Virgil Ierunca-critic literar, publicist, eseist, filosof, poet, s-a născut în 16 august 1920 în comuna vâlceană Lădești, din familia de agricultori Untaru, tatăl Dumitru și mama Maria. Mai târziu își va lua pseudonimul de Ierunca. După alte surse, -,,România Literară” nr. 37 din 2020-, ar reieși că s-a născut pe data de 25 august 1920 ( extras din Registrul Stării Civile, arhiva Primăriei comunei Lădești, județul Vâlcea). Oricum, omul de litere Virgil Untaru, devenit Ierunca, a ținut mereu la data de 16 august, după unii cercetători pentru simplul fapt că ar fi coincis cu data de naștere a lui Napoleon. Nu se știe sigur…
A studiat clasele elementare la Școala Primară din satul natal, studiile liceale la ,,Alexandru Lahovari” 
din Râmnicu Vâlcea, ca bacalaureatul să-l obțină la Liceul ,,Spiru Haret” din București în 1939. A urmat studiile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, între anii 1939-1943, în studenție fiind redactor al ziarului ,,Timpul” sub direcția lui M. Grigorescu. Debutul și-l face cu articolul ,,Tolstoi-critic de artă” în ,,Jurnalul Literar” al lui George Călinescu, nr. 25 din 18 iunie 1939, semnat cu pseudonimul Virgiliu Angelli.
Între anii 1940-1944 a colaborat la săptămânalul ,,Vremea”, deținând rubrica intitulată ,,Caiete franceze”. În 1942 dimpreună cu Geo Dumitrescu au editat propria lor revistă ,,Albatros”, care ulterior a fost întreruptă de cenzură. Din 1943 a semnat articole în ziarul ,,Ecoul” și a colaborat la: ,,Revista Fundațiilor Regale”, ,,Preocupări Literare”, ,,Viața Românească”, ,,Pământul Românesc”, ,,Universul Literar”, ,,Kalende”, etc. În anul 1947 în colaborare cu Ion Caraion scoate revista ,,Agora”, publicație de cultură internațională, suprimată după primul număr de către cenzura comunistă, din acel moment fiind luat și în vizor de către securitatea care începuse să înlocuiască vechea siguranță a statului. În această revistă debutează și Paul Celan. Tot în anul 1947 în revista ,,Lumea” a lui George Călinescu face elogiul lui M. Fărcășanu care fusese decretat oficial ,,criminal al poporului”, revista fiind suprimată ulterior.
În anul 1946 primește o bursă a statului francez, părăsind țara în 1947 și stabilindu-se definitiv la Paris, unde se atașează unui grup din exil format din generalul Rădescu, Grigore Gafencu, M. Fărcășanu, E. Gherman. Între anii 1952-1975 a fost redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru străinătate ale Radioteleviziunii Franceze și redactor al emisiunii în limba română. Din anul 1975 Virgil Ierunca este numit cercetător la Centrul Național de Cercetare Științifică ( Centre National de Recherches Scientifiques) la secția de filozofie și estetică, începând și un doctorat la Sorbona cu Jean Wahl despre ,,Ipostazierile literare ale Răului”, abandonat pe parcurs, din cauze-se pare- financiare. Tot din 1975 este colaborator permanent al postului de radio ,,Europa Liberă” deținând emisiunile culturale ,,Actualitatea culturală românească” și ,,Povestea vorbei”.
În perioada șederii sale în Franța a fost redactor la mai multe reviste literare românești din exil, dintre care putem enumera: ,,Luceafărul”(1948-1949) sub conducerea lui Mircea Eliade, ,,Caiete de dor”(1951-1957), ,,România muncitoare” (organ sindical condus de către muncitorul E. Gherman), ,,Limite” (1969-1986), ,,Ethos” (1973-1986). Împreună cu profesorul E. Turdeanu colaborează la revista ,,Fundației Regale Universitare Carol I” din Paris ,,Ființa românească” între anii 1963-1968, apoi editează la Roma împreună cu M. Popescu ,,Revista scriitorilor români”.
A mai colaborat la reviste din exil: ,,Cuvântul în exil” , ,,La Nation Roumanie”, ,,Românul”, ,,Uniunea română”, ,,America”, ,,Lumea liberă”, ,,Agora”, etc.
În calitate de secretar de redacție al ziarului ,,Uniunea Română” editat la Paris de către generalul Nicolae Rădescu, Virgil Ierunca a denunțat în permanență dictatura comunistă din România, atrăgând ura regimului din țară și acelor aserviți acestuia. A fost și ținta unui atentator trimis din țară, unul cu nume conspirativ Bistran, care, în final s-a predat autorităților franceze.
