Voineasa, 11-13 Noiembrie 2016 – Un nou început al Clubului de Turism Ecologic Montan „LOTRU”

by Mihai Sporis on December 20, 2016

Post image for Voineasa, 11-13 Noiembrie 2016 – Un nou început al Clubului de Turism Ecologic Montan „LOTRU”

După o lungă și poticnită trecere printr-o ceață deasă, pare-a se ivi noua cărare, că se întrevede o lumină.
A existat cândva o stațiune turistică în Voineasa. Acum scriptic, cu inventar, cu administrație plătită mai există ceva , ca un muribund pe năsălie în așteptarea pasivă a unei minuni. Lumea care o priveghează este demult crucită. Mirarea tuturor pentru lipsa de voință a stăpânilor de la București (locul unde se găsește ciupercăria sindicală a saprofitelor!), de la Râmnic (unde pricopsiții sindicaliști își au filialele și unde există valeții politici susținători ai celor din vârful nelegiuirilor!) a devenit revoltă și atitudine legitimă. Lumea s-a cam lămurit! A văzut cu ochii ei „binefacerile” pseudo-revoluției în paragina din vecinătate. Apoi despre liderii sindicali penali – vătafii racolați politic și înstăpâniți peste bunuri!- ne-au vorbit ca despre niște bandiți instanțele de judecată, să-i recunoaștem în spusa cu mănuși drept escroci, peste un prag al oportunismului, ori în spusa cu năduf: derbedei de joasă speță. Autoritățile de putere centrale și locale, cel mai ades în culoarea „revoluției”, dar și a interesului meschin transpartinic, au pus gaj electoral ceea ce nu era al lor. Averea sindicatelor fusese strânsă din cotizația zecilor de ani a milioanelor de plătitori, muncitorii economiei românești centralizate. Pricopsiții „revoluției” au ucis Stațiunea Voineasa, Stațiunea Puru și multe altele din țara izbeliștii în care lupii au dat iama în stâne. În Voineasa, chiar sub ochii oamenilor un fost primar în mai multe legislaturi, câțiva funcționari publici au căzut în plasa justiției. Să fie un semn al ivirii zorilor, al ridicării ceții? Să nu ne amăgim ! Răul cel mare se descarcă pe … acarii de serviciu! În etajele superioare ale responsabilității, înainte chiar de vârful cu deciziile tartorilor cei mari, stau potere întregi de „sfinți păzitori”, ca niște miliții de corp slujind instituțional tot felul de partizanate. „Pădurea” a fost în mod tradițional stat în stat, cu mai multe cutume, decât legi aplicabile, în care haiducia este un mod de viață experimentat multi secular. Funcționărimea statului, rotită în posturile de decizii după culoarea politică dominantă și gata să-și schimbe culoarea pentru supraviețiuire, joacă cel mai ades nu după lege ci după programul politic, mereu altul la rotația puterii, să nu-și piardă… pâinea. Legea, într-o junglă încâlcită, contradictorie, cu plante perene dar și cu cele de doar câteva zile, este făcută, parcă doar ca să se facă unii că… lucrează. Este respectată de oamenii morali, este mimată de diversioniști, este încălcată grosolan de cei mai mulți. Unii o cunosc în lacunele ei, alții sunt deasupra, unora cu excepții bine precizate nu le este aplicabilă, altii, în cârdășie cu… câinii stânei- hrăniți de lupii înstăpâniți în ea, nu au parte decât de lătrătura presei adverse la ursul cu puterea.
Depășirea stării de boală se face prin lupta organismului bolnav. Îndiferent de medicația exterioară dacă organismul nu conlucrează nu se vindecă, nu își depășește starea de rău. Corpul prin sine își caută salvarea. Ieșirea din bezna în care au acționat tâlharii, partizanii, haiducii, braconierii, pescuitorii în ape tulburi presupune trezirea și acțiunea care să „deștepte”pe cât mai mulți, să-i lumineze, să-i facă părtași unui interes comun (în folosul tuturor fiind, cel definit public, pe față, la vedere!), să-i reunească în interesul general în care fiecare își poate afla câștigul într-o nouă , mai bună, calitate a vieții comunitare și personale.
