ZILELE CONSTANTIN BRÂNCUŞI LA CRAIOVA

Duminică 20 martie 2016 o echipă de profesionişti în simţire artistică: muzică, poezie, sculptura lui Brâncuşi, s-au reunit întruna din sălile elegante ale Muzeului de Artă din Craiova, chiar lângă sala care îl găzdueşte pe Constantin Brâncuşi (printre lucrări admirăm „Sărutul”-piatră, 1907, şi „Domnişoara Pogany”-bronz, 1913) şi l-au omagiat, anul acesta, 2016, 140 de ani de la naştere, aşa cum, poate, nu l-a omagiat nimeni, niciodată! cu mult bun simţ, fără ifose electorale, Craiova, rămânând şi de această dată unul din centrele (oraşe) culturale, de elită. „Zilele Constantin Brâncuşi la Craiova” ediţia a IV-a, în prima zi, 19 martie 2016, Simpozion organizat: de Uniunea Arhitecţilor din România-filiala euroregională S-V Oltenia, Asociaţia „Podul lui Apollodor”, Filarmonica şi Muzeul de Artă, în care s-au aniversat „125 de ani de arhitectură românească”, „139 de ani Martha Bibescu”, „35 de ani Octav Doicescu”, „140 de ani Constantin Brâncuşi”. A doua zi, 20 03 16, dimineaţa, la Muzeul de Artă a avut loc spectacolul „Aforismrele-o metafizică sonoră” în care s-au desfăşurat: Petre Cichirdan, Pavel Floresco, Ion Creţeanu, Cornel Popescu, Mircea Suchici, Cristian Ciomu, Ilinca Zamfir. De la ora 19, la Filarmonică, „Concert extraordinar pentru renaşterea post-brâncuşiană”: Suita pentru violoncel solo de Mircea Suchici în interpretare proprie şi Poeme de jazz acustic şi electric cu grupul „Opus 1,61”. În Holul Filarmonicii, Cenaclul „Constantin Brâncuşi” a prezentat exopziţia „Craiova în viziunea artiştilor plastici”; iar Casa de Mode „Ilinca Butucea” a prezentat parada „Culori de primăvară 2016”.
*
Ce zi! această duminică din 20 martie; la ora 10.30 intram cu maşina, pe lângă aeroportul craiovean, în această capitală a Olteniei, Bănia de altădată, când în Ţara Românească aproape nimic nu exista, în afară de Râmnicul oltean şi Oltul său, graniţă imperială, prima, înainte de Severin…În dreapta întrezăream Fabrica de Avioane Craiova, loc în care mi-am început activitatea şi am devenit inventator pe piese de avion; atunci, în 1978, am „sculptat” cu freza cu Comandă Numerică prima sculptură cibernetică, „Sfera”, cu miniprocesor-postprocesor propriu… Atât de puternic m-a emoţionat, copleşit, această intrare în Noua Craiovă încât a trebuit să opresc şi să respir adânc de câteva ori…Nu-mi venea să-mi cred ochilor! Domnilor, Craiova a devenit cel mai frumos oraş al României, şi merită pe deplin titlul de capitală culturală europeană, merita…Am cotit la stânga, pe sub pasarelă, autostradă, iată, drum suspendat, şi Muzeul de Artă m-a întâmpinat cu alura sa colosală, eu, un mic Nea Mărin, parcând în chiar curtea acestui uluitor palat demn de marii bani, între care cei din secolul XV şi Mihai Viteazul, mai târziu, au pus capac întregii Europe! ultimul, ajungând să „bată cu tunurile” însuşi Hotinul, cel care mai târziu avea să devină locul de naştere al lui Bogdan Petriceicu Haşdeu! Hotinul, gard în gard cu Polonia! …Începe spectacolul! sortit să-l redescopere pe Brâncuşi, altfel…Eu le propusesem: Brâncuşi arhitect şi filosof mai mult decât sculptor. Şi fiindcă spectacolul se intitula „Aforismele-o metafizică sonoră” am vorbit de marele artist prin prisma cărţii mele „Spiritul 21 şi Aforismele lui Brâncuşi” unde demonstrez că filosofia lui Brâncuşi constă în opera sculpturală, monumentală, constă în cosmogonia vieţii-pe care o respiră, fiorul ancestral al acestei vieţi, opera sa monumentală, de la Tg Jiu, neavând limite în timp; este universală, minune a lumii, a luminii, ea, regăsindu-se, ca alură, ciclic, în diferitele perioade, pe o marjă determinată de 9000 de ani („Îndrăgostiţii de la Ain Sakhri, 9000 î.Hr, peştera Ain Sakhri-lângă Betleem, „Prinţesa X de la Ocnele Mari” (î.Hr), Coloana de pe ciobul dacic, „Sărutul” de pe Biserica Saint-Pierre d’Aulnay 1120-1140…). A cântat Ion Creţeanu, acompanindu-se de cobză, „Balada lui Constantin Brâncoveanu”, apoi a recitat. A cântat la caval, Cornel Popescu, o „Doină”, apoi au cântat împreună. O lucrare de George Enescu a interpretat, în stilu-i specific, Ilinca Zamfir, mezzo-voce, impresionând asistenţa prin arabescurile tonale ale vocii sale cu timbru şi de intensitate „tsunami”… Pavel Floresco şi-a expus mai apoi concepţia sa despre construcţia Coloanei Infinitului, asociindu-i un „număr de aur” (noi, vâlcenii, susţinem în continuare acoperirea-suflarea ei cu aur)…Iar Cristian Ciomu a interpretat compoziţia proprie, la pian, „Coloana Infinitului”, o lucrare pe care, personal, am apreciat-o foarte mult, întrezărind, în sistemul sonor al pianului, însăşi Coloana Infinitului de Constantin Brâncuşi, momentul muzical respectiv, demonstrând că Cristian Ciomu are calităţi artistice în preajma sinestezicului între muzical şi vizual…Da, exact ca în 1804, când Jean Paul Richter dorea, intuia, acea artă care să fie muzicală, plastică şi poetică…Trebuie să recunoaştem, în ce priveşte alăturarea poetică vizală şi muzicală, Cornel Popescu a improvizat la caval, sau mai devereme a interpretat, în prozodia acestei însuşiri, sinestezice. Tot în prozodia lucrării poetice a stat şi „recitativul” meu extras din poemul (carte) „Odiseea Sărutului”, acele părţi închinate Sărutului lui Brâncuşi, al lui Gustav Klimt, Rodin şi sărutul dat morţii în „Pieta Rondanini” de Michelangelo. Se atinge un moment culminant, din nou, când Mircea Suchici, imediat după lecturarea din poem, improvizează la violoncel, în faţa celor prezenţi, piesa căreia îi dă numele … „Odiseea sărutului”. În final, dar ce final-în două părţi, cu public şi fără public; cei patru: Cristian Ciomu-pian, Cornel Popescu-caval, Ilinca Zamfir-mezzo vocal, Mircea Suchici-violoncel improvizează o piesă de jazz, în care cele trei instrumente şi vocea umană se fac totuna, şi sugerează infinitul-nedefinitul de maximă interferenţă şi de maxim estetic, urmând ca, după plecarea publicului, Mircea Suchici la pian şi Alina Dragomirescu, voce, să interfere pe muzica Mariei Tănase, „Cine iubeşte şi lasă”…Aşa se serbează şi comemorează marii oameni ai planetei, produsele lor, prin har artistic propriu, şi contemporan, prin esenţializarea profilului artistic sau ştiinţific al operei omului trecător, prin prezentul legat de bunăstarea proprie, faţă de trecutul model… (A se urmări pe www.culturarsmundi.ro , Video Arhiva, fragmente din acest spectacol)

