A devenit deja o tradiţie ca, la începutul Zilelor Municipiului Curtea de Argeş, să se organizeze Ziua Revistei „Curtea de la Argeş” (tipărită, dar şi disponibilă la www.curteadelaarges.ro). Anul acesta, manifestarea este înscrisă şi în programul Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului.
Va fi sâmbătă 12 august, cu un program cu adevărat bogat.
Întâlnirea principală începe la ora 10 şi are loc în sala de spectacole a Centrului de Cultură şi Arte „George Topîrceanu”. Printre altele, se va vorbi, în prelungirea rubricilor revistei, despre Centenarul Marii Uniri, aniversarea a 500 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Argeşului, comemorarea a 60 de ani de la moartea lui Brâncuşi. În acest context, rapsodul popular Ion Creţeanu, de la Craiova, va cânta Balada Meşterului Manole, cercetătorul Sorin Buliga, de la Târgu-Jiu, va vorbi despre Brâncuşi, între tradiţie şi universalitate. Un cvartet bucureştean, condus de Andrei Iliescu, cel care conduce Orchestra Inginerilor, va interpreta muzică clasică.
Oaspeţi de onoare vor fi cunoscutul scriitor Nicolae Dabija, de la Chişinău, academician, redactor-şef al revistei „Literatura şi Arta”, actriţa Ninela Caranfil, tot de la Chişinău, precum şi academicianul Victor Voicu, secretarul general al Academiei Române.
Întâlnirea va conta şi ca o manifestare a Podului de Reviste iniţiat cu mai mulţi ani în urmă de revista noastră şi „Literatura şi Arta”, iniţiativă la care s-au asociat ulterior un mare număr de reviste din România şi din Basarabia; o parte dintre ele vor fi prezente la întâlnire.
Un punct special, surpriză, va fi constituit de prezentarea bustului poetului naţional Mihai Eminescu, realizat de sculptorul Radu Adrian, bust care va fi instalat într-un viitor apropiat pe un soclu în faţa Centrului de Cultură şi Arte.
Vor participa un mare număr de colaboratori şi prieteni ai revistei, oameni de cultură din multe locuri din ţară (Cluj, Huşi, Bucureşti, Craiova, Târgovişte, Piteşti, Râmnicu Vâlcea etc.), inclusiv din diaporă.
După-amiază, cu începere de la ora 16, în Sala de Consiliu a Primăriei, va avea loc un „festival al cărţilor şi revistelor”, cu Editura Scrisul Românesc de la Craiova invitat special. Peste 20 de autori de carte şi realizatori de reviste îşi vor prezenta, pe scurt, realizările editoriale recente.
Manifestarea este deschisă tuturor iubitorilor de cultură din Curtea de Argeş, din împrejurimi şi de pretutindeni.