Din nefericire pentru multe nume ilustre ale literaturii și culturii române, a existat o continuă campanie de denigrare din partea forurilor de la București, prin unele articole semnate de George Călinescu, Zaharia Stancu, Vasile Nicolescu, Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Păunescu, Arthur Silvestri, ș.a. Pe acest fundal, în 1964 îi apare la Paris volumul ,,Românește”, la editura ,,Fundația Regală Universitară Carol I” ca ,,o obligație morală a strigătului” de protest împotriva derivei ideologice a intelectualilor rămași în țară, acest volum fiind publicat ulterior și în țară în anul 1991 la editura ,,Humanitas”.
În anul 1981 îi apare la Madrid la editura ,,Limite” volumul ,,Pitești” publicat în 1990 și în România sub titlul ,,Fenomenul Pitești”, un document zguduitor, în care demască atrocitățile săvârșite de torționarii regimului comunist în frunte cu capul răutăților Țurcanu, care inițial fusese deținut de drept comun, dar se dăduse de partea autorităților, devenind un instrument de tortură de un sadism rar întâlnit și de o prostie așijderea, folosit pentru așa-zisa ,,reabilitare” a dușmanilor poporului. Acest volum a fost foarte bine primit de către public, pe fundalul apariției scrierii lui Alexandr Soljenitin ,, Arhipelagul Gulag” care stârnise un val uriaș de interes.
Îi mai apare ,,Fructul de a trăi” la editura lui Al. Busuioceanu în anul 1963, iar sub egida lui G. M. Cantacuzino ,,Scrieri” (1966) și ,,Simetrii” (1973). Prezintă cultura românească în lexicoane celebre, precum ,,Encyclopedie de la Pleiade” (1957, 1968), ,,Histoire generale des litteratures” (1961), ,,Dictionnaire des Litteratures” (1968), ,,Lexikon der Weltliteratur” (1961), ,,Dictionnaire du surrealisme et ses environs” (1982). Scrie postfața la ediția franceză a romanului ,,Gherla” a lui Paul Goma, tipărit la ,,Gallimard” în 1976.
A scris și poezie de bună calitate, fiind prezent în numeroase antologii de poezie românească apărute în lume, precum ,,Poezia românească nouă” apărută la Madrid în 1956 sub editura lui V. Horia, ,,11+11 poetas rumanos contemporaneos” editat de către St. Baciu în anul 1976 în Nicaragua, ,,Modern Romanian Poetry” în 1977 la Ottawa, sub egida lui N. Catanoy, este colaborator la volume colective precum ,,Studies in Honour of Mircea Eliade” (Chicago-London, 1969), ,,La Creation collective”, Paris (1982) studiu despre A. Șerban, ,,Creation et repetition, Paris (1989), despre marele Constantin Brâncuși, ,,Hommage a Mircea Vulcănescu, Paris (1989). A tradus poeți români pentru ,,La Nouvelle Revue Francaise”, ,,Esprit”, ,,L’autre Europe”, etc. Este deținător al medaliei ,,Iuliu Maniu” decernată de fundația omonimă.
A fost căsătorit cu Monica Lovinescu trăitoare între anii 1923-2006, un alt principal pion al luptei pentru libertatea omului și a românului sub dictatură, mai ales prin postul de radio ,,Europa Liberă”.
După schimbarea regimului din România din 1989, Virgil Ierunca a revenit periodic în țară, fiind ales membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din România, care i-a și acordat în anul 1991 Marele Premiu pentru Opera Omnia. A colaborat la ,,România literară”, unde din anul 1996 a susținut împreună cu Monica Lovinescu rubrica ,,Diagonale”, deasemenea și la ,,Familia”, ,,Vatra”, ,,Viața românească”, ,,Echinox”, ,,Apostrof”, ,,Contrapunct”, ,,Jurnalul literar”, etc.
În anul 1999 atât Monica Lovinescu, cât și Virgil Ierunca au primit Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de Comandor ,,pentru curajul și tenacitatea cu care nu au încetat să lupte pentru valorile adevărului, culturii și libertății”.
În anul 2006, în luna septembrie Virgil Ierunca a încetat din viață la Paris, iar doi ani mai târziu, în 2008 la 25 aprilie au fost aduse urnele funerare a celor doi, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, fiind depuse la Ateneul Român, având loc un moment comemorativ, apoi la Casa Lovinescu din București, ca în final să fie depuse la cripta familiei de la cimitirul ,,Grădini” din Fălticeni.
A fost unul dintre cei mai fervenți apărători ai drepturilor omului, un luptător pentru dreptate și democrație, un demascator permanent al atrocităților regimului comunist din România și din lume, punctând neîncetat mai ales la postul de radio ,,Europa Liberă” prin materialele prezentate în modul cel mai veridic și la obiect, atitudinea sa împotriva acestor aspecte.
Din nefericire nu s-a bucurat de o recunoaștere la valoarea reală a meritelor sale, doar în Râmnicu Vâlcea existând o intrare (străduță) ,,Virgil Ierunca” și o mică librărie cu numele său.