ODISEEA SĂRUTULUI

(Fragment)

(…)
sărutul e universal
viaţă şi moarte
sărutul lui Brâncuşi
la fel
moarte şi viaţă
doi se transformă într-unul
doi ochi
devin unul

sărutul dat mortului
acum în braţele iubirii
viului
Pieta
Rondanini

mâine sărutul
viermelui
care primeşte
la sufletul său
dinamic şi fără spirit
nisipul omului

care va deveni peşte

şi mai apoi
din nou om

Mendelev
se naşte după Renaştere

ce aprigă-i
această ortodoxie
care naşte
iată
fiorul invers sărutului

fiord

sărutul rece
din nou Pieta
lui Michelangelo
Buonarotti!

*
Sărutul de foc
învie
şi se apropie
de secolul XX

la început mai cald
Sărutul lui Rodin

şi teribil de cald
fierbinte
foc în Univers
sărutul Păsării de foc
fulgerând pământul
biciul lui Ilie
focul lui Stravinski
dans de foc
Sacre de Prientemps
Le Rossignol
izvor cu picur de rouă
sărutul privighetorii
nufărul
din lacul oglindă
albastrul din cer
şi iarăşi oglindă!

şi ce sărut
plin de lumină
oglindă culori
ne-a înfiorat
Sărutul lui Gustave
Klimnt

*
Sărutul lui Brâncuşi
conexiune
ou rezultat
din lumină!
aşteptând fiorul
să-i dea energie!

odată sărutat
cum ai săruta
creştetul copilului drag
cu păr de mătase
oul se rupe în două
şi uite aşa
mereu
s-a născut Prometeu
Pasărea Infinitului
Coloana
cauză
scop şi măsură
Masa Tăcerii
biserică
trup şi seminţie
altar
Poarta Sărutului
buze lipite
guri diferite
un ochi
şi-o gură
mâini de legat
sărut de moarte şi viaţă