În vremea de avânt a Stațiunii, profilată pe turism, a Voinesei, acum 31 de ani a luat ființă Clubul de Turism „LOTRU”- Voineasa. Își propusese ca misiune promovarea unei culturi turistice și antrenarea tinerei generații la acțiuni formative specifice. Stațiunea fiind mediul propice ființării și beneficiarul principal, ea însăși avea interesul consonant cu obiectivele clubului. În timp, sincron cu anemierea Stațiunii, suportul acesteia pentru clubul înființat a dispărut. Clubul a supraviețuit, inerțial, prin conexiunile informale cu alte cluburi similare din țară (și ele traversând greu crizele, unele chiar dispărând …) cu legăturile interumane, afective, care și-au arătat forța și prin practicarea unui voluntariat care își asumă costurile, fără a aștepta vreun decont. Generația acelui val de început este acum cu povara a câteva decenii în plus. Are o experiență de viață, o nostalgie, o scădere a entuziasmului. Are însă, înainte de toate, o mare responsabilitate: să creadă în vocația turistică a Văii Lotrului( în care Voineasa are resurse imense !) și să predea mai departe ștafeta unui nou val!). Să transfere cele acumulate într-o perioadă în care s-a învățat din mers, aici vorbind despre experiență, palmaresul propriu, construcție instituțională (ONG-ul), către alt entuziasm și alt interes public, imperios necesare. Constatasem aceste lucruri cu ocazia Adunării Generale a Clubului, din 11 septembrie, 2015. Analiza noastră a fost făcută publică prin Cultura Vâlceană/Oct. 2015 (vezi www. Culturaarsmundi.ro) și prin Buletinul Cercului informal „România: Grădina Maicii Domnului”, din 2015. În articolul: „Da Capo”, expuneam într-o abordare SWOT, concluzia: „Clubul de Turism Ecologic „Lotru”-Voineasa ar trebui să se clarifice pe sine și să ia apoi inițiativa unei reconstrucții.” Aveam în vedere reașezarea, cu o actualizare esențialmente necesară a asociației ( cu o revedere Statut, misiune, obiective, strategie) și o repoziționare într-un sistem care și-a schimbat chiar el structurile funcționale (vezi afilierea la noile … federații!). Apoi redobândirea entuziasmului și a energiilor prin întinerirea managementului și atragerea noilor membrii putea fi garanția reușitei unei ștafete.
Restartarea asociației avea în față anul electoral 2016. Suportul unei primării care nu își identificase interesele și parteneriatul cu un ONG existent în localitate, nu putea fi cunoscut decât după alegeri. Acest suport, după dispariția susținerii Stațiunii, devenise condiție exstențială, prin atributul utilității publice pe care clubul o slujea prin… obiectivele sale. Ani mulți clubul a fost cunoscut mai mult în țară, în Oltenia, în județ, decât în Voineasa unde își are sediul. Dezinteresul Primăriei Voineasa pentru club l-a ținut pe acesta la distanță și a determinat… așteptarea unor zile mai bune. În 2015, cu toată insistența noastră, primăria ne-a onorat cu… absența la adunarea generală, care căuta soluții să iasă din criză, dar la întâlnirile ocazionale promisiunile… deveneau amăgeli și permanente trageri de timp.
