…care în scrierea sa a subliniat prezența lui Dumnezeu în om; prezența Mântuitorului care înomenit în primă fază a devenit Dumnezeu și care este marele partener de suferință și fericire din viața noastră…Nu sunt un exeget religios și nici un mare partizan…dar, atunci cînd pentru un minut inima a încetat să-mi mai bată, în anul 2000, nu mi-am invocat nici mama și nici tatăl…atâta am spus și am închis ochii: – Doamne de ce mă iei? Aveam 49 de ani și credeam că misiunea mea pe pământ încă nu se terminase…
*
Întreg Vechiul Testament (desigur, nu poate fi rupt de Noul Testament care este prima lucrare filosofică a civilizației noastre – d.Ch) este creat pentru a-l proiecta pe Iisus Christos, Mesia, care anunță noul Veac (două milenii). După cele două cicluri: primul, al lui Cain și Abel – prin Set – până la Avraam, și al doilea, de la Avraam și până la Iisus urmează al treilea-cel până la anul 2000… Biblia, Cartea Cărților, nu face altceva decât să prezinte marea venire a Fiului lui Dumnezeu pe pământ, mereu din bărbați eroi, urmașii lui Avraam, Iacov și Moise, și din femei excepționale altele decât neamul celor doi… Noi înțelegem că etnia noastră, universală, cea a fiilor lui Israel (cel care s-a luptat cu Domnul și mult înaintea lui Moise) este mai prezentă astăzi decât oricând răspândită în lume. Înaltpreasfințitul Varsanufie folosește realitățile, expresiile din cărțile sfinte, dar este puternic ancorat în această lume, fără să facă nici o aluzie la viața noastră economică și socială, dar pe care o simțim din pasiunea și prețiozitatea cu care le tratează pe cele sfinte! Credința în Dumnezeu – Cel care a făcut lumea și S-a odihnit în ziua a șaptea și apoi s-a înomenit – este singura care poate salva omul de la căderea sa permanentă. Cartea Înaltului este o poveste reală despre prezența în om de când ne naștem și până dispărem a Duhului Sfânt, singurul și atât de viu, prezent, în viața noastră…Nu putem să ne abținem și să nu comentăm, faptul, că, noi credem că Dumnezeu, Duhul sfânt este în inima fiecărui om! Și că El, înseamnă forța, tăria, energia atât de necesare vieții…Că Duhul Sfânt este educația noastră, cei șapte ani! Ce am fi noi fără suflarea mamei și a tatălui peste fața noastră, când, încă nu suntem oameni educați și nici nu avem conștiință, nici bucurie, nici suferință, când, încă nu știm a vorbi și a merge… Poate să existe duh sfânt în om fără excepționala prezență a mamei și tatălui, dar, mai mult, a mamei, apoi a tatălui, surorilor și fraților!?…
*
ÎPS Varsanufie: – Această carte face parte din volumul care nu a putut fi lansat întrucât a apărut în timpul pandemiei…și vorbește despre explicarea rugăciunii „Tatăl nostru”. În seara aceasta am propus să se lanseze această carte despre Duhul Sfânt!…Titlul cărții arată lucrarea cea mai importantă pe care Duhul Sfânt o săvârșește cu fiecare dintre noi, atunci când lucrează și noi continuăm în păcatele noastre, păcătuim, și nu căutăm să păstrăm și să înmulțim harul pe care îl primim de la Dumnezeu…Desigur Duhul Sfânt este a treia persoană a Sfintei Treimi…Nu este mai prejos decât Tatăl sau Fiul!…Sfântul Vasile cel Mare care are un tratat despre Duhul Sfânt arată cum Dumnezeu ne apare întreit în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt! Dumnezeu a creat lumea prin cuvânt în Duhul Sfânt…și Sfântul Ioan care spune că la început era Duhul Sfânt, și cuvântul era la Dumnezeu, iar Duhul Sfânt, așa cum arată Moise în primele pagini ale cărții, Facerea, se plimba pe deasupra apelor…Duhul sfânt este cel care rămâne cu noi…El veghează la viața noastră și o păzește…Este îngerul păzitor, el înmulțește harul lui Dumnezeu în lucrarea mântuitoare a Fiului și energia acestuia…Ne ajută să ne mântuim, și, mai mult, așa cum este descoperit în Vechiul Testament, este acel care investește, care insuflă, cel care arată cuvântul lui Dumnezeu care sfârșește în noi, în această rugăciune!…Nu vreau să dezvălui ce se scrie în această carte, dar aș vrea numai câteva cuvinte să spun despre această rugăciune. Care este numită și „Împărate ceresc”! Pentru că Duhul Sfânt este Împăratul, cel care ne ajută ca noi să trăim în această împărăție pe care o vestește Christos, prin primele cuvinte cu care iese înainte, după botez: – Opriți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor…De asemenea, spune Mântuitorul, atunci când dialoghează cu Pilat și acesta îl întreabă: – Tu ești Împăratul? Și Mântuitorul nu îi răspunde, dar îi spune: – Nimic n-ai putea să faci, dacă nu ți-ar fi ție dat de Sus! … Foarte puține femei care nu pot să nască se roagă la Duhul Sfânt. Pentru că nu înțeleg această rugăciune… Așa cum spune psaltistul David să răsară soarele peste cei buni și răi!..De multe ori ne mirăm cum dintr-o brazdă însămânțată toamna, primăvara apar pe lângă sămânța pusă, fel și fel de verdețuri, bruieni etc. Toate acestea se fac prin puterea Duhului Sfânt! care are 7 daruri…din care unul este cel de a crea viață! Care devine astfel făcător de viață și este cel mai important….Rugăciunea aceasta se termină cu Mântuiește Bunule sufletele noastre. Mântuitorul spune: – Nimeni nu este bun, decât Dumnezeu! În rugăciunea aceasta Duhul Sfânt este numit Bun deoarece în bunătatea sa Duhul Sfânt are grijă de fiecare din noi, fie că suntem drepți, fie că suntem păcătoși…Scrie în Sfânta Scriptură că numai o zi dacă am mai avea de trăit pe pământ, și acea zi nu ar fi fără de păcat! Pe scurt, această carte își propune să aducă lămuriri asupra fiecărui verset din rugăciunea Împărate Ceresc, precum și a arăta statornicia ei…De ce? Pentru că sunt preoți sau teologi care au tendința de a schimba cuvântul rugăciune cu închinare!…În fond închinăciunea este un lucru foarte profund iar închinarea ascunde sensul nedorit, anume murdărirea cu tină! …În final vreau să-i mulțumesc prietenului meu Marius Chivu pentru că a fost în această seară alături de mine, ne cunoaștem de multă vreme, și să-i mulțumesc și Teodorei care a făcut trecerea de la un Stradivarius la un flaut (aluzie la concertul oferit cu o săptămână înainte de Alexandru Tomescu)…A fost minunată această flautistă și îmi dau seama ce valori are Vâlcea și cât de puțin le valorifică!…Mulțumesc tuturor celor prezenți…Duhul Sfânt să vă ocrotească!
NOTA:
Pe Video Arhiva din cadrul Cultura Ars Mundi sau pe You Tube urmăriți video-filmele cu adresele:
• ÎPS VARSANUFIE LA LANSAREA CĂRȚII „MÂNTUIEȘTE, BUNULE,SUFLETELE NOASTRE”
• ELENA TEODORA GRECIUC LA ARHIEPISCOPIA RÂMNICULUI
• MARIUS CHIVU LA ARHIEPISCOPIA RÂMNICULUI