Alegerile locale din 2016 ne-au adus în față o nouă viziune a primarului ales. Interesul primăriei Voineasa pentru descâlcirea „afacerii” Stațiunea Voineasa, vădit în zbaterile mediatizate, ne-au dat încrederea că a sosit momentul restartării ONG-ului și acesta îi poate sta alături într-un parteneriat de maximă utilitate publică. În 12 oct. 2016, s-a discutat cu domnul primar Gabriel Năstăsescu care s-a arătat interesat de revitalizarea, pe alte baze, a ONG-ului. Au fost la discuții: Gheorghe Sporiș (președintele clubului), Florea Florinel (vicepreședinte), Jenii Iliescu și Mihai Sporiș (membrii fondatori), Petre Cichirdan (ziarist UZP și conducător al publicațiilor : Cultura Vâlceană, Forum, Povestea Vorbii 21, etc.). Am stabilit un calendar al acțiunilor și ne-a asigurat de toată susținerea sa, lucru pe care acum îl confirmăm și pentru care îi mulțumim.
În 11-13 Nov. 2016 a fost organizat la Voineasa „Festivalul Muntelui”, de către Clubul deTurism Ecologic „Lotru” și cu sprijinul Direcției pentru Tineret și Sport ,Vâlcea. Deși organizată în pripă și la concurență cu evenimentul tradițional, dedicat Posadei 1330, de la Perișani, acțiunea prinsă în agenda anuală a Direcției, a căpătat o anvergură națională prin pariciparea multor cluburi partenere din țară : Constanța, București, Craiova, Curtea de Argeș, Sibiu (cluburile Olimpic și Nordic!), Zalău, Rm. Vâlcea (Clubul Vânturarița). S-a probat printr-o participare masivă, pe o vreme nefavorabilă ( a nins, a bătut vântul…) notorietatea și respectul de care se bucură CTEM Lotru- Voineasa și mai ales forța sa organizatorică. Proba culturală a festivalului :„Lira Voinesei” s-a desfășurat la Căminul Cultural, iar expozițiile de fotografie, grafică, afiș, caricatură și probele specifice (floră, geografia zonei, măsuri de prim-ajutor!) au fost găzduite de Pensiunea „Bella Venere”. Implicarea directă a primarului s-a arătat dovadă a bunului-augur al zodiei prielnice relansării și al unui nou început.
În 13 nov. 2016, în sala de ședințe a Consiliului Local Voineasa s-a desfășurat Adunarea Generală a Clubului (CTEM LOTRU- Voineasa), pentru dare de seamă și alegeri. S-a potrivit evenimentul cu o stare de urgență pe teritoriul localității ( drumuri blocate și rețea electrică afectată de viscol!). Primarul fiind peste tot în acțiune, ne-a salutat evenimentul și a dat asigurarea că într-un timp rezonabil va da un sediu nou, într-un spațiu public. Cu această ocazie a fost ales un nou președinte: Corina Oprescu – vorbeam de un nou val și un schimb de ștafetă!- și cu calitatea de ales în Consiliu Local. A fost aleasă și echipa de consilieri a ONG-ului: Florea Florinel, Valentin Constantinesu, Petre Dinulică, Maria Sporiș, Vasile Mircea . Veteranul Gheorghe Sporiș, fostul președinte (31 de ani de mandat!), Constanța Ștefan și subsemnatul (membrii fondatori) ne-am afirmat tot sprijinul pentru acțiunea de reconstrucție. Consiliul ales și-a propus să revadă repede : statut, misiune, obiective, strategie și să treacă la acțiune pe bază de plan și priorități.
S-a încheiat „Festivalul”, desfășurat în timpul unei dezlănțuiri a naturii, cu trecerea abruptă de la o toamnă multicoloră la o iarnă cu viscoliri încețoșate. S-a trecut la semnarea … procesului verbal al ședinței Adunării Generale. Soarele a intrat în sala de consiliu, iar la ușa de intrare în primărie, edilul localității, între două situații de urgență se arăta calm, ferm și în deplină cunoștință de cauză.

Clubul de tursim ecologic
voineasa-11-13-noiembrie-2016-clubul-de-turism-ecologic-montan-lotru-conducerea
Clubul de turism ecologic montan Lotru

Leave a Comment

Previous post:

Next post: